Toate tipurile de români cu care o să bei apă la afterparty

Timp de 15 ani am pierdut prin backstage-uri zile de duminică și neuroni, de pe vremea când afterparty-urile se numeau „aftăr aurs”, conform DJ-ului pionier Rosario Internullo. Sicilianul mixa prin Zerillo’s sau Colors, cluburi din București în care ajungeai pentru muzică, dar și cu misiunea de a găsi pe cineva care știe ceva. Am bifat, pe rând, dimineți memorabile cu Lee Burridge la Martin, zeci de cutii de pizza mâncate pe canapele la Propaganda și, cum altfel, câteva dimineți de luni cu Rhadoo, pe vremea când aproape toate weekend-urile se terminau, inevitabil, „la Traian”, actualul Guesthouse.

Pentru că, așa cum zice o vorbă, că n-ai trecut prin facultate, dacă nu ți-ai lăsat măcar o „boabă” (restanță) pe vară, așa nu poți spune că ai ieșit în oraș cu adevărat, dacă n-ai rămas o dată în viață la after, până duminică seara. Numai că, întunericul din club, combinat cu pupile dilatate, mirosul de transpirație dintr-o cameră fără aerisire și publicul predominant masculin, aflat în diferite stări de prăjeală, pot fi factori care te țin departe de momentele muzicale sublime ce se întâmplă, de obicei, la after. Și e păcat!

Așa că ți-am făcut o listă cu toate tipurile de clubberi cu care te poți ciocni pe ring duminica la prânz, ca să știi cum să deal-uiești cu ei. Iar dacă te recunoști în vreo tipologie, fii mândru: e ca și cum ai obținut punctajul maxim la un Cosmo Quizz.

Cum a ajuns aici: o greșeală de începător în ale discotecărelilor. Câteva shoturi în plus l-au pus la șase dimineața în fața propunerii utopice a partenerului de dance floor: „Mai luăm jumate de boabă, mai stăm o oră maximum și mergem acasă”. Opt ore mai târziu, era în centrul bubuielii specifice unei duminici după prânz. Încerca cu disperare să tasteze pe ecranul telefonului numărul lu’ taică-su, pentru a-i explica monosilabic că trebuie să meargă la el acasă și să scoată câinele afară înainte să explodeze.

Cum se manifestă: agitat. Planurile unui weekend chill s-au dus pe apa sâmbetei, odată cu ultimul pahar de votcă-mere menit a îndulci amăreala din cerul gurii. În scurtele momente de luciditate caută cel mai potrivit scenariu pentru a scăpa măcar cu două ore de somn înainte de o zi glorioasă de luni la birou. Este ușor de recunoscut, pentru că se agață incoerent de oricine îl poate prelua în drum spre casă. Asta până încleștează degetele pe un pahar, în timp ce în ureche aude susurul senzual al Ispitei: „Ia o gură, mai stăm puțin și-apoi mergem acasă doar noi doi. Hai, că nu ne-am mai distrat de mult așa bine!”.

Cum deal-uiesti cu el: ascultă-i, împăciuitor, povestea în urma căruia a ajuns, săracul, la after. Spune-i că se poate întâmpla oricui și că o să fie bine luni dimineața la birou, după patru cafele și juma’ de pachet de țigări.

Cum a ajuns aici: îi place să creadă că din solidaritate cu prietenul care a venit cu eterna propunere „băgăm un cap să vedem cum e, bem o bere și la maximum trei suntem acasă în pat, că mâine, la prânz, merg la soacră-mea”. Solidaritate întărită de primele două shoturi de digestiv, pe principiul „man, parcă e cam frig”. De la prima bere și până la „intră Rhadoo după prânz, se închid ușile și rămânem doar noi, ăștia”, a numărat deja vreo zece ore de muzică și lumină stroboscopică, întrerupte sporadic de experiențe claustrofobice prin toalete.

Cum se manifestă: relaxat. Experiența pe dance floor l-a învățat multe, așa că se lasă purtat fără așteptări de bucla atemporal-infinită a microhouse-ului de after. Cartierul general este deja stabilit „la fumat”, locul dedicat dezbaterilor social-economice amfetaminizate, pigmentate din când în când cu câte un „coaie, mă duc înăuntru, că e blană Herodot” sau „rupe-mi și mie din rolă, să mă duc până la mașină”. Fără planuri, acceptă cu brațele deschise inevitabila depresie post party, fiind, cel mai probabil, companionul perfect pentru o discuție interminabilă despre muzică.

Cum deal-uiești cu el: universul lui se învârte în jurul socializării, așa că ori te scufunzi în profunzimea filozofiilor de coadă la WC, ori i-o tai scurt cu un „hai că ne vedem pe aici”.

Cum a ajuns aici: muzica de after party. Mai exact loop-ul ăla continuu de percuție peste care se mai distinge din când în când câte un sunet de roboțel Star Wars, R2-D2 gâtuit de emoție. În plus, preferă o audiență rarefiată de trecerea orelor, în locul unui balans umăr la umăr cu o gașcă de necunoscuți care te preia involuntar în mijlocul ambuteiajului către bar.

Cum se manifestă: treaz. Atât de treaz, încât reușește să bage paranoia în oamenii din jurul lui, când comandă un espresso lung cu lapte la bar. Așa că se adaptează rapid la mediul înconjurător și se împiedică în prima bordură de ketamină ieșită în cale, un fel de scurtătură către locul unde este after-ul pe care-l căuta de fapt. Vizualurile se disociază rapid de vocea care-i urlă în ureche „coaie, ce bas scoate 808u’!”, fiind gata de o bălăngăneală sincronizată perfect pe muzică. Cel puțin asta crede, contorsiunile din realitatea palpabilă abia smulg din jur un zâmbet compătimitor.

Cum deal-uiești cu el: ca să interacționați, trebuie să fii în același film. Film muzical, evident. Urmărește onomatopeele care vin din direcția lui, încearcă să le pui pe beat și lansează și tu câteva zgomote către el. Așa, de dragul conversației.

Cum a ajuns aici: drogurile. În orice cantitate și stare de agregare. Prins în cercul vicios „trebuie să bag ceva, că m-am îmbătat cam rău” sau „trebuie să beau ceva, că m-a luat pe agitație”, situația îl împinge la o muncă asiduă de detectiv, trocuri în care verdele păstrat pentru chill-ul de acasă devine moneda perfectă pentru juma’ de boabă sau chiar un drum până acasă, în speranța că mai are în frigider fragmentul ăla de timbru rămas leftover din vară.

Cum se manifestă: alert. Nu pleacă după fenta „vin niște boabe pe la 11” și cercetează minuțios expresiile de pe fețele cunoscuților, în speranța că poate li se face milă de el cu o fărâmă de ceva. Preludiul conversațional de învăluire face loc rapid abordării directe, tip „bro, mă lipesc și eu de ceva la tine?”. Supraveghează culoarul care duce către toalete și pregătește minuțios o băgare în seamă ce-l poate lipi de orice grup strâns ad-hoc în jurul pliculețului magic. Promovează genul ăla de insistență care, de cele mai multe ori, te scoate din mood-ul de after.

Cum dealuiești cu el: cea mai bună apărare e atacul. Întreabă-l tu primul dacă are ceva, exprimă-ți suferința statului „pe uscat”, imploră-l să-ți dea și ție. Garantez că nu se va mai apropia de tine pentru tot restul dimineții.

Cum a ajuns aici: motivul este pierdut într-un colț al memoriei, accesibil acum doar cu o regresie ca la carte. Frânturile de amintiri seamănă cu Smack My Bitch Up, mai puțin partea cu sexul. Probabil a existat și sex, doar că sistemul de apărare împotriva coșmarurilor i-a reprimat aceste secvențe. Rămas fără bani după puseurile de generozitate bahică, traduse în zeci de shoturi oferite necunoscuților din jurul său, e acum la mila prietenilor. Ironia sorții, prietenii se înscriu într-una dintre categoriile de mai sus. Cert este că a ajuns la after purtat pe brațe și depus pe o canapea, loc unde devine bucuros parte din decor pentru următoarele ore.

Cum se manifestă: legumă. Mă rog, o legumă cu puls și respirație, dar în esență, o legumă, de vreme ce n-a răspuns pozitiv nici la linia de cox care, teoretic, ar fi trebuit să-l activeze. Mai păstrează un oarece contact cu realitatea prin ținerea ritmului cu degetul arătător, ca răspuns la întrebarea „bro, ești ok?”. Gestul ăsta are darul de a-i liniști prietenii, care-l abandonează pentru următoarele ore pe aceeași canapea, unde este folosit pe rând ca suport de haine, spătar pentru „porumbei” cu exces de serotonină sau măsuță pentru sprijinit telefoane.

Cum deal-uiești cu el: dacă ți-e prieten, ar fi bine ca, pe lângă semnele vitale, să-i asculți din când în când și bolboroseala: poate are nevoie de niște apă sau, mai bine, poate mai are ceva prin buzunare și vrea să împartă.

Motivul: tipa aia. Îmbrăcată în negru din cap până în picioare, gângurește languros pe lângă oricine poate fi considerat o sursă constantă de marfă pe timpul after-ului. Inclusiv pe lângă amorez, care acceptă senin să irosească un „ge” pe ea, poate o lăsa garda jos mai târziu și se alege măcar cu un sărut de recunoștință pe canapele, lângă prietenul prăbușit, descris mai sus.

Cum se manifestă: amuzat-amorezat. Încearcă diferite subiecte de conversație cu viitoarea ex-nevastă. Turuie vreo cinci minute despre suprarealismul undergroundului românesc, ale cărui subtilități le înțelegi doar dacă ai mâncat din aceeași farfurie cu producătorul român Barac. I se răspunde cu un râs tâmp, de tipul „mai zi-mi o dată, că n-am înțeles nimic”. După ce se lămurește că singurul lucru pe care îl înțelege domnișoara este „mergi la baie?”, se lasă purtat pe valul groove-ului de duminică după prânz și oferă cu generozitate DJ-ului ce a mai rămas din stash.

Cum dealuiești cu el: atâta timp cât nu ești îmbrăcat(ă) în ceva mulat, ești safe. Dacă totuși se lansează într-o abordare specifică orei înaintate și te invită la un line, asigură-te că îți chemi și prietenii, măcar să profite și ei de pe urma ta.