Mi-am petrecut o bună parte din copilărie şi adolescenţă prin târgul de vechituri din oraşul natal, Piteşti. Vindeam şi cumpăram alături de taică-miu tot felul de chestii folositoare sau lucruri despre care, aparent, te-ntrebai: cine mama naibii le-ar cumpăra vreodată? Surpriza era că se găsea client pentru orice, mai ales atunci când te aşteptai cel mai puţin. De exemplu, o telecomandă de televizor nefuncțională care zăcea, de mult timp, printre lucruri la fel de inutile, şi-a găsit cumpărător: un tip care căuta fix modelul ăla pentru că avea el pitici s-o demonteze și apoi s-o ia la puricat. Era plăcerea lui să desfacă, să identifice buba și apoi s-o repare. Nu judecam treburile astea, tocmai pentru că un astfel de târg te învață să nu critici pasiunile sau nevoile oamenilor.

Nu conta dacă afară era frig de crăpau pietrele sau dacă turna cu găleata, noi eram aproape weekend de weekend la o masă din târg.

La început, prin şcoala primară, doar stăteam pe lângă taică-miu, după care, nici n-am intrat bine în generală că ajunsesem ca eu să rămân în locul lui. Că, na, uneori, lucra în weekend şi se-nvoia de la serviciu pentru câteva ore. În liceu, aveam deja propria masă şi mergeam singur.

O chestie pe care am invăţat-o de la el a fost cât de important e să negociezi atunci când cumperi sau vinzi orice. Nu mi-a spus niciodată cum să fac asta, însă a fost îndeajuns faptul c-am asistat la sute de schimburi. Unele se lăsau cu reproşuri de genul: „Du-te, bă, de-aici" (în cazul fericit). Alte dăţi cu strângeri de mână.

Când vrei vreodată să-nţelegi ce presupune „românismul", dă o tură prin târgul de vechituri al oraşului tău. Pentru mine, e o mahala suprarealistă și haotică în care poți să te regăsești. Vizual, se desfășoară, sub ochii tăi, viața domestică a românului decupată în fel de fel de obiecte. Iar auditiv, sunt expresiile, înjurăturile, negocierile și alte soiuri de vorbe care o să rămână cu tine ani mai târziu.

Să clarificăm de la-nceput. În târgurile de genul ăsta găseşti lucruri la mâna a doua sau nou-nouţe. Există atâtea chestii pe care nu le găseşti decât aici, încât mi-aş pierde toată ziua să scriu despre asta. Totuşi, o să încerc să le grupez, pe scurt.

Târgul de vechituri e un fel de magazin second hand de haine. Doar că nu-l găseşti pe la toate colţurile de stradă. Când intri în el, te loveşte un amalgam de tarabe şi foi de celofan întinse pe jos de către oameni, și ai nevoie să fii înzestrat cu multă răbdare ca să cauți fix ce ai nevoie. Uneori poți să vii aici după o treabă, dar să pleci acasă cu încă zece lucruri care îți trebuie sau ba. Diferenţa o face că ai o gamă largă de lucruri din care să alegi, fiind şi mult mai mare ca spaţiu. Pe lângă asta, să cumperi ceva de aici fără să negociezi e ca şi cum te-ai duce la o prostituată să-ţi facă tema cu intervale de la matematică.

De exemplu, dacă încă mai ai Dacie şi nu găseşti vreo piesă de care ai nevoie, pentru că nu se mai fabrică, du-te la sigur în târg.

Mai găsești în târg și d-astea: încălţăminte, îmbrăcăminte, cărţi, scule pentru gospodărie, telefoane, telefoane, telefoane (mai ceva ca-n Obor!), electrocasnice, viniluri, jucării, ceasuri, tablouri, cazane de ţuică, sutiene și chiloți, obiecte religioase sau chiar casete cu filme porno vechi. Dar cel mai des dai de antichităţi. De obicei, dai de chestii mai „vintage", dar şi de lucruri noi. Aici găseşti cadoul ăla kitschos pe care aveai de gând să-l dai unuia dintre prietenii tăi.

Apoi, categoriile de vâzători sunt diverse. De la speculanţi la oameni simpli care-şi vând lucrurile din casă, fiindcă nu mai au nevoie de ele sau fiindcă sunt săraci și au nevoie de bani. Dar găsești și îndeajuns de mulți şmenari care vor să te ţepuiască și ar fi bine să-nveți să-i miroși pe ăștia.

De-a lungul timpului, am vândut tot felul de chestii: anvelope, bormaşini, adidaşi, umbrele, pălincă sau buteilii. Astea-s doar câteva pe care mi le amintesc.

Ca o chestie generală, domeniul vânzărilor (și cred că treaba asta se aplică și în vânzările alea serioase, făcute de băieții la costum, fie că merg cu Matizul, fie că au Audi) e reprezentat de oameni care încearcă să-ţi vândă, de fapt, nişte produse pe care ei nu le-ar cumpăra vreodată, dar ambalate plăcut ca să-ți ia ochii.

Anul trecut, firma nemţească Volkswagen a recunoscut că a contrafăcut emisiile de diesel ale maşinilor. Dacă la nivelul ăsta global se-ntâmplă asemenea „combinaţii", nu te mira dacă un vânzător ambulant se jură pe măicuţa lui că adidașii „Adidas" sunt originali şi nu vreun fake, gen „Adibas".

Acum, adevărul e c-aş fi ipocrit să nu spun că, la fel cum am luat ţeapă, şi eu la rândul meu am dat-o. De mai multe ori. Vânzările care se-ntâmplă în târguri n-au reguli. Dar asta e treaba care face și mai frumos peisajul ăsta autentic balcanic.

Îmi aduc aminte de-o fază care mă amuză de fiecare dată când mă gândesc la ea. Eram prin clasa a zecea. Și pentru că provin dintr-o familie lower middle class, am strâns bani o vară întreagă din nimicuri, cât să-mi ajungă să-mi iau un smartphone mediocru. N-aveam pretenţii de ultimul răcnet.

Ajuns în târg alături de un prieten, am început să căutam. La un moment dat, un tip mai vagabond așa, care se tot plimba printre mese în așteptarea prăzii, a venit să ne întrebe: „Băeţi, nu vreţi un telefon?". Și fiindcă eram amândoi mici și proști, abia așteptam să punem mâna pe un telefon d-ala cu touchscreen, am făcut ochii mari la el și aproape că ne tremura buza de sus de plăcere. Puteam să jur că Dumnezeu m-a mângâiat pe creștet când l-am auzit pe nea Caisă ăsta. Mi l-a întins, eu l-am luat în mână și mă uitam la el pe toate părțile de parcă l-aș fi verificat, de parcă mi-aș fi dat seama dacă e ceva greșit cu el. Ba din contră, telefonul era peste așteptările mele. Gata! Făcusem o super afacere.

L-am cumpărat cu 190 de lei, fără încărcător. Şi-am făcut schimb de numere cu tipul pe o aşa-zisă viitoare „colaborare", dacă mai are și-alte telefoane bune la vânzare.

Am plecat de acolo şi, în drum spre casă, mi-am dat seama că e o „replică", de fapt. Nu verificasem nimic la el, nici nu încercasem să văd dacă funcționează. M-am trezit cu el în mână și mi s-a părut atât de cool și la modă încât mi-a luat ochii și am scos banu din buzunar.

M-am întors în târg, dar tipul de la care cumpărasem normal că intrase-n gaură de şarpe, aşa c-am încercat să fac acelaşi lucru ca el. Mergeam şi întrebam oameni dacă nu vor să cumpere un telefon. Doar că fără să folosesc tonul ăla de „colţ de stradă" cu care fusesem abordat.

În final, l-am vândut unui tip care voia să-l ia pentru copilul său. Cu 210 lei. Nu m-a mustrat deloc conștiința. Ți-am zis că târgul de vechituri n-are nicio regulă sau dacă are, funcționează ca un fel de Fight Club autohton. You do not talk about what you did în târgul de vechituri. Ideea e că după faza asta mi-am făcut puţin lecţiile şi m-am dus ceva mai informat când mi-am luat altul.

Per total, ar fi penal să-ţi dau eu sfaturi cum să te fereşti de ţeparii din târg, pentru că până nu ţi-o iei pe propria piele, n-o să-ţi dai seama. Ce-i important să reţii e că genurile astea există, dar nu-ţi lua paranoia acum că fiecare comerciant care ţi se adresează cu: „Ce doriţi, şefu?", vrea să te păcălească. Asta se-ntâmplă peste tot şi poţi s-o iei ca atare.

Apoi, crede-mă că vei gini mult mai uşor pe oricine care încearcă să-ţi tragă clapa, pentru c-ai experienţele anterioare. Fie c-ai dat sau luat. Şi chiar poţi să găseşti lucruri mişto la preţuri bune.

Deseori auzi oameni care ba se laudă că nu trece luna fără să facă un grătar cu mititei sau ceafă de porc, ori triştii care se gândesc cu nostalgie la cât timp a trecut de la ultimul. Deşi își doresc să se-ntâmple asta mai des.

Grătarul face parte din cultura noastră de români. E ziua ta liberă şi vrei să te relaxezi? Mergi la un festival sau concert? Împlineşti 30 de ani şi nu ştii cum să sărbătoreşti? E un răspuns foarte plauzibil: GRĂTAR.

Evident, târgurile de vechituri nu fac niciodată excepţie. Mulţi oameni care intră-n el nu-s acolo să cumpere ceva neapărat, ci ăsta-i modul lor de a-şi petrece ziua liberă de la muncă. Se plimbă şi belesc ochii printre tejghele, după care li se face foame şi fac popas la o terasă din zonă. Unde mănâncă şi beau. Ca peste tot, de altfel.

Elitiştii poate se grăbesc să zică că locul ăsta le sfidează intelectul. Că acolo merg numai tractoriştii şi sămânţarii să bea bere.

Boss, în esenţă nu-i nicio diferenţă între târgurile de vechituri şi mall-uri. Asta pentru că în ambele există cocalari şi piţipoance, alcoolul tot gustul ăla îl are şi e de rahat să dai peste 300-400 de lei pe-o pereche de blugi, doar aşa că-i luată din nu ştie ce magazin de lux, unde vânzătoarea te exasperează cu întrebarea: „Pot să vă ajut cu ceva?".

Nu, e mult mai satisfăcător să auzi o dumă de genul: „Ia zi, bossulică, vrei să cumperi aia? Hai c-o dau ieftin şi mai las la preț".

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai multe chestii despre târguri:
Târgurile auto nu mai sunt doar pentru cocalari
Fotografii cu oamenii de la cel mai mare târg de falsuri din Argentina
La târgul de arme de la Băneasa Chuck Norris învinge forţele speciale