De ce mănânci când ești plictisit

Și uite ce poți să faci ca să te oprești.

de AC Shilton; translated by Irina Gache
|
sept. 10 2018, 4:00am

Foto de Darren Muir/Stocksy 

În fiecare zi, după ce am terminat de făcut toate lucrurile distractive la muncă și le mai am doar pe cele nașpa, mă trezesc că mă duc la bucătărie ca să scotocesc după gustări.

Probabil că și tu faci la fel: Să mănânci aiurea este normal – de exemplu, dacă dai o căutare pe Google, vei vedea că toate revistele pentru femei au scris de multe ori despre cum să oprești practica asta. Dar de ce o facem este mai greu de aflat. „Nu știu dacă s-au făcut cercetări specifice despre mecanismul care-i face pe oameni să mănânce când sunt plictisiți”, spune Stephan Guyenet, un neurolog și autor al The Hungry Brain. Totuși, nu e prea greu să extrapolezi pe baza a ce știi deja despre relația creierului cu mâncarea, spune Guyenet.

„Mâncatul este unul dintre cei mai puternici stimuli pentru oameni”, spune el, iar creierele noastre tânjesc după stimulare – „Când ești plictisit, nu ești stimulat”. Dacă adaugi și mâncare în ecuație, voila: satisfacție instantă. Acea satisfacție este și mai mare dacă te înfigi în junk food. „Nu toată mâncarea vine cu o recompensă la fel de mare”, spune Guyenet.

Când mâncăm ceva nou, intestinele și creierele noastre încep să măsoare nutrienții din ea, explică Guyenet. Nutrienți precum carbohidrații – în special din zahăr și amidon – grăsimea, proteina, glutamatul și sarea declanșează o eliberare de dopamină mai mare decât o face, să zicem, țelina crudă. Acea eliberare de dopamină ne face să mâncăm mai mult și ne face poftă de acea mâncare din nou. De aceea brânza franțuzească ni se pare scârboasă când o mâncăm pentru prima oară, dar la scurt timp ni se face poftă de ea.

În plus, gustările sunt create metodic și rafinate ca să satisfacă creierul, cu ajutorul unor senzații precum gradul de crocant, punctul de topire și alți factori senzoriali ca să continui să mănânci. „Sunt câteva teorii care spun că anumite alimente sunt create special ca să ne bazăm pe ele, cu aromă perfectă și combinații de texturi la care creierul nostru nu poate rezista”, spune Heather Kaplan, o dieticiană din Washington, DC și gazdă al podcast-ului RD Real Talk.

Cât de mult consumi – și cât de irelevant este pentru nivelurile tale de foame reale – este subiectiv. Ar putea avea componente și biologice și genetice, spune Aaron Mercer, un cercetător în obezitate din Seattle. Sistemul melanocortin din creier te atenționează când să te oprești din mâncat, spune Mercer, dar căile melanocortine ale unor oameni nu funcționează adecvat. Iar unii – în special cei supraponderali – nu produc îndeajuns de multă leptină, un hormon care spune căii melanocortine că trupul este satisfăcut. Dacă ai mai puțină leptină, îți va fi foame, chiar dacă nu ai nevoie neapărat de calorii.

Ăsta ar putea fi un motiv pentru care oamenii au tendința să mănânce mai mult decât alții când nu le e de fapt foame. Shana Adise, un neurochirurg la University of Vermonts Larber College of Medicine, a studiat acest fenomen pe vremea când făcea doctoratul la University of Pennsylvania. La început i-a pus pe copii să mânânce până ajungeau complet sătui. Au fost puși într-o cameră care era doldora de jucării, jocuri și mâncare. Deși unii ar fi trebuit să se fi săturat, au continuat să mănânce. „E normal pentru un copil să guste dintr-o prăjitură sau cartof prăjit dacă nu îi e foame”, spune Adise, „dar acești copii – deși sătui – decid să mănânce în loc să se joace”.

Apoi copiii au fost duși la RMN. În timpul scanării, au fost recompensați cu mâncare sau bani pentru săvârșirea unor lucruri mici. Pentru unii, centrul recompensei din creier s-a activat mai mult când recompensa a fost mâncare decât când a fost bani. Adise apune că nu știm de ce unii copii găsesc mâncarea mai recompensatoare decât banii. „Așa s-au născut? Are de a face cu modul cum au fost crescuți? Ar putea fi o combinație de factori.”

Este o descoperire interesantă, totuși, pentru că ne ajută să explicăm de ce unii dintre noi se chinuie mai mult mâncând exagerat în timp ce alții nu par niciodată tentați. Bineînțeles, asta nu înseamnă să te îndopi și să te scuzi că „mintea mea îmi dictează asta”, în timp ce balotezi o pungă mare de Doritos. „Cred că avem forța să controlăm ce facem”, spune Adise, „dar s-ar putea să trebuiască mai mult efort”.

Un lucru pe care îl recomandă Caplan sunt intervențiile conștiente sau terapia dialectică culinar-comportamentală. „În timp ce unii înțeleg că mâncatul conștient înseamnă să fii cât mai prezent în timpul mesei, practica poate ajuta la extinderea conștiinței emoționale, să fii conștient de ce mănânci, nu doar că o faci.”

Cu alte cuvinte, data viitoare când ești plictisit, nu te mai uita pe Facebook în timp ce înfuleci pufuleți fiindcă ești de fapt plictisit. În schimb spune-ți: „Ce simt acum este o lipsă de stimulare. Asta nu înseamnă că mi-e foame”. Asta necesită muncă: Nu vei deveni conștient emoțional de pe o zi pe alta, dar Caplan spune că este eficient când îl practici regulat.

Alte intervenții, totuși, s-ar putea să nu fie de succes: Guyenet, de exemplu, este sceptic în privința sfaturilor din revistele pentru femei. „Dacă spui cuiva să facă sport când vrea să mănânce, îi spui practic să facă ceva greu și care nu-i face plăcere în loc de ceva plăcut. Asta nu e realist.” Sugestia lui este să-ți controlezi mediul. Merge mai bine să-ți pui bariere la junk food. Cu alte cuvinte, dacă nu le ai în casă sunt mai mici șansele să te duci să le procuri.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE