Cum să îți dai seama când ești manipulat în cuplu sau în politica din România

Am tot vrut să scriu un text despre manipulare și manipulatori și despre ideile preconcepute care înconjoară manipularea și mecanismele funcționării ei socio-afective.

Manipularea este un mecanism foarte complex, cu fețe multiple. Există multe feluri de manipulare, care pot funcționa în paralel fără a se intersecta.

Manipulatorul de la slujbă, colegul sau directorul psihopat manipulează în alt fel decât manipulatorul din cuplu. Cei dintâi produc daune și ravagii mai puțin grave decât cel de-al doilea.

Manipulatorul e convingător

Cine a lucrat vreodată într-un birou, sau în orice fel de structură administrativă ierarhică, știe că într-un asemenea univers trebuie să faci parte dintre manipulatori pentru a supraviețui.

Evident, știm cu toții că duplicitatea nu e un dar natural, ci că ea se învață prin sudoare și eșec. Cariera de rechin nu se improvizează, nu e ceva de făcut de mântuială. Manipularea nu e destinată șovăielnicilor și amatorilor ce dau înapoi în fața umilințelor ascensiunii administrative și care nu posedă o hartă a răzbitului.

Nu există politician care să nu mintă; sunt în schimb mulți – majoritatea de fapt – care nu ajung să stăpânească suficient tehnicile de manipulare pentru ca în cele din urmă minciuna să li se ierte.

Citește și: Ce greșeli fac bărbații români când vor să agațe pe net

Cine a trăit alături de o persoană autentic manipulatoare știe cât de distrugătoare și ștergătoare de personalitate e o asemenea relație. Manipulatorul, precum bunul politician, se nutrește din admirație declarată și din obliterarea egoului celor din jur. Manipulatorul e convingător.

Nu poți fi bun politician dacă nu ești bun manipulator. De altfel, a spune „bun manipulator” e redundant. Un manipulator e „bun” prin definiție, altfel nu ar putea să te manipuleze. Pare un raționament circular, dar viața reală însăși este un asamblaj de truisme. Unul din acestea fiind că o bună parte din semenii noștri sunt doar manipulatori ratați; normalitatea lor aparentă este doar o formă de eșec. Sunt inofensivi din neputință. Adevărații manipulatori sunt cei care știu să-și facă iertate minciunile trecute și dovedite.

Adevărații manipulatori nu se încurcă în argumentație, ci creează permanent scopuri noi si pretinse ținte nobile pentru a căror realizare au fost obligați în trecut să mintă… au făcut-o însă cu durere, sperând ca în viitor cineva îi va admira pentru acel trecut sacrificiu de sine.

---

---

Manipulatorul politic inabil

E limpede așadar că fără darul manipulării nu poți supraviețui în politică nici dacă vrei să faci bine (de fapt: mai ales dacă).

Nu minciunile lui Ponta erau așadar esența scandalului din jurul lui, ci nepriceperea lui în a le atribui fie un statut de adevăr absolut, fie de minciuna regretată, dar asumată. Ponta e un manipulator neîndemânatec, Ponta minte și zâmbește egal de plat si invariabil. Mai rău: uneori spune adevărul la fel cum minte. La el minciuna nici măcar nu mai are statut de minciună, iar cum adevăr nu se așteaptă în general de la el, Ponta a reușit sa bruieze statutul cuvântului, lucru primejdios pentru stabilitatea eșafodajului politic, întrucât el s-a găsit nevoit să se slujească de fraze concrete si credibile pentru a justifica înrăutățirea crizei pe care guvernul lui era pe atunci incapabil să o oprească.

Citește și: Cum să bei alcool fără să arăți ca un român de 60 de ani la 40

Ponta nu e, așadar, un bun manipulator, lucru care în mod previzibil i-a nemulțumit pe cei din spatele său, precum Dragnea, care inițial investiseră mult în el. Prin minciunile lui plate și fără talent, Ponta s-a dovedit un om prea normal pentru ce i s-a cerut.

Întotdeauna, când fac un interviu cu un politician, o persoana publică sau un artist pe care îl admir, ascultându-l vorbind si explicându-și credințele și planurile, îmi învârt în permanență în cap întrebarea: „Oare unde mă minte?” Cu Ponta sau Dragnea, întrebarea ar fi inutilă.

Manipulatorul politic abil

Manipulatorul politic abil este, de pildă, Adrian Năstase. În drama rău jucată din momentul simulatei „sinucideri” a lui Adrian Năstase, personajul cel mai tragic a trecut neobservat. Singura notă autentic dureroasă a acelui episod scos dintr-o commedia dell’arte a fost dată atunci de fiul său Andrei, căruia i se încredințase scurtul, dar dificilul rol de a citi „testamentul politic” al unui tată încă viu.

E drept că în ultimul moment, în fața sarcasmului presei, s-a renunțat la declamarea publică a acelui document rău ticluit ce trebuia să stârnească compasiune pentru Adrian Năstase, printr-o retorică ieftină (folosind de pildă de patru ori „place” si „a plăcea” în doar două rânduri: „Mi-ar plăcea ca generaţiile viitoare să ştie că mi-a plăcut să scriu. La fel de mult, însă, mi-ar face o mare plăcere să ştiu, de la cei care ne urmează, că le place să citească”…).

Aceasta a fost unica notă autentic dramatică a poveştii, punând în lumină tragedia de factură mitologică a unui tânăr manipulat de un tată, Adrian Năstase, devorator si mistuitor al identității fiului, Andrei. Cheia o oferă fiul însuși, care își încheia mesajul de sprijin, mesaj la rândul lui patetic si preluat atunci complezent în presă, cu: „Încerc să fiu, în continuare, fiul cel mare, ascultător”.

„Ascultător” – aşa se definește un adult a cărui personalitate a fost plămădită de un tată manipulator.
„Ascultător” e aici cheia, în acest cuvânt final al mesajului care aduce o notă de autenticitate. Acest tânăr a căutat să-și joace ascultător rolul, indiferent dacă simțea sau nu ridicolul atroce al situației. Întreaga manevră cu „testamentul” și fiul ce ar fi trebuit sa-l citească îl arată pe Adrian Năstase ca pe încă unul din acei taţi dominatori și impregnaţi de hybris, pentru care odraslele sunt doar prelungiri ale personalităţii lor, unelte vii bune de folosit la ananghie.

Citește și: Influenceri din România mi-au spus ce trebuie să faci să ajungi vedetă pe Facebook

Cunoaștem mulţi din acei oameni cu carismă si ego strivitor, ce traversează nepăsători tragediile fără nume pe care le produc printre cei apropiaţi. Marlon Brando, de pildă, ai cărui copii dereglaţi omoară și se sinucid; Brando a continuat însă imperturbabil să se ocupe de cauza indienilor, după ce a jucat teatru la proces, explicând că odraslele nu au ieşit așa cum ar fi vrut el.

Sau Bernard Madoff, escrocul condamnat în SUA la 150 de ani închisoare, al cărui fiu s-a spânzurat de ruşine; Madoff însă a refuzat imperturbabil propunerea închisorii de a merge să participe la o slujbă religioasă în memoria feciorului.

La fel, în Croația, fostul premier Ivo Sanader, un prieten al lui Năstase, omul care a dus Croația în NATO si în UE, judecat actualmente la Zagreb pentru înaltă corupție, s-a folosit de copii, deschizând zeci de conturi bancare în numele fetelor lui. În ziua în care trebuia să fie arestat, Sanader nu a pretins că se sinucide, ci a fugit, pur și simplu, pe autostradă, cu mașina uneia din fete. Spre deosebire de fiul lui Năstase, însă, în anul de închisoare preventivă pe care tatăl l-a făcut în așteptarea procesului, fetele lui Sanader nu au mers niciodată să-l viziteze in pușcărie.

Citind misiva de adorare supusă adresată de fiul Năstase tatălui condamnat definitiv de justiția țării lui nu se poate sa nu-ţi amintești de misiva similară, de eliberare tardivă, scrisă de Kafka tatălui său si în care autorul, în sfârșit slobod, îi amintea părintelui dominator: „Amintește-ți că mijloacele tale eficace de educare au fost întotdeauna ironia răutăcioasă si lamentarea asupra propriei tale persoane.”

Manipulatorul în cuplu

Aceștia sunt în realitate cei mai toxici, nocivi și distrugători. Aceștia sunt cei mai distrugători de personalitate, pentru că cel mai adesea o fac din convingere profundă. Ei îți dovedesc că ești un nimeni și că ești privilegiat pentru că îți acordă atenție.

Am să pun aici două scene din experiența personală. Prima e din volumul de povestiri Miros de roșcată amară. A doua e încă inedită. Mecanismul manipulării e însă același.

O așteptam la ea acasă, ascultând un CD adus de mine, iar ea a intrat cu cumpărăturile și, scoțându-și haina:
— Pfffff, ce muzică oribilă.
M-am ridicat și am oprit muzica.
EA (înțepată, aproape șerpește, scoțându-și pantofii): De ce-ai oprit?
EU (deja pierdut): Ai zis că nu-ți place…
EA: Și am spus eu să stingi? Ascult-o dacă-ți place ție. Ascultă ce vrei tu. Ce, nu mai pot formula nicio opinie acuma?!

Precizez că doar întâmplător personajul manipulator e feminin. Se întâmplă la fel de frecvent și invers.
Dar iată un episod real (pe care nu l-am publicat până acum) de manipulare și zdruncinare a ego-ului celălalt și mai nimicitor:

Cel mai mândru eram de ceremonia din Pakistan… Îmi luase zile de pândit printre coloanele de pârjol vertical ale moscheii-templu, ca deodată să surprind ceremonia dervișilor. Știau cu toții că dormisem acolo, pe un covoraș prăfuit, dar se abținuseră de la dansul lor nupțial, de parcă m-ar fi provocat, ațâțându-mă din calcul, până în momentul în care s-au slobozit într-o împletire ritmată cum nu-mi imaginasem decât în orgii mitologice, cu o figură cristică dansând în mijlocul gloatei extatice, religie sincretistă ce se situa dincolo de islam, sau hinduism, sau de ce alte încărcături grele de sens moșteniseră ei în măduvă încă din vremea expedițiilor lui Machedon.

Le-am developat în primele zile în care o cunoscusem pe Elle.
— Tocmai m-am întors din Pakistan, i-am aruncat radios.
— Bravo, mi-a spus plat, cu tonul de: „eh, ce să spun”.

Își sugea creionul, ținând caietul pe genunchi. Nu bătea la computer decât după ce își mâzgălea jumătățile de versuri pe hârtie. Fată de arhitect, crescută cu cultul planșei, al migalei, cu obișnuința banului și convingerea că bărbații din jurul ei sunt acolo ca s-o admire pe ea, iar dacă nu, atunci trebuie pedepsiți și abandonați în chinuri, după care tu te îndepărtezi fredonând nepăsător. „Am semnat noi vreun pact?” e în general formula ei de lepădare de responsabilitate.
În apartamentul ei decorat ascetic și cu enervant bun-gust, am întins pozele și colajele mele (unele din cele de mai sus) peste tot, pe scaune, pe mese, în picioare pe polițele bibliotecii.
Era dimineața de după a doua noastră noapte, mai derutantă decât prima, când Elle fusese supusă și urlătoare, ba chiar o pocnisem în plină figură, ceea ce îi dublase orgasmul. De data asta însă se arătase pe față nemulțumită când a doua oară îmi venise înaintea ei.
— Te gândești numai la tine, îmi aruncase, înainte să-mi întoarcă spatele ca să adoarmă.
Dimineața, pe când își bea cafeaua scriind, am etalat fotografiile și am așteptat în fața ei triumfător.
M-a privit, mi-a zâmbit și s-a întors cu capul în caiet.
— Nu te uiți? am întrebat-o cu un început de nesiguranță.
— Ce să mă uit? a făcut, cu un ton de mirare sinceră. Ah, la pozele tale.
S-a ridicat, goală, tăcută, s-a plimbat prin fața lor și a plecat la bucătărie.
Am așteptat, examinând vârfurile copacilor de afară care urcau până la etajul ei.
După un număr decent de minute, m-am dus la bucătărie. Spăla ceștile, cu umerii încordați, concentrată. M-am apropiat, am luat-o în brațe și i-am prins sânii în palme.
— Nu-mi spui nimic? i-am șoptit, din ce în ce mai tulburat.
— Ce să-ți spun?
Am tăcut.
— Ce să-ți zic?
S-a întors cu o farfurie udă în mână și o meșă în ochi.
— Păi… despre imagini.
— Ah, astea ale tale? a făcut iritată. Da, ce să-ți spun? Niște poze.
In sufragerie m-am îmbrăcat și mi-am strâns cartoanele lucioase. S-a întors, tot goală și luminoasă, pe când le vâram în geantă, îndoindu-le.
— De ce faci figura aia? Of, ai fi vrut să cad în extaz de la niște clișee. Data viitoare să faci tirajele pe hârtie mată. Asta lucioasă e vulgară și nu lasă loc imaginației. Fotografia nu este doar meșteșug.
Am ieșit, știind deja că voi abandona meșteșugul ăsta și închizând ușa cu grijă, ceea ce m-a enervat pe mine, căci deși cu sufletul în zdrențe puteam măcar să o trântesc.

Ce fac așadar manipulatorii în general? Pentru victimă nu are nicio importanță dacă ei o fac conștient pentru a te distruge sau inconștient pentru a se apăra. Manipulatorul va proiecta vinovăție asupra ta și va colecționa greșelile tale. Manipulatorul îți va arăta că greșești în permanență și că ai noroc că ești cu el/ea. Manipulatorul nu te va lăuda niciodată pentru succesele tale, iar dacă ele sunt reale va ridica din umeri și va spune că te bucuri de nimicuri.

Manipulatorii sunt persoane profund-profund nocive, pentru că te fac să te simți mic și arogant pentru realizări mediocre. Sau, dacă ai succes, că ți-ai sacrificat familia pentru asta. Sau că nu le mulțumești lor îndeajuns pentru sacrificiile făcute ca tu să ajungi unde ai ajuns.

Manipulatorii vor râde de tine în fața altora, căutând apreciere pentru că trăiesc cu o persoană așa interesantă și insuportabilă ca tine.

Evident, doar manipulatorii cu șarm personal, carismă, inteligență și frumusețe fizică pot face asta, însă aceia sunt cei mai primejdioși. Femeia (sau bărbatul) care îți reproșează că ai ieșit și tu o seară în oraș cu foștii colegi e doar un manipulator.

Cei mai primejdioși sunt cei care nici nu realizează că o fac sistematic, în permanență. Am trăit odată cu o femeie care îmi reproșa că citesc, neglijând-o, așa că ajunsesem să citesc în ascuns, precum cei care beau pitit, și când o auzeam coborând scara închideam cartea și mă pregăteam s-o primesc cu entuziasm mincinos. Asta se transmite și copiilor.

Majoritatea familiilor românești sunt compuse din manipulatori virtuoși și sincer răniți și setoși de răzbunare. Asta explică, măcar parțial, psihologia neamului.

Citește și alte articole despre manipulare:
Am vorbit cu un membru CNA care a lucrat la România TV despre manipulare și câini plătiți

Ce am învățat despre femeile din România de la ăia care te ajută să le agăți