foto: Uniți Salvăm
Având în vedere evenimentele din Marțea Neagră a Parlamentului, când s-au votat sau propus legi prin care se legiferează corupţia la nivel înalt, se reintroduce cenzura, se graţiază infractori, întrebarea tututor nu mai este „Ce faci de Rev?”, ci „Cum se dă jos un Parlament?”. Aşa că am ieşit duminică, pe frig şi ceaţă densă, să-i întreb pe protestatarii de la Universitate dacă ştiu ei cum se face.
Videos by VICE
VICE: Salut, ai idee cum se dizolvă un Parlament?
Tipa încrezătoare: Habar n-am şi sincer, nu mă interesează. Politica este un joc schizofrenic fără legătură cu realitatea, care nu se potriveşte cu ce doreşte poporul. Dacă discuţi despre asta, le acreditezi jocul dement. Să ieşim în afara lui, să găsim soluţii ca societate, să ne ridicăm. Politica nu mai este o soluţie.
Ar fi corectă ocuparea clădirii Parlamentului?
Dacă am fi 20-30 de mii de oameni. Cu două, trei mii nu se poate. Eu m-aş băga. E dreptul nostru să fim acolo. Să ne înveţe Greenpeace cum au sărit gardul cu târnăcopul în braţe.
Ar fi lăsați 20 000 de oameni paşnici să intre pur şi simplu în clădirea Parlamentului?
Poate ar fi mai bine să fim două milioane. Sau să mergem în fiecare zi câte unul în audienţă să le povestim ce se întâmplă. Mie parlamentarii mi se par rupţi de realitate. Ei nu ştiu în ce lume trăiesc. Ar fi bine să le spunem.
De ce crezi că nu au ieşit atât de mulţi azi?
Oamenii se mint, ca să nu înfrunte adevărul. Au argumente, pentru ei sunt plauzibile şi nu gândesc mai departe. De genul: păi noi avem resurse, trebuie să le exploatăm. Bă, tu eşti tâmpit? Păi ca să ai tu căldură în oraş la apartament îl omori pe ăla de la ţară de nu mai are din ce pământ să trăiască?
VICE: Salut. Ştiţi cum se dă jos un Parlament?
Biciclist stânga: Parlamentul nu poate fi dizovlat pe iniţiativă cetăţenească. În caz excepţional, Preşedintele poate să ceară dizolvarea lui, dar nu se îndeplineşte în condiţiile de faţă.
În ce context credeţi că se poate ajunge la ocuparea abuzivă a clădirii Parlamentului?
Biciclist dreapta: Ar trebui să fie o masă critică de oameni. Două zeci de mii răstoarnă Guvernul, cincizeci de mii răstoarnă Parlamentul.
Credeţi că, dacă s-ar aduna aşa mulţi oameni se va ajunge la violenţe?
Stânga: Jandarmeria nu ar interveni în forţă. De fiecare dată când s-au adunat mulţi oameni au avut altă atitudine. Când au fost câteva sute au intervenit ca să stingă din faşă.
Cum credeţi că ar reacţiona Parlamentarii dacă s-ar ocupa Casa Poporului?
Dreapta: La fel ca până acum, ca nişte nesimţiţi. S-ar retrage fiecare pe moşia lui. Nu şi-ar da demisia. Pentru asta ar fi nevoie să se întâmple ceva şi în teritoriu. Nu e suficient ce se întâmplă în Bucureşti. Adevăratele afaceri sunt în provincie, aşa că să se protesteze și acolo, şi să fie presiune la birorile parlamentare de-acolo.
De ce credeţi că nu sunt mai mulţi oameni în stradă?
Dreapta: Ce s-a întâmplat e foarte grav. Faptul că oamenii nu reacţioneză mi se pare inexplicabil. Eu încă sper să se întâmple ceva, dar nu ştiu cum.
VICE: Ai idee cum se dă jos un Parlament?
Tipul fluorescent: La noi nu se poate ca în alte ţări cu petiţii, referendum, dezbatere publică. E nevoie de cât mai mulţi oameni în stradă. Cam o sută de mii în Bucureşti, ca la Revoluţie sub balconul lui Ceaşcă.
Ar fi posibilă ocuparea clădirii Parlamentului?
Sigur. Dacă s-ar escalada pe toate părţile, nu ar avea ce să facă. Bineînţeles, dacă jandarmii au ordin de sus să dea, o să dea. Şi vor avea, pentru că cei de sus sunt foarte speriaţi şi se vor asigura că rup totul de la început, până nu izbucneşte prea tare.
Cum ar reacţiona Uniunea Europeană?
Ţările din UE oricum nu reacţionează şi pe ele nu le interesează ce facem noi. Suntem groapa de gunoi a Europei, doar o piaţă de desfacere, unde vin să facă business. Au destule probleme de rezolvat la ei în ţară.
De ce crezi că nu sunt acum o sută de mii în stradă?
E rezultatul îndobitocirii din ultimii ani şi a manipulării.
Ar fi o persoană sau o instituţie care i-ar putea motiva pe oameni să ia atitudine?
Cred că dacă intervine Armata s-ar rezovla tot ce ne dorim. Numai că riscăm să picăm într-o dictatură militară, e greu de gestionat.
Ştiţi care sunt procedurile legale pentru a dizolva Parlamentul?
Gărgăriţele: Nu. Am văzut cum se poate cu forţa poporului. Bulgarii au intrat peste ei.
Credeţi că e corectă o mişcare de genul Occupy? S-ar ajunge la violenţe?
Dreapta: Este corectă, dacă e singurul mod în care putem să contraatacăm, să ne facem auziţi. După ce s-a întâmplat la Pungeşti, mă aştept ca Jandarmeria să recurgă la violenţe, mai ales dacă se încearcă ocuparea vreunei clădiri administrative.
De câţi oameni ar fi nevoie ca să se reuşească ocuparea?
Stânga: La noi e imposibil. Casa Poporului e gigantică, un mini Alcatraz. La bulgari a fost mai simplu, era o clădire normală.
Dreapta: Cei mai mulţi am fost două zeci de mii, în vârf, când am ieşit pentru Roşia Montană și abia atunci au venit primele reacții. Dacă am fi şi trei mii, dar persistenti, cred ca am reuşi. Parlamentarii şi-ar da demisia doar la presiuni externe. Ăsta este rolul nostru. Să punem presiune. Le spunem că nu ne mai conformăm. Că nu îi mai votăm.
Credeţi că le pasă că sunteţi acum aici?
Dreapta: Nu. O să le pese la alegeri.
VICE: Aveţi idee cum se dă jos un Parlament?
Ea: Nu ştiu exact, s-ar putea ca premierul sau preşedintele să poată face asta.
Credeţi că e corectă o abordare de genul ăsta?
El:Nu, dar nici ca instituţiile statului să acţioneze abuziv nu e corect. Oamenii fac asta fiindcă altfel nu te bagă nimeni în seamă.
De câţi ar fi nevoie ca să fiţi băgaţi în seamă?
El: De toţi.
Ea: Oamenilor nu le pasă, nu îi interesază sau sunt foarte comozi.
VICE: Cum se dă jos Parlamentul?
Revoluţionara din 90: Nu avem nicio soluţie. Băsescu a explicat că nu sunt prevederi în Constituţie care să-i permită asta. Am ales, patru ani murim cu ei gât. Sau să ieşi să strigi la ei. Noi de 24 de ani tot strigăm.
E posibilă ocuparea clădirii Parlamentului?
Nu sunt pentru violenţe, se pierd vieţi, se rănesc oameni. Trebuie să ne revoltăm paşnic. Presiunea să vină de la EU. Ambasadele au reacţionat, dar degeaba.
Câţi oameni ar fi trebui să iasă ca Parlamentarii noştri să-şi dea demisia?
Toată lumea, ca la Kiev. Dar nu ştiu cum naiba se întâmplă de mereu ne prinde iarna când să protestăm. Oamenii ca mine au obosit, ăştia ca tine nu realizează exact ce se înâmplă. Noi ne-am născut direct în comunism, nu am avut ce să facem, dar voi v-aţi născut în democraţie şi trebuie să o apăraţi.
Ce anume i-ar putea motiva pe oameni să iasă?
Ar trebui să apară liderii opoziţiei, îi tot caut, dar nu-i văd nicăieri. Dacă le e frică, de ce s-au băgat în politică? Îi plătim de la bugetul de stat, să-şi facă treaba.
VICE: Aveţi idee cum se dă jos un Parlament?
Nu ştiu modalitatea legală, protestele sunt probabil o formă de presiune. Ar fi nevoie de sute de mii de oameni.
Ar fi posibilă ocuparea abuzivă a Parlamentului ca în Bulgaria?
Nu. La noi e o nemulţumire tăcută. O revoltă mocnită. Există, dar nu ajunge să se manifeste. Nu le convine ce se întâmplă, îi ultragiaza chiar, dar dacă-i întrebi: „Tu ai făcut ceva?”, răspund: „ Ah, nu, nu. Să protesteze alşii, eu merg acasă şi sunt înfuriat”. Noi nu avem o conştiinţă a binelui colectiv. Românii gandesc: „Dacă fac ceva, mie ce-mi iese?”
Ce persoane publice în afara celor care s-au alăturat deja mişcărilor de stradă ar putea să-i determine pe oameni să ia atitudine?
Foarte puţine persoane publice şi-au asumat o astfel de ieşire. Mai mult auzi de ele în ştiri mondene decât în cauze. La noi vedetele sunt pentru vedetisme, nu fac cu celebritatea lor decât frivolităţi.
Crezi că UE va reacţiona din ce în ce mai puternic?
Nu ne primesc în Schengen şi în toate forumurile, s-a spus că a fost o greşeală că am intrat în uniune. Sunt de acord cu ei. Mie mi-e jenă dacă sunt în concediu în străinătate să spun că sunt de aici. Reacţia în general este: „Ah, îmi cer scuze că am întrebat. Voi sunteţi ăia cu ţiganii, care ne ocupă casele în concediu, aveţi infractori la cel mai înalt nivel şi nu aveţi nicio problemă cu asta.”
În articolul 89 din Constituţia României este specificat că Parlamentul poate fi dizovlat de Preşedinte, dar pentru asta trebuie mai întâi să cadă Guvernul. Protestatarii nu ştiu prea bine prevederile legale, dar intuiesc că singura soluţie este presiunea străzii. Toţi ştiu că s-ar putea schimba nişte lucruri, însă aşteaptă zecile, sutele de mii sau chiar milioanele de co-naţionali care să se trezească din starea de indiferenţă. Corectă sau nu, majoritatea consideră că ocuparea abuzivă a clădirii Parlamentului ar putea fi ultimul semnal de alarmă.