Publicitate
Chestii

Cum era în decembrie 1997 față de decembrie 2017

A fost un an bun. A fost un an prost. A fost un an predominat de șosetele cu degete funky, Aqua și Blair’s Babes. Deci care sunt diferențele față de prezent?

de Hanna Hanra; translated by Raluca Miheșan
19 Decembrie 2017, 5:00am

Acest articol a apărut inițial în VICE UK.

În 1997 eram o puștoaică varză de 16 ani, cerul era nesfârşit şi albastru, iar soarele strălucitor. Totul părea optimist, lustrele alea uriaşe din hârtie erau culmea sofisticării, puteai să asculți muzică de oriunde cu ajutorul CD player-ului portabil, pe care îl țineai în mână, ca pe o ofrandă adusă marilor zei ai culturii pop. Toată lumea se uita la aceleași opt programe TV pentru că erau doar patru canale, puteai să sari gardul și să intri în Glastonbury și toată lumea putea fuma oriunde. Ce vremuri! Să ne aducem aminte de trecut și să facem o comparație cu ce se întâmplă acum.

Muzica în 1997:

Să ai un single în top în perioada Crăciunului în 1997 însemna să ai tot: era o vreme când topurile chiar contau. O perioadă când era datoria ta ca cetățean să urmărești Top of the Pops, show-ul plin de lumini al lui Zoë Ball. Spectatorii emisiunii live erau îmbătați de mirosul de mosc emanat de orice artist pop britanic care onora cu prezența sa scena din acea seară. Era o experiență obligatorie pentru întreaga familie să afle cine era numărul unu în topuri. Așadar, dacă tu, un artist popular, puteai să convingi oamenii să cumpere discuri în perioada sărbătorilor și să ai un single în top în Marea Britanie în ziua de Crăciun (o zi în care întreaga națiune stă întinsă pe canapea, în pantalonii lor evazați și ciorapi cu degete), nu înseamnă că ești cel mai puternic muzician din țară?

Single-ul care a dominat topurile în perioada Crăciunului în 1997 a fost Eh-Oh de The Teletubbies. Să aruncăm o privire critică:

Structura melodiei este simplă, naivă în cel mai bun caz. Sample-ul de Baa-Baa Black Sheep este format din cele opt note de mijloc, pline de efecte sonore, ca un fel de cântec de leagăn proto-Kanye pe droguri, tobele sunt domoale și nu conțin nimic din ceea ce un producător cu tupeu din altă perioadă ar fi făcut, precum The Chemical Brothers, Fatboy Slim și alții. Videoul prezintă patru fraieri grași care se clatină în jurul unui club din noapte, din câte se pare, la primele ore ale dimineții, alături de un aspirator cu ochi bulbucați care aruncă cu cremă în ei. Am fost în multe cluburi de gay, și, sinceră să fiu, ăsta pare cel mai depravat dintre toate.

2017:

Topurile Oficiale erau în mod oficial moarte. Spotify a încercat să repare industria muzicii, dar a reușit s-o distrugă complet cu algoritmii ei complecși, când ne-a pus la dispoziție toate melodiile pe care ți-ai fi imaginat vreodată că ai vrea să le asculți! Ceea ce e grozav*, dar nu prea mai lasă loc pentru chestiile extraterestre care să hrănească imaginația unei națiuni, nu-i așa?

*discutabil.

Modă:

Este anul 1997. Am 16 ani. Mi-au crescut sânii și mi s-au lățit șoldurile și nu mai sunt fată, dar nici femeie nu am devenit încă, așa cum zice contemporana mea Britney Jean Spears, Moda este disponibilă doar prin reviste: The Face (nu o cumpăram regulat pentru că fetele de la școală o considerau gay, plus ca să fiu sinceră, styling-ul era cam ciudat pentru gusturile celor din orașul în care locuiam), Cosmopolitan (mult prea multe sfaturi despre cum să ai cel mai bun orgasm), Vogue (hainele prezentate sunt destul de scumpe, dar o rubrică despre Hussien Chalayan mi-a asigurat un job într-un magazin de modă de top în 1998).

Să vedem ce avea moda de oferit:

Se pare că în 1997 nimeni nu avea sâni sau șolduri. Aveau arhetipul eroinei chic, al lui Gucci în designul lui Tom Ford, doar unghiuri dure, cu oasele șoldurilor ieșind în afară, logoul ăla pătrat cu G, gloss negru și materiale lucioase. Erau multe rochii mulate, care erau susținute doar de niște bretele subțiri. Exista cultural appropriation. Dumnezeu tocmai ne oferise tehnologia pentru a face materiale lucioase și holografice. Ringul de dans de la Bertie’s, unde puteai intra cu un buletin fals și nimeni nu te întreba nimic, arăta ca o turmă de maimuțe de pe Lună, strălucitoare, pe shot-uri de Goldschlanger. Era mult lurex sclipicios, un contrast plăcut cu materialul raiat maro care era disponibil. Haine raiate maro și bluze din lurex sclipicios și holografic. Trebuia să cauți tu hainele, nu ele să te caute pe tine. Îți petreceai sâmbetele în magazinele astea:

Topshop: Cabinele de schimb comune. Jeanși moto care își pierdeau culoarea și forma după două spălări.

Morgan De Toi: Toată lumea care nu purta mărimea 38 făcea cumpărături aici. Toate hainele aveau logoul Morgan De Toi.

Kookai: Toată lumea care nu purta mărimea 38 făcea cumpărături aici. Toate hainele aveau o inimă albă.

Warehouse: Ai putea să cumperi un costum cu 34 de lire. Sacoul ar fi lung și cu dungulițe maro, iar pantalonii ar avea o croială care nu ar avantaja pe nimeni.

Miss Selfridge: Sclipicios / holografic / haine din lurex.

French Connection: Tricouri cu inscripția FCUK.

Karen Millen: Extravagant

Jigsaw: Haine prea de mămici.

Dacă vedeai pe un star pop ceva care, să zicem, îți plăcea, trebuia să stai cu ochii în patru luni întregi ca să dai peste ceva similar sau să petreci ore nesfârșite prin magazine de vechituri ca să găsești măcar ceva care să amintească de chestia aia. Nu exista conceptul de As Seen On screen. Nu puteai să cumperi de pe catwalk. Trebuia să depui efort pentru modă și de multe ori moda nu era în favoarea ta.

Moda în 2017

Merge orice, nu-i așa? În timp ce intru într-un magazin Urban Outfitters, îmi spun că era o vreme când aveam fiecare haină de aici, și acum, în 2017, nu vreau o rochie cu bretele din lurex sclipicios și o pereche de pantaloni maro raiați, mulțumesc.

Politica în 1997

Tony Blair ne-a salvat în 1997. El a fost Jimi Hendrix-ul din politică al generației noastre, el i-a alungat pe bătrânii și plictisitorii John and Norma Major din scaunul de prim-ministru și a făcut loc micii lui familii groovy. El ne-a promis educație, educație, educație, el ne-a dat Blair’s Babes. Majoritatea lui de 179 de voturi a determinat electoratul să îi alunge pe anticii din Partidul Conservator. Era timpul pentru Noii Laburiști! Era o perioadă optimistă. Marea Britanie nu era în război, câștigasem Eurovisionul, îi înapoiasem Hong Kong-ul Chinei, era publicat primul volum din Harry Potter, Scoția votase pentru crearea propriului Parlament, se lansase Titanicul… și dacă nu voiai să iei parte la nimic din toate astea, puteai pur și simplu să oprești televizorul între finalul serialului Neighbours și începutul emisiunii de știri.

Politica în 2017

Ei bine, e complicat, nu-i așa? Avem un prim-ministru pe care nu l-am ales noi, care a format o coaliție incredibil de scumpă pe care n-a vrut-o nimeni, cu un partid format din oameni pe care nu-i cunoaște nimeni, cu o viziune incredibil de extremă dreapta și care a votat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Așa că cine știe?! Dar ceea ce știm e că zilele liniștite când staruri rock cool și cu care ne puteam identifica erau invitate la reședința prim-ministrului pentru băuturi s-au dus, dragii mei, s-au dus de mult...

Cinematografia în 1997:

1997 a fost un an prolific pentru cinematografie. PRO. LI. FIC. Avem Titanic. Avem Fifth Element. Avem Austin Powers, Men In Black, The Full Monty, Good Will Hunting, As Good As It Gets, Donnie Brasco, Liar Liar, Chasing Amy, Grosse Pointe Black, Romy and Michele’s High School Reunion, Boogie Nights, A Life Less Ordinary: Jackie Brown. Avem Bean. Dacă nu erai la cinema în fiecare weekend, atunci unde dracu’ erai?

Cinematografia în 2017:

Ești măcar în viață dacă nu aștepți un remake Austin Powers?