Anul trecut în februarie, un site numit Rave News scria că cei mai mari producători de muzică vaporwave s-au adunat la Montreal pentru o întâlnire de urgență în cadrul căreia să discute „fascismul care se strecura” în peisaj. Vaporwave, un subgen al muzicii electronice conceput pe net la începutul anilor 2010, poate fi cel mai bine descris drept muzică post-apocaliptică de mall. Producători precum Macintosh Plus și Saint Pepsi (cunoscut azi sub numele de Skylar Spence) amestecă muzak, smooth jazz și muzică pop datată pentru a forma peisaje sonore dense și susurătoare. Era un gen cu tente progresiste care satiriza cultura de consum. „Eu una am presupus dintotdeauna că munca mea e transparent de stânga”, a declarat pentru THUMP pioniera genului vaporwave Ramona Xavier, persoana din spatele proiectului Macintosh Plus.
Dar azi, conform Rave News, vaporwave-ul atrage în mod misterios fasciști.
Videos by VICE
Secțiunea de comentarii a articolului s-a umplut rapid de neonaziști dornici să-și apere pasiunea față de acest gen. „Național-socialiștii care trăiau pe vremea lui Hitler erau mari fani Richard Wagner”, a scris unul dintre ei. „Dar în epoca modernă, e normal să ne întoarcem către muzica modernă.” Exista o singură problemă, însă: articolul, ca și toate celelalte de pe Rave News, era o știre falsă. Nu avusese loc, de fapt, nicio întâlnire anti-fascistă a artiștilor de vaporwave.
Citește și Cedry2k nu a inventat muzica de extremă dreapta în România
„Sufletele noastre sunt învăluite în aceste sunete” – Andrew Anglin, fondator Daily Stormer
Ideea din spatele satirei în stil The Onion nu e clară. Dar, indiferent dacă și-au dat sau nu seama, cei de la Rave News au nimerit un adevărat trend. Pe SoundCloud și Bandcamp, muzicieni care se auto-identifică drept fasciști chiar și-au apropriat genurile vaporwave și synthwave – acesta din urmă recapitulează coloanele sonore ale celor mai vechi jocuri video, gen Sonic the Hedgehog și ale unor filme din anii 80 ca Blade Runner și Halloween. Fasciștii de azi au pus o svastică pe synthwave și vaporwave și le-au amestecat ca să inventeze o nouă subcultură a muzicii electronice intitulată fashwave („fash” vine de la „fascism”), plus încă un gen asociat, intitulat Trumpwave. Estetica celor două genuri ar putea fi rezumată drept Triumful voinței suprapus pe o grilă Tron.
Genul fashwave e aproape complet instrumental și total neoriginal. Dacă piesele n-ar avea titluri șocante – „Declinul demografic“, „Echipa albilor” sau „Moarte trădătorilor“, ca să amintim câteva ale artistului fashwave Xurious – n-ai putea să deosebești fashwave-ul de micro-genurile din care se inspiră. Însă, din când în când, pe câte-o piesă se întrerupe atmosfera celestă de sintetizator sau bloop-urile de joc video arcade cu grafică 8-bit și se inserează un sample din Adolf Hitler care bate câmpii sau discursuri de-ale președintelui Trump tăiate astfel încât să-l facă să pară că urlă: „Eroii sunt cei care ucid evrei!”. Efectul e un coșmar kitsch: închipuie-ți-o pe Jane Fonda care face aerobic ca-n anii 80 la un miting la Nurenberg.
Fashwave-ul a devenit o formă de propagandă pentru mișcarea neo-fascistă cunoscută sub denumirea de „dreapta alternativă”, un termen apărut la extrema dreaptă americană la începutul anilor 2010. Susținătorii mișcării slab coagulate tind să respingă „corectitudinea politică”, comerțul exterior, emigrarea, islamismul, feminismul, stânga, „globalizarea” și conservatorii mainstream – cam aceleași ținte pe care le avea și Trump și, după victoria acestuia, mai tot Partidul Republican. Ca și fascismul de-a lungul anilor, dreapta alternativă e plină de contradicții; mulți dintre adepții săi se dezic de rasism, homofobie și antisemitism. Dar subtextul mișcării rămâne același ca al extremei din care a apărut: etno-naționalism și autoritarianism alb.
Dreapta alternativă e-n creștere, după alegerea lui Trump și răspândirea partidelor de extremă dreapta în Europa. La fel ca strămoșii lor, naziștii și fasciștii italieni, membrii mișcării vor să se infiltreze și să schimbe cultura populară. Iar fashwave – muzică inofensivă din punct de vedere sonor, preponderent fără versuri – e primul gen fascist de muzică suficient de blând la ascultat încât să prindă și-n mainstream.
Pe grupul /pol/ de pe 4chan, sediul neoficial al dreptei alternative pe internet, cei care postează spun pe față că fashwave-ul e o „capcană care să facă ideile noastre să pară prietenoase și ușor de abordat”, după cum a scris un utilizator. Altul a avertizat că sloganurile din ilustrațiile cu teme fashwave trebuie să fie îndulcite, ca să poată fi consumate de cât mai mulți: „Atenție, băi, expresiile trebuie să fie indirecte și vagi, nu directe, ca memele de pe /pol/ cu GAZAȚI JIDANII! Încercați cu ceva mai subtil.”
Citește și Am petrecut o săptămână cu extrema dreaptă din Ungaria
„Mi se pare extraordinar că avem propria noastră cultură, chiar dacă e mică” – Richard Spencer, liderul dreptei alternative.
Însă fashwave-ul, care are un sound de tinichea și fani puțini, mai are mult până să transmită vreun soi de forță culturală – și posibil să dispară oricând. Buzzfeed a adus genul în atenția publicului larg printr-un articol publicat în decembrie. Până atunci, nu știa mai nimeni de el, dincolo de cercurile dreptei alternative. Există puțin artiști cunoscuți de fashwave și nu-s cap de afiș la niciun rave fascist sau paradă militară. În schimb, muncesc din greu în adâncurile internetului și au câteva mii de play-uri la fiecare piesă. Cele mai mari două hituri ale artistului Cyber Nazi. „Right Wing Death Squads” și „Galactic Lebensraum” au trecut de 50 de mii de vizualizări pe YouTube – respectabil, dar nici pe departe un foc cultural la Reichstag.
Cu toate astea, arbitrii culturali ai dreptei alternative au adoptat fashwave-ul drept marcă sonoră a mișcării. Black Sun Radio, un post de radio online neo-nazist e plin și de fashwave și de synthwave non-fascist. Andrew Anglin, fondatorul importantului site neo-nazist Daily Stormer, a botezat synthawave-ul anul trecut drept „coloana sonoră a dreptei alternative” și a lăudat genul drept „cea mai albă muzică din istorie”, pentru că nu pare să aibă influențe ritmice africane. La intervale regulate postează articole într-o rubrică intitulată „Vinerea Fashwave“, în care include și un playlist pe lângă vizualuri tipice synthwave, gen femei din anii 80 îmbrăcate în spandex în culori vii și mașini retro-sport. „Muzica e spiritul copilăriei tinerilor din ziua de azi”, a scris Anglin pe Daily Stormer. „Sufletele noastre sunt învăluite în aceste sunete.”
Richard Spencer, președintele grupului de naționaliști albi The National Policy Institute și cel despre care se crede că a inventat termenul de „dreapta alternativă” a declarat telefonic pentru THUMP că moare după fashwave. „Uneori când mă ocup de treabă, când muncesc, bag Xurious sau Cyber Nazi pe SoundCloud sau pe YouTube și ascult”, a declarat scriitorul și publicistul care militează pentru supremația albilor și e tuns în stil fascist, de al Treilea Reich. „Mi se pare extraordinar că avem propria noastră cultură, chiar dacă e mică”. (Spencer a devenit de curând memă la nivel național când a fost pocnit de-un anarhist în timp ce acorda un interviu postului ABC News. Imaginile au fost montate pe diverse piese cunoscute, printre care și „Sandstorm” și au determinat apariția hashtag-ului #punchanazi.)
Spencer a încorporat estetica fashwave în brandingul mișcării. În noiembrie, la o conferință a National Policy Institute de la Washington, la care a cântat Xurious, Spencer a dezvăluit logo-ul mișcării. Un „A” și un „R” geometrice, proiectate pe un cer înstelat, care arătau ca literele dintr-un limbaj extraterestru. La microfon, Spencer a spus că designul a fost inspirat de „nostalgia synthwave”.
Și imaginarul fashwave care circulă pe Twitter și pe 4chan e tot despre esențe, ca și genul muzical. Pop-art-ul specific vaporwave-ului, printre care se numără logo-urile de Windows 95, ideogramele nipone și statuile greco-romane presărate peste fundaluri pastel sau neon, e amestecat cu iconografia nazistă, gen Hitler într-o cămașă hawaiană. În același timp, peisajele urbane luminate de neoane ale synthwave-ului sunt populate de escadroane de cyborgi ucigași cu ochii roșii.
Într-un mail trimis către THUMP, Cyber Nazi a declarat că fashwave-ul este „moștenitorul direct” al futurismului, mișcarea artistică avangardistă din anii 1910 care s-a lipit de fascismul italian. Futuriștii s-au bucurat de evoluția tehnologică din epocă: trenuri, automobile și lumină electrică, dar și violența industriilor grele și a războiului. În același fel, „azi avem internetul și calculatoarele”, a scris Cyber Nazi. Dintr-un anumit punct de vedere, fashwave-ul reflectă, într-adevăr, un soi de proiect futurist actual: e o subcultură cibernetică globală care se adresează tinerilor și e propagată prin meme gen Broasca Pepe. E concentrată pe site-uri ca 4chan și noua alternativă la Twitter, Gab. Mișcarea s-a potrivit cât se poate de firesc cu genurile synthwave și vaporwave, care, ca și dreapta alternativă, s-a născut pe internet.
Între timp, fanii fashwave au abandonat genurile punk, folk și metal – care au o lungă istorie de apropriere pe post de vehicule pentru ideologia de extremă dreapta. Le consideră relicve. „N-ai cum să construiești nimic cu genurile alea vechi și expirate”, a declarat Cyber Nazi pentru THUMP. „Noi suntem tineri și n-avem nimic de a face cu bandele de skin heads, huliganii sau masonii kkk. [ sic]” Faptul că se dezic de ei, însă, nu înseamnă că fashwave-ul e un fascism mai prietenos. Într-un interviu la Right Stuff Radio, Cyber Nazi a menționat în treacăt că urăște „ciorile” și „maimuțele de nisip”.
Cât despre Spencer, el spune că formațiile sale peferate sunt Depeche Mode și New Order – două trupe practic sinonime cu anii 80 – deceniul în care a crescut boss-ul dreptei alternative. Dar, spre deosebire de majoritatea celorlalți fani, el vede o strălucire fascistă pe câmpiile glaciale de sintetizatoare ale muzicii New Wave pe care-au promovat-o aceștia. Dacă cercetezi situația chiar și superficial, îți dai seama de unde i-a venit ideea. Conform unei biografii a trupei, numele de New Order provine de la o expresie a situaționiștilor, un colectiv de artiști francezi format după război – marxiști anti-autoritari. Dar „Noua Ordine” a fost și termenul folosit de Hitler pentru planurile sale de dominare a lumii. Trupa în componența sa inițială, Joy Division, își lua numele de la bordelurile din lagărele de concentrare – și a folosit și un desen cu un toboșar din Hitlerjugend pe coperta EP-ului cu care au debutat în 1978, An Ideal for Living. Spre marea mirare a trupei, mulți skin heads au înțeles greșit mesajul și-au venit la concertele Joy Division.
Fashwave-ul își mai are rădăcinile și-n altă tradiție a muzicii moderne – în materia primă pentru vaporwave: muzak, un gen bântuit la rândul său de fantoma fascismului.
În septembrie 1934, Trupa național-fascistă a miliției, o orchestră de alămuri fondată de Benito Mussolini, a intrat în studiourile recent întemeiatei corporații Muzak din New York și-a înregistrat una dintre primele sesiuni de muzak din istorie. Au cântat 25 de piese, printre care un cântecel italian intitulat „Marș asupra Romei (Imnul tânărului fascist)” și imnul american. Corporația Muzak a transmis melodiile Trupei național-fasciste a miliției în holuri de hoteluri, restaurante și case sub numele curățel de „Orchestra pan-americană de alămuri”.
Corporația Muzak în sine nu era un organ fascist, dar faptul că folosea muzică formulaică, plăcută, ca să dea ghes cumpărătorilor și muncitorilor avea clare origini marțiale. Fondatorul său, Generalul Maior George Owen Squier, a fost principalul ofițer de transmisii al Americii în timpul Primului Război Mondial, responsabil de rețeaua de comunicații a armatei. „Stimularea progresivă” concepută de companie – playlist-uri anume gândite ca să întrețină nivelul de energie și moral al muncitorilor pe tot parcursul zilei – a început să fie folosită la scară comercială largă în al Doilea Război Mondial, în fabricile de armament. Conform volumului Elevator Music: A Surreal History, în perioada sa de glorie din anii 60 și 70, muzak-ul era peste tot: se prelingea din megafoane la inaugurarea lui Nixon, calma vitele la abator și astronauții în drum spre lună, îi ținea treji și alerți pe operatorii de rachete în silozurile nucleare subterane. Ca și cum ar fi făcut cu ochiul criticilor care spuneau că muzak (un cuvânt compus din Kodak și muzică) ar fi un instrument de control social, corporația Muzak și-a spus „Sistemul de siguranță al anilor ’70”, precum și „Un sistem complet de comunicare”.
În 2009, după criza financiară, corporația Muzak a dat faliment. (A fost, în cele din urmă, cumpărată, redenumită și înviată, iar acum creează playlist-uri personalizate cu piese deja înregistrate pentru brandingul de magazin.). Cam în aceeași perioadă, muzicieni electro experimentali cu simpatii de stânga, printre care Daniel Lopatin, James Ferraro și Ramona Xavier au început să testeze ambianța sonoră anostă a capitalismului, de la muzak și melodii pop de mult uitate până la melodii smooth jazz, dând astfel naștere unui gen care avea să ajungă mai târziu cunoscut sub numele de vaporwave
Într-un eseu din 2011 care a contribuit la definirea genului, Adam Harper s-a întrebat: „Oare genul [vaporwave] e o critică la adresa capitalismului sau o capitulare în fața sa? Nici una, nici alta”, continuă autorul. „Acești muzicieni pot fi citiți drept anti-capitaliști sarcastici care dezvăluie minciunile și alunecările culturii tehno moderne și ale reprezentărilor sale, sau ca facilitatori de bunăvoie, care tremură de plăcere cu fiecare nou val de sunete delicioase.”
Citește și Fețele extremiștilor de dreapta care spun „Heil, Donald Trump!”
Vaporwave-ul și synthwave-ul s-au dezvoltat în paralel, la mijlocul anilor 2000, și au reinventat coloanele sonore la sintetizator compuse în anii 80 de John Carpenter, Vangelis, Tangerine Dream și alții. În ultimii doi ani, nostalgia semi-ironică a synthwave-ului și vaporwave-ului și-a depășit rădăcinile subculturale și a pătruns în mainstream – procesul e ilustrat de faptul că MTV-ul folosește vaporwave în propriul branding, precum și de popularitatea coloanei sonore a serialului-hit de la Netflix Stranger Things, compusă de grupul de synthwave din Austin S U R V I V E.
În același timp, fasciștii au întors pe dos mania retro și au demolat distanța ironică într-un vortex nostalgic după cele mai nasoale elemente ale epocii Reagan. Conform lui Spencer, fascinația dreptei alternative față de anii 80 derivă din faptul că văd epoca „drept una de glorie, ultimele zile ale Americii albe”. Așadar, fashwave-ul leagă direct nostalgia generală față de anii 80 din cultura pop cu ideologia rasistă a dreptei alternative. „Factorul care unește” naționaliștii albi, după cum a declarat un membru al mișcării alternative de dreapta pe Twitter, este „credința în supremația anilor 1980. Acesta este scopul.”
Azi se poate spune că anii 80 s-au întors, dar cu câteva modificări. Rictusul Reagan s-a pleoștit într-o încruntare, iar orașul luminos din vârful Capitolului va fi înconjurat de un mare zid. Iar în centrul întregii chestii stă Trump, o capsulă vie a timpului care întruchipează excesul capitalist din anii 80 și opulența lor, ceea ce-l transformă în subiectul ideal pentru fashwave. În Trumpwave“, o piesă a artistului synthwave iamMANOLIS e suprapusă peste imagini cu un Trump mai tânăr care face wrestling, se dă la femei și mănâncă o pizza cu blat umplut într-o reclamă șa Pizza Hut. Sub clip, un comentator de pe YouTube a scris: „Când vezi toate clipurile astea mai vechi, totul are logică. Nu e că Trump e dubios și noi ne îndreptăm către o parodie a societății, e că deja trăim într-o parodie. Trump aduce înapoi sănătatea psihică a vremurilor bune de demult.” Altul a scris mai simplu: „A venit Donaldul. Simt capitalismul! <3″
„Trumpwave” este un exemplu din genul cu același nume. Trumpwave și fashwave au în comun publicul din dreapta alternativă și cel puțin un producător – Cyber Nazi. Dar această extensie a fashwave-ului se deosebește pentru că pleacă în primul rând de la vaporwave și pentru că pune accent, atât prin fragmente audio și video, pe Donald însuși. În Trumpwave, joacă rolul unui moștenitor contemporan al anilor 80 cei mitici, un deceniu care simbolizează puritatea rasială și capitalismul dezlănțuit. „Ivanka Vaporwave“, produsă de un canal de YouTube al dreptei alternative, alătură o versiune mai lentă a piesei din 1985 de la Cosmat Angels „I’m Falling” unor clipuri mai vechi cu fiica lui Trump, Ivanka, în chip de model adolescent. În „Take Back Our Future” de la Cyber Nazi, se aude muzak ușor peste imagini stock cu New York-ul la începutul anilor 90, într-o zi cu soare, și imagini cu Trump care dansează jenat la Saturday Night Live.
Traducere: Ioana Pelehatăi