Se sinucid de două ori mai multe adolescente și habar n-avem de ce

În 2015, numărul sinuciderilor printre adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a atins o culme în ultimele decenii, conform unui raport dat publicității la începutul lunii de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Raportul, compilat din certificate de deces de pe tot cuprinsul țării, indică niște tendințe tulburătoare. În 2015, ulitmul an inclus în raport, numărul de sinucideri ale fetelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a atins cea mai înaltă cotă din 1975 încoace. Dacă analizăm doar anii cuprinși în intervalul 2007-2015, numărul s-a dublat și chiar mai mult printre fete, crescând de la 2,4 la 5,1 la suta de mii de persoane. În același interval, numărul de sinucideri la băieți a crescut cu 31%, de la 10,8 la 14,2 per sută de mii de persoane. (Numărul de sinucideri a fost întotdeauna mai mare la băieți; după cum vezi, numărul la băieți în 2015 a fost aproape triplu față de cel al fetelor.)

Cercetătorii n-au fost din păcate surprinși de constatări. „Încercăm de ceva vreme să aducem în atenția publicului cota în creștere a sinuciderilor", spune Thomas Simon, director asociat în departamentul de științe al diviziei pentru prevenirea violenței. Agenția dă publicității rapoarte săptămânale și periodic unele care pot dezvălui tendințe. „Din anul 2000 încoace asistăm la o creștere a numărului [de sinucideri] per ansamblu în Statele Unite", adaugă acesta; unele dintre rapoartele precedente au fost despre numărul de sinucideri printre adulții de vârsta a doua.

„Numerele astea ridicate sunt inacceptabile – ne îndreptăm în direcția greșită", spune Simon. „E o reală problemă a sistemului public de sănătate." Deși se poate spune că numărul sinuciderilor e mic – 1 537 la bărbații cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani și 524 printre femeile de aceleași vârste – chiar și una e prea mult.

Întrebarea, desigur, e de ce? Ce provoacă tendința asta tulburătoare? „E important să le spunem cititorilor că riscul de sinucidere e influențat de factori multipli. Nu e rezultatul unui singur lucru – e rezultatul mai multora", spune Simon. Mulți dintre factorii ăștia acționează individual; printre ei se numără abuzul de substanțe, problemele la școală sau la muncă, problemele cu legea și problemele în relații.

Cu toate astea, există câteva alte tendințe la nivel național și de comunitate care s-ar putea să joace un rol. Una dintre acestea s-ar putea să fie recesiunea din 2008. „Și noi și alții am întreprins studii care indică o asociere puternică între ciclurile economice și numărul de sinucideri – e mai mare în perioadele tulburi din punct de vedere economic", spune Simon.

Poate că fluctuațiile economice nu-i afectează pe adolescenți în mod direct, dar îi pot afecta pe cei care îi au în grijă, spune Suniya Luthar, profesoară de psihologie la Universitatea de Stat din Arizona, care a studiat factorii din spatele sinuciderilor, în mod special printre adolescenții din clasa de mijloc superioară. „Dacă noi ca adulți trăim într-o stare de tensiune, ajunge și la ei. Nu mai putem să fim o prezență la fel de reconfortantă sau stabilizatoare [pentru adolescenți]", spune aceasta.

Pe de altă parte, presiunile economice pot să-i afecteze pe puști sub forma presiunilor academice. Costă mai mult ca niciodată să faci o facultate, iar mediul e cu-atât mai competitiv, astfel încât studenții trebuie să exceleze ca să ajungă la o școală bună și să justifice costurile alea mari.

Pe măsură ce părinții îi presează mai mult pe studenți să atingă succesul academic (iar studenții pun presiune asupra lor înșiși) rata anxietății și a depresiei a explodat în ultimii ani. La fel s-a-ntâmplat și cu abuzul de substanțe, pe măsură ce adolescenții apelează la droguri și alcool ca să își auto-trateze tulburările psihiatrice sau pur și simplu să facă față stresului. Iar abuzul de substanțe a fost asociat cu un risc mai mare de sinucidere.

Uneori, adulții nu se prind de semnele unui adolescent în situație de risc, ceea ce determină o combinație riscantă. „Părinților de adolescenți le e greu să recunoască depresia. Li se pare că e iritare sau furie sau dorința de independență - «ah, se pregătește și ea să plece la facultate»", spune Scott Poland, profesor de psihologie clinică și școlară la Universtitatea Nova Southeastern. Trebuie să ne fie mai la-ndemână să-i întrebăm pe adolescenți despre sănătatea lor psihică, spune acesta, pentru că, dacă nu facem asta, ținem pe loc eforturile de prevenție.

E foarte posibil ca problemele astea să fie complicate și de rețelele de socializare, omniprezente pe telefoanele mobile, lipite de mâinile adolescenților. E drept că rețelele de socializare pot aduce și beneficii, cum ar fi sprijin pentru persoanele cu boli psihice sau care-s pur și simplu deprimate. Dar pot și să răspândească rapid știri despre sinuciderea unui adolescent, ceea ce extinde numărul de persoane expuse la asta și, ca atare, cu șanse cu-atât mai mari să se sinucidă și ele. „Când se sinucide un copil de școală generală, e ca și cum ai arunca o piatră-ntr-un lac. Există un efect de reverberație la școală, în comunitate și-așa mai departe", spune Poland. „Reverbul e astăzi mai mare ca niciodată, pentru că rețelele de socializare ne-au făcut pe toți să fim mai conectați ca până acum."

Utilizarea frecventă a rețelelor de socializare a fost asociată cu izolarea sporită și cu depresia. Un raport din 2016 al Centrului de Cercetare pentru Hărțuire Cibernetică a constatat că circa 33% dintre puștii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au fost hărțuiți pe net, un factor despre care s-a dovedit că sporește riscul de sinucidere.

Dar efectele faptului că ne trăim o parte din ce în ce mai mare din viață pe net pot fi și mai subtile. „Rețelele de socializare duc la mai multe comparații", spune Luthar. „Și când oricare dintre noi se compară cu oamenii care-l înconjoară, avem tendința să ni se pară că ei se descurcă mai bine decât noi." Afectează și timpul de somn al puștilor, chestie care a fost asociată cu numeroase probleme de sănătate, printre care și tulburări de personalitate precum depresia și anxietatea.

Părinților le e din ce în ce mai greu să monitorizeze ce fac copiii pe telefoanele lor și când, dar nu e imposibil, remarcă Jane Timmons-Mitchell, cercetător asociat senior la Centrul Begun pentru Cercetarea Prevenției Violenței de la Universitatea Case Western. Majoritatea companiilor de telefonie mobilă oferă aplicații care blochează anumite programe pentru protecția datelor și control parental, care limitează cantitatea de date și chiar și intervalul de timp în care pot fi folosite. „Tehnologia nu e un lucru rău. Dar cred că dăm grav greș în ce privește monitorizarea modului în care folosesc adolescenții tehnologia", spune aceasta. E o zonă în care puștii știu mai multe decât părinții lor, iar părinții pot să fie băgați în ceață de impunerea limitelor sau pot să evite certuri neplăcute ca să ajungă sa facă asta.

Cercetătorii nu sunt siguri de ce a crescut atât de mult în ultimii ani numărul sinuciderilor la adolescente. Deși bărbații se sinucid în continuare mai des decât femeile, Luthar remarcă faptul că femeile au avut întotdeauna mai multe tentative de sinucidere. De asemenea, femeile raportează mai des decât bărbații tendința sinucigașă. E posibil ca accesul la informație online să le fi ajutat pe adolescente să dea curs mai des acestor gânduri și tentative. „Mi-aș închipui că fetele nu iau în glumă situația – cele care suferă de angoase n-o să încerce să ceară ajutor. O să treacă direct la fapte. O să le iasă din prima", spune Luthar. Unii experți cred că sporirea numărului de supradoze de opiacee printre adolescenți ar putea, la rândul său, să joace un rol, mai ales având în vedere că unele secții de urgență numără morțile adolescenților prin supradoză drept sinucideri, după cum a declarat un psiholog pentru CNN.

Există multe chestii pe care cercetătorii încă nu le înțeleg, când vine vorba de factorii care contribuie la sinucidere. Luthar remarcă faptul că cercetătorii ar putea beneficia de date demografice mai complexe, pentru a avansa cu studiul ghemului încâlcit de factori care pot duce la sinucidere.

CDC-ul are o listă de priorități de cercetare pentru comportamentele de auto-mutilare, pe care se află și descoperirea unor căi mai eficiente de a ajunge la persoanele vulnerabile și de a descoperi cele mai eficiente instrumente de prevenție. Și deși cercetarea a făcut mari progrese întru a înțelege care dintre instrumentele astea funcționează cel mai bine (informația asta a fost compilată în instrumentarul CDC-ului), există încă o falie între tacticile dovedit funcționale și cele implementate în comunități, remarcă Simon. Studiile lui Timmons-Mitchell au arătat că rețelele puternice de sprijin care pot să-i ghideze pe puști prin viața reală și prin propriile vieți pot să-i facă și mai rezistenți la greutăți și să le scadă riscul de sinucidere; acum cercetătoarea și colaboratorii ei se concentrează asupra factorilor specifici cei mai utili.

Puștii la ananghie ar trebui să ceară ajutor – de la prieteni, adulți și instituțiile care le pun la dispoziție resurse. Dar și adulții trebuie să învețe să recunoască semnele. Dacă părinții, profesorii, administratorii de școală, consilierii școlari, mentorii, antrenorii și liderii religioși ar implementa mai multe astfel de măsuri, ar putea să împiedice mai multe sinucideri.