FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce trebuie să faci ca să-ți deschizi o firmă și să ajungi propriul tău şef, în România

Înființarea unei firme noi în România este un mic infern birocratic, dar bănuiesc că te așteptai la asta.
Da, birocrația te poate duce și aici, dar stai liniștit: până la urmă, trece. Fotografie de Miranda Mylne, via Flickr

Românul s-a născut antreprenor, sau dacă nu, cu siguranță a devenit, pe parcurs. Chestia asta cu propriul tău șef o auzi peste tot: unii o zic ca soluție ca să scape din mizeria de corporație unde prestează. Alții se visează un fel de Bill Gates, care încep o afacere de apartament și, în 20 de ani, fac donații de milioane de dolari pentru eradicarea malariei din Africa Centrală.

Ca să fiu în trend, am zis că e momentul să devin şi eu patroană, să am firma mea. Zis şi făcut. M-am dus la Registrul Comerţului să aflu cum pot să-mi fac un SRL. La intrare, primul semn ce avea să prevestească evenimentele ulterioare. Sunt abordată de o doamnă între două vârste, a cărei privire se ascundea în spatele unor lentile groase: „Cu trei sute de lei înfiinţăm firme în doar două zile!".

Publicitate

Mă codesc, așa că femeia începe negocierea: „Îmi daţi acum 250 şi îi dăm drumu". Sună cam scump și-i spun asta. Pe internet am găsit oferte mai convenabile: de la o sută de lei înfiinţarea firmei, adică alergatul pe la ghişee, plus cinci sute de lei taxele de la Registrul Comerţului şi 450 de lei găzduirea sediului social timp de un an, dacă aveam nevoie.

Citește și: Cum să-ţi deschizi o bodegă în România

Intru val vârtej în clădirea Registrului Comerţului, în mare parte și ca să scap de fabricanta ambulantă de firme. Ajung la primul etaj și dau nas în nas cu o mulţime de oameni care aşteptau în faţa mai multor ghişee. În final, după o încălzire mică de așteptat la coadă, sunt direcţionată către o funcţionară care îmi putea da mai multe informaţii.

„De ce nu aţi intrat pe site-ul nostru? Găseaţi tot ce aveaţi nevoie", îmi spune cu reproş funcţionara.

Relația noastră nu a început sub cele mai bune auspicii. Doamna pare deranjată că trebuie să îmi înşire pomelnicul de acte de care am nevoie. Nu înțeleg nimic, normal, așa că mă întorc acasă, cu ideea asumată a unei zile complet pierdute, și încep să verific pe net.

Dacă și tu vei face asta vreodată, la finalul procesului, vei înţelege de ce investitorii aleg Bulgaria.

De ce ai nevoie ca să deschizi un SRL?

Bun, deci vrei să-ți deschizi o firmă în România. Fii atent ce trebuie să faci. Mai întâi, înainte de a te apuca să strângi documentele, trebuie să verifici disponibilitatea şi să faci rezervarea numelui firmei, respectiv a emblemei. Astea se fac pe baza unui formular şi se achită taxa de registru, separat pentru rezervare firmă, respectiv emblemă: în total costă 72 de lei. Urmează înregistrarea propriu-zisă a firmei pentru care ai nevoie de o grămadă de chestii. Pe bune, sunt multe, fix atâtea cât te-ai aștepta pentru o chestie pe care o faci în România.

N-am să-ți descriu toată lista aia, dar aș spicui câte ceva de acolo: declarații pe propria răspundere, act constitutiv, cereri peste cereri, specimene de semnătură, plus chestii pentru care ai nevoie de ajutorul unui traducător, gen „dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor subscrise de asociaţi la capitalul social".

Publicitate

Recitește lista asta și vei înțelege de ce tot mai puţini români deschid o firmă, aşa cum o arată chiar statistica Oficiului Naţional la Registrului Comerţului. Și ăsta nu-i decât începutul. Până să te vezi pe scaunul mare de piele, în timp ce-ți verifici contul din bancă, gândește-te la cât vei alerga ca să-ţi recuperezi banii de la clienţii care vor întârzia să-ţi achite facturile, astfel încât să-ţi plăteşti la timp dările la stat, iar ANAF să nu-ţi blocheze conturile.

Verifică dacă beneficiezi de facilităţi

Eşti student sau înfiinţezi pentru prima oară o microîntreprindere? Atunci eşti scutit de la plata unor taxe şi tarife. De exemplu, dacă eşti încă pe băncile facultăţii şi nu ai împlinit 30 de ani, nu vei plăti taxele şi tarifele pentru înmatricularea de la Registrului Comerţului. Nici tarifele pentru publicarea în Monitorul Oficial. Nicio taxă de timbru pentru notarul la care te duci să-și autentifice actele.

Sună bine, știu, dar de aceste facilităţi fiscale te poți bucura o singură dată, şi doar pentru pornirea unei singure firme, individual sau împreună cu alţi studenţi. Dacă vreun prieten simte că-l paște falimentul și vrea să-ți paseze ție partea lui de firmă, e bine de știut că toate chestiile astea mișto pe care ți le-am pomenit mai sus nu se aplică.

Citește și: De ce o să rămâi cu mai mulți bani pe card, dacă trece noua lege bancară din România

Tot de beneficii te bucuri și dacă îţi înfiinţezi prima microîntreprindere: nu plătești nicio taxă la Registrul Comerţului, inclusiv a tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României. Tot gratuite sunt și verificarea disponibilităţii şi rezervarea firmei.

Toate dovezile de plată, cereri, hârtii, dovezi, înregistrări, acest adevărat roman-fluviu al antreprenorului român, se îndosariază frumos și se depun, prin poștă sau email, la Oficiul Național al Registrului Comerțului. I-am întrebat pe cei de acolo cât durează până primești certificatul de înregistrare a firmei și am aflat că termenul e de trei zile lucrătoare.

Hai că se poate. Trebuie să se poată!

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre chestii economice (din care nu înțelegem nimic):
A devenit profitabil să faci copii în România și asta e bine dacă ești sărac și tânăr
11 lucruri pe care nu le știai despre legea cu 51% de „produse românești" în supermarket
Cum să joci la bursă în România, în loc să pierzi banii la păcănele