De obicei, kit-urile de supravieţuire pentru cutremure sunt prezentate ca nişte liste de cumpărături, ca şi cum ai cumpăra ingrediente pentru un tort. Numai că nu ai nevoie de toate ingredientele ca să supravieţuieşti unui cutremur. Dacă ai chiar şi un singur obiect de pe listă şi ştii unde este şi îl foloseşti cum trebuie, când e nevoie, tot o să te descurci mult mai bine decât dacă nu ai avea niciunul.
Publicitate
Lista de lucruri de care e posibil să ai nevoie în cazul unui cutremur masiv e destul de lungă şi mă îndoiesc că o să fii capabil să strângi tot ce ai nevoie. Dar de asta se numeşte situaţie de urgenţă. Dacă ai avea tot ce ai nevoie, s-ar chema că e o zi ca oricare alta.În caz că îţi place să mergi la risc, ţine minte că dacă o să aibă loc vreodată un cutremur masiv, există şanse bune să supravieţuieşti. La fel se poate spune despre orice alt cutremur. Asta înseamnă că o să trebuiască să te descurci după cutremuri şi că o să ai nevoie de câteva din lucrurile alea de care vorbeam mai sus. Fă-ţi un kit de supravieţuire. O să îţi mulţumeşti mai târziu.Probabil că ai deja multe din obiectele astea prin casă. Însă dacă vrei să te asiguri că or să îţi fie folositoare, ar fi bine să le pui într-un loc de unde să le poţi lua imediat în caz de urgenţă, undeva unde e puţin probabil să fie prinse sub dărâmături. Chiar dacă nu o sa fie niciun cutremur, lucrurile astea tot îţi vor fi de folos dacă apare o pană de curent sau o furtună de zăpadă sau pleci la drum lung. Aminteşte-ţi să le pui la locul lor după ce le foloseşti.În caz de urgenţă, însă, este mult mai important să fii pregătit mintal decât strict fizic. Nimeni nu ştie ce o să se întâmple. Când o să fii în mijlocul evenimentelor, o să trebuiască să iei decizii rapid, să improvizezi şi să lucrezi în echipă. În special ultima parte. Dacă îţi umpli debaraua de conserve şi muniţie nu rezolvi nimic. Nu te baricada. Colaborează cu vecinii, ca să puteţi face faţă situaţiei împreună.
Publicitate
LUCRURILE DE BAZĂ
Apă
Mâncare
Un deschizător de conserve
Două găleţi
Publicitate
O trusă de prim ajutor
Dezinfectant de mâini pe bază de alcool
Medicamente esenţiale, ochelari
Produse de igienă pentru femei
Mănuşi de protecţie
Radio cu baterii
Lanternă cu baterii
O listă de contacte pentru situaţii de urgenţă, acte importante precum asigurările
Hartă locală cu informaţii relevante
O cheie franceză
Bani cash şi monede
Un rucsac încăpător sau o sacoşă
Publicitate
ALTE CHESTII UTILE
Alte scule
Accesorii pentru adăpost
Clor
Publicitate
Un filtru de apă
Panouri solare
Publicitate
Uite o ofertă mai rezonabilă. (Nu am testat personal produsul). E un panou de 21 de waţi, care generează 2,1 amperi şi are două porturi USB de 5 volţi. În condiţii ideale, panoul ăsta e capabil să încarce două iPhone-uri 6 Plus într-o oră şi jumătate de stat la soare.Reţine: panoruile solare funcţionează la potenţial maxim doar când sunt expuse corect la soare. Dacă panoul e inclinat fie şi câteva grade în direcţia greşită, va primi mai puţină lumină şi va produce mai puţin curent electric. Ca să te descurci cu un panou solar, trebuie să îl supraveghezi constant.Una dintre cele mai bune căi de a stoca rezerve mici de curent electric acasă sunt bateriile mari, de 12 volţi, precum cele de la maşină. O baterie de maşină nu e suficientă pentru a alimenta un cuptor cu microunde, dar generează mult mai mult electricitate decât nişte simple baterii AA. Poţi să le încarci la maşină, cu ajutorul unui panou solar, la priză sau pur şi simplu dacă le conectezi la o bicicletă medicinală. Mai mult, sunt foarte utile: poţi lumina un apartament întreg cu LED-uri de 12 volţi conectate la o singură baterie. E uşor să îţi construieşti singur sistemul ăsta de iluminat şi nici nu costă aşa mult. Pe lângă asta, dacă ai grijă de ea, o baterie de maşină te ţine ani de zile.Numai că trebuie să te informezi puţin, înainte. O baterie de maşină are destul curent electric în ea încât să te curenteze destul de bine. Multe dintre le conţin acid, care formează vapori uşor inflamabili când se află la încărcat. Din fericire, se găsesc multe ghiduri despre cum să îţi face sisteme de rezervă de 12 volţi şi cum să conectezi un panou solar la o baterie e maşină sau să faci bateria compatibilă cu alte dispozitive, aşa că ia şi citeşte.
Baterii de maşină
Publicitate
Transformatoare
Radiouri amator
O plită cu propan
O bicicletă
CHESTII DE CARE NU O SĂ AI NEVOIE: MUNIŢIE, OCHELARI CU INFRAROŞU ŞI AERONAVE UŞOARE
Staţii de emisie-recepţie
Arme de foc
Kituri de supravieţuire pentru sălbăticie
Publicitate
Generatoare
Generatoare termoelectrice
Aeronave uşoare
Eşti pregătit pentru marele cutremur din Bucureşti?
Interviu cu un alpinist care a fost pe Everest în timpul cutremurului din Nepal
Un cutremur de 7,5 pe scara Richter a lovit Afganistanul și a omorât sute de oameni
Un doctor japonez încurajează evacuarea orașului Tokyo