FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Filmul despre acuzațiile de viol infantil ale lui Michael Jackson

„Leaving Neverland” a declanșat deja reacții împărțite.
michael
Foto via Getty Images / Pool 

La mai puțin de o lună după ce a fost lansat documentarul Lifetime Surving R. Kelly, despre comportamentul abuziv al vedetei R&B față de femeile de culoare, HBO și Channel 4 din Marea Britanie au anunțat pe zece ianuarie că vor difuza documentarul Leaving Neverland, despre trecutul lui Michael Jackson legat de molestare. Documentarul, regizat de Dan Reed (The Pedophile Hunters), detaliază poveștile a doi bărbați, acum în vârstă de treizeci de ani, care declară că au fost molestați de Jackson când aveau șapte, respectiv zece ani.

Publicitate

Moștenitorii lui Jackson au avut un răspuns la Leaving Neverland similar cu cel provocat de Surviving R. Kelly. Au încercat să discrediteze acuzatorii, spunând pentru TMZ că filmul este „o altă producție sinistră într-o încercare scandaloasă și jalnică de a exploata și câștiga bani de pe urma lui Michael Jackson”. Dar reacțiile publicului au fost mult mai divizate din cauza trecutului lui Jackson. Dintre cele mai faimoase, familia lui Gavin Arvizo, în vârstă de treisprezece ani, l-a dat în judecată pe Jackson în 2005 pentru molestare infantilă. În timpul procesului, mama copilului a recunoscut că a mințit sub jurământ în timp ce a fost martoră într-un caz civil fără legătură cu cel prezent, lezându-și sever credibilitatea în fața curții. Jackson a fost găsit nevinovat de toate acuzațiile acelui caz. Conform The Wrap, Arvizo nu este subiectul filmului. Și nici băiatul în vârstă de 14 ani pe care Jackson l-a plătit cu milioane de dolari ca să rezolve problema pe cale amiabilă în 1994.

Deși producătorii încă nu au anunțat oficial cine sunt cei doi subiecți din film, în afișul de promovare, Jackson stă lângă un Wade Robson tânăr, acum coregraf pentru celebrități, în vârstă de treizeci de ani. Robson i-a dat în judecată pe Jackson și companiile sale de producție în 2013, după ce a declarat că a fost molestat în mod repetat de artist când avea doar șapte ani. A fost un protejat al megastarului, care, pe vremea aceea, a dansat în clipuri precum „Black and White”. Robson a mărturisit în timpul procesului din 2005 că nu a fost abuzat niciodată de cântăreț. Dar o dată ce a depus plângerea, a pierdut cazul în 2017 când un judecător din California a spus că nu aveau cum să fie responsabile companiile de producție pentru acțiunile artistului și că a expirat termenul limită de judecată. Moștenitorii lui Jackson l-au acuzat și că voia să stoarcă bani de pe urma cântărețului.

Publicitate

Celălalt subiect al filmului pare să fie programatorul James Safechuck, care a depus o plângere împotriva lui Jackson în 2014 la vârsta de 36 de ani. Safechuck a declarat că a fost molestat mai mulți ani la rând după ce a jucat la vârsta de zece ani în reclama vedetei pentru Pepsi. A fost trecut pe lista posibilelor victime de către echipa Neverland în timpul procesului din 2005, dar a negat că a fost abuzat atunci. Safechuck a avut aceeași soarta ca procesul lui Robson și a fost respins pe aceleași criterii – că trecuse prea mult timp de la abuz.

Reprezentanții moștenirii lui Jackson nu au pierdut timpul și au făcut apel. „Wade Robson și James Safechuck, care a fost tovarășul lui Jackson când era copil și l-a dat în judecată pentru abuz sexual, au depus mărturie sub jurământ că Michael nu a făcut niciodată nimic inadecvat la adresa lor. Safechuck și Robson au cerut milioane de dolari despăgubire. Ambele cazuri au fost respinse. Acest așa-numit documentar este doar o supă reîncălzită cu acuzații depășite și învechite. E șocant de ce s-ar băga un cineast credibil într-un astfel de proiect.”

Leaving Neverland va fi difuzat la un moment dat după premiera de la Festivalul de Film Sundance, care va avea loc pe 25 ianuarie.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.