Fashion

10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei concurente de la „Bravo, ai stil!”

Anca este tipa care s-a declarat feministă, s-a certat cu bărbații din juriu care cred că să porți o fusta scurtă înseamnă că vrei automat sex și a făcut un dans la bară, în semifinală.
11 Ianuarie 2018, 10:42am
Anca. Fotografii din arhiva concurentei

Suntem între două sezoane Bravo, ai stil! și am rămas iar fără endorfinele date de certuri fără sfârșit despre cine era prima la machiaj. Știu, e nașpa. Te ajut să treci peste perioada asta grea vorbind cu Anca Ștefania Iorgulescu. E o prietenă veche de-ale mele, iar tu o știi, probabil, drept „tipa aia care zicea că-i feministă și o întrerupea mereu Răzvan Ciobanu că avea povești prea lungi despre ținute” din sezonul care tocmai s-a terminat.

Anul trecut Anca a alergat la primul ei maraton, la Lisabona, cu un tricou pe care scria „For me running is a luxury. For those in warzone, it’s necessity”. Anca nu stă cu ochii pe trenduri, ci mai mult pe texturi și culori. Îi place să folosească hainele ca pe un mod de-a începe o discuție sau de-a spune chestii politice. N-a putut să promoveze prea mult moda sustenabilă la Bravo, Ai Stil!, dar o să pornească un proiect în direcția asta, DAS MATIA.

Eu am rugat-o să-mi explice ce mulți au întrebat-o: de ce s-a dus o feministă la o emisiune nefeministă.

VICE: În ce moment al vieții tale ai decis să te duci la Bravo, ai stil! și de ce?
Anca: Ajunsesem în România de câteva luni, făcusem deja o certificare de aerobic, una de Zumba, un curs de NLP, obținusem finanțarea pentru afacerea mea de modă sustenabilă, mă despărțisem de prietenul meu de doi ani, începusem să fac vlogging și mă întorsesem super motivată de la o conferință cu multimilionari în Vilnius. Erau multe piese adunate care nu erau sudate în niciun fel. Alergam și, alerg încă, după o manieră sustenabilă în care să „fac bine” și să împărtășesc din experiențele mele celorlalți, astfel încât pe de-o parte să simt că am contribuit într-un fel la ridicarea nivelului de conștiință a societății în care trăiesc, și, pe de altă parte, oamenii care învață ceva de la mine, să poată folosi acest „ceva” pentru a trăi cu mai multă bucurie. Pentru mine, Bravo, Ai Stil, a fost o piatră de temelie în lupta mea pentru autenticitate și exprimare de sine.

„Cu cât devii mai vizibil, cu atât e mai ușor să ajuți, dar, în același timp, cu atât crește nivelul de responsabilitate, ceea ce eu ador.”

Cum arată o săptămână normală când ești în competiție la Bravo, ai stil!**? Primeați salariu și separat un fond pentru a vă face rost de haine sau cum?** Filmam cam de trei-patru zile pe săptămână și primeam 1 000 de lei pe săptămână. Ăștia erau banii pentru tot, trăit și ținute. Noi ne făceam rost de haine. Eu am împrumutat foarte mult și a fost extraordinar de interesant pentru mine să primesc mesaje de la oameni care și-au oferit ajutorul. Oamenii care m-au susținut pe parcursul competiției erau cam singura mea legătură cu lumea exterioară pentru că atunci când nu filmam, alergam după ținute. Mi-au devenit prieteni și m-au susținut mult pe plan emoțional.

Atunci ce a fost pentru tine cel mai dificil în competiție: alergatul după haine, ritmul de filmare, conflictele dintre voi, fanii mulți adunați dintr-o dată?
Cel mai dificil a fost să înțeleg că nu am control asupra narativei, că există voci mai puternice decât vocea mea, de exemplu, ceea ce spuneau jurații era literă de lege. Telespectatorii chiar cred că cineva are stil pentru că altcineva, o autoritate în domeniu, spune că are stil. Mă întreb dacă așa e și mă întreb câți au capacitatea de a vedea matricea poveștii suprapusă reality show-ului. Și apoi tot hate-ul de pe rețelele sociale. Emisiunea asta i-a făcut pe mulți oameni să se simtă importanți doar pentru că aveau un profil online, se uitau la emisiune și poate și votau, iar lor li se părea ca asta le dă suficientă valoare pentru a ne denigra, pentru a-și da cu părerea despre oameni pe care, în fond, nu i-au cunoscut decât într-un cadru preconstruit, la televizor, și nu în viața reală.

Spune drept: de fapt, ești cea mai bună prietenă a lui Beatrice (una dintre concurente) și voi sunteți Veverițele adevărate. Cât dintre conflictele dintre concurente sunt reale?
M-ai prins! Uite și acum stau la o șuetă cu Beatrice și râdem de cum am mințit noi poporul cu televizorul. NOT. Conflictele sunt reale, în sensul în care nu primeam un script să spunem x, y sau z. Însă, pentru mine, unele erau artificial create. Dacă nu ar fi fost presiunea timpului de filmare, faptul că una dintre fete îmi lua locul la machiaj nu era un capăt de țară. Faptul că unele tipe erau perfide și mințeau și conturau tot felul de strategii, iar nu îmi păsa, dacă eram în lumea reală, unde puteam alege să nu interacționez cu ele, că na, ne alegem oamenii cu care ne întreținem.

„E o dinamică a reality show-ului care face ca spiritele să se încingă mai repede.”

Anca și Beatrice la emisiunea Bravo, ai stil!

Ai fost singura dintre concurente care a folosit emisiunea ca pe o platformă pentru a vorbi despre diferite teme sociale și te-ai identificat ca feministă. Merge să fii feministă și să participi la o emisiune ca asta? Care a fost cel mai misogin moment de la Bravo, ai Stil!?
E greu cu etichetele. Când spui că ești feministă, oamenii lipesc pe tine tot ce văd ei în cuvântul asta și așteaptă anumite comportamente „dacă eram eu în locul tău aș fi făcut x, y, z”. Dar ei n-au fost în locul meu și habar n-au ce înseamnă sa fii acolo. În ultimii opt ani am locuit în Franța, Germania, Thailanda și Portugalia. Cel mai mare șoc cultural din viața mea l-am avut în societatea românească, de care, uneori, mă simt foarte distanțată. Un exemplu a fost la gala Bollywood, când am vorbit despre „ținuta mea nu înseamnă DA”. Am crezut inițial că băieții glumesc (juriul masculin format din trei tipi celebri a întrebat-o de ce s-ar îmbrăca cu fustă scurtă în club dacă nu vrea atenție nedorită), că afirmațiile lor sunt de dragul showului. Apoi, mi-am dat seama că nu, că ei erau pe bune, că ei exprimau niște credințe despre femeie, așa cum e ea percepută în societatea românească.

Lumea s-a supărat pe tine că n-ai reacționat când s-a făcut mișto de femei în emisiune sau când au fost puse într-o lumină proastă, ca atunci când Vasilică Ceterașu i-a băgat Alinei arcușul în sân. De ce n-ai reacționat măcar cu o remarcă?
Mi-a fost teamă de penibil de multe ori în acel platou și am simțit că, dacă aș fi intervenit, aș fi fost taxată ca „feministă radicală” sau mi s-ar fi spus „hai că n-ai simțul umorului” sau că „victima” acelei situații mi-ar fi spus „da’ tu ce te bagi?” Oamenilor care m-au judecat pentru non-acțiune le place ideea de erou salvator. Și mie-mi place, recunosc, și sunt suficiente situații în viata mea când am intervenit în conflicte pe stradă, de exemplu, sau când oamenii erau agresați verbal etc. Narativa pe care am vrut să o scriu în acel platou nu a fost de „și astăzi situația este salvată de Power Puff Anca”. Asta poate pentru că am înțeles că există niște coduri de comportament inerente unei emisiunii TV, sau poate pentru că eu cred că e mai important să educăm fetele nu să aștepte să fie salvate de cineva, ci să aibă capacitatea de a recunoaște că nu se simt confortabil într-o situație și să spună „nu”.

Alina cu arcusul

Cum e să te încurci când zici LGBTQ pe un post național?
Uman, așa e. Eu nu m-am simțit înjosită și nici rușinată. Am fost, până la urmă, singura persoană din acel platou care a vorbit despre drepturile comunității LGBTQ, chiar dacă am pocit acronimul. Mi s-a spus la un moment dat să nu folosesc cuvinte precum „lesbiană”, „gay” sau să nu fac aluzie la orientarea sexuală în poveștile mele. Și, în acest context, în momentul în care în acea ediție mi-am luat inima în dinți să încerc să vorbesc despre asta, am pronunțat „LGBTQ” repede, sperând să nu mi se spună că nu e ok și că trebuie să filmăm iar. Mă bucur tare mult că Maurice a mai creat puțin spațiu de emisie pentru acest subiect când mi-a spus să explic ce înseamnă literele.

Care e cea mai mare prejudecată pe care ai simțit că a avut-o juriul față de tine sau prietenii tăi față de tine cât timp ai fost la emisiune? Și a existat un moment din emisiune de care ți-a fost rușine?
Apropiații mei au fost uber cool. Am primit întrebarea asta de la amici, să-i numim: „Da’ de ce te-ai dus să te înjosești acolo?” Eu cred că am ieșit cu fruntea sus din această experiență, deși m-am simțit puternic nedreptățită pentru că mi se spuneau des lucruri de genul: „Pentru înălțimea ta, n-ar trebui să porți asta”, „Parcă nu mai ai gât”, „Te îngroapă hainele alea”. Plus mini-agresiunile din partea fetelor de genul „Am fost astăzi la salon și mi-au luat tot puful de pe față”, la care eu am răspuns „Păi și n-o sa-ți crească mai tare?”, „Da, păi, și îl epilez iarăși; și tu ai avea nevoie.”

Cred că mi-a fost rușine de multe ori, însă am băgat sub preș emoțiile acelea. Îmi amintesc un moment când aveam o grămadă de haine pe mine și transpiram foarte mult și pur și simplu simțeam cum îmi alunecă sudoarea pe gambe și mă simțeam extrem de inconfortabil, iar Iulia Albu nu mi-a dat Bravo, ai stil! pentru că nu mă simțeam bine în hainele pe care le purtam. Am simțit că factorul „îmi place” a fost mult mai puternic decât „e un styling pertinent” pentru Raluca Bădulescu și Iulia Albu.

Ai zis des în emisiune că faci dans sportiv la bară și ai avut un moment de dans la bară în semifinală, când ai și ieșit din competiție.
Da, și mă bucur și nu prea, că am făcut asta. Am simțit că mi-am făcut vizibilă o parte a intimității care poate era mai bine păstrată numai pentru cei demni să o vadă. Îmi pare rău că nu mi-am dus discursul până la sfârșit când am avut conflictul legat de feminism și dans la bară cu Iulia. Îmi pare rău ca nu le-am spus femeilor să nu ia aminte la ce trâmbițează fetițe emoționale ascunse în trupuri de femei, care habar n-au ce înseamnă viața și iubirea de sine. Îmi pare rău că nu am urlat din toți plămânii mei la cei care se uitau la această emisiune, că sunt valoroși, că prezența lor în lumea asta contează, că timpul e scurt, să se bucure de persoanele lor dragi și să nu-și ia de bune sănătatea și familia, să trăiască viața prin filtrul recunoștinței, să închidă televizorul, să se ducă la plimbare în pădure, să respire, să le spună oamenilor că îi iubesc. Că asta contează, nu ce porți.

Apropo, care-i cel mai scump accesoriu al tău?
Hahaha, eu investesc mult mai mult în chestii tech și în accesorii, de exemplu ceasuri, camere de filmat, microfoane, în produse care mă ajută să fac chestii faine, de exemplu podcasturile mele sau cursurile digitale pe care le-am creat, să fac snowboarding sau scufundări. Cred că pașaportul meu e cel mai scump accesoriu al meu, ca e plin de vize.

La și mai multe discuții cu Anca am stat și în acest clip. Enjoy:

Publicitate