Urmăresc de câteva luni activitatea unui club de flăcăi din București, numit Omega Men și organizat pe genul frățiilor din alte țări, dar axat pe făcut bani, exact ca ăștia de aici.

Omega Men se descriu astfel: „comunitate de dezvoltare personală pentru a aduce bărbații la cele mai înalte trepte ale personalității lor" (sic!). Pentru a aduna discipoli, au făcut evenimente de prezentare prin ballroom-uri de hoteluri. Au ajuns chiar și prin Clubul Control.

În cadrul comunității se fac ateliere și cursuri, axate pe tot felul de idei destul de reductive, cum ar fi „Cele patru etape din viața unui bărbat" sau „Gândire lentă versus gândire rapidă".

Cursurile propriu-zise au titluri catchy, ca de exemplu: „Cum creezi atracție instant în cluburile din București prin abordări subtile", „Cum să asculți corect pentru a genera raport cu oricine" (sic!) și „Improvizație pentru dating".

Mi-am dorit foarte mult să particip la astfel de ateliere de dezvoltare personală masculină, atât ca să ating eu însumi „cele mai înalte trepte ale personalității", dar și din curiozitate antropologică. Adică să văd ce metode de agățat mai folosesc bărbații români.

Însă, înainte să decid la care din cursuri să merg, am cântărit atent lucrurile. Atelierul care-ți promite că te învață să „creezi atracție instant" mi se părea prea dubios, mai ales că mai citisem câte ceva despre cum atracția e un proces complicat și care nu poate fi influențat prin gândire pozitivă.

În ceea ce privește atelierul „Cum să asculți corect pentru a genera raport cu oricine", cred că m-am blocat din cauza topicii. Mi-am zis „raport-raport, dar ce fel de… raport?". Am abandonat rapid.

Așadar, am optat pentru cursul de „Improvizație pentru dating". Atelierul era descris pe pagina evenimentului astfel:

Mi-am dorit și eu să fiu prezent și spontan, să fac niște conexiuni și să fiu flexibil. Mi-am dorit foarte mult.

În acest clip, băiatul ăsta îți vorbește despre potențialul tău adevărat. Via pagina de Facebook Omega Men

S-a întâmplat într-o sală ce părea living-ul unei firme, în care în jur de 20 de scaune sunt distribuite într-un semicerc.

O tablă albă, ticsită cu markere, ne veghea dintr-un perete. Pe câțiva stâlpi de bibliotecă erau înșirate cărți motivaționale. Printre titluri am zărit: „Cum să faci avere de tânăr, pentru totdeauna" sau „100 de căi spre fericire", dar și chestii ceva mai ezoterice, gen „Conspirația celor bogați" sau „Codul lui Oreste".

Bogdan, tipul care a ținut cursul, stătea desculț pe mocheta încăperii, în bătaia aerului condiționat care nu reușea să usuce broboanele de transpirație ale participanților.

Bogdan s-a prezentat. Elogios. Este absolvent de psihologie, fost improvizator amator într-o trupa bucureșteană și un foarte cerut trainer de pe piața marilor corporații de la noi (și nu numai).

A ținut ateliere în teambuilding-urile unor companii foarte cunoscute, de genul băuturi răcoritoare faimoase sau firme software pe care le folosim cu toții, iar cei care vin la atelierele lui sunt „oameni importanți din conducerea firmei".

Chestia asta m-a făcut să mă simt neimportant, dar și norocos să iau parte la eveniment. O tehnică bună, un început promițător.

Apoi, Bogdan ne-a anunțat că:

În următoarele două ore am făcut exerciții de improvizație, de la ice-breakere prin care trebuia să „ne cunoaștem mai bine", la scălămbăieli și târâturi pe jos prin care prespunea că vom „scăpa de frica de penibil".

După fiecare exercițiu, tipul care coordona activitatea ne întreba: „Când credeți că vă va folosi exercițiul ăsta?".

Majoritatea răspunsurilor participanților erau legate de agățatul femeilor în diverse contexte, însă Bogdan părea că le găsește o utilitate chiar mai importantă decât asta.

De exemplu, ca să ne dezvoltăm tehnicile de a manipula controlorii RATB. Sau nașul de pe tren și astfel, vom scăpa basma-curată când vrem să circulăm fără bilet (ceea ce, din volumul anecdotelor pe subiect, am dedus că Bogdan face extrem de des).

A urmat un exercițiu numit „hipnoza columbiană", în care trebuia să urmărești palma cuiva, în orice poziție o ținea. Inevitabil, asta ne-a făcut să ne contorsionăm în tot felul de poziții nefirești.

Ce am învățat de aici: Degeaba te lauzi că ai ținut ateliere pentru cele mai mari companii, dacă toate învățăturile tale se rezumă la cum să faci economie pe RATB și să prostești controlorii, iar umorul tău e de căcat.

Tot la cursul ăsta, ni s-a cerut să stăm față în față cu o persoană pe care nu o cunoaștem. Trebuia, prin întrebări, să identificăm cinci lucruri pe care le avem în comun cu omul din fața noastră.

Tipul din fața mea avea doi metri înălțime, purta pălărioară, maieu și pantaloni cu imprimeu floral. Mi-a spus:

M-a mișcat această dorință de biruință, deși nu mă prinsesem că e un concurs. Ne-am întrebat tot felul de platitudini prin care nu prea ai cum să nu găsești ceva în comun cu oricine.

În acest punct, Bogdan trainerul, a intervenit: „Ați găsit și lucruri pe care le urâți amândoi?". În câteva răcnete afirmative, venite din sală, Bogdan a continuat: „Să vă spun un secret. Ura te face să te apropii de cineva mai mult decât iubirea".

A spus asta ca pe o mare înțelepciune, ca pe o descoperire ce merită împărtășită și încurajată.

Ce am învățat de aici: Adunarea de băieți tineri încurajați să se folosească de ură pentru un networking mai bun m-a făcut să înțeleg mai bine cum a ajuns un tip cu profilul lui Donald Trump să aibă atât de mulți susținători. FTW

Unul dintre exercițiile preferate ale băieților prezenți la cursul de „Improvizație pentru dating" a fost acela bazat pe un concept numit big talk. Ai ghicit, opusul sfântului „small talk", chestia aia care ne salvează dintr-o multitudine de situații sociale inoportune.

„Este mișcarea oamenilor care s-au săturat să discute despre vreme", ne spune Bogdan, ca să descrie proiectul americancei de unde a luat ideea.

Și care e ideea asta, de fapt? Păi, în primul rând, treaba vine cu un pachet de cărți de joc, 90 la număr, pe care sunt tot atâtea „întrebări profunde".

Practic, în cazul în care nu te duce capul să întrebi și alte chestii în afară de „ce mai e pe la tine la Caracal?", tipa asta vine cu soluția și propune întrebări mult mai deep, de genul: „De cine ți-e dor?", „Ce capriciu are familia ta?" sau „În cine ai cea mai multă încredere?"

Alături de cei 20 de tipi din sala am extras câte o carte cu o întrebare pe care o adresam, la întâmplare, oricui se nimerea în aria noastră vizuală. Persoana respectivă trebuia să ne răspundă și ne adresa, la rândul ei, întrebarea de pe cartea pe care o avea în mână.

Am luat exercițiul în serios ca să văd unde duce. Am primit întrebarea: „Ce moment ți-a marcat viața?". M-am gândit. Mi s-a părut important să-i dau persoanei din fața mea un răspuns onest, ca să înțeleg pe bune scopul acestei mișcări de big talk.

Tipul care mi-a pus întrebarea nu avea rabdare. A început să îmi facă semn din mână, la modul de „zi orice, numai zi mai repede". Ba, la un moment dat, a început chiar să-mi dea hint-uri: „Hai zi! Te-a marcat când ți-a murit pisica? Bunica?".

După ce i-am răspuns, tipul din fața mea a părut încântat să se plimbe prin sală pe fast forward, adresând întrebări de „big talk" cât mai multor oameni.

Mai mulți băieți au întrebat dacă pot „intra în posesiunea întrebărilor" de pe cartonașe, ca să „le folosească și cu alte ocazii". Bogdan, trainerul, le-a răspus că „iese din discuție". El le are pentru că este „afiliat mișcării". Practic, vrei setul de întrebări profunde? Trebuie să plătești.

Ce am învățat de aici: Oricât de deprimați și singuri am fi, cred că e de bun augur să ne gândim de zece ori înainte să mai luăm în serios industria de gândire pozitivă, care de cele mai multe ori abundă în prostie.

Deși a fost anunțat ca un eveniment de „improvizație pentru dating", atelierul nu s-a axat direct pe asta, ci mai mult pe calitățile pe care ar trebui să le dovedești la o întâlnire.

A fost o singură fată prezentă la curs. La început mi-am imaginat că va da feedback băieților în funcție de performanțele lor, dar ea a făcut jocurile, exact ca oricare dintre băieți.

În sandale argintii cu toc cui și cu un top mulat, tipa s-a comportat în majoritatea timpului destul de stânjenită de ocheadele pe care le primea și chiar de jocurile în sine.

De exemplu, am nimerit cu ea la un joc în care trebuia să arătăm degetul din mijloc – da, ăla de „muie" - personei din fața ta. Totul degenera într-o scălămbăiala vulgară în care se arătau din ce în ce mai multe degete mijlocii. Chestia asta trebuia să te ajute să „devii memorabil, de neuitat".

Fata își dădea părul de pe față și tot repeta: „What the fuck, what the fuck, eu nu fac chestia asta!". I-am propus să jucăm cu degetul mare de la mână. A fost mulțumită și entuziasmul i-a revenit pe figură.

Spre final, am primit un sfat important: dacă vrem puterea în fața unei femei, trebuie „să nu clipim". Deloc. „Cine clipește, își scade puterea", ne-a spus Bogdan. Apoi ne-a dat exemplul unui film despre o regină extrem de puternică, jucată de o actriță care nu clipește deloc.

Ce am învățat din asta: M-aș gândi de zece ori înainte să chem o tipă într-un grup de 20 de tipi care vor să-nvețe să agațe. Sau măcar m-aș asigura că știe în ce se bagă.

La final, unul dintre organizatori mi-a întins un formular de înscriere în Omega Men, cu detalii și câteva întrebări. Una dintre ele testa creativitatea: „Cum ai descrie ce înseamnă culorile unui orb?".

Tipul din organizare mi-a spus că scopul Omega Men nu sunt atât cursurile, cât socializarea și networking-ul. Mi-a dat exemplul a trei tipi care s-au cunoscut la întâlnirile lor și acum împart chiria unui cabinet stomatologic.

A fost, probabil, singurul moment uman al evenimentului.

Forța fie cu voi, bărbați de pretutindeni!