Social Media

Ce spune contul tău de Instagram despre tine

Ai unul. Și eu am unul. Uite un ghid complex care-ți arată ce spune el despre personalitatea și stilul tău de viață.
Hannah Ewens
London, GB
IG
translated by Irina Gache
17 Iulie 2018, 4:00am
Poză de Emily Bowl

Să-ți aranjezi perfect profilul de Instagram este un act imposibil de echilibristică. Dacă nu ești fit, trebuie cel puțin să fii cool sau să pari că ești stabil. Trebuie să te prefaci că ai și alte interese în afară de mersul în baruri și căutatul pe Instagram. Trebuie să pară că petreci câteodată într-un mod de genul: „Am o grămadă de prieteni cu freze diferite”, și nu ca „Clar am o problemă cu ketamina și de abia mă descurc în viață, contactează-mă pentru droguri”. Grila trebuie să aibă culori decente; nimeni nu vrea să scroleze prin nămol. Sau cuvinte de căutare. Sau emoji.

Bineînțeles sunt oameni – drăguți, normali, oameni sinceri – care aleg să nu ia parte la aceste presiuni. Acest articol nu este pentru tine. Întoarce-te la plimbatul câinelui și #cinapentrudoi. Pentru restul: continuă să citești.

Pe bune, estetica Instagramului fiecăruia poate fi ușor împărțită în câteva categorii. Găsește-te!

Mult roz pastel, păr la subraț, poze cu revistele tale de artă pe mătase sau pe un material pufos

Scrii „standardele de frumusețe sunt plictisitoare” sub o poză cu abdomentul tău plat, pentru că are trei floci sub buric. „Celulita e drăguță”, scrii tu, într-un selfie-n oglindă cu fundul tău perfect rotund și sculptat. „Dacă ești în Brooklyn seara asta, vino la show-ul meu”, scrii într-o poză cu tine și cu cineva de la PC Music în jachete pufoase albastre. Show-ul tău este o cameră mare albă plină cu propriile nuduri, cu întregistrări cu tine citind tare conversațiile de pe WhatsApp. Probabil că ai fost în topul Dazed 100. Cred că ai ieșit pe locul al 24-lea.

Fotografii de stradă monocrome cu margini albe, nicio poză cu tine cu excepția uneia de acum doi ani în care purtai o căciulă mică neagră lăsată pe spate

Ești un tip alb heterosexual care deține un aparat foto Nikon DSRL primit de la bunica de Crăciun.

Ești în fiecare postare – râzând, iubind, trăind – în vacanță, la festivaluri de muzică, în cafenele...

Ești unul dintre sau mai mulți din aceste categorii: blogger de modă/influencer/activist/model/DJ. Fiecare poză cu tine uitându-te peste ochelarii de soare a fost editată cu zece filtre și aplicații de încadrare ca să ajungi în punctul ăsta. Majoritatea descrierilor de la pozele tale sunt fie pline de cuvinte de căutare – „Uau, ce concert de neuitat la #TheO2. Am fost mereu un fan înrăit al cofeinei – mulțumesc @Alpro! – înainte de un show și mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să văd datorită acestor ochelari cu ramă cat eye #ArFiTrebuitSăFiu #Într-oReclamăSpecsavers – ca să începi sau să sfârșești cu o vagă referință la Queer Eye sau Drag Race.

Te întrebi dacă un parteneriat plătit cu KFC e problematic dacă ai mărimea 6 în Marea Britanie, dar oferă o mie... deci, probabil că ești ok, nu? Majoritatea anxietății tale de nivel scăzut se învârte în jurul a celor trei A: Autenticităte, Algoritmuri și Atractivitate. Tu și iubitul faceți sex programat o dată pe lună – în funcție de seturile dj-ilor și micului dejun de brand din centru. Petreci majoritatea celor 20 de minute relaxându-te și gândindu-te că aproape ai strâns îndeajuns de mulți bani pentru o ipotecă. Da, regino, muncește!

@hannahrose___

Toate de mai sus, dar fără cuvinte cheie

Blogger aspirant/femeie normală.

Fără filtre, selfie-uri în oglindă fără zâmbete, cu tine într-o helancă și părul dat pe spate, poze obscure cu obiecte aleatorii, o sculptură care seamănă cu o grămadă de mâzgă

Ai studiat Artele. Ai intrat prima. A existat un zvon cum că ai fi încercat fentanyl. Cineva a zis că obișnuiai să pui muzică la Berghain sub pseudonimul „trashy bb”. Aparent ești într-o relație poligamă cu o tipă de 37 de ani care este mereu „plecată din oraș”. Nimeni nu te-a auzit vreodată vorbind – cu excepția unei singure persoane care a zis că aveai accent american, dar ar fi putut fi și scandinav. Ești a dracului de bogată.

Anti-estetică intenționată

Nu ai folosit niciodată un filtru. Tot contul tău este plin de meme post-post-post-ironice cu desene animate din anii 90, branduri de menaj americane și greșeli de ortografie. Cineva care nu are habar ar putea crede că a dat peste o mămică de pe Facebook scăpată pe Instagram. La un curs de Căcaturi Postate 101 arată selfiurile tale făcute cu camera din față a telefonului, pastele mizerabile și cataloagele cu „Lucruri Urâte Văzute pe Stradă”.

Nu ai mai făcut sex de un an și faci crize de nervi când femeile nu vor să se cuibărească cu tine. Pari mai în vârstă decât ești, muncești în publicitate sau content pentru branduri, dar te trezești transpirând noaptea aducându-ți aminte de momentul acela când nimeni nu a aplaudat la prezentarea ta. Ai un cont de Twitter auxiliar despre care nu știu decât băiețașii tăi. Urăști astrologia și orice place femeilor.

Haine urâte, ochelarii de soare vintage, Prosecco la deschiderile galeriilor, fără filtru

Ești o fashionista londoneză din nord cu un consum moderat de cocaină. Străinii se gândesc minute în șir cum de arăți bine în haine de designeri de duzină accesorizate cu altele urâte înainte să realizeze pentru a n-a oară că se datorează faptului că ești foarte slabă. Aha! Necesită mult efort să arăți așa de neglijent. Fumezi Marlboro Roșu și spui că ai fost la o școală de stat, dar de fapt era selectă și mergeau și copiii de politicieni acolo.

@hannahrose___

Feed-ul alternativ

Ai putea să ai orice sex, estetica este totul. Fiecare postare a trecut prin VSCO de două ori. De fiecare dată când îți faci un nou tatauj postezi pe Instagram. Faci poze la toată mâncarea vegană și genunchii tăi în parc lângă o carte. Postezi poze ațâțătoare constant și îți ascunzi poveștile de pe Instagram de șefii tăi. Te legeni între sobritate și prăjeală maximă. Probabil că lucrezi în Londra de est, pe la VICE sau ceva de genul. Probleme materne/paterne. La fel de mizerabil ca normalitatea.

Lordul meme-urilor

Locuiești cu părinții într-o casă semi-retrocedată într-un centru urban; ești certat de mamă pentru că ai halit pachetele de gustări pe care le-a cumpărat pentru întreaga săptămână. Crezi că femeile cu floci sunt scârboase, dar iubita ta suferindă trebuie să-ți amintească să folosești bețișoare pentru urechi.

Doamna meme-urilor

Fumezi iarbă toată ziua pentru că ți-ai luat un an liber (pentru sănătate mentală/motive existențiale) de la facultatea de sociologie terminată doar pe jumate. Te masturbezi cu vibratoare foarte scumpe și-ți dai majoritatea banilor de freelancer pe lenjerie scumpă și vaporizatoare ultimul răcnet.

Pomeți incredibli, veste transparente, piercing în sept, bărbați sexy cu căței drăgălași, tatuaje făcute de tine

Ești gay.

Tot felul de filtre diferite: mâna ținând o halbă, portrete de Tinder făcute de amici pe film de 33 de mm, o cremă de zahăr ars, câinele părinților, poză rară cu gagică-ta la restaurante cu o descriere ca „ea”

Să fii binecuvântat, chiar îți dai toată silința. Puțin cam peste tot. Doar referințe din Peep Show și un șuvoi de peisaje marine și grădini de baruri cu amicii. Destul de mulțumit când se întâmplă vreo vacanță pentru îți oferă șansa să postezi o mulțime de poze pe Instagram înainte de o lună de liniște. Masculinitatea modernă, NU e ușor deloc.

Zile petrecute în parc, niște risotto mișto pe care l-ai făcut cu un emoji îngâmfat/excitat, poze cu tine transpirând după o sesiune de alergat

Nu ai niciun plan secret, te simți confortabil cu tine însuți. Ai 35 de ani și un câine. Cariera în ascensiune. Zâmbești arătându-ți dintii în poze. Nu ai făcut niciodată o poză ațâțătoare, ca să vezi.

Acest articol a apărut inițial pe VICE UK.