FYI.

This story is over 5 years old.

Pokemon Go

Pensionarul care folosește 11 telefoane în același timp ca să-ți arate că-i mai cool decât tine

Ăsta e bunicul care folosește aproape o duzină de telefoane. În același timp.
pokemon go telefoane
Imagine: Twitter/ muumi5x15

Articolul a apărut inițial în Motherboard.

Chen San-yuan, un bunic jucător de Pokémon Go din Taiwan, ar putea fi cel care o să-i prindă pe toți.

San-yuan a ajuns în presa internațională în August, când a început să fie observat de taiwanezi cum mergea cu bicicleta cu 11 telefoane atașate de cadru. Din fotografia recentă cu San-yuan de pe Twitter, aparent el și-a făcut un upgrade, iar acum are un sistem prins în talie și nu mai are nevoie de bicicletă.

Conform presei locale care l-a urmărit, San-yuan cheltuie cam o mie de dolari pe lună ca să-și întrețină obiceiul. Pokemonul lui preferat este Snorlax și nu-i place să atace sălile pentru că nu e plăcut pentru ceilalți jucători. În clipul de la știri, antrenorul octogenar a explicat că umblă cu o baterie mare, pe care o ține într-o geantă mică, și încarcă constant telefoanele, ca ecranele să fie mereu deschise și el să poată descoperi pokemoni rari și evazivi.

Nu contează cât de dedicat ești jocului, nu ai cum să-l faci pe San-yuan, decât dacă ai un buget suficient de mare și o grămadă de timp liber.