Cum să salvezi mumiile de revoluția egipteană

După ce, vara trecută, a supravegheat ravagiile din interiorului Muzeului Național Mallawi din Egipt, dr. Monica Hanna şi-a dat seama că este în pericol. Arheologul l-a vizitat prima dată când era o fetiţă și își amintește sarcofagele pictate cu chipuri de aur, amuletele sclipitoare din timpul faraonilor și urnele ornate, în care au fost ținute odată organele interne ale faraonilor. Acum, ea a văzut doar podele acoperite cu sticlă spartă, sicrie din lemn rupte, statui răsturnate și rămășițele carbonizate ale unei mumii.

Cu trei zile înainte, jefuitorii au atacat muzeul în ceea ce s-a dovedit a fi cel mai devastator atac asupra unei instituții culturale egiptene din istoria recentă a ţării. În mod incredibil, între 1050 și 1089 de artefacte expuse au fost furate. Poliţiştii n-au ajuns primii la locul faptei, ci Hanna.

Videos by VICE

În timp ce încerca să salveze ce putea, a dat de nişte adolescenţi care vandalizau artefactele rămase. Aveau arme, iar Hanna știa că jefuitori uciseseră deja un angajat al muzeului. Dar când a văzut că băieții încearcau să pună altă mumie pe foc, a intervenit.

„Acum că mă gândesc, mă sperii, dar când eram acolo situația era diferită,” a declarat Hanna pentru VICE News. „Acest muzeu este special pentru mine, deoarece este aproape de casa tatălui meu. Am simţit nevoia s-o protejez.”

La scurt timp după ce s-a ocupat de adolescenți, o ploaie de gloanțe a să zboare prin ferestrele muzeului. Lunetiștii de pe un acoperiș din apropiere au început să tragă. Hannah și fotograful cu care era s-au ascuns, dar și-au continuat treaba. În total, au recuperat 42 de artefacte  pe care vandalii nu au apucat să le fure și mai multe elemente deteriorate care au nevoie de reparații. A doua zi, Hanna a revenit la muzeu cu poliția specializată în antichități, care i-a spus că au fost prea ocupați cu oprirea susținătorilor președintelui Mohamed Morsi ca să protejeze muzeul. Când forțele de ordine au început se împuşcau cu lunetiștii, Hannah și mica sa echipă au salvat cinci sarcofage, două mumii ibis și nenumărate fragmente din alte artefacte.

„Nu cred că cei care iau decizii în Egipt realizează ce problemă cumplită avem. Parte a soluției este să expui problema,” a spus Hannah.

Distrugerea muzeului a fost unul din nenumăratele atacuri asupra tezaurului istoric din Egipt de când a început revoluția, în 2011. Criza ulterioară a creat un vid de securitate care a fost dezastruos pentru antichitățile din țară, în timp ce bande înarmate au jefuit sistematic muzee și situri arheologice.

„Patrimoniul Egiptului a supraviețuit timp de mii de ani. Este alarmat cât de mult a fost distrus într-o perioadă atât de scurtă.”

Furtul de comori culturale este un lucru obişnuit în timpul conflictelor violente. Coloseumul a fost finanțat din prada pe care romanii au furat-o de la Templul Evreiesc din Ierusalim. Mii de ani mai târziu, naziștii au furat opere de artă din întreaga Europă. Riposta Aliaţilor l-a inspirat pe George Clooney pentru noul său film The Monuments Men, care spune povestea unui grup de istorici de artă și curatori care recuperează și protejează arta furată de Hitler.

Filmul nu a fost bun, dar adevărații Monuments Men reflectă cum activiști de apărare a patrimoniului își riscă viețile ca să salveze artefacte și să atraga atenţia asupra săpăturilor ilegale și a jafurilor. Egipt HeritageTask Force, un grup fondat de Hanna, se folosește de social media ca să documenteze infracțiunile de patrimoniu, care n-au loc numai în Egipt, ci peste tot în Orientul Mijlociu.

Deși Hanna a scăpat nevătămată, alte persoane, cum ar fi angajatul ucis la Muzeul Național Mallawi, au fost mai puțin norocoase. În Siria, Yahya Ibrahim a păzit ruinele antice din Bosra, unul dintre cele mai bine păstrate amfiteatre romane din lume. În ianuarie, militanți înarmați au pătruns în biroul său și i-au cerut să nu meargă la muncă. L-au împușcat și ucis când a refuzat.

„El a mers la muncă și a insistat să-și facă datoria indiferent de situația politică, în ciuda amenințărilor lor,” a declarat Maamoun Abdulkarim, șeful antichităților din Siria. UNESCO, organizația culturală a Națiunilor Unite, a pus toate cele șase situri de patrimoniu mondial din Siria, inclusiv Bosra, pe lista monumentele pe care cale de dispariție.

„Suntem martorii uneia dintre cele mai mari pierderi ale patrimoniului cultural, din era noastră,” a declarat Stefano De Caro, directorul general al ICCROM, o aripă de conservare a UNESCO. „Nu putem rezolva această problemă singuri, avem nevoie de oameni pe teren care sunt pregătiți să se ocupe de crize, atunci când acestea apar.”

Oameni ca Yasmine El Dorghamy. Ea a ajuns la ruinele Institut d’Égypte în decembrie 2011 şi a descoperit paginile carbonizate ale unor cărți neprețuite, manuscrise, atlase în interiorul clădirii arse. Centrul de cercetare Cairo, creat de Napoleon în 1798, a fost incendiat în timpul altercațiilor din Piața Tahrir. În timp ce ardea, mulți egipteni au intrat în clădire și au salvat mii de cărți. Totuși, cele mai multe dintre ele au fost distruse.

Doroghamy, editaore revistei de patrimoniu Al Rawi, a căutat prin rămășițele înnegrite, cu un grup de voluntari, și a dus documentele recuperabile în camioane. Focuri de armă au izbucnit intermitent, ca urmare a protestelor violente din Tahrir.

„Zburau pietre uriașe deasupra capului meu,” a spus Dorghamy. „În cazul în care una dintre ele m-ar fi lovit, aș fi putut fi ucisă. O mulțime de oameni au fost grav răniți.”

Pentru că au sesizat importanța activiștilor de patrimoniu, organizațiile internaționale organizează workshop-uri în care îi instruiesc cum să mânuiască, împacheteze și înmagazineze antichitățile deteriorate. Abdel Hamid El Shareif a mers la un atelier ținut de  ICCROM în 2011, după ce a ajutat la salvarea antichităților dintr-o zonă apropiată de Piramida din Giza și a realizat că cei care depun cel mai mult efort sunt lipsiți de o instruire corespunzătoare. Un an mai târziu, și-a părăsit locul de muncă pentru a înființa Egyptian Heritage Rescue Team, un ONG care învaţă voluntarii și oficialităţile din cadrul Ministerului de Antichități cum să reacționeze în situații de urgență pe probleme de patrimoniu.

 „Patrimoniul acestei țări a supraviețuit timp de mii de ani. Este alarmat cât de mult a fost distrus într-o perioadă atât de scurtă,” a declarat Shareif pentru VICE News.

În dimineața zilei de 24 ianuarie, Shareif a terminat de vorbit la telefon cu un polițist și s-a grăbit să plece. În altă zonă din Cairo, Hanna și Dorghamy au primit apeluri similare de la colegi aflați în dificultate și și-au baricadat ușile în speranţa că situația nu este atât de gravă pe cât le-a fost prezentată: un camion cu 500 de kilograme de TNT, tocmai a explodat în fața Muzeului de Artă Islamică.

Distrugerea Muzeului Național din Mallawi

„Se zvonea că va fi o a doua bombă care să bubuie lângă muzeu, dar nu mi-a păsat, am mers să văd care-i treaba,” a spus Dorghamy.

Atentatul, menit să distrugă sediul poliției din Cairo de peste drum, a distrus un tezaur de artefacte neprețuite vechi de 111 de ani, o catastrofă culturală pe care Hannah a numit-o „o mare pierdere” pentru Egipt și întreaga lume.

Vocea lui Shareif tremura de furie când a trimis o echipă de salvare în muzeu, care adapostea una dintre cele mai bogate colecții din lume de artă islamică. Din 1471 de obiecte, 74 au fost distruse și 90 avariate, inclusiv nişte mihraburi din lemn, lămpi împodobite cu caligrafie și ceramică veche de secole. Echipa sa a luat cele mai vulnerabile artefacte și le-a depozitat.

Între timp, Hanna și Dorghamy cumpărau cutii de carton, căști de protecție pentru a proteja oamenii și mănuși de cauciuc pentru a scăpa de sticla spartă. Lucrând împreună, ei au reușit să atenueze daunele provocate de explozie.

„Unii întreabă «oamenii mor, de ce vă pasă de artă?» Eu le spun că va veni o zi în care vom restabili democrația. Vrei să aștepți până atunci ca să descoperi că ți-ai pierdut moștenirea?”, a spus Omneya Abdel Barr, un arhitect care lucrează cu echipa lui Shareif.

Traducere de Matei Bărbulescu