Cum și de ce devin femeile criminale în serie

În 2014, scriitoarea Tori Telfer a dat peste numele contesei unguroaice din secolul al XVI-lea, Erzsébet Báthory, care – spune legenda – omora fecioare și se îmbăia în sângele lor, ca să-și păstreze tinerețea. După ce-a alunecat într-o gaură adâncă și încurcată pe Wikipedia, lui Telfer i-a venit ideea pentru rubrica ei, „Lady Killers”, care a debutat pe site-ul Hairpin și s-a mutat apoi pe Jezebel. E și titlul primei sale cărți, care cercetează istoria și folclorul in spatele criminalelor celebre în serie.

Lady Killers umanizează unul dintre cele mai dezumanizate segmente ale populației și dezvăluie faptul că Báthory s-a născut din incest, a asistat la incidente violente în copilărie, s-a logodit la vârsta de 10 ani, a învățat să tortureze și să ucidă de la soțul ei Nádasdy și de la partenerul ei Darvolya, și că probabil nu s-a îmbăiat niciodată în sânge. Legenda s-a păstrat, susține Telfer, pentru că e mai ușor să-ți imaginezi o femeie vanitoasă, decât una pur sadică.

Lady Killers examinează modul în care zvonurile legate de criminalele în serie precum Lizzie Halliday, care a fost batjocorită pentru felul în care arăta în copilărie și care a fost separată de fiul ei, în vârstă de 12 ani după ce a fugit de un soț violent, și Mary Ann Cotton, care a trăit în sărăcie și și-a pierdut patru sau cinci copii. Pe parcursul fiecărui capitol, cititorii ajung să le compătimească pe aceste criminale – până când îți reaminește Telfer cum au făcut față greutăților.

Broadly a stat de vorbă cu autoarea, despre numeroasele moduri în care sunt prost înțelese criminalele în serie. Interviul a fost condensat și editat pentru claritate.

BROADLY: Cartea ta vorbește despre cum, de multe ori, criminalele în serie sunt trecute cu vederea. De ce crezi că se-ntâmplă asta? Ce ne dezvăluie ele și nu vrem noi să recunoaștem?
TORI TELFER: Criminalele în serie au parte de explozii de publicitate când sunt prinse, dar oamenii tind să le uite, odată ce sunt închise. Bănuiesc că e din cauză că ne-ar fi prea greu să ne reorganizăm concepțiile asupra a ceea ce înseamnă „feminitate” ca să includem „poate fi criminală în serie”. Crimele lor ne dezvăluie că femeile nu sunt întotdeauna „sexul mai slab” – iar pentru oameni e neplăcut, până la aproape înfricoșător de recunoscut.

Prin ce se deosebesc reacțiile oamenilor la criminalii în serie femei și bărbați?
Dacă analizezi folclorul despre criminali în serie, criminalii bărbați sunt, de fapt, cei care-i înfricoșează mult mai mult pe oameni. De fapt, criminalele în serie ucid, în general, mai mult decât bărbații, pentru că nu le bănuiește nimeni c-ar fi criminale. În cartea mea, susțin că unele criminale în serie, în mod special cele care par inofensive – cum ar fi Nannie Doss, „bunicuța zâmbitoare”, care a pus uciderile soților săi în anii 50 pe seama unor iubiri eșuate – nu-i sperie pe oameni pentru că acționează sub aparența asta a, cum să-i zic, normalității.

Știi că Ted Bundy n-a părut inițial suspect pentru că arăta atât de „normal”, cu vibe-ul ăla suav, de tânăr avocat arătos la modul hiper masculin? Avem o idee despre cum trebuie să arate un ucigaș (să zicem, genul Charles Manson, cu părul vâlvoi și-un tatuaj oribil). Femeile la propriu nu „par” înfricoșătoare pentru ceilalți, pentru că nu arată a ucigașe; nu suntem învățați să percepem femeia ca pe o amenințare (și, desigur, statisticile confirmă asta în mare măsură). Așa că scapă basma curată.

Ai observat vreo temă sau vreun motiv recurent în modul în care ucid femeile?
Multe dintre stereotipurile despre criminalele în serie se susțin când le analizezi: femeile folosesc, în general, otrava, au tendința să ucidă persoane cunoscute (spre deosebire de bărbații ucigași în serie, care atacă adeseori străinii) și nu folosesc violența excesivă sau „nejustificată” (mutilarea corpului etc.). Cu toate astea, există în cartea mea câteva femei care contrazic tendințele, ca să zic așa.

Există vreuna în mod special despre care crezi că a fost prost înțeleasă?
Toate, zic eu! Nu c-au fost neînțelese în sensul de: „Hei, de fapt tipa era chiar de treabă!”, ci neînțelese în sensul de: „A fost o ființă umană complexă, mânată spre crimă de o combinație nuanțată de educație și genetică – și, cu toate astea, a fost redusă la un titlu scabros sau un arhetip ridiculizant.”

Care criminală a fost preferata ta, din punct de vedere al documentării?
M-am distrat tare bine când m-am documentat despre Lizzie Halliday, pentru că a) era destul de imprevizibilă, o criminală în serie plină de surprize; și b) America începutului de secol era complet scăpată de sub control. Titlurile erau pline de grozăvii, știința nu prea era de încredere, iar zvonurile se răspândeau în neștire. De exemplu, niște suflete îndrăznețe s-au aventurat să teoretizeze că Lizzie a fost Jack Spintecătorul.

Care-a fost cea mai mare surpriză peste care ai dat în timpul documentării cărții?
E sinistru, dar am găsit o descriere foarte detaliată a execuției Annei Marie Hahn, prima femeie din Ohio care-a primit pedeapsa cu moartea. Câțiva jurnaliști au putut să asiste, așa că știm ce sunet a scos scaunul electric (unul l-a comparat cu „un artificiile de 4 iulie”) și știm că degetele mari de la mâini i s-au întors în sus când a murit. Am fost extrem de ambivalentă în timp ce citeam detalii atât de vii despre moartea unei criminale, pentru că eram furioasă pe ea, dar îmi era și milă de ea. Mă temeam pentru ea, pentru că și ea era înfricoșată, dar nici nu puteam să nu mă gândesc la teroarea pe care le-a provocat-o ea victimelor. Dar, desigur, mai era și partea rece, de scriitor, din creierul meu, care-și spunea: „Detaliile astea sunt excelente.”

Ai simpatizat sau empatizat cu vreuna dintre ele?
Mulți dintre cititorii mei mi-au spus că au simpatizat și i-a emoționat destul de mult povestea Făcătoarelor de Îngeri din Nagyrév, un grup de femei din Ungaria care și-au otrăvit soții abuzivi, părinții și socrii bătăuși și alți oameni care le făceau viața un iad. Femeile astea erau extrem de disperate și n-aveau prea multe opțiuni în viață. Erau, într-un cuvânt, captive. Spre deosebire de alte femei din carte, nu au acționat pentru că erau demente și însetate de sânge. Pur și simplu încercau să-și câștige o formă de libertate. Oricum ai privi situația, e complet tragică.