Dacă vrei să călătoreşti (complet) gratis vara asta prin Europa de vest ai trei nevoi mari de luat în seamă: transport, adăpost şi hrană. Fiecare categorie are propriile opţiuni şi subdiviziuni, dar, pe scurt, la transport ai autostopul şi blatul, la mâncare dumpster diving şi shoplifting, adică mănânci din gunoaie şi furi din magazine, iar în ce priveşte adăpostul, ai de ales în mare între boschetărit şi couchsurfing.

Textul ăsta este despre prima chestie de pe lista asta scurtă. Am la activ peste 11 mii de kilometri parcurşi prin Europa cu stopul, așa că mă simt suficient de competent să te introduc în misterele supravieţuirii turistice la limitele sistemului.

Videos by VICE

Deşi unele dintre următoarele sfaturi par la mintea cocoşului, eu le-am învăţat cu timpul. Probabil că n-o să îţi vină să călătoreşti aşa, dar în caz de nevoie măcar vei şti cum.

Ce iei cu tine

În afară de o dorinţă disperată de a vedea vestul, cuplată cu o zgârcenie biblică, mai ai nevoie de un traseu, ceea ce înseamnă unul sau mai multe oraşe-destinaţie şi o anume rută de a ajunge acolo. Pentru asta trebuie să iei cu tine o hartă rutieră a Europei, preferabil una din aia A4, groasă cât o carte de telefon şi cât mai nouă. Se actualizează de la an la an şi îţi arată o mare parte a benzinăriilor de pe autostradă, chestie care, crede-mă, e foarte folositoare.

În afară de asta, ia cu tine doar ce consideri esenţial supravieţuirii. Asta pentru că o să cari rucsacul ăla dureros de mult, o să-l dai jos, o să-l iei în spate, o să-l înghesui în maşină. Uite ce iau eu de obicei: bidon pentru apă, un schimb mai gros de haine (cel subţire e deja pe mine, pentru că vară), lenjerie și şosete, un sac cât mai bun de dormit şi un cort, doar dacă e foarte uşor, altfel nu e complet necesar. Plus o frontală sau lanternă, pentru atunci când mă prinde noaptea în pustiu şi trebuie să-mi fac un culcuş pe întuneric.

Citește și: Poveștile șoferilor de tir români: jafuri ca-n filme, ciomege peste față și amenințări cu pistolul

Ţi-ar mai trebui un marker şi nişte foi A3, pe care să scrii numele marilor oraşe spre care te îndrepţi sau al autostrăzii pe care vrei să ajungi. Dacă uiţi, sigur găseşti cartoane într-o benzinărie, dar marker mai greu. Opţional: o carte mai subţire, o trusă de prim ajutor dacă e mică, dacă nu, ibuprofen şi rugăciuni, dopuri de urechi, căşti, nimicuri personale etc.

Utilă ar fi şi o borsetă, pentru că e mai uşor să cari pe termen lung un kil de mărunţişuri pe şold, decât în spate.

Cum procedezi

Când încerci să ieşi dintr-un oraş, vrei să te poziţionezi cât mai bine pentru a aştepta cât mai puţin. Pentru asta ai Hitchwiki. Poţi încerca să găseşti locul potrivit şi de capul tău, cu încredere în instinctul de navigator moştenit din străbuni, dar foarte probabil va dura mai mult, va fi mai greu, vei deveni confuz şi dezorientat, iar indicatoarele vor părea contradictorii. Te vei trezi cuprins de neliniște și întrebări sau probleme gen: „Vai de plm, unde sunt?”, „Ce limbă vorbesc ăştia?”, „Sunt 35 de grade şi deja nu mai am apă”.

Toate astea cu rucsacul în spate, în timp ce blestemi ziua în care te-ai hotărât să-l umpli cu toate rahaturile.

De asta Hitchwiki e Dumnezeu. Îţi arată toate locurile potrivite pentru orice direcţie, unde poţi sta pentru trafic şi vizibilitate maximă. Acel sweetspot unde nu mai eşti chiar în oraş, dar nici nu a început autostrada şi unde au şoferii loc suficient să oprească (foarte important, cu cât viteza lor e mai mare cu atât trebuie să fie locul mai mare).

Hitchwiki are şi recenziile utilizatorilor pentru diferite locuri, îţi explică cum să ajungi acolo pe jos sau cu transportul în comun şi acoperă nu doar ieşirile din oraş, ci şi benzinării strategice. Aşa că fă-ţi temele şi află locul potrivit.

Nu te plimba pe jos mai mult decât trebuie

În Lyon de exemplu, autostrada porneşte la doi paşi de centru. La extrema cealaltă e Parisul care are o şosea/autostradă în jurul oraşului pe care nu ai cum să faci stopul, deci trebuie să umbli mult ca să ieşi dintr-un oraş oricum foarte mare. Odată ce ştii cum şi unde trebuie să ajungi, vrei să o faci cât mai repede, pentru că e deja zece dimineaţa şi tu mai ai o grămadă de Europă de văzut din maşinile unor necunoscuţi. Aşa că poţi să o iei la pas până la capătul oraşului sau poţi lua transportul în comun. Gratis.

În funcţie de unde eşti s-ar putea să nu poţi urca în bus dacă nu plăteşti, dar atunci iei tramvaiul, sau metroul, sau trenul. Cumva faci. În Munchen sau Viena poţi să treci liniștit la metrou, pentru că nu au bariere. În Paris au, dar pot lejer intra câte doi oameni deodată, iar mulţi parizieni sunt fericiţi să te lase să intri cu ei pe biletul lor. Sau poţi intra pe unde în mod normal se iese. Nicăieri pe unde am fost nu e pază la intrare ca în Bucureşti, dar pe de altă parte e control.

Citește și: Cum se schimbă vacanța de vară, când ai 25 de ani, în România

Dacă te prinde controlul, cel mai bine e să le dai actele şi să-i laşi să-şi facă ale lor. Iei o amendă şi gata. Sau nu iei nimic. Ca străin nu suferi de pe urma amenzilor ălora, deşi s-ar putea să-ţi vină în ţară. Mie îmi vine periodic una din Elveţia, de fiecare dată cu o penalizare mai mare. Dacă nu vrei să te stabileşti oficial în ţara cu pricina, n-ai de ce să-ţi faci griji. Iar dacă te prinde pe tren poţi să rămâi pe el, pentru că în amendă e calculat şi biletul.

În schimb dacă te abordează poliţia, stai calm, nu au ce să-ţi facă. Am avut de a face cu poliţia în Austria, Germania, Franţa şi Italia şi de fiecare dată a fost ok.

În cel mai rău caz îţi zic că n-ai voie acolo şi să mergi altundeva la stop.

Fă-te bine înţeles şi evită şoferii de cursă scurtă

Maşina a oprit, însă totul depinde de cât de bine stăpâneşte şoferul engleza. În Germania, majoritatea (celor care se obosesc să oprească) sunt fluenţi în engleză. În Franţa, majoritatea oamenilor în general nu pot sau nu vor să comunice mai deloc în engleză. Aşa că, în lipsă de limbă comună, urli oraşul în care vrei să ajungi şi el afirmă sau neagă. Dacă nu merge acolo, întrebi de autostrada următoare şi dacă nu, măcar de benzinăria următoare. Doar să fie foarte clar pentru amândoi unde mergeţi, altfel ajungi să faci ocoluri de sute de kilometri.

O categorie pe care trebuie să o eviţi neapărat e şoferul binevoitor, dar care merge doar până aici aproape, gen 20-60 de kilometri. De obicei îi întâlneşti pe DN-uri, nu pe autostrăzi. Deşi bine intenţionaţi nu trebuie să mergi cu ei decât dacă stai de mult timp într-un loc oribil şi eşti disperat. Altfel, în 80% din cazuri, te lasă în locuri foarte proaste.

Convinge pe cineva să te însoţească

Poate te crezi destul de independent emoţional, relativ stabil etc., încât să pleci în lume singur, însă, după vreo două nopţi plouat şi nemâncat la margine de autostradă, te poate cuprinde o tristeţe puternică. Poți să-l numești efectul „singur pe lume”. Asta se întâmplă doar în cazul în care stai în acelaşi loc de foarte mult timp, însă apare mult mai des decât ți-ai dori.

Din cauza situaţiilor de genul ăsta, prefer infinit mai mult să fac stopul cu un partener. Cumva în doi oricât de tristă devine situaţia, vă aveţi unul pe altul. Faceţi cu schimbul câte 15 minute la semnalat maşini, la abordat şoferii sau la întreţinut conversaţii. O astfel de experienţă poate apropia doi oameni foarte mult. Iar în cazul cuplurilor, şansele de a fi luaţi cresc exponențial (prin cuplu înţelegând doi oameni de sex opus, nu-i musai să fiţi împreună).

Citește și: Ce chestii nasoale fac bogații în vacanță

Cu toate astea, o să ajungeţi să nu vă suportaţi când trebuie să staţi mult şi nu vă ia nimeni. Partea bună e că îndată ce vă suiţi în maşină, optimismul revine la full level.

Fii mândru că eşti român!

Adevărul e că nu am avut niciodată de suferit când am răspuns inevitabilei întrebări „De unde ești?”. O parte uimitor de mare a oamenilor care m-au luat aveau vreo legătură cu România. Ba erau români, ba erau căsătoriţi cu români, sau aveau neamuri pe aici. Unii au trăit în România, alţii doar au afaceri la noi. Mulţi au vizitat ţara sau îşi doreau de mult să o facă pentru că au auzit că ar fi frumoasă. Toţi de au călcat pe aici au rămas cu nostalgii fanteziste despre cât de fain e la noi, natura, mâncarea, femeile etc. Așa ajung să te asocieze cu amintirile lor plăcute.

Ideea e că de obicei oamenii care te iau au călătorit şi ei prin lume şi tind să fie mai amabili decât media. Aşa îmi explic deschiderea lor. Şi dacă eşti ca mine, nu prea simpatic sau vorbăreţ, faptul că au o părere bună despre originea ta, oricât de dubioasă ți s-ar părea chestia asta, îi face să aibă din start o părere mai bună despre tine.

Ceea ce face ca efortul necesar pentru a susţine conversaţia să fie minim, iar şansele de a fi lăsat exact unde aveai nevoie să crească considerabil.

Pregătește-te pentru un test adevărat al răbdării tale

O regulă de aur pe care am învăţat-o din prima călătorie: până la urmă tot te ia cineva. Nu-i atât de mult o regulă, cât o axiomă a speranţei, nu foarte diferită de credinţa unora în Dumnezeu. Nu poate fi demonstrată, dar nici nu e nevoie. E acel lucru minuscul, singurul de fapt, de care te poți agăţa.

Adevărul e că oricât de nasoală pare situaţia, oricât de mult trebuie să stai, oricât de foame ţi-ar fi sau de tare te-ar durea capul de la statul în soare şi mâna de la cât ai ţinut-o întinsă, cineva tot o să oprească. Chiar şi numai ca să-ți spună că nu stai unde trebuie (și să te distrugă psihic definitiv).

Citește și: Cum e când prima ta vacanță e la 28 de ani

Ai nevoie de multă răbdare, dar, pe de altă parte, asta-i cam tot ce trebuie să ai. În final ajungi să descoperi lumea într-un mod special, dar mai important decât asta îţi descoperi limitele, oricât de clişeu sună asta.

Da, sigur, o să te poţi lăuda că ai văzut Berlin, Roma, Paris, dar lucrurile care merită povestite cu adevărat sunt alea de pe drum.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre vacanță:
Tipul ăsta din Amsterdam e într-o vacanță continuă pe banii statului, de 20 de ani
Cum mi-am făcut vacanța cu banii furați din barul la care lucram
Cum s-o arzi în vacanţă, la birou