Identitate

Cuplurile care iau ciuperci halucinogene ca să-și repare relația

maini intinse ciuperci magice

O dată pe lună, Fern, 32 de ani, și iubitul ei Connor, 25 de ani, își rezervă timp pentru relația lor. Scad intensitatea luminii în dormitor, se bagă sub pătură, aprind niște lumânări și închid telefoanele. Dar nu se pregătesc pentru Netflix and chill, ci pentru terapia lor specială de cuplu: trip cu ciuperci.

Ciupercile halucinogene fac parte din cultura umană de mii de ani: cu mult înainte ca Alice să alunece în vizuina iepurelui, civilizațiile străvechi, de la egipteni la azteci, au avut experiențe cu ele. Apoi, între 1950 și 1970, hipioții le-au folosit în căutarea iluminării spirituale.

Videos by VICE

În orice caz, în ultimii ani, au fost analizate mai amănunțit datorită potențialului lor pentru sănătatea mintală. S-a descoperit că ciupercile reduc simptomele depresiei și anxietății, iar tripurile pe ciuperci sunt de multe ori niște experiențe spirituale profunde care pot avea ca rezultat schimbări ale comportamentului și ale valorilor pe termen lung. Cu alte cuvinte, oamenii pe ciuperci devin mai sensibili la emoții și mai deschiși la perspectivele altora.

Fern e naturopată, iar Connor face mobilă. Cei doi au luat ciuperci împreună pentru prima dată la un an de relație. Fern auzise de terapia prin psihedelice pentru că lucra cu plante medicinale. „Am cunoscut persoane care le consumau așa cum alții fac yoga sau meditație, ca pe o terapie. Noi am făcut-o ca să învățăm mai multe unul despre celălalt.”

„Eu și Connor ne stabilim întotdeauna un scop, iar intenția pentru primul trip a fost să avem încredere în ciuperci și în ce ne pot învăța”, a continuat ea. „La început, am simțit o căldură în tot organismul și am devenit foarte conștientă de membrele mele și de părul de pe corp, cât și de texturile și ambianța din jurul meu. Această energie și conexiune ne-a creat o bulă în care observam totul unul despre celălalt și am râs mult, ca niște copii.”

„Parcă fiecare senzație era nouă pentru noi când ne mângâiam.”



În timpul tripului, cei doi și-au analizat subiectiv propria viață, cât și pe a celuilalt. „Am început să văd evenimente din viața mea nu din perspectivă emoțională, ci ca pe niște întâmplări. Aceasta e viața ta, astea sunt niște lucruri care s-au întâmplat, ăsta e rolul tău în ele, așa au fost afectați cei din jurul tău. Am realizat cât de mult mă chinuisem să reprim anumite gânduri și emoții negative, iar când le-am conștientizat m-am eliberat de ele.”

Cuplul a descoperit că în timpul tripului s-au simțit mai conectați și mai înțelegători. „Ne țineam în brațe și simțeam că ne topim unul în altul”, a zis Fern. „Descoperi fricile și problemele celuilalt și nu îl judeci.”

Ros Watts e psiholog la Imperial College Londra și a ghidat mai mulți pacienți în tripul pe ciuperci în cadrul unui studiu care analizează efectele acestora asupra depresiei. „Oamenii dezvoltă metode de a evita anumite gânduri și sentimente, dar în timpul tripului sunt inundați de ele”, a zis ea. „E copleșitor și uneori înfricoșător, dar le dă ocazia să se confrunte cu ele și să le rezolve.”

Peste jumătate dintre pacienții care au participat la studiu au observat îmbunătățiri semnificative ale depresiei după ce s-au conectat cu alții și și-au procesat emoțiile. „Una dintre temele principale a fost trecerea de la deconectare la conectarea cu alții și cu lumea din jurul lor”, a explicat Watts. „Apoi au învățat să nu mai evite emoțiile, să le accepte.”

La șase luni după studiu, fiecare pacient a raportat că a simțit schimbări pozitive în relația cu partenerul de viață. „În timpul tripului, au avut revelații despre cât de important e celălalt pentru ei”, a zis Watts. „Un bărbat a ieșit la cină cu soția lui pentru prima oară în șase ani. A zis că s-au simțit din nou ca niște adolescenți.” Schimbarea a fost observată și de partenerii lor.

„Au scris că aceștia au devenit mai deschiși, mai capabili să-și exprime emoțiile, mai dispuși să aibă conversații profunde după experiență.”

Hilda Burke, terapeută și consilieră de cuplu din Londra, a zis că cele mai multe cupluri ajung la terapie pentru că și-au pierdut abilitatea de a comunica unul cu altul. „Au devenit atât de concentrați pe ei înșiși încât nu se pot pune în locul celeilalte persoane ca să vadă lucrurile din perspectiva ei.”

Oamenii care iau ciuperci descriu adesea un sentiment de transcendență și unitate, ca și cum granița dintre ei și ceilalți ar fi mai puțin definită. Carhartt-Harris – director de cercetări psihedelice la Imperial College – a scris că „dispariția temporară a ego-ului pe care oamenii o experimentează pe substanțele psihedelice înseamnă că simțul normal al identității e distrus și înlocuit de un sentiment de reconectare cu ei înșiși, cu ceilalți și cu natura.”

După primul lor trip, Fern și Connor au hotărât să facă terapie cu ciuperci în mod regulat. „În primele ore ale tripului nu vorbim și ne concentrăm pe introspecție, dar apoi avem o conversație lungă și emoțională despre călătoria prin care am trecut”, a zis Fern. „Avem o discuție incredibilă pe care nici nu știam că ne dorim s-o avem, după care dormim perfect relaxați. Claritatea de a doua zi ne ajută să facem schimbări și să rezolvăm probleme.”

Eric, de 38 de ani, are o organizație care se ocupă cu utilizările terapeutice ale plantelor psihedelice. El și soția lui, Rose*, în vârstă de 27 de ani, au început să ia ciuperci la scurt timp după ce s-au cunoscut. „Cu ajutorul tripului, ne-am confruntat cu multe scenarii diferite: au ieșit la suprafață relații trecute și răni din copilărie”, a zis Eric.

„A fost ca o călătorie în care ne-am vindecat răni din trecut. Cel mai bun prieten al meu a murit într-un accident de mașină când avea 16 ani și, prin intermediul ciupercilor, m-am confruntat în sfârșit cu durerea pe care o ținusem în mine de peste zece ani. După ce am împărtășit experiența cu ea, am ajuns amândoi la o înțelegere mai profundă a relației noastre și a trecutului fiecăruia.”

Hilda Burke le recomandă adesea clienților ei să își confrunte trecutul, în loc să-l lase să se manifeste în relație. „Un pas important în terapia de cuplu e să te analizezi pe tine în loc să dai vina pe celălalt. Trebuie să observi atent ce aduci în relație. E greu, dar e necesar să realizezi ce ține de voi și ce nu și să te împaci cu asta.”



Eric crede că integrarea ciupercilor în căsnicie e cheia pentru o relație fericită. Asta nu înseamnă că toate revelațiile inspirate de ciuperci funcționează în favoarea legăturii dintre parteneri. „Una dintre pacientele care au participat la studiu ne-a zis că era de multă vreme într-o relație în care nu se simțea confortabil. Dar abia după ce a luat ciuperci, a căpătat încrederea necesară să se desprindă de ea”, a zis Watts.

Dan*, de 35 de ani, a avut parte de ceva similar. „Prima experiență pe ciuperci ne-a apropiat foarte mult, dar următoarele ne-au despărțit”, a zis el. „Eram logodiți, dar, în timpul tripului, logodnicul meu a avut revelația că se mințea și pe el, și pe mine.”

Totuși, pentru Fern și Connor, ciupercile au devenit un ritual lunar necesar sănătății relației lor. „Nu cred că nu am fi ajuns la fel de apropiați dacă nu le-am fi luat, doar că ne-ar fi trebuit ani de zile să ajungem aici. Un trip cu ciuperci face cât zece ani de terapie”, a zis Fern.

Ciupercile psihedelice cresc natural peste tot în lume, dar nu le găsești chiar la supermarket. În prezent, sunt ilegale în majoritatea țărilor. Watts a menționat că, deși au multe beneficii, conțin substanțe foarte puternice și trebuie consumate cu prudență. „E ok dacă le iei într-un mediu sigur, dar unul dintre pacienți ne-a zis că au fost cele mai groaznice cinci ore din viața lui, chiar dacă i-au făcut bine până la urmă. Nu recomand experimentele pe cont propriu, e bine să le faci într-un mediu controlat. Dar dacă cercetările vor avea succes, sperăm că vor deveni accesibile oamenilor care au nevoie de ele în scopuri terapeutice.”

*Numele au fost schimbate

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://www.facebook.com/viceromania/