Am fost la un curs de hipnoză în România ca să văd dacă pot controla mintea oamenilor

Psihologia devine un domeniu tot mai interesant, care pare că renaște în ultimii ani. Despre hipnoză nu știam prea multe, dar în urma cercetărilor avansate pe subiect am aflat că există unele aspecte ale ei care sunt la limita pseudoștiinței. Iar tu știi deja cât de mult iubesc pseudoștiința. Așa că normal că mi-am adăugat în agendă workshop-ul gratuit „Învață să hipnotizezi”! O prietenă mi-a îndreptat farurile către existența sa, așa că am luat-o de braț și ne-am dus ca să intrăm în transă.

Evenimentul s-a desfășurat la PsiHolistArt, un centru care pe net se laudă că te învață NLP, adică Neuro Linguistic Programming.

Videos by VICE


Omul care te învață să nu simți frigul


Dacă și ție îți place să-ți strici timpul și ochii pe texte lungi și riguroase, ai o descriere sceptică aici și una științifică aici. Dacă nu, îți zic pe scurt că NLP e ca pupatul icoanelor de către Iordănescu înainte de meciurile României. Adică oricât ai vrea, așa cum n-o să-ți șuteze Iisus mingea-n poartă, nici creierul n-o să-ți șuteze gândurile nasoale afară din teren prin metode care n-au nicio treabă cu neuroștiințele.

Citește și: M-am lăsat hipnotizată într-un restaurant din România, ca să văd dacă-i pe bune treaba

Nu mă-nțelege greșit, n-am nimic cu oamenii care cred în icoane sau NLP, dar m-ar bucura ca practicanții săi să n-o mai ardă de parcă ar fi știință. Să-i zică tefacbineinstantpoate, și toată lumea o să fie fericită. Poate.

Pendulul îți poate răspunde la toate întrebările (bine, nu chiar toate, dar pe-acolo)

Intru cu tovarășa mea în centru, la niște minute după începerea cursului, și ajungem la mansarda unei săli pline de oameni. Majoritatea sunt de sex feminin și cu pendule în mână. În față, Oana și Lidia, învățătoarele noastre.

Luăm un loc în spate și primim un fir de ață pentru a ne crea propriul pendul. Amica lucrează în vânzări auto, așa că scoate o siglă mică de Mercedes și-l improvizează. Pendulul, ni se zice, se va mișca după intenția noastră. Putem chiar să-l interogăm. „Când începe să se miște cu adevărat”, ne spune ghidul, „puteți să vă jucați și cu întrebări, chiar dacă Oana zicea că nu. Desigur, nu «de ce a luat mobila aia», «de ce are amantă» sau «cât o are de mare»”. Lumea chicotește în sală, iar eu, ușor gură-cască, zic mai mult pentru mine „mobila, nu?”.

Citește și: M-am lăsat hipnotizat ca să-mi accesez viețile anterioare

N-o să te mint, mă bucur că măcar e o întrunire cu umor. Realizez și că Oana e yinul rațional, iar Lidia yangul ezoteric al duoului.

Lidia ne povestește despre o altă hipnotizare. Cel care făcea experimentul a ales vreo șapte oameni și i-a chemat pe scenă.

„Erau cursanți de-ai noștri. Și a ieșit un show incredibil de frumos. El a plecat fericit că i-a hipnotizat pe ăștia. O doamnă avocată se făcea că turează motorul din gură. În sfârșit, ei s-au simțit foarte bine. De fapt, ne-am permis să ne jucăm. Și n-a fost niciun soi de hipnoză în care oamenii nu știau ce fac. Uneori, poate fi foarte distractiv să-ți dai drumul, să fii copil și să te joci”, justifică Lidia.

Citește și: Am încercat hipnoza ca să devin un cântăreţ mai bun şi a funcţionat

Activitatea tranziționează către discuții despre chestii precum câmpul informațional și Milton Erickson, considerat de unii părintele hipnoterapiei moderne. Vreau să mă lămuresc de gradul de pseudoștiință din sufletul oamenilor ăstora. Așa că scot detectorul de misticism și arunc o undiță. „Există conștiință universală?”, întreb. După ce sunt rugat să explic ce înțeleg prin asta, primesc de la Oana confirmarea că probabil nu există, dar fiecare-i liber să creadă în ce vrea.

Urmează să facem un exercițiu comun de meditație. Pic în transă pentru câteva minute și-mi prinde bine, că toată ziua fusesem pe fugă. Redeschid ochii și stau cuminte. Remarc că un tip din primul rând fie s-a relaxat complet, fie a adormit. O femeie de lângă el se reașează pe scaun, iar asta pare să-l trezească. Se uită confuz în jur, semn că ațipise pe bune.

Am fost la un centru de psihologie și parapsihologie. Uite care-i treaba. Gândirea magică e liberă să trăiască în conștiința oricui, atât timp cât nu-l face pe posesorul acelei conștiințe sau pe apropiații săi să sufere. N-am învățat să hipnotizez, chiar dacă m-am distrat un pic cu pendulul meu barosan de merțan. Nici n-am fost hipnotizat. Dar lumea părea că se simte bine și că, măcar pentru câteva minute bune, și-a deschis weekendul cu o chillluială bună, fără adjuvanți externi.

Citește mai multe despre hipnoză:
Am încercat câteva terapii alternative ca să mă las de fumat

Videoclipurile hipnotice care promit vise frumoase și orgasme fără ajutorul mâinilor

Mi-am făcut un tatuaj în timp ce eram hipnotizat