Cum să nu fii un român prost pe internet: citate inspiraționale

E foarte bine să fii motivat. Nimic nu s-ar mișca pe planetă dacă am fi toți niște moluște fataliste și fără aspirații. Și e ok să îți placă să citești chestii motivaționale, dacă asta te pune în mișcare și te face să ai ambiția de a te muta din mansarda bunicilor. Bravo ție.

Însă nișa inspirației pe internet e monopolizată de niște personaje care stau și ele în beciul părinților și își fac o carieră din mulsul intuițiilor oamenilor care nu citesc mult mai mult decât un paragraf pe o memă în fiecare zi. Și e trist.

Unele dintre cele mai populare pagini de Facebook au rădăcinile adânc înfipte în nevoia omului de a da share la platitudini motivaționale și de a crede că e special, pentru că el știe că „everything happens for a reason" de pe o poză cu fluturi. E normal și natural să vrei să crezi că ești special, însă nu înseamnă că e ok să încurajezi producerea de materiale care vin direct din cea mai tristă ghenă a culturii moderne.

Pentru că există mai multe feluri de platitudini inspiraționale de pe net care prind la români, am ales să ilustrez situația cu două exemple faimoase. Unul e o zeitate locală, iar celălalt un colos american al genului.

Cea mai sigură sursă de inspirație mioritică pe net e pagina lui Tony Poptamaș. Acolo ai amalgamul motivațional perfect între toate zonele moi și pufoase ale sufletului românesc: patriotism plângăcios, ode aduse mamelor eroine, poze cu gogoși și fructe, povești cu un Dumnezeu înțelegător, dar cam posesiv, și meme cu cât de omenos e Gigi Becali.

Omul nou care se conturează din școala filozofică Poptamașiană e un familist, un naționalist și un fripturist, dată fiind toată cantitatea de poze cu chiftele și dovleac copt care îi decorează feed-ul cu citate despre viață.

Tony pare să fi găsit echilibrul perfect între șantaj emoțional patriotic și poze cu celebrități de care a auzit și mama ta, care l-au ridicat la rang de zeu al social media: 1,6 milioane de like-uri. Însă măcar Tony se ține departe de păreri, și nu intră cu bocancii în știință și conspirații.

El doar observă că există fetițe de zece ani frumoase. Și că poate dai share, dacă ți-e și ție poftă de porumb copt.

Una dintre paginile cele mai populare de inspiration porn e a lui David „Avocado‟ Wolfe, un tip cu vreo patru milioane și ceva de like-uri și vreo zece milioane de menționări, în fiecare lună. În principiu, omul se vinde ca un fel de guru în ale nutriției, însă 90% din content-ul lui sunt platitudini motivaționale, iar restul de 10% sunt conspirații periculoase și ce cred el și fanii lui că ar fi argumente științifice.

Cea mai populară memă a lui Avocado e bazată pe faptul că medicii cunosc, de fapt, leacul pentru cancer, dar îl țin ascuns ca să omoare oamenii cu chimioterapie și alte tratamente debilitante și scumpe. Iar între două poze cu copii triști, pisici zburdalnice sau căței tâmpi, apare câte o prevestire apocaliptică, despre cum ceva capitalist fără suflet anihilează populația lumii cu chimicale de nepronunțat.

David ne spune că suntem speciali pentru că nu suntem oi, pentru că ne e transparent sistemul și știm cine e dușmanul: aproximativ tot ce e inventat în și după secolul 20. Tot David ar vrea ca noi toți să ne apucăm de agricultură bio și să plantăm verdețuri în spatele blocului, nu să cumpărăm cancer de la Monsanto.

El vrea doar să revenim la starea naturală a strămoșilor noștri: mereu la o grindină distanță de foamete și anihilare.

Nu fi ca David!

Pentru că ne place să fim pupați în cur cu chestii care ne confirmă propria măreție, fără să facem mare lucru să o merităm. Pentru că glorifică slăbiciuni comune (am găsit rapid vreo cincizeci de meme cu cât de puternici sunt oamenii care plâng pentru că plâng) și încurajează o adolescență neînțeleasă până bine după 60 de ani (vezi popularitatea chestiilor ăstora printre oameni din generațiile părinților noștri).

Pseudoștiință intuitivă e doar o parte a problemei, deși probabil cea mai gravă, pentru că ridică orice sentiment banal la nivel de înțelepciune și îi face pe oameni complet paranoici cu privire la știință și realitate. Merele de la magazin sunt prea rotunde pentru că sunt injectate cu cancer? Știam eu. Cancerul e de fapt un fel de indigestie de la fast food? Dap, și eu cred asta.

Acum 30 de ani, ca să fii publicat, trebuia ca cineva să citească ce ai scris, să decidă că e deștept, probabil în unanimitate cu încă zece profesori universitari, și să plătească pentru publicare. Acum, orice semi-doct are net pe fibră optică și poate produce cu mânuța lui materiale insipraționale și conspiraționale pentru decenii de postări.

Și ce minunat e să le primești scrise pe un gif pixelat cu palmieri.

Urmărește VICE pe Facebook