ROMÂNIA ÎN SEVRAJ

De ce în România nu-ți spune nimeni ce conțin pillurile pe care le bagi în tine la festival

Nu se pot testa drogurile din cluburi pentru că nu poți testa un drog fără să-l deții. Iar deținerea e ilegală.

de Denisa Niță; fotografii de Dragoş Hanciu
20 Noiembrie 2018, 8:46am

Fotografii de Dragoș Hanciu

Acum câteva luni îmi povestea o prietenă că a luat un pill într-un club și timp de câteva zile n-a mai fost ea însăși. Efectul a țintuit-o, vreo trei ore nu s-a putut mișca. Oamenii căpătau forme monstruoase, muzica îi apăsa creierul, îi era frică de tot ce o înconjura și simțea moartea ca pe o prezență care îi dă târcoale. Nu era prima dată când lua un pill, dar efectul nu fusese niciodată atât de violent. Ne-am întrebat atunci ce-o fi fost în el, pe lângă ecstasy-ul promis de dealer.

Povestea ei mi-a adus aminte de cum am zăcut eu două ore într-o cadă, în apă fierbinte, incapabilă să mă mai mișc sau să mă concentrez pe sunete și gânduri, după ce luasem un sfert de pill cu vreo cinci ore înainte. Iubitul de atunci mă întreba ce băgasem și tot ce știam era că „ecstasy, ecstasy!”. Dar pill-ul ăla mai avea, probabil, și alte căcaturi sintetice prin el, care m-au făcut să-mi doresc moartea (la propriu), a doua zi. După faza aia, n-am mai cumpărat pill-uri din club decât de la dealeri în care aveam încredere că știu ce-mi vând.

Acum, că mi-am recunoscut consumul de droguri, judecătorul Cristi Dănileț mi-ar zice că mă paște pușcăria, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) mi-ar spune că îmi distrug tinerețea și să iubesc România, iar Poliția mi-ar face, eventual, dosar. Dar asta e, sunt unul dintre cele câteva zeci de mii de tineri din România care consumă droguri când ies în oraș, în ciuda campaniilor de prevenire ale Agenției Naționale Antidrog (ANA), care se rezumă la videoclipuri și postere.

paain
Agenția Națională Antidrog insistă cu pliante și campanii inutile, în loc să-ți spună ce bagi în tine.

„Nu punem botul la sloganuri de genul «drogurile sunt rele»”

Din rapoartele ANA, reiese că statul știe cine suntem eu și prietenii mei: tineri cu studii universitare şi postuniversitare, între 25-34 de ani, care ies des în oraș.

Ce nu înțeleg autoritățile este că noi nu punem botul la sloganuri de genul „drogurile sunt rele”. Dacă vor cu adevărat să ne ajute, ar trebui să ne spună sau să lase ONG-urile să ne spună că băgăm căcaturi în noi. Dacă am ști, poate nu le-am mai băga. Mai pe limba lor, pentru a controla efectele consumului experimental de droguri, e nevoie de niște programe de nightlife harm reduction, așa cum se practică prin alte țări.

În România, sunt puține ONG-uri care își propun să facă harm-reduction în cadrul festivalurilor și party-urilor. Unul dintre ele este Awaken, reprezentat de Oana Formagiu, Elena Mihai și Gabriel Cicu. Ei și-au dat seama, după ani de mers la festivaluri și de ieșit în oraș, că e nevoie de un program de harm-reduction dedicat acestor contexte, care să le ofere tinerilor informații și sprijin în privința consumului.

Concret, sprijinul s-ar traduce prin „distribuire de materiale care să-i ajute, cum ar fi pai de tras pe nas, ca să nu mai tragă cu bani și să nu mai folosească mai mulți același trăgaci, tăvițe, filtre pentru joint-uri”, îmi spune psihiatrul Gabriel Cicu.

„Avem în minte și dezvoltarea a ceea ce se numește psyhedelic care. Acesta este un serviciu de sprijin și asistență a celor care se află într-o criză psihedelică, care necesită intervenție pe moment. Înseamnă și testarea purității substanțelor, de exemplu.”

Dacă te întrebi câte din chestiile astea se întâmplă acum în țară, răspunsul e simplu și rapid: niciuna. Asta din cauza unui mixt de lipsuri.

Ca de obicei, ANA promite și nu face

Întâi, ANA. Agenția e responsabilă cu gândirea politicilor în domeniul consumului și se laudă că încurajează măsurile de reducere a riscurilor, dar în 2017 a tăiat orice șansă de finanțare a ONG-urilor care activează în domeniu, precum ARAS și Carusel. Agenția a declarat, la momentul acela, că a făcut tot ce a putut ca să obţină fonduri pentru a transforma colaborările cu aceste ONG-uri în Program de Interes Național (PIN), dar că i s-au alocat doar cinci sute de mii de lei pentru anul 2017 și a fost obligată să regândească strategia.

Așa că, în condițiile în care ONG-urile funcționează în continuare cu fonduri puține și inconsecvente de la stat, iar numărul consumatorilor și al celor care au nevoie de îngrijiri medicale s-a dublat, programele de harm reduction pentru viața de noapte au devenit un lux.

În 2016, Dragoș Roșca, director executiv al Romanian Harm Reduction Network (RHRN), a încercat să obțină informații despre implementarea unui program de distribuire a unor kit-uri de testare pentru aflarea compoziţiei substanțelor. În răspuns, ANA a susținut, din nou, că încurajează așa ceva și că ar fi benefic. Doi ani mai târziu, ideea e tot în aer: rapoartele lor nu menționează așa ceva și nu există vreo urmă de buget.

Drept urmare, în România discuțiile despre nightlife harm reduction se axează pe materiale de informare și kit-uri de testare. În principiu, kit-urile sunt cea mai ieftină metodă de testare la fața locului, băieții de la Legalize It, un lanț de magazine care vinde tot felul de ustensile de fumat iarbă, dau kit-urile cu prețuri între 75 și 420 de lei. Dar ele nu sunt doar depășite și ineficiente, ba chiar periculoase.

„Problema cu testele bazate pe reactivi este că pot detecta dacă o anumită substanță este prezentă, dar nu și în ce cantitate (deci nu cunoști doza), și nu dacă șunt prezente și alte substante, pe care vrei sa le eviți. De exemplu, dacă există fentanil sau droguri sintetice. Ca să fii foarte sigur, ți-ar trebui o plajă foarte mare de reactivi,” îmi explică Roșca.

În momentul ăsta, piața românească și cea internațională sunt invadate de sintetice - New Psychoactive Substances sau NPS-urile. Adică „legalele” care au făcut ravagii în România, prin 2009-2010, și care încă apar cu viteză uimitoare și sunt nereglementate.

„De exemplu, a apărut MD-ul, l-au interzis. După care toate laboratoarele underground din Indonesia, China etc produc substanțe care să dea efecte asemănătoare MD-ului, să zicem. Și pe măsură ce ele sunt interzise, produc altele. Astea noi sunt produse în cadă, în găleți, în subsoluri, nu-i nimic ok cu ele,” îmi spune Oana Formagiu, membră Awaken.

Deși atât de dubioase, NPS-urile sunt pe locul doi în topul celor mai consumate droguri din România, conform ANA.

pastile
Un polițist de la Antidrog mi-a spus că știe că se bagă la greu în cluburi, dar preferă să nu intre pentru că îi este aproape imposibil să probeze că patronul șita.

„Patronii de cluburi ne blochează: «La noi nu se droghează nimeni». Pe bune?”

O piedică în calea testării drogurilor sunt chiar proprietarii de cluburi și organizatorii de festivaluri, care sunt reticenți în a permite vreunui ONG să desfășoare activități de harm reduction în cadrul evenimentelor lor.

„Eu am o problemă: nu mă primește nimeni. Cei care organizează festivaluri în natură sunt mai ok, dar dacă mergem spre astea mari sau la proprietarii de cluburi, ne blochează. «La noi nu se droghează nimeni. N-avem o problemă cu drogurile, plecați cu prostiile astea de aici.» Pe bune, chiar ne prefacem că unii nu se prăjesc?”, îmi spune Cicu.

Dar ca un club să primească o echipă care să discute cu clienții despre cum pot consuma în siguranță, ar însemna că admită oficial că în clubul/festivalul lor se consumă droguri. Iart tolerarea consumului de droguri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, conform articolului 5 din legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În privința testării, lucrurile sunt și mai complicate în cadrul unui festival: ca să-l poată testa, omul trebuie să meargă cu drogul la cortul de harm reduction. „Lui îi va fi frică, iar discuția este dacă polițistul stă sau nu în festival. Cum îi facilitez eu lui să vină safe către mine?”, se întreabă Cicu.

Mai exact, deși ANA spune că susține ideea testării, legea actuală o face imposibilă. În practică, nu poți testa un drog fără să-l deții, iar deținerea este pedepsită de lege. Discuțiile ONG-urilor cu reprezentanții Poliției se blochează în același răspuns: „cum adică să știu că are și să nu îl iau?!”.

Polițiștii din teren pun problema simplu: dacă îl văd cu drogul, i-l confisc și-l ridic, iar legea nu oferă nicio portiță de scăpare. Ea conține prevenirea consumului, dar se referă strict la proiectele pentru consumatorii dependenți, care au nevoie de îngrijiri medicale și terapie.

Ca să intri prin festivaluri, trebuie să fii ANA. Anul ăsta au mers cu standul la Neversea, Untold și Electric Castle. Teoretic, ei susțin că au încercat, prin prezența lor acolo, să diminueze marginalizarea socială a consumatorilor. Practic, s-au dus cu niște ochelari psihedelici, ca să le arate oamenilor cât de nașpa e să conduci sub influența drogurilor și cu niște pliante informative. Mai toate campaniile lor încep cu „spune NU drogurilor”, deci pot ghici care a fost discursul.

Patronii de cluburi pot lua singuri măsuri, dacă sunt interesați, dar pentru asta ar trebui să existe cineva care să le țină traininguri despre ce înseamnă harm reduction. În lipsa lor, unii sunt total dezinteresați de subiect. Am cerut punctul de vedere al mai multor cluburi din București, dar răspunsul n-a existat sau a fost ceva de genul „prefer să nu vobesc despre asta”.

Alții recurg doar la soluții minimale.

„E afișat pe toți pereții și se știe că e interzis consumul de substanțe stupefiante. Chiar și așa, am fi absurzi să credem că, la fel ca în majoritatea cluburilor din lume, nu se întâmplă treaba asta. Am luat câteva măsuri: o dată e filtrul de la intrare, bodyguarzii n-au cum să își dea seama dacă o persoană e în stare de ebrietate sau dacă o persoană a consumat droguri, dar dacă văd un comportament ciudat, nu le permit accesul în club. În plus, dacă în timpul unui eveniment, barmanii sesizează că cineva, fără să știe din ce cauză, nu e chiar în cea mai bună stare, nu prea îi mai vând alcool. Încearcă să-i spună, prietenește, să bea mai bine o apă cu vitamine. Avem fresh-uri la bar, avem un om pregătit pentru prim-ajutor, în caz că unei persoane i se face rău, până vine ambulanța”, mi-a spuns unul dintre patronii de la Guesthouse care a preferat să răspundă fără să-i public numele.

pill
Deși oferta de pilluri e largă în cluburi, și autoritățile și patronii preferă să ignore subiectul.

Cum nu te poți baza pe stat, ai și tu grijă ce bagi în tine

Cert este că, dacă ar exista fonduri și suficiente ONG-uri care să se ocupe de asta, soluții există. ONG-ul The Loop, din UK, a lucrat timp de trei ani cu poliția pentru a face de rost de mostre de droguri, pe care să le testeze și să ofere înapoi informații despre substanțele noi de pe piață și tendințele consumului. Asta se numește testare „halfway house”, adică ei colectează droguri din cele confiscate de poliție, cele oprite la intrarea din cluburi/festivaluri sau cele găsite de echipele de curățenie.

După cei trei ani de colaborare, au reușit să înceapă un program de testare directă, la fața locului. Acum, lucrează cu poliția, Ministerul Sănătății și cu autoritățile locale pentru a se asigura că au cele mai bune rezultate.

Programe similare funcționează în Spania, Olanda sau Austria, dar e neclar când vor putea începe și în România. ANA reclamă lipsa de fonduri, ONG-urile la fel, plus lipsa de oameni, Ministerul Sănătății nu se implică, iar Poliția este rigidă în fața oricărei încercări de colaborare.

Până când toate astea se vor schimba, ai și tu grijă de unde-ți iei pill-urile și ce bagi în tine. Site-urile astea două s-ar putea să te ajute: www.pillreports.net și www.erowid.org.

Editor: Andreea Pocotilă