Cum să-ți cumperi o casă când ai 20 de ani

Pe o scară de la unu la zece, pe unde s-ar plasa anxietatea ta pe tema „n-o să am niciodată o casă a mea în viața mea"? Aș zice că a mea se învârte pe la un doi destul de jos și-apoi, din când în când – în momentele alea negre și tăcute în care încerc să adorm; sau când mă uit la finalul extrasului de cont și mă gândesc să mă duc cu borcanul de mărunt la automatul de schimb de la Morrisons; sau când trebuie să interacționez câtuși de puțin cu proprietarul – sare la un 10-11 blană, în funcție de starea mea de spirit.

Cred că mulți dintre noi se află în punctul ăsta pe piața imobiliară: ne-am resemnat total că suntem condamnați, știm că – în cazul în care nu se-ntâmplă nimic absolut uriaș pe tema asta în următorii cinci ani, ceea ce nu se va-ntâmpla – o să fim toți, în principiu, o generație fără casă, iar cea mai bună speranță pe care-o avem e să ne-nțelegem relativ rezonabil la chirie și să n-avem parte de-un proprietar cu totul imbecil și-apoi, în cele din urmă, dulcea îmbrățișare a morții. Poate că proiectez eu! Poate-mi proiectez anxietățile pe tine! Poate pur și simplu m-am săturat să mă tot mut în absolut fiecare an din viață și să nu pot să bat un cui în perete fără acord explicit dat pe mail! Habar n-am!

Oricum, nu trebuie să fie-așa. BBC-ul, în infinita lui înțelepciune, ne-a zis așa: dacă noi, tinerii superficiali din ziua de azi, ne-am sufleca mânecile și ne-am pune pe treabă și-am sta cu ochii pe fiecare leu și ban și-am fi atașați pe vecie de prima persoană de sex opus pe care-o cunoaștem în viața noastră, atunci și noi am putea să avem case la 20 de ani. Am citit eu articolul ca să nu mai fii tu nevoit s-o faci și uite ce zice:

Nu cred că mai știi cum se numea prima persoană cu care-ai avut contact sexual, dar, din păcate, dacă nu mai sunteți împreună, deja ai un handicap în Marea Cursă pentru A-ți Cumpăra o Casă cu Trei Camere la o Oră cu Mașina de Oraș, pentru că trebuie să te cuplezi pentru chestia asta. Îmi pare rău
Asta-i ce trebuia să faci: să-ți croiești loc într-o relație de trei ani cu persoana asta, o relație comodă ca un pulover vechi, fie în timp ce tu erai student și ea muncea sau tu munceai și ea era studentă și-apoi trebuia să vă înscrieți amândoi pentru un card de membru la cinema („E cel mai ieftin mod de a ne distra!", ai spus tu, fix înainte să începeți să vedeți patru filme pe săptămână și să-ncepi să strângi puncte de membru la Tesco și să vă puneți amândoi salariile în același cont de economii și să te uiți în ochii morți, complet morți, ai persoanei ăsteia în fiecare seară înainte să adormi și să-ți spui: „E OK." Să-ți spui: „N-am vrut, de fapt, niciodată, să-mi trăiesc viața în vreun fel divers sau interesant." Și-apoi ai adormit buștean, sigur de faptul că ai strâns 8% dintr-un avans pentru Prima Casă și că nu o să te mai săruți niciodată cu nimeni în viața ta.

Cea mai bună zi în care să începi să economisești pentru prima casă e ziua în care termini clasa a doișpea și-ți găsești imediat și job. A doua cea mai bună zi e a doua zi după absolvire, când te muți cu prietenul sau prietena pe care ți-ai făcut-o acolo. Nu există alte momente să te-apuci de economisit. Dacă ți-ai luat o săptămână de vacanță după facultate, din păcate te-a prins inflația pe picior greșit și-acum deja ai rămas cu patru mii de lei în urmă către țel. Nu mai ai varianta de a-ți cumpăra o casă. Distracție plăcută cu chiria pe viață, leneșule cu alergie la muncă.

Ce ții tu acolo e un latte de la Starbucks? Costă 12 lei? Știi de câte ori dai ăia 12 lei pe săptămână? De cinci ori, Mihai. Ăia 60 de lei puteau să intre în contul pentru casă. De-acum înainte o să ai parte de două linguriție cu vârf de ness, patru de zahăr și niște lapte șutit din frigiderul de la muncă. Dacă fierbi mai multă apă decât îți trebuie, te pun s-o bei pe loc.

Ah, îmi pare rău, dar singurul mod în care-o să poți să-ți permiți vreodată vreo casă e dacă nu te mai duci la Springtime și, în schimb, îți iei fix aceeași mâncare la pachet zilnic timp de 24 de luni, iar pachetul ăla constă din: „un sandviș cu șuncă, care pare să expire și să transpire în același timp, de fiecare dată când îl extragi din cutie"; „un pachet de brânză topită care n-a prea supraviețuit pe drumul spre birou de azi, deci s-a făcut praf"; și „echivalent de prăjitură negresă de la supermarket". Dacă se vede că ai scorbut nu înseamnă decât că o să afle toți ce scor bun ai la biroul de credite.

E drăguț să te vezi cu prietenii, nu? Face bine la suflet. E chestia aia care ne deosebește de animale. E modul în care poți să uiți câteva ore de tine, de faptul că ești prins în corpul ăsta, în mintea asta, să te sacrifici scurt efectului de turmă și creier colectiv, să scapi scurt din viața ta cenușie, de corvoadă. Ei bine, s-a dus și asta, pentru că trebuie să economisești acei 150 de lei pe săptămână pe care-i dai la cârciumă și să-i pui în contul de economii. Bine, OK: ai voie să te vezi cu prietenii tăi o dată pe lună, aranjat cu câteva săptămâni înainte, iar când îți comanzi o Cola la bar, torni whiskey în ea dintr-o sticlă de Sprite cu care-ai venit la tine, iar apoi anunți că nu te bagi să luați băuturi cu rândul și plictisești orice om care are o viață când îi povestești pe câte liste de așteptare pentru cămin ești. „Puteți să veniți toți să stați la mine!", le zici, „după ce-mi iau casă!" N-o să vină la tine acasă, bro. Ai devenit un bou și ăștia te urăsc acum.

„Baby, îmi pare rău, nu poți să te dai cu Mac dacă vrei să ne luăm vreodată o casă. Nu. Nu, știu că micile luxuri insignifiante fac viața să merite trăită. Da, știu că diferența insesizabilă de preț ajunge pe la vreo sută de lei pe an. Dar de-acum înainte, numai Avon pentru tine. Avon și pentru mine. Mănâncă-ți chipsurile făcute-n casă."

Maică-ta o ia razna. Maică-ta se suie naibii pe pereți. Îi stai în drum absolut tot timpul: când dă cu aspiratorul, când se uită la Teo, când gătește, acolo ești și tu, mereu, mereu, mereu, mănânci o singură felie de pâine cu unt fix peste podeaua pe care ea tocmai a dat-o cu mopul, deschizi frigiderul fix când intră ea-n bucătărie cu o tavă fierbinte cu cartofi, ocupi de unul singur o canapea întreagă, te uiți la Emisiunile Tale la Televizorul Principal. E temporar, i-ai zis tu. Și ție-ți displace la fel de mult ca și ei. N-o să dureze mult, i-ai spus. Cât strâng bani.

Au trecut 14 luni de-atunci și tu tot lași căldura pornită când ieși și n-ai contribuit nici măcar o dată la sesiunea mare de cumpărături și trec prin ceea ce oamenii de știință numesc „Regresie adolescentină" – fenomenul ăla bizar în care, odată ce intri în pântecul cald al casei părintești, acoperită cu covoare groase, redevii pe loc adolescent și urli la ei când cumpără marca greșită de chipsuri și folosești tot Wi-Fi-ul din casă cumva și lași urme cu noroi pe hol și refuzi să le cureți și urli: „MUIE! MUIE! MUIE! MUIE!"  în jos pe scări la ei. Totuși. Sunt doar câteva luni, nu! Cât strângi bani!

Concediile sunt importante, să nu lași pe nimeni să-ți spună altceva. Dacă nu crezi că o pauză la propriu și o pauză psihologică de la frecușul și corvoada vieții de zi cu zi e un lux indulgent, atunci probabil că ești fix genul de om care se laudă că „nu mi-am luat nicio zi liberă pe caz de boală, nici măcar una – și lucrez aici de șapte ani", sau postează activ pe forumurile site-ului MoneySavingExpert. Corpurile noastre vor și au nevoie de vitamina D. Mințile noastre au nevoie de o schimbare. O săptămână la all-inclusive în Tenerife n-o să te îngroape în datorii pentru tot restul vieții. Cinci zile departe de birou și de turele de noapte n-o să te dea complet și irevocabil înapoi de la a-ți atinge scopul. Cu toate astea: spală-te pe bot de gândul c-o să mai pleci vreodată din țară, pentru că, puiule, trebuie să strângi bani pentru un avans de 10% la un apartament nou în Prelungirea Ghencea!

Nu știu dacă-i o chestie de buget (dacă strângi fiecare leu în plus pe care l-ai câștigat vreodată pentru un avans de 5%, îți mai rămâne, oare, ceva, măcar pentru o lampă de bun gust, sau ți s-a redus bugetul de decorat la fix zero?), sau faptul că genul de oameni care strâng bani la douăzeci de ani să-și ia casă au exact aceleași gusturi proaste în materie de decorațiuni interioare, dar, practic, o să-ți dorești mochetă gri, o canapea de piele ieftină, o comodă TV și mai ieftină, cu aspect din lemn de pin, și-o inimioară de sârmă care zice „Live Laugh Love", prinsă cu panglică pe un perete alb și gol. De-acum înainte la asta o să te uiți pentru tot restul vieții. Bun venit acasă.

Așa zic maică-ta și taică-tu, nu? Ei au muncit din greu și-apoi și-au luat o casă. Au trăit în alte timpuri, cu alte realități economice, în care distracțiile erau mai ieftine, salariile erau aliniate la rata inflației, prețurile caselor erau realiste, era mai simplu să-ți iei și o ipotecă și o slujbă… dar, în esență, tot ce-au făcut a fost să muncească din greu și-apoi să-și ia casă. Tu de ce nu poți să faci asta, mm? Te-ai gândit și tu măcar o clipă să muncești în absolut fiecare seară, precum și pe zi? Sau e prea mult pentru tine, puști răzgâiat?

Eu unul nu pot să-mi închipui că Boltonul ar fi un tărâm îndepărtat și exotic, în care-ar fi absurd să mă gândesc să mă mut, dar, da, odată ce ți-ai luat casa – cu cărămizi palide și anemice; o alee netedă, asfaltată bleu-gri, în fața garajului; o fundătură plină de cupluri similare de 23 de ani, cu blugi de la F+F; gazon verde; scări și hol; și patru camere fără suflet – din păcate ești condamnat să rămâi pentru totdeauna acolo unde locuiești acum, pentru că această casă e tot ce ai și tot ce ai e casa. Poți să-ți închipui cum ar fi să vinzi și să te muți în altă parte? Nu. Evident că nu. Așază-te bine, comod și tăcut în închisoarea asta, stai pe canapeaua pe care ți-ai luat-o, bea un ceai și uită-te la Corrie. Ăsta-i tot restul vieții tale. Pentru totdeauna. Absolut totdeauna.

Ai reușit! Ți-ai luat o casă la 20 de ani! Pregătește-te să mori și să și trăiești aici!

Muncește din greu, mânâncă gunoi, îndrăgostește-te de prima persoană pe care-ai văzut-o vreodată dezbrăcată, nu te distra niciodată, dar dacă te distrezi, încearcă să te rezumi la o dată pe lună și la – cel mult – costuri nete de 50 de lei, nu te muta niciodată, nu trăi și mai și cumpără-ți casă într-un orășel satelit, de unde faci naveta cel puțin 40 de minute bune până la cel mai apropiat mare oraș, care, oricum, nu poate să fie nicăieri în sud. Hah! Ce mișto e să fii tânăr!

Traducere: Ioana Pelehatăi