Economie · Bani

Cum supraviețuiești unei noi crize economice indiferent când vine

buzunare goale

Articolul a apărut inițial pe Free.

Agenta imobiliară din Miami Karen Hollihan își aduce aminte mult prea bine de criza economică din 2008. „Când piețele s-au prăbușit, am simțit că mi-a căzut cerul pe umeri”, a spus Hollihan, care este și mamă. „Țin minte că eram în New York, mergeam pe stradă și vedeam oameni care se uitau la televizoarele din vitrine, amuțiți, în timp ce știrile prezentau prăbușirea bursei. Asta era la ordinea zilei. La un moment dat, pur și simplu am izbucnit în plâns.”

Videos by VICE

Ea a scăpat de criză cu o tăiere semnificativă a costurilor, a redus totul la strictul necesar și a ținut o contabilitate riguroasă pentru orice cheltuială și factură. „Zilnic, săptămânal, lunar, anual, până în ziua de azi”, își aduce ea aminte. „Eu știu exact câți bani am nevoie pentru anul ăsta, de unde să economisesc și care sunt limitele mele pentru cheltuieli irelevante”, spune ea.

Când am văzut-o pe mama cum număra fiecare bănuț, ținea aerul condiționat închis ca să economisească bani și avea stări de anxietate la ordinea zilei, a fost o trezire la realitate pentru mine. Ca scriitoare care locuiește în unul dintre cele mai scumpe orașe din țară sunt deja cât se poate de conștientă că trebuie să fiu mereu pe fază cu finanțele personale. Însă, din cauza investitorilor care prezic următoarea prăbușire a bursei în curând, am decis să vorbesc cu niște experți ca să aflu ce pot face ca să mă pregătesc pentru perioada austeră.

În timp ce tinerii ca mine de abia au început să investească și, practic, trăiesc de pe o zi pe alta, cum putem să ne protejăm din a fi complet faliți când economia se va prăbuși? De la diminuarea datoriilor, la acumularea de noi abilități, cam asta ar trebui să faci:

Scapă de datorii

Eliminarea datoriilor ar trebui să fie prioritatea principală. Asta pentru că, dacă îți pierzi jobul sau venitul într-o perioadă de recesiune, cel mai probabil o să aduni și mai multe datorii. „Fă o listă de datorii, de la cele mai mari, la cele mai mici și începe să le plătești pe cele cu dobândă. Ratele mari la împrumuturi ar trebui rezolvate prima oară, pentru că nu vrei să se acumuleze o datorie și mai mare”, spune Wendy Liebowitz, vicepreședintele companiei Fidelity Investments din Fort Lauderdale, Florida.

Cea mai bună modalitate de a reduce datoriile cărților de credit sau împrumuturile pentru educație e prin a-ți da seama cum cheltui bani acum și cum să pui deoparte din venit. Începe prin a-ți monitoriza cheltuielile, ca să-ți dai seama unde anume cheltui mai mult decât e nevoie. „Dacă dai banii pe lucrurile cele mai importante pentru tine, și nu pe chestii irelevante, te poți adapta mai ușor în cazul unei crizei economice”, spune Ross Levin, un consilier financiar de la Accredited Investors Wealth Management.

Investește cu cap

Dacă ai câteva mii de dolari puși deoparte, acum e momentul să te asiguri că nu i-ai băgat pe toți într-o singură investiție. „Un portofoliu diversificat te ferește de pierderi permanente”, spune Lucas Casarez, un consilier financiar certificat de la Level Up Financial Planning. „Investițiile mari într-o singură companie sau sector pot eșua grav. Majoritatea oamenilor nu realizează cât de mult riscă când se concentrează prea mult pe investițiile lor și uită importanța diversificării.”

În loc să te fixezi pe criptovalută sau companii de marijuana medicinală promițătoare, încearcă să-ți lărgești orizontul financiar. Ideea generală e de a avea o combinație de acțiuni sau dividende. Fondurile mutuale sau ETF-urile sunt cele mai ușoare modalități de a obține asta, precum și investițiile internaționale, pe care le poți obține la fel. Aici găsești un ghid introductiv pentru investiții.

Cu cât ești mai tânăr când portofoliu tău se echilibrează, cu atât o să-ți fie mai bine pe termen lung. „Investițiile timpurii și dese permit tinerilor să profite de media dolar-cost și contribuie la creștere în timp”, spune Liebowitz. Chiar și o companie super de succes din următorii doi ani o să pară ca un punct pe radar într-un deceniu sau două.

Așteaptă-te la ce e mai rău

E ideal să-ți faci rezervă de bani pentru trei-șase luni, dar chiar și dacă pui deoparte o sumă mică, o să te ajute când dai de greu. „Aceste economii îți vor oferi încrederea să treci peste momentele dificile din timpul unei crize”, spune Casarez. Cel mai bun loc unde să-ți parchezi banii e într-un cont de economii cu venituri prin dobândă, de unde îi poți accesa rapid.

Dacă și o sumă de vreo câteva sute de lei pare mult când plătești chirie sau pentru educație, e momentul să-ți analizezi cu atenție cheltuielile sau să găsești alte modalități de a-ți crește venitul. Hai să începem cu cheltuielile.

Controlează-ți cheltuielile

Cheltui mai mult decât câștigi pe lună? Dacă da, monitorizează exact ce cumperi și încearcă să faci mici ajustări. „Cel mai important lucru la care trebuie să fii atent e minimumul pe care poți să-l faci, care să-ți îmbunătățească situația”, spune Levin. „Poți să renunți la concertul ăla, dar la plata chiriei nu.”

Vrei să reduci și mai mult din cheltuieli? Mănâncă mai des acasă sau ia-ți un coleg de apartament ca să economisești și mai mulți bani. Există sute de modalități de a economisi bani, dacă chiar vrei.

Cunoaște-ți valoarea

Dacă faci mai mulți bani acum, e mai ușor să pui deoparte pentru mai târziu. Deși cea mai simplă metodă de a face asta e cu o mărire de salariu, aceste creșteri adesea țin doar pasul cu inflația din cauza stagnării salariilor. Totuși, o să ai șanse mai mari dacă ai abilități valoroase sau rare. „Un inginer de software de la corporație e mai puțin vulnerabil decât un funcționar public din aceeași companie”, spune Michel Dilmanian, economist de la Morgan Stanley.

Învățarea de noi abilități pentru a mări oportunitățile de job ar trebui mereu să fie o prioritate. „Programare IT și alte skill-uri grele ar trebui să aibă în continuare o cerere mare, comparativ cu alte abilități, spune Dilmanian. „Există o cerere și în domeniul sănătății, iar cererea pentru muncă calificată se speculează că va crește cu cât populația îmbătrânește.” Joburile care prezintă cel mai mare risc sunt cele care oferă bunuri și servicii discreționare, cum ar fi retail, mașini noi, mobilă și electrocasnice.

Dacă decizi să investești în noi abilități sau o carieră nouă, ai grijă la costuri în raport cu recompensele. „Ia în considerare și durata acestui nou pas”, spune Liebowitz. „Ar fi mai bine să te potolești și să-ți construiești o carieră, decât să începi de la zero? Analizează costurile și beneficiile pentru fiecare opțiune, înainte să iei o decizie.”

În ultimul rând, încearcă niște networking cu colegii, atât ca să-ți faci o idee despre cum merg lucrurile în industrie, precum și să descoperi noi posibilități de joburi. Poate fi la fel de simplu ca o discuție la bere cu un fost coleg sau să trimiți un mesaj cuiva cunoscut la o conferință. Scopul e să menții liniile de comunicare deschise, ca să nu-i contactezi doar din senin, când lucrurile se înrăutățesc.

https://www.facebook.com/viceromania/