În momentul de față, într-o cameră de conferință din Tunisia, organizația FATE încearcă să găsească soluții pentru a preveni radicalizarea tinerilor musulmani. FATE – Families Against Terrorism and Extremism, nu este o operațiune militară, nici un departament al serviciului de inteligență, ci un colectiv de mici grupuri de activiști, majoritatea mame, surori, frați și tați ai tinerilor care au fost recrutați de ISIS.
Există un sentiment de disperare când îți dai seama că din 2011, peste 30 de mii de luptători străini s-au dus în Siria și Irak ca să lupte împotriva grupării ISIS.
Videos by VICE
Pe lângă familiile îndurerate care se reunesc pentru a împărtăși experiențele lor și pentru a încerca să găsească o modalitate de contracarare a recrutorilor, evenimentul conferențiar a găzduit academici, personaje de la organizații non-guvernamentale, chiar și persoane care au pierdut pe cineva drag în atacurile teroriste. În loc să dea vina pe familiile celor recrutați, aceste grupări vor să inițieze un dialog deschis, pentru a desluși semnele de extremism care pot preveni din timp recrutările manipulatoare. Scopul nu este justificarea, ci prevenirea tinerilor de a fugi în Siria pentru ISIS, prin abordarea lor înainte de recrutori.
Citește și: ISIS folosește metode de controlare a creierului pentru recrutarea adolescenților
Karolina Dam este una dintre mamele care vor participa la conferință. După ce și-a pierdut fiul, Lukas, în recrutările ISIS din 2014, ea și-a dedicat viața părinților care trec prin același chin. Atunci când am sunat-o în Copenhaga, pasiunea ei pentru FATE părea înțesată cu disperare. „De fiecare dată când aud povestea altor părinți, plâng”, spune ea. „Nu vrem ca ISIS să ne arunce în aer copiii. Vrem să fie acasă, să doarmă în paturile lor. Dar așa a ajuns viața noastră, asta ni s-a întâmplat și niciun părinte nu ar trebui să treacă singur prin aceste chinuri.”
Deși a crescut în Danemarca, Lukas s-a convertit la Islam la treisprezece ani, după ce s-a împrietenit cu niște musulmani de la muncă. El suferea de autism, spune Karolina, și fusese diagnosticat cu ADHD și sindromul Asperger. Islamul i s-a potrivit: „Era structurat și făcea același lucru repetitiv în fiecare zi.”
Karolina spune că islamul l-a învățat pe Lukas cum să fie empatic, dar în același timp i-a oferit o comunitate departe de casă. „Am văzut un link cu un grup pe Facebook de suporteri ISIS”, spune ea. Atunci și-a dat seama că fiul ei nu era în Turcia, ci în Siria, unde lupta cu Daesh. Pe grup era postată o fotografie cu Lukas, care ținea în mână un AK-47, iar comentariile sugerau că el murise. „Până la moartea lui nici măcar nu am știut că fiul meu fusese radicalizat”, îmi explică Karolina. În continuare, ea nu știe toată povestea: autoritățile nu eliberează dosarul despre radicalizarea lui până când nu se eliberează un certificat de deces, care e dificil de organizat.
După ce și-a pierdut fiul, ca mamă îndurerată, Karolina a înființat Sons and Daughters of the World, o organizație care are ca scop demontarea acțiunilor extremiste și crearea unui forum sigur în care familiile pot vorbi fără să fie urmărite. „Oferă un sprijin, pe care și eu mi l-am dorit atunci când fiul meu a fugit de acasă”, spune Karolina. Ei au ajutat și alte mame ai căror fii erau dispăruți și i-au căutat în videoclipurile și pozele ISIS, încercând să-i identifice.
Sons and Daughters stă sub tutela FATE, care practic este un hub de organizații ca a Karolinei, patruzeci și două la număr, din Africa până în Nordul Europei. Am întrebat-o pe Karolina ce face de fapt FATE: „Facem videoclipuri pentru campanie, pentru a transmite un mesaj tinerilor, faptul că noi reprezentăm viitorul, nu Daesh.”
Am văzut videoclipurile, care au un buget mic și sunt destul de stilizate. Nu sunt sigură dacă sunt suficient de retorice pentru a contracara mesajele extremiste, dar Karolina crede cu tărie în ele: „Aceste campanii, practic vor salva viețile copiilor noștri”, spune ea. „Dacă nu am crede în asta, nu am face campania. Este foarte importantă.”
Ea spune că scopul unic al organizației FATE este să continue munca autorităților, care nu-și fac treaba. Ea îmi povestește despre altă femeie din Danemarca, care a contactat-o prin intermediul organizației, din cauza comportamentului fiului ei, care părea radicalizat. „Ea a vorbit cu autoritățile, dar poliția a ignorat-o și i-a spus că nu e nicio problemă”, spune Karolina. „Nu vorbești așa cu o mamă! Oricum a fost curajoasă doar prin simplu fapt că a sunat. Familiile evită autoritățile pentru că le este frică că o să le ia copii. Probabil că ea nu va mai suna. Aici pot interveni organizațiile non-profit și organizațiile mici.”
Atunci când am întrebat-o de soluțiile aplicate pentru copiii care devin radicalizați, Karolina a citat din învățăturile islamice. „Mulți dintre acești copii nici măcar nu au citit Coranul. Ei nu știu ce e bine și ce e rău”, spune ea. „Singurul lucru pe care-l știu e ceea ce li se spune. Erau multe lucruri din Coran pe care aș fi putut să le arăt copilului meu, fără să-l stric, să folosesc religia ca să-l țin pe calea cea bună.”
Scopul nu este doar de a ajuta persoanele individuale care se confruntă cu extremismul, ci să schimbăm cultura de învinuire care portretizează tinerii într-o lumină rea. Ea spune că e timpul să nu-i mai tratăm ca pe niște teroriști, ci să recunoaștem faptul că sunt bolnavi și au nevoie de tratament. Și mamele au fost demonizate pentru sprijinul acordat grupării ISIS, „dar mamele nu trimit bani pentru arme sau gloanțe”, spune Karolina când îi aduc aminte de aspectul ăsta. „Ele trimit bani de mâncare pentru copii lor.”
Desigur, oamenii ăștia ar trebui să fie pedepsiți, spune ea, dar i-ar plăcea să vadă o schimbare a resurselor investite în acțiunea de capturare a recrutorilor: „Noi știm cine sunt. Ei ajută acești copii să ajungă în Siria și încă merg liberi pe străzi. Ei sunt pătați de sângele copiilor noștri.”
Urmărește VICE pe Facebook:
Citește mai multe despre ISIS:
Ce postează pe internet englezoaica musulmană care racolează femei pentru ISIS
Cum se folosește ISIS de mâncare ca să recruteze luptători noi
Mamele disperate să-și primească fiicele înapoi de la Statul Islamic