Cum se manipula pe vremea lui Țepeș, Cuza, Brâncoveanu, cu mult înainte de inventarea României TV

Manipularea și dezinformarea nu sunt lucruri noi pe lumea asta. Din cele mai vechi timpuri, puterea a încercat să-și mintă supușii, astfel încât aceștia să poată fi conduși mai ușor.

Pe vremuri nu existau însă România TV sau Antena 3. Dar televizorul nu a fost unica modalitate de a dresa populaţia. Existau în schimb zvonurile, execuţiile publice, recompensele, dezinformările sau propaganda. Ultimele au supraviețuit până azi.

Hai să trecem puțin prin istorie, ca să vezi ce a fost înainte de celebra expresie „ați mințit poporul cu televizorul".

Transmiterea informaţiei în Evul Mediu se făcea oficial prin edicte, bule şi diplome. Latina şi greaca erau folosite în majoritatea cazurilor de către cancelariile europene. Noutăţile puteau fi transmise pe cale scrisă dar şi orală. Documentele scrise care stabileau drepturi, legi, taxe şi alte obligaţii aveau de asemenea şi o cale acustică semnificativă pentru că trebuiau citite în locuri aglomerate de la oraş precum pieţele publice sau bisericile.

De exemplu, în Occident „crainicii aveau misiunea să invadeze joi piețele, vineri moscheele, sâmbată sinagogile iar duminică bisericile. Se adăugau heralzii din turniruri şi razboie, predicatorii care străbăteau iarmaroacele, tavernele, mănăstirile, conciliile anunțând evenimentele cele mai importante", scrie J.Verdon în lucrarea „Informația şi dezinformarea în Evul Mediu", 2010.

La sfârşitul sec al XIII-lea în cronicile munteneşti, moldoveneşti şi ungureşti erau menţionate primele formaţiuni politice statale medievale românesti: Moldova şi Valaquia. Zvonurile că peste Carpaţi cele două ţări şi-au dobândit autonomía faţă de Ungaria s-au răspândit cu iuţeală, dar neoficial.

Transmiterea legii în ţară era foarte importantă pentru conducătorii medievali  care, de cele mai multe ori, apelau la răspândaci.

„Existau guralivi care transmiteau din gură în gură voinţa liderului statului. De cele mai multe ori însă zvonurile, minciunile, exagerările şi bârfele erau la ordinea zilei", scrie același J. Verdon.

Căci ce este zvonul dacă nu o afirmaţie prezentată drept adevarată fără a exista posibilitatea de a i se verifica certitudinea? Zvonul este legat de un eveniment la zi, destinat a fi crezut şi transmis din gură în gură, de la om la om şi care circulă foarte repede şi se risipeşte precum fumul.

De aici vine şi expresia pe care o foloseau mesagerii Domniei : „A da şfară-n ţară". Şfara -dacă e să ne luăm după DEX- " este cuvântul vechi folosit pentru fum. Semnele cu fum erau folosite`pentru a semnaliza sau avertiza despre un pericol. Când turcii invadau Ţările Române, vlahii şi moldovenii aprindeau focurile şi comunicau între ei. Omul de pe dealul vecin vedea fumul, aprindea  torţa şi trimitea mai departe", așa cum am proceda astăzi cu un sms.

Această practică s-a raspândit cu repezeciune în timpul lui Vlad Ţepes (1456-1462) şi Ştefan cel Mare (1457-1504). Pe lângă aceasta, Ștefan „a introdus o nouă tactică militară: cea a pământului pârjolit. Alături de vărul său de la Târgovişte, în timpul campaniilor antiotomane, obligau populatia civilă să se retragă în zonele muntoase, incendiau satele, otrăveau apa din fântani, sacrificau animalele şi distrugeau recoltele", scria Nicolae Iorga în Istoria armatei româneşti, 1929.

În cele din urmă și asta era tot o formă de manipulare fizică şi psihologică, atât a plebeielor, cât şi a inamicilor musulmani.

Un exemplu de manipulare, în forma sa cea mai pură, îl are ca personaj principal pe Constantin Brâncoveanu. Potrivit academicianului Răzvan Theodorescu, domnul Țării Românești „a ordonat să fie pictaţi Basarabi medievali care nu  erau înrudiţi cu familia sa pentru  a propaga idea unor descendenţi iluştri din trecut" (R.Theodorescu-Constantin Brâncoveanu, 2006).

Nu-i așa că povestea asta te duce cu gândul la primarii și politicienii din ziua de azi care pun să le fie pictate portretele în biserici, printre îngeri și sfinți?

Inventatorul tiparului e considerat în continuare germanul Johannes Gutenberg (1398-1468), chiar dacă chinezii şi coreenii cunoşteau practica tiparului cu câteva secole înainte. A perfecţionat presa de tipar cu şurub, bazându-se pe metoda presăriii de la teascurile de vinificație. Neamţul a inventat cerneala pe bază de ulei şi a perfecţionat literele mobile prin turnarea unui aliaj de plumb.

Prima carte tiparită în masă a fost Biblia în anul 1455 care conţinea 2,5 milioane de semne tipografice şi 1282 de pagini.

În Ţările Române folosirea tiparului era interzisă prin lege de catre Poarta Otomană. Revoluţia cărţii tiparite s-a declanşat aproape un secol mai târziu. A exista totuși o excepție în 1508: „Liturghierul lui Macarie de la Târgovişte", cu ajutorul lui Radu cel Mare. Dar, oficial, prima carte românească tipărită a fost cea a diaconului Coressi, la Schei în 1556.

Apariţia tiparului şi a tipografiilor a transformat radical Europa. După căderea Constantinopolului la 1453, exodul cărturarilor greci spre Occident a influenţat Renaşterea şi Epoca Modernă. Monopolul Bisericii Catolice asupra informaţiei şi asupra celor scrise şi nescrise s-a spulberat. Noua formă de comunicare a informației nu mai era doar privilegiul clericilor, iar tainele lumii începeau să fie descoperite mult mai uşor. Cum ocazia asta a scăzut și manipularea făcută de preoți, care a pierdut teren în faţa comunicării în masă în limba naţională a fiecărui stat, iar cultura a înflorit. Descoperirile geografice şi Reforma protestantă au propagat o nouă viziune asupra societăţii în general. Expresii precum „Crede şi nu cerceta" sau „Facă-se voia Domnului", aflate la baza propagandei ecleziastice, și-au pierdut din forță.

Căderea Bastiliei şi aprobarea Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789) au desfiinţat pe deplin feudalismul, instanțele şi privilegiile aristrocrației şi clerului. În Principatele Române ale secolului al XIX-lea au loc o serie de evenimente care vor duce în final la formarea statului unitar român. Înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) a fost posibilă într-o perioadă când pericolul venea din toate parţile, atât din interiorul provinciilor româneşti supuse regimului fanariot impus de către turci, cât şi din exterior sub propaganda mascată a Marilor Puteri care îşi disputau supremaţia in sud estul continentului. Manipularea şi dezinformarea maselor sociale era strâns legată de independenţa naţională deoarece mijloacele de exprimare internaţională erau foarte reduse sau aproape inexistente.

„Vreau să redăm Porții stăpânirea absolută asupra Moldovei și Valahiei. Nu vreau să împart imperiul de la Constantinopol,vreau să mă servesc de el în opoziţie contra Rusiei", îi scria, în 9 iunie 1806, Napoleon lui Talleyrand. (Napoleon Bonaparte- Memorii, 1850)

Dezinformarea era foarte la modă cu scopul de a modifica deliberat mesajul pentru a dobândi o anumită atitudine. De cele mai multe ori statul o folosea fară scrupule în timp de război .
„Temele favorite erau același ca întotdeauna: complotul împotriva puterii, teama de străini, criza economică, atacuri inamice, pierderea identitaţii naţionale, etc", mai scrie Răzvan Theodorescu.

Domnia lui Al.I.Cuza (1859-1866), deşi scurtă, a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne: Unirea Principatelor, crearea Parlamentului unicameral, guvern unitar, adoptarea primei Constituţii, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti și reorganizarea invăţământului.

La fel ca şi înainte, acestea nu au fost acceptate de o anumită clasă polítică care l-a silit pe Cuza să abdice. Monstruasa coaliţie (1866), datorita orientărilor politice ale membrilor săi, a manipulat opinia publică iar domnitorul a luat drumul exilului. În ziarele vremii precum Românul Nichipercea sau Clopotul, Cuza a fost acuzat de faptul că dorea instaurarea unei dinastii şi un regim autoritar.

Spre exemplu, în 1866, în paginile ziarului Clopotul scria următoarele lucruri despre Cuza: „toată lumea era înştiinţată că se pregătea înlăturarea trădătorului deoarece acesta vinde țara Rusiei, întrucât tindea spre cezarism, dorind să aducă pe tronul ţării un membru al familiei imperiale de la Sant Petersburg". Pe atunci nu exista Soros, dar dacă ar fi fost, sigur îl acuzau și de legături cu miliardarul maghiar.
O altă manipulare s-a pus la cale în tipografía ziarului Românul, a lui C.A.Rosetti.

Istoricul A.D. Xenopol  afirma  că „gazetele vieneze şi pariziene scriau că Principele dorea să colaboreze cu ţarul Rusiei pentru a înăbuşi opoziţia, astfel că în seara zilei de 10/11 februarie a fost silit să abdice în favoarea unei Locotenenţi Domneşti"(A.D.Xenopol-Domnia lui Cuza-Vodă, 1998).

Propaganda este considerată a fi o activitate sistematică de transmitere, promovare sau raspândire a unor doctrine, teze sau idei ale unor grupuri sociale în scopul influenţării şi formării unor concepţii, atitudini opinii sau comportamente. În sensul clasic înseamnă un aparat de manipulare al unui sistem politic, al unui partid sau al unui regim de guvernare. Cele mai cunoscute sunt marxism-leninismul sovietic şi naţionalismul socialist german.

Iosif Dzhugashvili alias Stalin (1941-1952) conducătorul Uniunii Sovietice a fost şeful statului unitar şi socialist cu capitala la Moscova impunând dictatura proletariatului.

Nazismul a fost ideología şi politica totalitară naţionalistă, rasistă, antisemită şi anticomunistă a Germaniei lui Adolf Hitler (1933-1945).

Oportunişti şi sârguincioşi dar şi cu multă baftă, cei doi au urcat rapid treptele ierarhiei politice ajungând în final să domine continente întregi prin teroare şi violentă. Agili în mişcări, au avut sprijinul maselor populare ajutaţi de un aparat monstruos de propagandă şi spionaj politic. În general erau oameni simpli care proveneau din familii sărace, cu defecte de pronunţie sau dizabilitaţi fizice. „Omul de oţel" avea mâna stângă mai scurtă decât cea dreaptă, iar Fuhrer-ul avea un testicolul lipsă, cel drept. Ironia face că unul nici nu era rus, iar celălalt avea rădăcini evreiești. Propaganda avusese însă grjă ca aceste lucruri să nu fie știute de popor.

Nicolae Ceauşescu (1965-1989) a fost preşedintele Republicii Socialiste România şi secretarul general al PCR, regimul său fiind caracterizat prin represiune şi brutalitate. El a instituit un riguros cult al personalitaţii, supranumit „Conducătorul", având pentu a dirija țara chiar şi un sceptru cu care apărea în fotografiile oficiale.

Chiar dacă la începutul „domniei" se bucura de oarece popularitate, când era prietenul americanilor şi al Occidentului, în ultima decadă după 1980, a devenit tot mai  antipatic, ducând o politică de  manipulare şi propagandă clădită pe un aparat de represiune miliţienesc şi sprijinit de Securitate.

„În perioada Războiului Rece, fiul cel mai iubit al poporului s-a inspirat din cultul personalitătii lui Kim II-Sung al Coreei de Nord. Era şeful Forţelor Armate şi reprezentat în mass-media naţională drept un teoretician de geniu care a adus contribuţii importante ideologiei marxist-leniniste " scrie Pierre du Bois în cartea „Ceauşescu la putere. Ancheta unei ascensiuni politice, 2008".

Lucrările sale erau anual republicate şi traduse în diferite limbi. Conţinând câteva zeci de volume sub titulatura „România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate", acestea erau omniprezente în toate librăriile şi bibliotecile din România.

Rezoluţia Cogresului al-XIV-lea al PCR şi ultimul de altfel îl înfăţişa pe dictator drept „cel mai iubit şi stimat fiu al naţiunii noastre, ctitorul de geniu al României moderne, strălucit conducător de partid şi de ţara, personalitate de înalt prestigiu al vieţii politice contemporane care s-a impus în conştiinţa întregii omeniri prin menţinerea păcii, a înţelegerii şi colaborării între toate statele lumii… etc etc etc"

Scânteia, organul de presă a regimului (1931-1989), era alcătuită din activişti de partid, care conform lui Silviu Brucan -fost redactor şef  al ziarului - se compunea „dintr-o adunătură de analfabeţi şi oameni ai muncii care nu aveau nimic de-a face cu gazetarii."

Acelaşi Brucan mai comentează: „eram siliţi să facem faţă concurenţei celorlalte ziare şi reviste şi să nimicim trădătorii clasei muncitoare cu mult elan patriotic." (S.Brucan-O biografie între două revoluţii de la capitalism la socialism şi retur, 1998).

Toată mass-media era subordonată „Eroului naţional" iar timpul în care trăiam  s-a intitulat „Epoca de Aur" şi de cele mai multe ori numele său era alăturat  marilor conducători din istoria naţională precum Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Al.I.Cuza.

În toamna lui 1977, pictorul Constantin Piliuţa realiza un tablou emblematic sub titlul „Eroii neamului" unde se vede Ceauşescu stând la tribună, iar în spatele lui apar conducătorii menţionaţi mai sus adică doua milenii de istorie îşi dădeau mâna legitimând Conducătorul nostru iubit. (A.Cioroianu- „Cine a profitat de cultul lui Ceaușescu" în Historia.ro.

Un alt exemplu de manipulare a istoriei o face şi pictorul Dan Hatmanu autorul unei picturi în care dictatorul ciocneşte un pahar cu însuşi Ştefan cel Mare.

Sursele de inspiraţie erau fotografiile puse la dispoziţie de un laborator special din incinta Casei Scânteii, cel care retuşa imaginile foto pentru ziare şi Agerpres.

„Un tablou bine făcut cu imaginea Cizmarului din Scorniceşti putea aduce autorului între 40 000 şi 60 000 lei, plătiţi de către stat în condiţiile în care un autoturism Dacia 1300 costa aproximativ 70 000 lei", ne informează acelaşi Cioroianu.

La fel şi Televiziunea Româna avea ordine stricte de a-l înfăţişa în cea mai bună lumină şi în jurul vârstei de 45 -50 de ani.

În loc să îl apropie de popor, cultul personalităţii şi cezura l-au făcut pe Ceauşescu indizerabil în rândul proprilor supuşi. În decembrie 1989, în ziua de Crăciun, dictatorul şi soţia lui erau executaţi la Târgovişte, imagini care au fost în prealabil manipulate şi apoi retransmise la ore târzii din noapte, tot pe sticlă.

Se spune că evenimentele din decembrie 1989 au pus bazele democraţiei în România. Revoluţie pentru unii, lovitură de stat a lui Iliescu pentru alţii. Evenimentele au fost transmise live în premieră mondiala prin intermediul T.V.R. Pe ecranele televizoarelor alb-negru, gen Opera 1H2, românii urmăreau cu sufletul la gură fuga şi executarea soţilor Ceauşescu, luptele din Piaţa Universităţii sau formarea C.F.S.N –ului.

Mesajul lui Iliescu la TVR prin care a anunțat lista de membri ai C.F.S.N.

„Aţi minţit poporul cu televizorul" dela începutul anilor 90, a fost strigătul de revoltă al oamenilor, când au descoperit cum au fost manipulați de F.S.N-ul, ulterior P.S.D.R., prin intermediul postului naţional de televiziune în probleme precum alegerile sau mineriadele.