Toţi avem ceva ce nu ne place la corpurile noastre. Poate ai crescut purtând tricouri la piscină sau poate abia recent au început să-ţi rămână pantalonii mici. Ideea e că problemele de imagine pot apărea oricând şi au prea puţin de-a face cu modul în care arăţi de fapt.

Se pare că te poţi simţi încrezător când eşti gol chiar şi fără smoothieuri din varză kale sau tras de fiare cu orele. Şi nimeni nu e mai conştient de asta decât cei care petrec mult timp fără haine pe ei.

VICE a contactat câţiva oameni care se dezbracă pentru bani şi de plăcere şi i-a întrebat care sunt părerile lor despre încrederea în sine şi despre cum să te simţi bine în propria piele, chiar şi atunci când trebuie să te afişezi în faţa unui public larg.

VICE: Care e secretul pentru a te simţi bine gol?
Tristan Risk: Nu ţine neapărat de câte fandări sau abdomene faci sau de câte cursuri de dans la bară urmezi. A te simţi bine gol ţine de un sentiment al iubirii şi încrederii de sine. Eu mă simt încrezătoare când sunt goală şi deseori mă amuză modul în care asta îi face pe oameni să se simtă jenaţi.

Te-ai simţit întotdeauna bine în pielea ta? Sau a fost nevoie să te convingi de asta?
Am avut norocul să fiu crescută fără ruşine faţă de propriul corp. Părinţii m-au dus la Wreck Beach [o zonă de nudişti de pe lângă Vancouver] de la o vârstă fragedă, iar nudismul mi-a fost prezentat ca ceva normal. Încă ador să mă plimb goală de colo-colo şi, deşi unii vecini sunt consternaţi, n-am simţit vreodată că aş putea fi vulnerabilă din cauza nudităţii. Prima dată când am stat goală în faţa mai multor oameni a fost la un curs de desen după model viu. După experienţa asta, am realizat că modul în care oamenii îşi proiectau sentimentele către mine prin artă (şi apoi ca spectatori) m-a ajutat să simt conexiunea specială dintre noi. Ştiu că nu toată lumea se simte la fel de confortabil ca mine, dar sper că asta va inspira mai mulţi să simtă la fel.

E vreo diferenţă între goliciunea în public şi cea din privat, ca cea de acasă sau cea din preajma unui partener?
Nu cred că e vreo diferenţă în mintea mea. Sper să nu gândiţi aşa. În ambele cazuri, vă împărţiţi corpul cu alţi oameni şi aduceţi bucurie atât lor, cât şi vouă. Fie că săvârşiţi un act fizic de iubire sau unul artistic, vine dintr-o perspectivă vulnerabilă şi personală. Dacă te simţi bine acolo, vei găsi şi încrederea.

Ca societate, suntem prea preocupaţi de aparenţe?
Nu cred că suntem preocupaţi de corpurile noastre. Deşi aparenţele nu înseamnă tot, ele sunt reflexii ale personalităţilor noastre.

Dacă ar trebui să ies pe scenă şi să-mi scot hainele, cum ar trebui să mă să o fac? Unde ar trebui să caut încrederea în sine?
Carole Brunette: E amuzant, uneori credem că unii oameni sunt deja „adunaţi" în domeniul ăsta. Tindem să proiectăm asupra celor din jur, să presupunem că ei se simt bine în pielea lor. Gândim: „O, doamne. Aş vrea să mă simt la fel de bine în propriul corp ca persoana aia." Mă face să râd, pentru că nu avem de unde şti că aşa e. Într-adevăr, deseori sunt nevoită să mă dezbrac şi mă simt confortabil în propria piele. În acelaşi timp, însă, mă lupt cu nesiguranţe şi condiţionări sociale, ca toată lumea.

Ai o mantră sau ceva ce spui în nopţile când nu te simţi neapărat de milioane?
Nu ştiu dacă am vreo mantră, dar au fost situaţii în care a trebuit să ies pe scenă, deşi nu m-am simţit pregătită sau capabilă. Noroc că meseria mea e flexibilă: dansez în privat, nu pe scenă, aşa că nu trebuie să mă ţin de un program fix. E amuzant, pentru că uneori trebuie să ne împingem de la spate când ne lovim de ceea ce este evident. Am mers la lucru îmbrăcată în costumaşe mici şi albe, cu grijă să nu mă pătez… Ca femeie, realitatea mai e şi dură. Chiar şi atunci, trebuie să-ţi faci treaba.

Mă simt norocoasă să fiu expusă la atâta goliciune. E o veşnică reamintire că avem trupuri diferite, toate demne de iubire. Oamenii iubesc toate formele. E normal. Fiecare are celulită pe undeva. Deşi sunt perfecţionistă şi mă lupt cu asta, îi privesc pe alţii şi văd lucruri pe care societatea le consideră greşeli şi observ că fiecare avem aşa ceva pe undeva. E reconfortant. Pentru că nu sunt greşeli, ci varietate.

Deci e mai uşor dacă nu idolatrizezi oamenii sau dacă nu îţi imaginezi că există un corp „perfect" pe undeva pe acolo.
Da. Iar colegele mele care fac dansuri private variază mult ca vârstă şi aspect fizic. E uşor să uiţi cum arată cu adevărat oamenii goi. Încă un motiv pentru care trebuie să susţinem teatrul, arta, burlescul, cluburile de striptease şi dansurile exotice. Pentru că ne ajută să interacţionăm cu oameni în carne şi oase, să vedem trupuri reale. Fără modificări digitale. Când urmează să mă dezbrac în faţa cuiva, încerc să-mi amintesc că persoana din faţa mea va fi mulţumită de ceea ce urmează să vadă. Pentru că îmi vede corpul prin ochii ei, nu prin ai mei. Nu mă judecă pentru ceea ce sunt. Într-un fel, e mai uşor când mă priveşte altcineva decât atunci când mă privesc în oglindă.

Cât de confortabil te simţeai în propriul corp înainte să-l arăţi şi altora?
Velvet Steele: La început, a fost un pic de muncă. Ca transsexual trecut prin toate procedurile medicale spre a deveni femeia care sunt acum, nu eram pregătită să mă afişez în toată splendoarea. De cele mai multe ori, păstram chiloţii pe mine. La un moment dat mi-am spus: „Ce fac eu aici? Sunt aici să fiu mândră de mine. Ar trebui să-mi arăt trupul."

A durat ceva până m-am obişnuit să stau goală în faţa oamenilor. Dar acum, ca dominatrix profesionist, dacă nu-ţi pot arăta corpul meu, dacă trebuie să-l acopăr şi să-ţi distrag atenţia de la frumuseţea lui naturală, care naiba mai e scopul? Lucrez din greu să mă menţin în formă: fac exerciţii, mănânc sănătos, fac mult sex. Şi zâmbesc. E foarte important să fii fericit.

Ai vreun sfat pentru cei cărora ideea de nudism în public li se pare terifiantă?
Am început în domeniul bodybuidingului şi prin concursuri de fitness. Ca femeie transsexual, să stai pe scenă alături de toate femeile alea heterosexuale, aproape goală, în bikini, printre ţâţe date cu spray pentru bronzat, înseamnă să fii tare pe poziţii. Nu e chiar uşor. Cu toţii ştim ce e ruşinea, sentimentul de vină. Dar depinde cum îl controlezi. Şi, dacă te detaşezi, devine mai uşor să te dezbraci. Mai ales când ştii că îi inciţi pe oamenii potriviţi. Pentru că e excitant când ştii că exciţi oamenii. Ador să incit oamenii şi ador să ştiu că îşi pot da drumul când îmi privesc corpul. Devii puternic când eşti gol în faţa oamenilor. Pentru că le captezi atenţia. Şi totul stă în a controla atenţia respectivă. Ştiu că sunt un bun de consum. Am devenit un bun prin forţe proprii. Am construit acest produs transformându-mă în ceea ce sunt.

Ai ajuns să-ţi iubeşti corpul într-o zi cu soare? Sau a fost un proces de durată?
Lola Frost: Călătoria personală în ceea ce priveşte educaţia de a-ţi accepta corpul e un proces zilnic. Cu siguranţă nu e ceva de care poţi fi în întregime sigur. Asta pentru că mintea noastră devine nesigură şi poate fi uşor distrasă atunci când intră în contact cu diferiţi stimuli. În ultimii zece ani, propria călătorie ca Domnişoară Goală de profesie nu a început aşa. Am mers întotdeauna pe principiul: „Fie ce-o fi. Îmi iubesc corpul." Chiar şi aşa, gândurile negative tot şi-au făcut simţită prezenţa. Şi încă nu au încetat. Însă e o diferenţă mare între modul în care te vezi în oglindă şi ceea ce ar putea vedea un fotograf, de exemplu. A fost de-a dreptul revelator să mă văd altfel decât din propria perspectivă. Gândurile pe care le am despre mine însămi sunt diferite de ceea ce iese la suprafaţă.

E acelaşi lucru să arăţi bine gol cu a te simţi bine gol? Sau sunt două chestii diferite?
Cred că ţine de fiecare. Eu sunt profesoară de dans şi de fitness. Uneori, şi de încredere în sine. Oamenii vin la mine ca să le dau sfaturi în domeniul ăsta, aşa că am parte de multe perspective, în mod special legate de trupul feminin. Şi mulţi oameni spun: „Vreau să iubesc modul în care arăt. Mănânc corect, dar nu mă iubesc. Deşi ar trebui să-mi iubesc corpul în forma asta, nu o fac." Şi e dureros pentru ei. Eu, una, mănânc sănătos pentru că vreau să mă mişc bine. Vreau să mă simt bine mai mult decât vreau să arăt bine.

Ce sfat le-ai da celor care se luptă cu modul în care se văd pe ei înşişi?
Să arăţi bine e ceva relativ. Frumuseţea stă în ochii privitorului. Chiar şi ceea ce priveşte propriile lupte, iubesc modul în care arăt. Sunt mulţumită de 90% din corpul meu. Fie treci naibii peste chestiile astea, fie suferi. În fiecare zi. Şi suferi pentru o chestie de suprafaţă. Ai lucruri mai importante de făcut decât să-ţi faci griji legate de corpul tău. E o provocare, pentru că suntem deseori puşi faţă în faţă cu ideea că frumuseţea înseamnă valoare. Sigur, părţi din corpul meu sunt disproporţionate şi poate că nici nu-mi plac majoritatea, dar n-am să mă las dărâmată de asta. Acum mult timp, am decis că prefer să fiu sănătoasă şi capabilă decât frumoasă şi bolnăvicioasă. Şi sper că toţi vor reveni la practica de a se îngriji în primul rând de funcţionalitatea corpurilor lor. Trebuie să ne întoarcem la protecţie, la iubire şi grijă de sine, lucru care ţine măcinările departe. Iar asta ne apropie de cel mai important lucru legat de corpurile noastre: să avem grijă de el.

Traducere: Alexandra Andrieş

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre prostituate:
Fotografiile astea spun povestea unei prostituate de 13 ani
Am încercat să mă îndrăgostesc de o prostituată
Fotografii rupte din tablouri cu prostituate olandeze