FYI.

This story is over 5 years old.

Tatuaje

Cu ce boli te poți alege de la tatuaje

Au fost raportate, printre altele, complicații din cauza cernelurilor, infecții, efecte toxice, cicatrici și multe altele.
Fotografie de Uros Jovicic/Unsplash

Aproape jumătate dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani au tatuaje și aproape unul din patru le regretă, conform unui sondaj Harris din 2016. Dacă ne bazăm pe o estimare care spune că respectivul segment de vârstă conține circa 60 de milioane de persoane, asta ar însemna că vreo 7,5 milioane de oameni își regretă tatuajele.

Ca medic generalist, am observat și anecdotic că mulți dintre pacienții mei mai tineri au regrete față de propriile tatuajele. Când îi întreb de ele, mulți îmi spun că și le-au făcut când erau tineri și că, la momentul respectiv, nu s-au documentat (mai) deloc înainte să ia decizia.

Publicitate

Întrucât n-aveam ce sursă (de încredere sau altminteri) de informație despre tatuaje să recomand pacienților mei, am început să cercetez pe cont propriu subiectul. Scopul meu era să scriu un manual rapid de referințe pentru adolescenți, care să treacă în revistă problemele de sănătate și sociale cu care ar putea să se confrunte după ce-și fac tatuaj.

Ce-am găsit au fost nenumărate motive de îngrijorare și uneori chiar șocante, pe care ar trebui să le știe toată lumea. Spre surpriza mea, există o grămadă de rapoarte despre complicații provocate de cerneală, infecții, efecte toxice, cicatrici, arsuri, iritații cronice și multe altele.

Printre motivele de îngrijorare se numără efectele pe termen lung pe care le pot avea cernelurile de tatuaje asupra sistemului imunitar, a interpretării specimenelor patologice, precum și alte complicații medicale de neprevăzut.

Unele cerneluri pot să fie toxice, iar unele chiar conțin compuși cancerigeni, conform unui studiu din 2012 publicat de Agenția Daneză de Protecție a Mediului. De fapt, una din cinci cerneluri pentru tatuaje conține substanțe chimice cancerigene, iar majoritatea cernelurilor analizate nu respectau standardele internaționale de siguranță medicală, conform unui studiu finanțat de guvernul australian. Ce e și mai îngrijorător e că substanțele cancerigene au fost identificate în 83% dintre cernelurile negre – de departe cea mai populară culoare pentru tatuaje.

Publicitate

Societatea Europeană de Cercetare a Tatuajelor și Pigmenților a fost înființată în 2013, cu scopul de a educa publicul despre „aspectele fundamentale ale tatuării”, pe care le ignoră mulți din generația tânără. Grupul a descoperit bariu, cupru, mercur și alte ingrediente nesănătoase în cernelurile pentru tatuaje. Studiile lor au dezvăluit și o nealiniere descurajatoare între ingredientele pe care le-ar conține cernelurile, conform listei de pe ambalaj, și compoziția chimică reală descoperită în urma analizelor.

Mai recent, Administrația Alimentelor și Medicamentelor a început să se implice mai mult în situația cernelurilor pentru tatuaje și a afirmat: „Mulți dintre pigmenții folosiți în cerneluri sunt vopseluri industriale, bune pentru imprimare sau pentru vopsit mașini.” La fel ca studiul de la Antipozi, agenția analizează acum ingredientele chimice ale cernelurilor și pigmenților și modul în care se descompun în corp, precum și cât sunt de sigure pe termen scurt și lung.

Cernelurile pentru tatuaje pe bază de metale pot să interfereze cu studiile de imagistică cu rezonanță magnetică. De exemplu, în două studii de caz sunt prezentați în detaliu pacienți care au suferit arsuri ale tatuajelor induse de RMN, care au fost puse pe seama componentelor de fier din pigmenții tatuajelor. Radiologii spun că această reacție pe bază magnetică e rară, dar unii au sugerat pur și simplu evitarea cernelurilor pe bază de fier.

Publicitate


Între timp, patologii raportează că au găsit cerneluri pentru tatuaje în specimene de noduli limfatici colectate prin biopsii. De exemplu, un articol publicat în 2015 în revista academică Obstetrică și Ginecologie prezintă în detaliu cazul unei tinere cu cancer cervical, ai cărei doctori au crezut că boala s-a întins la nodulii limfatici. După ce s-a operat ca să-și scoată nodulii, au descoperit că ceea ce păreau a fi celule maligne la o scanare era, de fapt, cerneală de tatuaj. Un diagnostic greșit asemănător a survenit în cazul unui alt pacient cu melanom.

Și apoi mai sunt infecțiile. Cele mai comune infecții asociate cu tatuarea implică stafilococul auriu sau bacteria pseudomonas care rezultă din proasta pregătire a pielii sau sterilizarea inadecvată a echipamentelor. Infecțiile de piele cu stafilococ pot să se agraveze sau să devină chiar letale, pe măsură ce tulpinile rezistente la antibiotic devin mai răspândite.

Tatuajele se infectează în proporție de 3% și aproape 4% dintre persoanele care se tatuează povestesc că durerea i-a ținut mai mult de o lună, conform unui studiu din 2015, de la Facultatea de Medicină a Universității Tulane. Circa 22% dintre participanții cu tatuaje noi au raportat o mâncărime persistentă, care a durat mai bine de o lună.

O explozie de infecții de piele micobacteriale survenite la 22 de persoane în patru state diferite, în 2011 și 2012, a fost asociată cu câteva mărci de cerneală. Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor, împreună cu departamentele locale de sănătate publică, au reușit să țină sub control infecțiile astea, prin monitorizare și investigare intense.

Publicitate

Bolile de piele mai grave provocate de tatuaje, cum ar fi sarcoidoza, lichenul plat și reacțiile asemănătoare cu lupusul sunt raportate din ce în ce mai des în literatura actuală de specialitate. Aceste probleme de piele pot să dureze mai mult și să lase cicatrici permanente.

Un studiu publicat în Hepatology a conchis că „expunerea la tatuaje e asociată cu infecția cu HCV (virusul hepatitei C), chiar și la cei care nu prezintă factorii tradiționali de risc. Toți pacienții care au tatuaje ar trebui să fie luați în calcul cu un risc mai mare de infecție cu HCV și ar trebui să li se ofere consiliere și analize pentru HCV.”

Hepatita, care e de zece ori mai infecțioasă decât HIV-ul, se poate transmite prin acele folosite de artiștii tatuatori. E motivul pentru care Crucea Roșie Americană interzice donațiile de sânge din partea persoanelor cu tatuaje mai noi, care n-au fost făcute în locuri anume reglementate.

Un studiu al Universității Tulane a sporit credibilitatea acestor restricții asupra donării de sânge, arătând că 17% dintre toți participanții aveau tatuaje făcute în altă parte decât la salon și că 21% au recunoscut că erau sub influența alcoolului când li s-a făcut cel puțin unul dintre tatuaje.

Principalul motiv pentru care au spus participanții la sondajul Harris că își regretă tatuajele a fost că „erau prea tineri când și l-au făcut”. Al doilea cel mai răspândit motiv, care coincide cu primul, e că tatuajul „nu se potrivește cu stilul lor de viață actual”.

Publicitate

Indiferent dacă un tatuaj reprezintă un nume, o persoană, un loc sau un obiect, sensul și percepția asupra sa e în continuă schimbare. Eric Madfis și Tammi Arford, în lucrarea lor despre dilema simbolurilor și regretul tatuajelor, remarcă faptul că: „Simbolurile sunt dinamice, în sensul că depind de perioadă, se schimbă tot timpul și se află mereu într-o stare de tranziție treptată.”

Tatuajele au sensuri diferite, în funcție de persoana care le observă, de istoria sa și cunoștințele sale pe acea temă și sunt dinamice, pentru că pot să deprindă înțelesuri diferite de-a lungul timpului și în urma experiențelor. Poate că prima persoană care și-a făcut un tatuaj cu sârmă ghimpată pe partea superioară a brațului a trecut drept deșteaptă, intuitivă, unică și deschizătoare de drumuri. Persoana numărul 100 care și-a făcut același tatuaj nu era nimic din toate astea și, cu timpul, vederea oricăreia dintre ele în public provoca aceeași reacție.

„Reacția emoțională a privitorului” oricărui tatuaj se poate baza pe „stratificarea socială” și nu e previzibilă în mod consecvent, conform lui Andrew Timmings de la Universitatea St. Andrews din Marea Britanie. Interviurile conduse de aceștia cu manageri de resurse umane au indicat că tatuajele chiar pot să-ți strice șansele de angajare.

Un alt studiu, de la Universitatea din Tampa, a confirmat că 86% dintre studenți consideră că un tatuaj la vedere le dăunează perspectivelor de afaceri.

Publicitate

Cercetătorii care au realizat sondajul Harris au aflat că repondenții mai în vârstă sunt mai puțini toleranți cu tatuajele la vedere, cu cât persoana are un job mai prestigios. Deși vasta majoritate a oamenilor cu vârsta de 51 de ani și peste n-are o problemă cu tatuajele la sportivii profesionițti, acceptarea scade sensibil față de medici, învățători și candidați la președinție.

E de înțeles că persoanele care au mulți prieteni și membri ai familiei cu tatuaje sunt mai puțin stigmatizați din cauza tatuajului și tind să sufere mai rar de regret în privința tatuajelor, a arătat un studiu din 2014 publicat în The Social Science Journal. Dar studiul a conchis și că atunci când repondenții cu tatuaje sunt expuși la persoane fără tatuaje, cum ar fi la locul de muncă sau în instituții de învățămnt superior, are loc mai multă victimizare, iar cei afectați de asta au mai multe regrete și iau în calcul eliminarea tatuajului.

A-ți face un tatuaj, chestie care seamănă cu o decizie care-ți schimbă viața (și corpul) la tinerețe nu e cu nimic diferit față de căsătoria când ești prea tânăr (rată de regret 32%) sau alegerea unei specializări principale la facultate (rată de regret 37%). Pentru multe persoane, a lua o decizie majoră la tinerețe e o experiență menită să aducă multe regrete. Diferența cu tatuajele e că trebuie să te confrunți cu regretul ăla zilnic.

Pe măsură ce crește numărul absolut al purtătorilor de tatuaje, și piața eliminării de tatuaje și-a solidificat nișa. Serviciile de eliminare a a tatuajelor cu laser s-au dezvoltat rapid pe tot cuprinsul țării și s-au transformat într-o afacere de mai multe milioane de dolari, cu potențial în plus de dezvoltare pe măsură ce îmbătrânesc generațiile mai tinere, pline de tatuaje.

Publicitate


Dar anumite tatuaje-problemă nu pot fi eliminate. Laserele actuale au limite asupra numărului de culori pe care le pot șterge și mai există și complicația în plus a tatuajelor cu culori mai intense. Persoanelor cu pigmentare mai închisă le poate fi, în general, mai greu cu anumite lasere și au nevoie de mai multe ședințe ca să evite leziuni ale pielii.

Pentru că laserul distruge particulele de pigment de sub piele pentru a fi eliminate de către corp, infecțiile, cicatrizarea și împrăștierea cernelurilor devin din nou o problemă. Tatuajele care acoperă zone întinse de pe corp sunt pur și simplu prea mari ca să fie abordate într-o singură ședință și poate să dureze ani de zile ca să le elimini.

Printre complicațiile provocate de laser se numără durerea, bășicile, cicatrizarea și, în anumite cazuri poate avea loc o întunecare a culorii cernelii, conform dermatologilor.

Pe măsură ce tehnologia și cererea de eliminare a tatuajelor avansează, vor scădea și anumite dezavantaje ale laserelor actuale. Se patentează cerneluri noi, mai ușor de eliminat, care s-ar putea să reprezinte o abordare mai sănătoasă, datorită ingredientelor biodegradabile și a unei reacții mai previzibile la laser. Laserele cu picosecunde scad, la rândul lor, dramatic numărul de ședințe pe care le necesită anumite segmente de populație.

Cheia e educația. Când un număr atât de mare de persoane ia în calcul tatuarea la vârste mici, ar putea fi util să-i informăm pe tineri de riscurile sociale și de sănătate, pentru că ar putea să evite să se tatueze. Introducerea de educație permanentă pentru modificări corporale la cursurile de sănătate ar putea reduce numărul greșelilor, precum și regretele ulterioare.

Greg Hall e profesor asistent clinic la Universitatea Case Western Reserve. Articolul original a fost publicat pe The Conversation. Citește articolul original.