Toate lucrurile pe care le-am învățat despre români, după ce-am călătorit în străinătate

Desigur, nu vreau să generalizez, dar probabil ai întâlnit și tu oamenii despre care scriu aici.

de Raluca Feher; fotografii de Iulian Preda
|
31 Iulie 2017, 10:56am

Am ieșit prima oară din țară târziu, în 1997. Am mers în Turcia cu Dacia vișinie a unui prieten, o mașină născută cu mult înainte de apariția dotării standard, cu buton de aer condiționat. Pe bord era un ventilator astmatic care împingea sisific aer, geaba, căldura scotea din noi și din vinilinul banchetelor mirosuri neștiute.

Ne-am oprit o seară la Assos. Pe o terasă bea un grup de turci, ochelari cu rame subțiri, machiaj fin, cămăși vaporoase, mocasini de piele întoarsă pe piciorul gol, borangic, țițireală. Lucrau la o televiziune turcă, nu mai știu dacă la aia de stat sau la Protv-ul lor de pe vremea aia.

Ne zic: „De ce vă duceți la Kusadasi, ăla e loc de sindicaliști? Mergeți la Olympos."
Păi nu putem, am plătit deja pachetul.
„Dă-l dracului de pachet, o să vedeți că vă costă mai mult să rămâneți într-un loc aiurea, decât să plecați mai departe."

Românilor le este frică să afle lucruri pentru că ei cred în sloganul: „Curioșii mor repede"

Kusadasi, iulie 1997. Suntem cazați în județul Teleorman. Sau Olt. Sau Dâmbovița. Un ghetto cu vilă lângă vilă, câte trei familii vesele robotind dimineață, înainte de plajă și pe înserat, după plajă. Se pasează roșii între ferestre. Se cere uleiul. Copiii urlă, mamele cheamă copiii la masă, tații prăjesc carne cumpărată de la magazin, pe grătarele aduse cu ei din România.

Au mers sute de kilometri, o mie de kilometri, ca să rămână tot în orășelul lor. Unde e comod. Unde mâncarea e ca acasă. Unde nu sunt surprize neplăcute.

Dacă este ceva ce definește majoritatea românilor pe care i-am văzut în afara țării este frica. Vine din insularitate, din sărăcie intelectuală, din naționalism egocentric, din educația simplistă care ne-a hrănit cu sloganuri tip „curioșii mor repede".

Frica duce la lipsă de curiozitate. Frica te ține în all inclusive-uri, alături de ghizi imbecili care îți spun tâmpenii cu toptanul învățate la o inexistentă școală de turism, făcută oricum pe repede înainte.

Citește și: M-am plimbat prin Europa și România fără bani și-ți zic cum s-o faci și tu

Frica te paralizează în judecăți de tipul: America de Sud este lumea a treia, chinezii sunt săraci, japonezii sunt cruzi, africanii sunt sălbatici și umblă în penisul gol, nemții nu au umor, americanii sunt grași…
Ba nu.

Aici scoate capul aceeași puținătate a educației. La americani e mai bine pentru că americanii sunt civilizați, pentru că ei conduc lumea și au inventat blugii.

Românilor le place apriori America și dacă le spui că America nu este ceea ce pare, miere și lapte și poate și un Oreo, nu te cred și spun că ești prost și nu înțelegi nimic:

„Ce cauți, mamă, în Columbia, sunt săraci acolo, au droguri, am văzut la televizor."

Trebui să ajungă Botezatu sau Mihaela Rădulescu în Thailanda ca să ne intereseze și pe noi țara aia

Dacă însă în revistele sau la emisiunile de cancan apare că Botezatu sau Mihaela Rădulescu sau Smiley au fost în Caraibe sau în Thailanda, atunci românul brusc se interesează de respectivele destinații. Odată ajuns - de obicei prin agenția de turism care îl trimite într-un hotel monstruos, cu piscină și cocktailuri care îi blochează dorința de a ieși și a explora de capul lui - românul începe să compare prețurile. Acasă o bere ar fi fost atât, o pizza atât, micul dejun ar fi fost mai sărac, dar cafeaua ar fi fost mai bună.

Invariabil, turistul român vorbește despre prețuri, cât a costat pachetul, avionul, hotelul, țigările, caracatița, câte perechi de bașcheți și-a luat de la mall în excursia organizată cu grupul.

Interacțiunea cu populația locală e minimală.

Citește și: Am vizitat America să-ți zic ce am înțeles ca român despre visul american

Bariera de limbă, frica, târșa, superioritatea noastră (am învățat la școală, dragă, despre Turcia, musulmanii sunt inferiori, corupți, nu ca noi, stâlpul creștinătății) îi face pe români să treacă pe la 700 de metri de esența călătoriei: cunoașterea eului interior prin scufundarea într-un mediu diferit, care nu oferă scurtături, ci cere soluții.

Noi nu călătorim, noi rămânem mereu acasă, înconjurați de oglinzile care ne arată mereu la fel.
Există mutații ale genului de călător de all-inclusive.

Corporatistul cu bani de concedii mai exotice, mai citit sau măcar cu un prieten care s-a plimbat aiurea și i-a povestit și lui ce a văzut.

Acesta este românul Karl May. Un altfel de leșin al curiozității intervine aici.

Am un prieten care, deși nu a fost nicăieri în afară de Italia, Germania și Spania, îți poate povesti cu lux de amănunte ce și cum e în Zanzibar, Australia sau Indonezia. Te întrerupe când îi spui că: „Stai puțin, nu e chiar așa pentru că acum două luni când am fost eu…"

„Țțțț, dar prietenul meu Gelu a făcut și a dres și…"

Încep să cred că Gelu nu există, este vorba mereu doar despre prietenul meu, despre ce crede el, ce știe el, ce a văzut la televizor și nu suferă schimbare. Pentru că românul nu suferă schimbare. Noi suntem permanenți ca permafrostul.

Ceea ce mă duce la Rusia.

Pentru turistul român, vacanța în străinătate e ca o oglindă

Sunt de trei săptămâni aici. Niciodată, nicio clipă, nimeni nu a strâmbat din nas când a auzit că sunt din România. Mai mult, toți rușii, de la chelneri la ghizi, de la șoferi la oameni obișnuiți întâlniți în compartimentele de tren de-a lungul Transsiberianului, m-au întrebat cum e în România, ce limbă vorbim, cum merge economia, care este sportul preferat, care este băutura preferată, dacă fetele sunt frumoase, ceva ce românii nu ar face pentru că românii știu tot despre partenerii lor de conversație.

Ei știu că rușii sunt blonzi, bețivi, criminali, Putin, comunism, femeile sunt curve, beau vodcă și sunt buni la hockey. Ce rost are să întrebe?

De ce s-ar deranja să afle cum trăiește pescarul turc sau ce crede grecul din Creta despre Tzipras la doi ani de la preluarea puterii? La ce i-ar folosi? Nu are și așa problemele lui?

Citește și: Ce să faci două zile în Barcelona ca să scapi de monotonia din viața ta

Pentru turistul român vacanța în străinătate este un geam oglindă în care se uită să vadă dacă are verdeață rămasă între dinți.

Nu îi pasă dacă este cineva în spatele geamului. Și cine este în spatele geamului.
Țara aflată la polul opus față de noi este Argentina.

Nu ai scăpare pentru că oamenii ăia, crescuți și ei în dictatură, una militară, poate de la aer, poate de la apă, poate de la mâncare, au dezvoltat o curiozitate care îți pune sonarul personal în funcțiune și te ajută, prin întrebările lor, să te definești.

Îmi amintesc întâlnirea din iarna lui 2011 cu unul dintre mulții taximetriști din Buenos Aires care m-au făcut să-mi ridic probleme pe care profesoara de istorie, profesoara de română, școala și societatea românească nu au reușit să le nască.

„Sunteți din Italia?"

Nu, din România.

„Aaaa, Dracula, sisisisisi", taximetristul își pipăie gâtul gros ca o conductă de la Apa Nova, îl asigur că poate să conducă liniștit. Nu sar la jugulară la ora asta, e 3 dimineața.

„Când eram tânăr îmi plăceau filmele cu Dracula, nu Bram Stocker, cele vechi cu un actor american, am uitat cum îl cheamă. Ia spuneți, l-ați avut pe Tito, nu, nu pe Ceaucescu?"

Da, Ceaușescu, l-am avut și l-am pierdut.

„Și Ilie Dumitrescu?"

Da, nici el nu mai e.

„Îmi plăcea de Ilie Năstase, jucător de tenis foarte simpatic, foarte bun. Și Țiriac, si, si, cu mustață și păr creț, l-a antrenat pe Guillermo Villas".

Acum joacă la PSD.

„Auziți, dar care sunt eroii naționali ai României?"
Hopaaaaa, ce dracului să-i răspund?
Mihai Viteazu, Vlad Țepeș, Iancu de Hunedoara.
„Ce au făcut ei?"
S-au bătut cu turcii, au unit principatele române.
„Aaaa, cu turcii, si, si, la 1453, si, si. Dar de ce se cheamă România?"
Pentru că suntem urmașii Imperiului Roman de Răsărit.
„Aaaaaa, sisisi, foarte interesant. Dar care sunt culorile drapelului național?"
Roșu, galben, albastru
„Ahaaaa, dar que significa?"
Ce semnifică? Nu știu ce semnifică. Spun la întâmplare: sânge, soare și libertate.
„Dar România a participat în războiul Crimeei?"

Citește și: Cel mai cunoscut turist sexual din lume se luptă să iasă dintr-o închisoare costaricană

Încerc să trasez situația, păi nu prea, că noi eram niște provincii sub suzeranitate otomană, apoi sub suzeranitate rusă, de fapt de la noi a izbucnit războiul, căci rușii ne-au invadat și…
Ce vreau să spun?
Acum 20 de ani, când am ieșit prima oară din țară nu aveam bani. Nu existau credite cu buletinul și ai mei nu au avut niciodată de unde să îmi dea, nici mie, nici fratelui meu. Dar știți ce am făcut după o zi de Kusadasi?

Am plecat la Olympos, în Antalia, să stau în case de lemn construite în copaci, printre ruinele celebrului oraș Lycia. Nu mi-a păsat că pierd toți banii plătiți deja pe cazarea din stațiunea sindicaliștilor. Și niciodată, dar absolut niciodată, nu am ales să rămân în locul în care știu că este mediocru, preferând să aleg locul necunoscut, riscând, nu-i așa, un rezultat incert care ar fi putut să fie, conform probabilității, 50% nasol.


Vezi și:


Dar ce este „nasol" într-o călătorie?

Nasol este ca ceea ce găsești să nu se ridice la înălțimea așteptărilor tale. Americanii să fie chinezi, francezii să fie nemți, bulgarii să fie… bulgari.

Nu a fost ușor nici în Cuba, nici în Mongolia, nici în Tanzania sau Brazilia.

Dar nicio țară din cele peste 60 pe care le-am vizitat în cei 20 de ani care au trecut de la Kusadasi încoace nu a fost o dezamăgire. Pentru că nu călătorești ca să-ți confirmi lucruri, ci ca să afli lucruri noi.
Bulgarii sunt pentru mine o permanentă uimire și sursă de respect. Sunt flexibili, curați, generoși, dibaci.

Albanezii au umor, mâncare superbă și o relaxare fără margini. Turcii sunt dumnezeii discuțiilor despre politică, grecii-trăgând o valiză imensă de civilizație după ei, nu au nimic împotrivă să învețe să-ți spună mulțumesc în românește în timp ce, chiar așa, câți dintre voi știți măcar să ziceți efharisto, deși ați fost de 13 ori în Grecia până acum?

Călătorul-turistul român este unic prin nefericirea lui.

Ca măgarul lui Buridan, moare înainte să se poată decide dacă vrea să se simtă bine sau vrea să transmită senzația că se simte bine.

Avioanele sunt pline de cupluri acre, de oameni țâfnoși, de petarde țanțoșe. Toată lumea se ceartă, e iritată.

Vacanța e o caznă.

Și pentru că noi suntem niște chinuiți, credem că toată lumea este o cameră de tortură.
Pe care o suferim ca să ne demonstrăm că suntem deschiși, cosmopoliți.
Urmașii Romei. De fapt nu, greșesc. Descălecătorii ei.

Citește și alte articole de Raluca Feher:
Am vizitat lagărul din Rusia unde erau omorâți oamenii care se opuneau comunismului

Am fost în Islanda ca să înțeleg Game of Thrones, dar am dat peste o bucățică din România

Am plecat din România și am găsit alcool și prostituate în țara cu cei mai mulți musulmani din lume