Cum să agăți o fată la McDonald’s

Toate fotografiile de Mircea Topoleanu

Zilele astea ne-am obișnuit să agățăm pe internet, în loc să ne uităm în ochii fetei, așa că am vrut să mă conving dacă domnișoarele din generația asta se mai lasă cucerite live. Și cum o vorbă veche de bucureștean zice că cele mai frumoase fete din capitală sunt la Piața Romană, m-am dus în buricul târgului să-mi șlefuiesc skill-urile la McDonald’s.

La prima impresie, pare destul de uşor să cucereşti pe cineva la McDonald’s. Este un loc destul de mare, unde vine foarte multă lume să mănânce, deci ar trebui să fie destule fete disponibile, mai ales acum cu combinația 1+1, parcă făcut special pentru a încerca să te combini. Am încercat să deşluşesc ritualurile necesare pentru a le intra fetelor în graţii, dar mă băgam în seamă la fel cum aş încerca să agăţ într-un bar sau pe stradă și nimic nu dădea roade. Mai ales că românii nu sunt genul care să iasă singuri la masă.

Videos by VICE

Eram în mijlocul unui fel de trib al celor care mănâncă la Mec şi singurul mod prin care puteam să-i fac faţă era să imit şi eu obiceiurile lor. Așa că am apelat la combinația 1+1. Imediat cum mirosul de cartofi a început să plutească în aer, fetele s-au uitat cu alţi ochi la mine. Păreau mai intrigate, chipurile li se luminaseră înconjurate de-o aură de burger şi trupurile lor pluteau ca niște nori de carne sfârâindă. Sau poate era pur şi simplu faptul că stăteam de atâta vreme pe acolo şi li se părea un pic dubios.

Schema cu mâncarea a mers ceva mai bine, dar scânteia s-a stins treptat, precum quartz-ul de la plită. Am fost refuzat foarte rapid şi foarte des, din varii motive, de mame, pictorițe, corporatiste și femei antisociale. Asta îți poate scădea încrederea în tine, deci mai multă blândeţe, fetelor, da?

Citește și Am stat 8 ore la McDonald’s și m-am detectat cu diversitatea speciei umane

De exemplu, o domnișoară care mânca singură pe terasă, nu ştiu dacă îi plăcea prea mult mâncarea sau voia să păstreze acel 1+1 doar pentru ea, s-a conversat cu mine doar prin semne pierdute printre molfăituri, ceea ce m-a făcut să înţeleg că trebuia să mă car. Cel mai penibil moment a fost însă cu nişte expate cu care eram convins c-o să meargă mult mai ok, pentru că străinii sunt mai deschişi la chestii d-astea, însă primul lor instinct a fost să îşi tragă genţile mai aproape şi să le închidă, lucru care m-a determinat să mă car imediat. Românii ca mine fură doar inimi.

Până la urmă am dat şi de tipe drăguţe, dar n-aș fi reușit fără ajutor. Dacă vei vrea vreodată să afli ceva despre domnişoarele care frecventează Mec-ul, bodyguarzii ştiu tot ce mișcă. Ei întreţin fetele la discuţii să nu se plictisească de aceiaşi prieteni, vorbesc de fotbal cu clientela masculină şi veghează cu un ochi ager asupra desfăşurării activităţii pe terasă. Aşa am aflat orele potrivite la care fluxul de oameni era maxim şi aveam şanse de-o cucerire.

Seara, când s-a spart conducta cu oameni la Mec, aveam nevoie de „o mișcare” care să mă ajute să fac fetele să zâmbească când le abordez. Combinația 1+1 ar fi reuşit să cucerească de la sine, dar ar fi trebuit să am răbdare de sihastru. Aşa că am adunat bonurile pe care le-am găsit pe la Mec şi am făcut origami pentru că, se știe, fetelor le plac artiștii. A mers aproape de fiecare dată.

Diana

Un cocostârc din origami, cu numărul meu de telefon și complimentul „Ai cei mai frumoşi ochi din tot restaurantul ăsta”, este destul de amuzant și suficient de îndrăzneț. Diana, care este studentă la ASE, dar viseaza la design vestimentar, a fost plăcut impresionată și m-am ales cu ID-ul ei de Facebook.

Georgiana

Fetele mi-au zis că, dacă aş fi fost super-agresiv şi le-aş fi băgat cartoful pe gât sau dacă aş fi ars-o mega siropos la modul „Cred că ar trebui să te numească McDulce!”, mi-ar fi dat cu flit direct. Cum i s-a întâmplat Georgianei în faţă la un alt Mec, la Unirii, la metrou, unde un tip de 54 de ani a încercat să îi obţină numărul de telefon cu o sumă de bani. În schimb, la mine, „Vrei puţin din combinația mea 1+1? Uite, vine la pachet cu origami-ul ăsta mişto” a dat roade şi am făcut rost și de ID-ul ei de Facebook.

Asta mi-a dat curaj și m-am dezlănțuit, în total contrast cu eşecurile anterioare. De la cartofii suculenţi care te fac să-ţi plouă-n gură, la corpul tău care se topeşte tot ca îngheţata, descrierea mâncării le înnebuneşte pe fete, pentru că sunt mult mai „auditive” decât bărbaţii, care preferă să vadă cu ochii lor despre ce e vorba.

Andreea

Descrierea mâncării a funcţionat mai ales când am încercat să creez ceva nou din produsele standard şi le-am provocat să guste. Am lăudat cu mândrie descoperirea copilăriei mele la McDonald’s – îngheţata cu cartofi prăjiţi – şi, cu toate că s-a uitat puţin ciudat la mine, Andreea a decis să guste. Nu a fost dată pe spate, dar măcar i s-a părut amuzant și-am mai obţinut un Facebook.

Sabina, fata greu de impresionat

Sabina, în schimb, a făcut un pic pe inabordabila. Am râs, am glumit, i-am propus şi ei combinaţia de cartofi cu îngheţată, însă nu a picat în plasă. Poate că unele fete pur şi simplu nu sunt atât de dulci.

Dar nu trebuie să te simţi descumpănit. Acum încep facultăţile şi ai o mulţime de oportunităţi să îţi dezlănţui creativitatea. Poți încerca şi alte combinații, ceva cu mult bacon, cheddar, maioneză şi OREOs sau, dacă eşti în stare, o floare din cartofi prăjiţi. Nah, depinde de tipă şi de imaginaţia ta, dar nu te simţi limitat, pentru că mâncarea, la fel ca şi relaţiile, este ceva viu în continuă dezvoltare.

Per total, experienţa la Mec a oscilat între entuziasm şi dezamăgire pe o pantă gaussiană înecată în cafea şi cartofi prăjiți. Nu este deloc un loc în care e uşor să agăţi, pentru că lumea e pe fugă, își ia mâncare la pachet sau îşi savurează în linişte cafeaua şi nu prea are chef de tine. Am aflat de la fetele cu care am vorbit că am fost primul tip care a încercat să le agaţe în Mec. Măcar m-am convins că se poate cuceri o fată și altfel decât pe internet, chiar în cuibul cu femei frumoase din capitală, totul e să fii creativ și îndrăzneț.

Urmărește VICE pe Facebook