Pentru bărbații cis hetero, o partidă de sex în trei cu două tipe – adică FMF – e fantezia sexuală chintesențială. Dar transformarea fanteziei într-o realitate poate necesita niște efort, până-n punctul în care a treia persoană, dacă e femeie, e denumită adeseori „unicorn”.
„Toată lumea vrea la petrecere, dar nimănui nu-i place să planifice”, explică Vixen Vu, model de videochat, care e unicorn încă de când a devenit activă sexual.
Videos by VICE
Deși threesome-urile de genul ăsta sunt adeseori văzute drept fantezii masculine, pot la fel de bine să fie și un spațiu sigur, în care femeile queer să-și exploreze sexualitatea. „Am început să am threesome-uri cu cupluri cis de bărbați și femei, doar ca să testez marea cu degetul”, spune Suz Ellis, bloggeriță pe sex, care e unicorn de ani de zile.
„Vânător de unicorni”, adică un cuplu care caută un al treilea partener femeie, e un termen controversat. „Poate să fie un termen-umbrelă și pentru bărbații cis hetero și pentru femeile cis hetero”, spune Ellis, referindu-se la problema cu fetișizarea unicornilor.
Deci, cum te asiguri că un cuplu nu se poartă cu tine ca și cum ai fi doar o fantezie? Ce faci cu tot potențialul ăla de dramă în relație în care ai putea ajunge implicată fără voia ta? Și de unde știi care-i cuplul potrivit în primul rând?
Cum să alegi un cuplu
Dacă vrei o partidă de sex în trei cu un cuplu pe care nu-l cunoști deja, există pe net un număr de oferte pe care ai putea să le iei în considerare. Ca să numesc câteva, recomandate de unicorni cu experiență, intervievați pentru acest articol: Reddit, Adult FriendFinder, Feeld, Tinder. Dacă vă cunoașteți online, asigură-te imediat că ești într-un chat de grup cu ambii parteneri din cuplu și nu doar cu unul dintre ei. Înainte să aranjați partida de sex în sine, e o idee bună să faceți videochat. Și o întâlnire prealabilă, într-un loc public, la o pizza sau o cafea, ar putea să fie o metodă sănătoasă de triere.
Dacă alegi dintre cuplurile pe care le știi deja (cum ar fi cele cu care ești prietenă), s-ar putea să vrei să faci un alt tip de evaluare. Simți că relația lor e stabilă? Ai văzut să aibă probleme cu gelozia sau înșelatul înainte? Poți să faci față dramei din relație care s-ar putea să apară dacă te culci cu ei?
Vu spune să nu te lași prinsă prea tare de rigiditate. Uneori vibe-ul poate să fie numai bun. Poate să fie simpatic și să fii a treia când „cuplul” sunt doar un tip și-o tipă care și-o trag ocazional.
„Am mai plecat acasă din baruri cu câte-un cuplu”, spune aceasta. „Dacă se poartă o conversație deschisă, merge numai bine și spontan.”
Discuția dinainte
Vu spune că se gândește la următoarele întrebări: „Le place să flirteze? Au experiență? Mă întreabă ce-mi place? Îi interesează, pe bune, ce mă excită pe mine?”
„Acordă fiecărei persoane din relație șanse egale să vorbească și să discute despre ce-i place, ce limite are, dacă au vreo așteptare sau fantezie”, spune Vu.
Ellis zice că e important să identifici așteptările cuplului și rolul tău în dinamica respectivă. „Poți să deduci din asta dacă vor să te folosească pe post de recuzită”, explică aceasta.
Mai poți să întrebi și dacă cei doi au o listă de dorințe. „Unii oameni au o chestie extrem de importantă pe care vor s-o facă”, explică Ellis. Dorințele frecvente includ: sex oral cu două tipe, experimente între fete sau tipa vrea să încerce să dea limbi pentru prima dată.
E o idee bună și să te asiguri că-ți plac ambii parteneri de cuplu ca indivizi, și apoi și de ei drept cuplu, când pregătești un threesome cu o dinamică generală bună.
Și, ca unicorn, asigură-te că discuți și limitele și precauțiile tale de igienă sexuală, cum ar fi folosirea prezervativelor.
Nu-i nevoie să-i lași să te obiectifice
Decât dacă asta e ce-ți place, evident! Nu există vreun fetiș rușinos aici.
Însă dacă nu-ți place chestia asta, încearcă să filtrezi printre cupluri, dacă poți, și să-ți faci mereu dorințele și nevoile auzite. Reacția lor la dorințele tale e la fel de importantă de analizat.
„Cred că asta e ceva ce-am învățat să observ din avion: cuplurile care se poartă cu mine ca și cum sunt o aventură de-o noapte și plăcerea mea nu contează”, spune Vu.
Dacă îți cauți un cuplu online, semnele se găsesc adeseori pe profilurile sau în postările lor, zice Luna Matatas, lider de educație sexuală și de plăcere din Toronto. Un mare semn e că threesome-ul e anunțat drept cadou pentru ziua de naștere a unuia dintre parteneri.
A fi sau a nu fi gazdă?
Matatas spune că hotărârea despre locul în care va avea loc threesome-ul e un aspect la care poate că unicornii ar vrea să se gândească.
„Prefer să fie la mine, pentru că-mi place să fiu pe teritoriul meu”, spune Matatas.
În ce privește modul în care anunți un cuplu că e momentul să plece, după o întâlnire, aceasta are câteva sfaturi. „De obicei, recomand ca oamenii să stabilească ceva dinainte. Zi-le, gen: Hei, putem să ne distrăm până pe la 10, pentru că mă trezesc devreme.”
Uneori, adaugă aceasta, există indicii pe care le poți da și prin comunicare non-verbală. Asta poate să-nsemne că faci un duș și/sau te îmbraci.
Indiferent de cum comunici, Matatas spune să fii clară, pentru că oamenii pot să fie într-o stare de epuizare și extaz după sex.
Dacă te duci pe teritoriul cuplului, consultă secțiunea „Planul de evadare”.
Acțiune: Cum procedezi cu consimțământul, atenția dedicată și gelozia
Comunicarea confortului și a consimțământului e întotdeauna super importantă. Din cauză că se poate schimba consimțământul în timpul unei partide, Vu spune că e o idee bună să verifici de multe ori. „Înainte, îmi place să anunț sistemul de lumini roșu/verde/galben: verdele e de bine, galben înseamnă ai grijă și roșu e oprește-te acum”, explică Vu. „Ceva ce-a funcționat foarte bine pentru mine e să pot să mă opresc pe moment și să întreb: lumina?”
Ca să te-asiguri că toată lumea simte că face parte în mod egal din threesome – dacă asta e dinamica pe care-ați decis-o – ajută să o luați pe rând.
„Nu toți unicornii sunt așa, dar mie-mi place când toată lumea e, pe rând, în centrul atenției”, spune Matatas. „Vreau să mă joc cu ambii oameni și într-un fel în care toți apucăm să ne punem grămadă unii peste alții în diferite momente.”
Și gelozia poate să fie o problemă persistentă. Asigură-te că respecți regulile pe care le stabilește cuplul – una dintre cele mai obișnuite e „fără săruturi” – și fii atentă dacă vreunul dintre parteneri pare să se simtă incomod. „Uneori e o lipsă de echilibru în cuplu și una dintre persoane și-o dorește mai mult decât ceilalți”, spune Matatas. „Uneori te simți ca un intrus invitat.”
Ellis spune că a cunoscut odată un cuplu din LA pe Reddit, pentru un threesome. Femeia din cuplu nu fusese niciodată cu altă femeie. Când au ajuns la un Airbnb, după ce s-au întâlnit mai întâi într-un loc public, Ellis zice că cei doi păreau un pic blocați și nu știau ce să facă. „Soțul a dat drumul la filmul White Chicks… A stricat un pic vibe-ul”, spune aceasta. „Eu eram în pat cu soția, soțul doar stătea într-un colț și se uita la White Chicks. Situația evoluează. Ea era foarte disponibilă și foarte, foarte excitată. Se întâmplau chestii. Mă uit în spate și soțul încă se uita la White Chicks.”
„Cred c-a fost o chestie de gelozie. Ea clar voia”, spune Ellis. „E o situație în care m-aș fi așteptat fix la chestia opusă, deci am fost foarte șocată.”
În cele din urmă, soțul și-a dat jos pantalonii. Odată ce și-a dat drumul (foarte rapid), cuplul a întrebat-o pe Ellis dacă vrea să rămână peste noapte. Ea i-a refuzat și s-a dus acasă. Această experiență, spune Ellis, i-a amintit că și bărbații pot să aibă probleme de gelozie în scenariile astea și cât e de important chiar să înțelegi vibe-ul unei relații dinainte.
Cum iei o pauză
Poate fi util să faceți pauze din când în când, ca să vedeți cum se simte toată lumea, dacă cineva începe să se comporte diferit sau pare incomodat.
E la fel de important să ai măsuri de siguranță în buzunarul de la spate, în caz de situații jenante sau anxietate legată de performanță. E o măsură excelentă să zici că „vrei să iei o pauză” și să te duci la baie.
„Cel mai nasol threesome pe care l-am avut vreodată a fost cu un cuplu în care aveam o chimie incredibilă cu soția”, spune Matatas. „Au venit la mine și mi-am dat seama imediat că el era cam rezervat.”
„Pur și simplu nu prea se simțea bine”, își amintește Matatas. „Nu-mi făcuse nimeni sex oral, eu le făcusem amândurora, n-avusesem orgasm. El, după ce și-a dat drumul, s-a întors pe partea cealaltă.”
Genul ăsta de momente îi poate face pe unicorni să ajungă să se simtă obiectificați. E esențial să ai grijă de tine în momentele alea, spune Matatas. „Gândurile mele în spirală mergeau, de obicei, de la: A, deci nu prea le place de mine – la Uau, nimeni nu mă iubește și n-o să-mi găsesc niciodată vreun partener.”
„Cam poate să deschidă rănile și nesiguranțele pe care le ai deja”, spune aceasta. „Eu folosesc o mantra: sunt suficientă, am tot ce-mi trebuie și sunt frumoasă.”
În timp ce ești în pauză la baie, Matatas spune să analizezi situația: „E ceva ce-aș vrea să închei? Sau e ceva ce-aș vrea să transform în altceva?”
Îngrijirile de după
Matatas spune că îngrijirile de după pot fi o parte importantă a unui threesome.
Ei îi place „să stea într-o mare băltoacă de îmbrățișări, să se atingă piele pe piele; să discute despre ce ne-a plăcut și la ce-o să ne masturbăm mai târziu.”
Să bei apă și să mănânci poate fi un mod excelent de a încheia experiența. „Dacă suntem la mine, mă asigur că am fructe proaspete”, spune aceasta.
Planul de evadare
„Te oprești când vrei să te oprești”, spune Ellis.
Dacă ai ales să te duci pe teritoriul cuplului, indiferent că e vorba despre casa lor sau o cameră de hotel, poate-ai vrea să ai în gând un plan de evadare sau cel puțin o oră limită, la care să pleci.
„Mă duc acasă” funcționează adeseori numai bine, spune Matatas.
Cât despre a-ți petrece noaptea cu un cuplu după partida de sex, Matatas recomandă să lași asta la latitudinea cuplului, dacă te invită sau nu. (Bonus: asta s-ar putea să-nsemne sex de dimineață!)
Reluarea legăturii după
Uneori, după un threesome, s-ar putea să te contacteze o singură persoană din cuplu. Mai ales dacă e soțul sau iubitul din cuplul cu care tocmai ai făcut sex, s-ar putea să vrei să te alertezi, ca unicorn. (Și, probabil, să nu iei tu legătura cu un singur membru al cuplului în privat, dacă ești unicorn – cu excepția situației în care e o parte explicită, agreată dinainte, a dinamicii voastre.)
„Ca a treia persoană, există oameni care te contactează fără știrea partenerului”, spune Ellis. „Eu nu vreau să fac nimănui nicio surpriză. Vreau ca toată lumea să fie implicată în conversație.”
Ellis i-a spus unei femei dintr-un cuplu cu care făcuse sex că a primit mesaje de la partenerul acesteia. I-a trimis un screenshot. „Mi-a răspuns și mi-a zis că au mai avut de curând niște probleme cu înșelatul”, spune Ellis.
„Cred că de multe ori tipilor li se pare că pot să le aibă pe amândouă în continuare”, spune Vu. Dacă unul dintre parteneri te contactează direct, gen printr-un mesaj pe o rețea de socializare, Vu spune că cea mai bună variantă e să vorbești și cu celălalt partener.
Dacă te contactează o singură persoană din cuplu după o partidă și comportamentul ți se pare deplasat, Matatas recomandă să transformi imediat conversația într-un chat de grup. „Eu zic pur și simplu: ar fi excelent dac-am putea să menținem toți trei legătura.”
Uneori există drame de neevitat
„Când mă invitați în legătura voastră specială… împart dragostea asta cu voi o noapte” – e partea din threesome-urile cu cupluri despre care Ellis zice că-i place. Dar asta nu-nseamnă că a intra într-o astfel de legătură e o chestie imună la dramele neprevăzute.
Vu povestește o situație dubioasă care i s-a întâmplat după ce s-a combinat cu un cuplu:
„Am aflat peste ani de zile că într-un cuplu cu care m-am culcat, femeia cu care eram inițial prietenă i-a spus partenerului, după noaptea aia, că nu-l plac. N-am amintit niciodată de threesome și în cele din urmă am pierdut legătura. De curând, m-am întâlnit întâmplător cu tipul, care mi-a spus cu totul altă poveste: că ea i-a zis că eu nu sunt interesată, nu-l plac și că le-am cerut să nu mă contacteze. Cumva, m-a lăsat tablou, pentru că efectiv n-aveam idee că există drame între ei.”
Dar, după cum spune Matatas: „Dacă e să fie cu drame, erau acolo înainte să apar și eu.”
Articolul original a apărut pe VICE CA.