10 întrebări pe care ai vrut să le pui unui român săritor cu schiurile

Pasiunea mea, dar și curiozitatea, m-a făcut să și vreau să vorbesc cu cineva care face asta ca sport de performanță. Zborurile astea sunt de 100, 150 sau chiar 200 metri, în funcție de lungimea suprafeței de elan. Dar ca să știi despre ce vorbesc, uită-te, mai bine, la o etapă din asta pe Eurosport.

Pe când mă uitam și eu la Turneul celor patru Trambuline, un fel de Campionatul Mondial de Fotbal sau pe-acolo pentru necunoscători, și vedeam cum zboară polonezul ăla minune, Kamil Stoch (cam ca Messi aici, ca să înțelegi), chiar mă întrebam unde-s românii din sportul ăsta.

De ce văd săritori din Kazakhstan, Ucraina sau Bulgaria și de la noi nu? Avem și noi o trambulină de sărituri cu schiurile la Râșnov, se țin și concursuri acolo, așa că sigur se găsesc și români buni la sportul ăsta plin de adrenalină.

Care e primul lucru care îți vine în minte despre România?

Ideea e că doi români chiar au vrut să participe la două etape din turneul ăsta (în total sunt patru). E vorba de cei mai buni din lotul de seniori, Eduard Torok și Iulian Pîtea, ambii de 20 de ani, dar federația le-a retras înscrierile în concurs.Și de-aici scandalul despre care ai mai citit, probabil, în presa sportivă. Pe scurt, Torok, singurul săritor care a adunat puncte în sezonul ăsta, după un concurs în Canada, și Pîtea, care a sărit și la Olimpiada de la Sochi, au făcut degeaba drumul până la Garmisch-Partenkirchen, căci mai marii acestui sport au considerat că mai bine stau cuminți, decât să se facă de râs.

Nu așa devii mai bun, când concurezi cu cei mai buni?

E nasol să fii fan al săriturilor cu schiurile, ca mine, și să vezi că-n România e tot pe scandal și pe descurajarea celor pasionați de sportul ăsta. Iulian Pîtea a vorbit recent despre comportamentul grosolan și agresiv al antrenorului.

Eduard a vrut să sară la Turneul celor patru trambuline, dar a sfârșit prin a renunța la performanță și la vise frumoase cu zboruri lungi. Dar tot a fost de acord să povestească despre partea frumoasă a sportului ăstuia, aia pe care îți recomand s-o vezi și tu, la concursurile de la televizor.

VICE: De când urmăresc sportul ăsta și, mai ales, Turneul celor patru Trambuline, n-am văzut niciun săritor român. Nu-i un sport la care excelăm?
Eduard Torok: Am avut multiple ocazii să participăm, nu să mergem să câștigăm sau știu eu ce, dar măcar să reprezentăm România. În sezonul 2013 - 2014, ni s-a spus că suntem prea mici și, ca urmare, am sărit deschizători, iar în sezonul acesta ne-au fost retrase înscrierile. De ce?

Un coleg de-al tău, Iulian Pîtea, își acuză antrenorul că l-a bătut. Ce știi de asta?
N-am văzut exact când l-a lovit, dar am fost acolo, în 2015, când s-a întâmplat asta. Eu l-am pozat când l-am văzut plin de sânge. N-a aflat nimeni pentru că așa a vrut Iulian, colegul meu, atunci. El a decis, noi, ceilalți, n-am avut ce să zicem. Oricum, după sezonul ăla, eu am luat o pauză de sărituri.

Tu cum ai început și ce performanțe ai reușit până acum?
Am început săriturile la șase ani, adică acum 15 ani. Am avut o mică pauză de sărituri în anul I de facultate (studiez managementul afacerilor la Bristol), după care am revenit în septembrie 2017. În sezonul 2013 - 2014 am reușit să fiu al 45-lea într-o etapă de cupă mondială, în Japonia, după care am ocupat locul 25 la campionatul mondial de juniori din Italia.

Am câștigat sau venit în top trei de câteva ori în diferite etape. În sezonul 2015 - 2016, am ocupat locul 14 la Râșnov, tot la campionatul mondial de juniori.Sunt multiplu campion național, fie individual, fie cu echipa. Iar în acest sezon am acumulat 17 puncte în Cupa Continentală, cu potențial pentru calificarea la Olimpiadă. În 2014, am ratat olimpiada la câteva puncte, primul sub linie, cum ar veni.

Să zicem că ai vrea să faci asta pe cont propriu. Cât costă un costum din ăla și schiurile pentru sărituri?
Nu știu cu exactitate prețurile echipamentelor, dar costurile sunt destul de mari. Îm plus, trebuie să călătorești mult pentru fiecare concurs. Federația și fostul nostru sponsor (OMV) ne plăteau toate. Din păcate, OMV a plecat în 2016. Probabil de aceea federația nu mai dorește înscrierea noastră în Cupa Mondială, este prea costisitor pentru ei. Totuși, nu ar trebui să promită nimic înainte.

Cam care sunt greutatea și înălțimea ideale pentru un zburător?
Undeva la 20% între înălțime și greutate ar fi ideal. Asta înseamnă, la 1,8 m, o greutate de 60 de kile.

Cum reușești să te menții drept și nemișcat în aer?
Tehnica e foarte complexă. Pe scurt, ai nevoie de echilibru, forță, control, reacție, mobilitate și raport bun greutate-înălțime. Te așezi în poziție de elan, unde trebuie să ai un centru de greutate foarte bine repartizat, pe care trebuie să îl menții până în momentul desprinderii de pe trambulină.

Când ajungi la o viteză de aproximativ 90 km/h. Și, cumva, te desprinzi în față, dar în același timp și sus. Iar, dacă totul este bine, desprinderea ar trebui să se simtă natural, fără nicio mișcare în plus. În aer nu cazi în cap datorită curentului și a legăturilor schiurilor.

După care urmează aterizarea, cu un picor în față (telemark), pentru puncte în plus. Asta e varianta simplă și pe înțelesul tuturor, sper.

Cât se câștigă într-o etapă de Cupă Mondială dacă te clasezi, să zicem, pe locul 20?
Pentru locul 20 primești 1 100 de franci elvețieni, asta numai de la Federația Internațională. Mă gândesc că și sponsorii, precum și federațiile naționale, premiază astfel de rezultate, dar nu știu cu exactitate, pentru că nu am ajuns la acel nivel.

Pentru locul I se primesc 10 000 de franci elvețieni per etapă.

Când ți-a fost cel mai frică?
Nu mi-a fost frică niciodată. Au mai fost momente de dezechilibru în aer sau căzături, dar am trecut repede peste ele. Când ești în aer și te dezechilibrezi tare, încerci să aterizezi cât mai repede, dar dacă e ceva ușor, te ajuți puțin de brațe și poți să-ți recapeți echilibrul.

E nasol când cazi din aer. Au fost cazuri, din păcate, în care, după o căzătură, au rămas paralizați. Eu am avut doar căzături ușoare și nu din aer.

Tu ai strâns ceva bani din sportul ăsta?
Nu, n-am reușit să strâng mai nimic în comparație cu ce se câștigă de către sportivii de top. Iar cu ce am câștigat, am reușit doar să-mi plătesc chiria la facultate, în Bristol (Anglia), timp de cinci luni. În rest, am muncit aici și mi-au mai trimis ai mei bani. Ah, da, și mi-am mai plătit sala pe un an.

Care este cea mai lungă săritură a ta și cum e acolo sus?
Am reușit să ajung la 128 m, oficial, într-un concurs din Engelberg, Elveția. De sus e fain, ai o imagine de ansamblu, dar nu prea realizezi asta pentru că ești concentrat pe tehnică. Doar n-ai vrea să te fure peisajul când ești în aer.

Continui cu săriturile?
Nu în România, din păcate, oricât aș vrea. Pe mine m-au acceptat (Federația - n.r.) să revin după pauza cu facultatea, am scos rezultate bune, după care m-au retras din Turneu și m-au pus să aleg: fie să merg să-mi dau examenele în Anglia, fie mai continui până pe 21 ianuarie și după aia „mai vedem”. Asta deși când am reînceput cu săriturile, le-am spus că o să am examene în ianuarie și ei mi-au zic că e în regulă.

Interviul a fost editat și condensat pentru claritate.