Oricine, de la politicieni la învățători, vrea o bucățică din centenar, iar publicitarii nu aveau cum să facă, tocmai ei, excepție. Ai un eveniment despre care se vorbește tot anul, e simplu de reținut (centenar/o sută), are un parfum de credibilitate și respectabilitate, are o vechime suficient de mare ca să poți atașa ideea de tradiție la produsul pe care clientul încearcă să îl promoveze. Cum dracu să nu faci un pic de vânzare pe spatele lui?
Bănci, chiftele, creme de față, pui refrigerat, medicamente – orice poate avea o legătură cu unirea. Îți dai seama că, dintr-un astfel de amestec, nu aveau cum să lipsească umorul involuntar, ridicolul sau nuca-n perete. Am ales, pentru tine, câteva din reclamele care mi-au sărit în ochi; din capul locului îți spun că ceea ce m-a interesat a fost promovarea și nu produsule în sine care – și sper să se audă asta la marketing – sunt, toate, minunate! Dar să le luăm pe rând.
Videos by VICE
1. Eroi necunoscuți – BRD
Băieții de la BRD nu au stat să se încurce cu mărunțișuri și au dat-o epic. Povestea fotografului Samoilă Mârza ți-l arată cum își ia la revedere de la iubită, pe front, pe drumul pe care l-a străbătut către Alba Iulia și, bineînțeles, la fața locului, unde a făcut singurele fotografii ale unirii – ar putea fi trailerul unuia din super-producțiile istorice de la Hollywood.
Ai și istoria, cu Primul Război Mondial și Unirea, și motivul călătoriei spre casă și cel al încercărilor la care este supus eroul înainte de a triumfa și tema iubitei lăsate în urmă precum Penelopa de către Ulise, într-un cuvânt, tot ceea ce îți trebuie ca să fii încântat de propria-ți creativitate.
Filmul a fost făcut cu regizori din afară și pare a fi costat o căruță de bani, ba este și o asociere cu Muzeul Național al Unirii de la Alba Iulia, ceea ce, nu-i așa, îi dă acestui demers legitimitate. Totul se termină cu un motto mobilizator: „Istoria e scrisă de cei ce nu renunță”.
Problema e că în categoria acestor creatori de istorie nu intră și cei care s-au ocupat de spot, care par să fi renunțat la un moment dat la studiul limbii române și al numitei istorii. La partea cu limba română, chiar la începutul spotului se aude un splendid „optisprezece”, pe care actorul care a făcut voice-overul l-a rostit cu toată gura, să se audă.
Cu istoria e și mai mișto: respectivul „optisprezece” e pus în gurița unui crainic de radio, în condițiile în care mai aveau să treacă vreo câțiva ani până la apariția primului post de radio prin această parte a Europei și fix zece până să emită primul post românesc, în 1928. Dar cine să se mai împiedice de un anacronism?
2. Dacă mai mulți ar fi făcut lucrurile așa cum trebuie – Transavia
Spotul Transavia e tot cu istorie și cu Alba Iulia în 1918, dar aici se merge pe dramă istorică. Creatorii au căutat să facă un exercițiu de introspecție, după cum îți explică pe pagina lor de net, și să răspundă la întrebări gen „Avem ce sărbători? Suntem mândri de ceea ce suntem?” etc.
Le-a ieșit un film în care un gen de hipster de 1918 (pare, mai degrabă, un dandy de secol XIX) ține un discurs gen „greed is good”, cu șmecherii retorice de predicator care se isterizează când îl pătrunde spiritul.
În antiteză cu acest hipsteraș, ai tradiția, respectabilitatea, burghezia/boierimea așezată, personificate toate într-un bătrân cu barbă de Marx sau, hai, de Moș Crăciun. Acesta se ridică, aruncă o privire pe motto-ul ales cu tâlc „LABOR IMPROBUS OMNIA VINCIT” (n.r.: „Munca tenace învinge intotdeuna”) și pleacă demn aruncând, pe un ton sumbru-profetic, un „domnilor, treziți-vă!”
Pică un pic cam nașpa faptul că bătrânul boier se prezintă drept un „simplu crescător de păsări” (adică găinar), ceea ce, cu tot respectul datorat oricărui fel de muncă, reduce un pic din greutatea vorbelor sale. Spotul se încheie apoteotic, cu mesajul de final: „Dacă mai mulți ar fi făcut lucrurile așa cum trebuie, România ar fi arătat altfel”. Ceea ce este perfect adevărat, însă un pic cam inadecvat când faci trimitere la Alba Iulia – pentru că aia a fost una din puținele perioade în care lucrurile s-au cam făcut așa cum trebuie.
În plus, rămâne în aer întrebarea „ce înseamnă așa cum trebuie?” Să fi stat lucrurile altfel, dacă ar fi fost mai mulți crescători de găini?
3. 100 de ani de România – Penny Market
Penny Market a trântit ditamai campania cu o sută de ani de România, ceea ce arată și o anumită doză de tupeu, dat fiind că acum un secol nu exista nici măcar compania-mamă din Germania, iar primul magazin de la noi a fost deschis doar în 2005.
Ideea din spatele primelor spoturi, cu românii care au trăit cei o sută de ani, nu este chiar rea, chit că doi din cei patru s-au născut la sfârșitul anilor ’20. Din cauza asta apar inadvertențe. Bătrânul cu carnea, Grigore Nagacevschi, îți povestește cum mâncau oamenii carne de cal în timpul Primului Război Mondial, când el nu era nici măcar în proiect.
Problema e că, în loc să auzi doar poveștile bătrânilor, care sigur erau interesante, te trezești cu tot felul de audăugiri care sună artificial și despre care aș băga mâna în foc că reprezintă contribuția vreunei minți creative din echipă, gen bancuri fâsâite din comunism („aici n-avem carne, dincolo n-avem brânză”, „portocalele se coc numa’ de Crăciun”), vorbe de duh din tranziție („tot românu-i cu gândul numa’ la cașcaval”, „mâncăm păpădie și-i zicem rucolla”) sau înșiruiri de produse cu denumiri mai exotice, pe care bătrânii respectivi nu le înțeleg că na, e bine să amintim că nu-s decât niște tataie drăguți.
Seria cu bătrânii este însă decentă față de reclama cu Las Fierbinți, în care cea mai relevantă trăsătură a românilor pare a fi pasiunea pentru grătar și pentru micii care sunt un simbol al unirii, că au și porc, și vită, și oaie – ceea ce este o forțare a adevărului, pentru că micii ăia tradiționali, de acum o sută de ani, se făceau din carne de vită, iar mai recent s-a băgat și porcul; chiar dacă există și cu oaie, sunt prea rari ca să generalizezi.
4. Marea Unire a gusturilor – McDonalds
Rețeta asta cu Las Fierbinți pare să aibă potențialul unui Ice Bucket Challenge. Cei care se ocupă de imaginea McDonalds au preluat-o și ei, dar aici unirea nu e făcută de vită, porc și oaie, ci de vită, porc și pui.
Care apar sub forma unor chiftele ce reprezintă următoarele: vita (vaca) e Transilvania, porcul e Moldova și Țara Românească (cu prazul pe post de Oltenia), iar puiul e Basarabia și Bucovina. Toate astea ți le zice rapid, în timp ce înfulecă, tipul care îl joacă în Las Fierbinți pe Bobonete.
Au mai trântit în deschiderea spotului și cuvintele cheie „centenar” și „unire” și bum, chifteaua e gata, iar unul dintre cele mai americane produse din lumea asta e la fel de neaoș ca și micii (și să nu te-aud că și ăia au fost furați de pe undeva, că am gustat peste tot și nu e același lucru).
5. Catena, o farmacie pentru generații sărbătorește Centenarul Marii Uniri
Nu avea cum să lipsească de la centenar tocmai Arșinel, care joacă veșnicul său rol de bătrânel un pic damblagit, care cu greu își înfrânează dorința de a îmbrăca o rochie și a epata la un festival de drag queen. E prezent și Adrian Enache care, deși e sărit de 50 de ani, încă se joacă de-a fantele, de data asta în costum de ofițer. Apare și Nico, care dă ochii peste cap în genul coanei Joițica.
Ca să fie rețeta completă, ai și o aluzie la futut („ați venit pentru leacuri sau pentru… unire?”), care e subliniată prin pauză cu subînțeles, clipit din ambii ochi și sticlă spartă pentru că, nu-i așa, telespectatorul e redus mintal și nu se poate prinde dacă nu îi dai mură-n gură.
Chiar dacă „unire” are aici un alt sens, important e că în spot apare cuvântul-cheie, care combinat cu hainele de epocă și ideea de generații care toți cumpără de la Catena, îți agață farmacia de centenar.
6. Cel mai mare 100 – Kaufland
Tipii care se ocupă cu creația la Kaufland au reușit să îmbine ideea de centenar cu nevoia de a fi în turmă și a fi, totodată, cel mai. După cel mai mare cârnat și cel mai mare steag, era oarecum natural ca urmașii celor mai viteji și mai drepți dintre traci să caute să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare hartă făcută din oameni. Tricoloră, pe deasupra. Și cu un 100 în mijloc – întotdeauna trebuie să strecurăm cuvântul-cheie.
Personal, mi-aș fi închipuit că, după ce două generații au fluturat stegulețe și pancarte în comunism, românii nu prea mai au chef să se joace de-a nord-coreenii. Pe de altă parte, dacă mă gândesc la disperarea cu care săli întregi bagă Macarena, El Meneaito și Dansul pinguinilor, parcă lucrurile încep să se lege.
7. Unirea la feminin – Gerovital
La asta cred că sunt un piculeț pe nisipuri mișcătoare, pentru că e cu feminism și simt că o să mi-o iau indiferent ce aș zice. E o campanie în care câteva tipe care înțeleg că sunt reprezentative pentru girl power (fiind un incult superficial, nu am auzit până acum de cele mai multe dintre ele) răspund la niște întrebări.
Una dintre ele este comună – cine judecă cel mai aspru femeile? După care vin, din off, cuvintele-cheie, „centenary” și „unire”, și ți se spune ce se așteaptă de la tine: să cumperi produsul ca să le fie donat și celor care nu și-l permit. Explicația campaniei e de-a dreptul înduioșătoare: la o sută de ani de la Marea Unire, „femeile continuă să fie dezbinate”, așa că a venit momentul „să se unească în frumusețe și să ajute alte femei”.
Oricât ai forța-o, eu nu reușesc să văd legătura între unire, chestiunea cât se poate de serioasă a inegalității și produsele de înfrumusețare. În schimb, ai clișeu după clișeu, de la învârtitul pe scaun și scuturatul jucăuș al părului, de care se face mișto în parodii de ani de zile, la răspunsul previzibil că femeile sunt cele care se judecă cel mai aspru.
Clișee sunt și întrebările la care sunt puse să răspundă cele cinci vedete, de parcă persoana care le-a pus vine de undeva de la țară, de acum cinzeci de ani, așa că e curioasă dacă femeile pot fi șefe bune, trebuie să fie mame sau pot șofa. Cea mai tare întrebare este: „Crezi că femeile frumoase nu sunt și deștepte?”.
Pentru că am zis, deja, prea multe și nu vreau să fiu o viperă, nu o să comentez nimic, ci doar o să te îndemn să te uiți la Ana Barbu când răspunde și apoi să spui dacă spotul ăsta contribuie în vreun fel la cauza feminismului sau la povestea centenarului.
Editor: Ioana Moldoveanu
