Publicitate
LGBT

M-am prostituat ca româncă în Italia și știu cum e să-ți vezi moartea cu ochii

Laura este prima româncă, despre care știm, care a căzut victimă a transfobiei, în timp ce lucra ca prostituată trans în Roma.

de Antonela Lerca-Duda; consemnat de Ovidiu Tiță; fotografii de Sorin Vidis
27 Noiembrie 2017, 2:18pm

Îmbrăcată indecent, cu tocuri mult prea înalte și cu un picior sprijinit de perete, mă așezam în fiecare seară la colțul străzii și așteptam. Ieșeam mereu la nouă fix, ca la program. Îmi imaginez că și Laura, românca ucisă în Italia, făcea trotuarul cu aceleași gânduri: să facă bani, să ducă o viață mai bună, să-și poată ajuta familia.

A plecat în Italia să practice sexul comercial, de mică. La fel ca multe alte românce. La fel ca și mine. Vii cu multe visuri în valiză și toate mor, rând pe rând, pe străzile orașelor din peninsulă. Într-o vineri, pe 10 noiembrie, Laura a fost înjunghiată în piept, într-un parc din centrul Romei. Avea 27 de ani. Motivul crimei: ura.

Laura era transgender.

Laura, fotografie via contul ei de Facebook

Nu-i ușor să fii emigrantă, romă, femeie trans și lucrătoare sexuală

Un trecător a găsit-o moartă, sâmbătă dimineața. Suspectul, un bărbat care tocmai evadase din arest la domiciliu. Era închis pentru tentativă de omor. „Credeam că e femeie”, a spus el. „Apoi mi-am dat seama. I-am cerut banii înapoi, dar nu mi i-a dat și ne-am certat.” Laura s-a luptat cu el. Știm asta pentru că lucrurile lui au fost găsite împrăștiate în parcul în care a fost ucisă, cu o noapte înainte. Dar, a pierdut.

Italia e a doua cea mai periculoasă țară europeană pentru persoanele trans (și nu numai, vezi și cazul româncei sechestrate timp de zece ani de un agresor în Italia), după Turcia. Laura muncea și le trimitea bani în fiecare lună părinților ei și celor șapte frați de-acasă. Când era mică, ai ei au dus-o la București, pe la mai mulți medici, pentru că se simțea femeie. Medicii i-au făcut un set de analize și i-au zis că n-are nimic. Părinții, oameni simpli, săraci, n-au prea înțeles cum e cu identitatea de gen, dar au acceptat-o așa. Laura Ursaru e prima româncă transgender ucisă din ură, despre care am aflat. Acum, familia strânge bani s-o aducă acasă.

Citește și: Cât de greu e să găsești iubit ca femeie trans, în România

În ultimele zile m-am gândit mult la asta. Laura a plecat în Italia la 19 ani. Eu la 16. Amândouă rome, amândouă transgender, amândouă emigrante și lucrătoare sexuale. Nu e chiar o rețetă de trezit empatie în oameni. Uite, din 2008, de când avem date despre asta, în lume au fost omorâte 2 609 de persoane transgender, dintre care 69% erau emigranți și emigrante. 62% erau lucrători și lucrătoare sexuale, ca mine și ca Laura.

Îmi vând corpul prin parcări, seară de seară. Am lucrat în Milano, Veneția, Bologna și Trento. N-am avut altă șansă, deși am mers la scoală. După ce mi s-au închis nenumărate uși în față, trebuia să îmi continui cumva tratamentul hormonal. Nu mă trag dintr-o familie bogată. Prietena mea din copilărie era lucrătoare sexuală în Italia. Mi-a spus că se câștigă cât să supraviețuiești, cât să o duci de pe-o zi pe alta. Dar m-a atenționat că nu e ceva sigur și că nu voi avea pensie de nicăieri. Am spus să încerc și asta. Au trecut 12 ani de atunci.

La început, mi-era frică. Îmi veneau în minte tot felul de scenarii. Dar cu timpul m-am învățat. Majoritatea clienților sunt căsătoriți, au diverse fantezii, și le satisfac cu noi și pleacă. Dar câteodată, mai sunt și unii care vin doar ca să te chinuie și să te umilească.



Nopțile de sub pod

Făceam trotuarul pe Via Piave, o zonă cunoscută pentru sexul comercial, în fața gării din Veneția. O mașină oprește în dreptul meu. Nu știu ce era, dar în orice caz, una d-aia scumpă. E vară și e o căldură înăbușitoare. „În sfârșit, aer condiționat”, îmi zic în gând. Coboară geamul. Eu încep să-mi spun poezia obișnuită: „Transsexuală, oral, anal, între sâni, activă și pasivă”. Îmi face semn să mă apropii. E un tip bine făcut. „Urcă”, îmi zice. O fac.

Pornește motorul. Era tăcut și îl vedeam agitat. M-am panicat pentru câteva secunde, dar m-am liniștit tot singură. „E normal. N-o mai fi fost c-o tipă trans până acum.” De obicei, îmi duc clienții în parcări întunecate sau pe sub poduri. Totul se petrece în mașină. Și de data asta oprim sub un pod pe care i-l arăt. Întotdeauna cer banii înainte. Mi-i dă fără probleme, apoi îți lasă scaunul pe spate. Îmi pun repede banii în geantă și îmi cobor și eu scaunul ca să începem.

„Pot să dau drumul la muzică?”, mă întreabă el. Nu e prima dată când un client se destinde cu muzică, n-am nicio problemă cu asta, așa că-i spun că e ok. El ridică volumul la maximum. Mă întorc spre el ca să-mi încep treaba și, dintr-o dată, tipul mă apucă de încheietură mâinii stângi. Am întotdeauna un spray cu piper în buzunar. Nu te ajută cine știe ce, dar îți câștigă puțin timp. Cu dreapta, apuc spray-ul. Tremur, nu știu cum să-l desfac mai repede. Mi-e frică, plâng, urlu. Bag capacul în gură și trag cu dinții. Se desface, i-l bag în ochi și apăs. Îmi eliberează mâna ca să se șteargă la ochi.

Fără să stau pe gânduri, deschid portiera. Fug cât de repede pot. Nu mă uit în spate. Doar fug.

Mă arunc în fața unei mașini, în mijlocul străzii. Oprește chiar înainte să mă lovească. „Ajutor, vă rog”, urlu eu în italiană. Șoferul îmi deschide ușa. Mă urc în mașină. Tremur. „Arată-mi unde te-au agresat. Unde sunt?”, întreabă el. Arăt cu degetul spre pod, dar nici urmă de mașină. Am chemat poliția, în zadar, însă. Nici până azi nu a fost găsit.

Eu am reușit să scap. Laura, nu.

Nici poliția nu te salvează

Chiar dacă munca în stradă e periculoasă, poliția e ultimul lucru peste care vrei să dai. Cam o dată pe săptămână se oprește în dreptul tău mașina carabinierilor. Câteodată, se întâmplă să dau peste câte un polițist care abuzează de uniforma aia pe care se grăbește să și-o desfacă, pentru că poate. Vrei, nu vrei, oferi servicii speciale, gratis, de frică.

Citește și: Filmul românesc care-ți arată cum e o zi din viața unei prostituate

Prietena mea mă pusese deja în temă cu lucrul ăsta. Eu n-am crezut. Dar chiar din prima seară, poliția mi-a făcut inițierea. S-au oprit în dreptul meu și mi-au cerut documentele. Le-am dat. Am văzut că strâmbau din nas.

„S-a întâmplat ceva?,” zic eu.
„Trebuie să mergi la secție, să te amprentăm, să îți facem poze.”
„Dar de ce?”
„Păi, să îți dăm interdicție, că nu ai voie să te prostituezi aici. Sau putem rezolva.....”

Prostituția e dezincriminată în Italia. Dar să agăți clienți pe stradă e încă ilegal. Te alegi cu o foaie de interdicție cu care trebuie să mergi la Ambasada Italiei din România. După, poți să te reîntorci fără probleme. Dar dacă nu te duci, îți tot dau cât mai multe avertismente până te pun pe avion. Preferi să faci o muie gratis din când în când, decât să-ți pierzi timpul și banii.

Vrăjitoria e legală, dar prostituția nu

Ca tipă trans, te lovești în viață de multe ziduri artificiale. În România, de exemplu, identitatea de gen nu este inclusă în mod explicit în legea anti-discriminare sau în Codul Muncii. Și asta duce la discriminare sistemică. „Persoanele transgender au mai puține oportunități de a reuși în viață, deoarece procesul de tranziție este extrem de lung și umilitor, accesul la serviciile medicale este restricționat, în timp ce accesul pe piața muncii rămâne o problemă”, spune Vlad Viski, președintele MozaiQ.

De asta, multe tipe trans, ca Laura sau ca mine, ajung să se prostitueze - pentru că ai nevoie de bani. Nu e tocmai job-ul ideal. Nu l-aș recomanda unui prieten, însă, la sfârșitul zilei, e o meserie ca oricare alta și e periculoasă numai pentru că noi o facem să fie așa. E un lucru care se întâmplă oricum. În România, vrăjitoria e în COR. De ce să nu avem și meseria de lucrător sexual?

Citește și: Sunt o moldoveancă transgender și am vorbit cu extremista străină adusă-n România de CpF

Nu vreau să te fac să crezi că e totul atât de rău. Dacă poți să treci peste faptul că-ți vinzi corpul pentru bani, sunt și faze comice, câteodată. Uite, se întâmplă să dai peste clienți mai țicniți puțin, dar inofensivi, cu fantezii dubioase. Unul m-a pus să îl leg ca pe un cățel și să îl plimb prin casă. Ba mai mult, a vrut să bea apa din castronul câinelui. Altul, a vrut să fie sclavul meu - îmi făcea curat în casă, spăla vase și mă mai și plătea pentru asta.

Lunea trecută, am mers să-i aprind o lumânare Laurei. Câteva zeci de oameni s-au strâns în fața ambasadei Italiei din București, la evenimentul organizat de MozaiQ. Excelența Sa Marco Giungi, ambasadorul Italiei în România, a fost alături de noi. Eu m-am întors în România, cel puțin pentru un timp. Dar mă uit la pozele Laurei întinse pe jos, înconjurate de lumânări, și mă gândesc „puteam să fiu eu”. Cu toate astea, în seara asta o iau de la capăt.