FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Am vorbit cu românii care au renunțat la joburi și călătoresc prin lume cu un copil de trei ani

Eric a împlinit trei ani în 2019 și deja descoperă lumea. O descoperă cu adevărat, nu doar ce-i în orașul lui. Și face asta alături de părinții Alina și Andrei.
Familie calatorii
Andrei, Eric și Alina într-una din călătoriile lor. Imagini via The Happy Kid / Instagram

Pe cei trei i-am descoperit pe Instagram, cu pozele lor demențiale din călătorii în locuri exotice, în timp ce eu butonez telefonul într-un București în care zboară copacii și a revenit iarna. Pentru moment, știu. Ideea nu este nouă, am mai auzit de ea. Oameni cu joburi mișto și bine plătite care au apăsat butonul de pauză sau chiar de stop, după ce și-au dat seama că și-au trăit viața doar în weekenduri și concedii limitate. Și totdeauna c-un laptop atașat de ei.

Publicitate

De cele mai multe ori, genul ăsta de oameni care au renunțat la job ca să vadă lumea sunt străini. Îi descoperi pe social media, pe blogurile lor de călătorii sau în vreun articol din presa străină despre globetrotteri.

Prea puțini români își asumă astfel de riscuri. Riscul de a cheltui tot ce au strâns din salarii și prime pe călătorii îndelungate în locuri la care alți pot doar visa. Conceptul de bani pentru zile negre este încă adânc înrădăcinat în mentalitatea românului, care preferă să tragă tare în tinerețe și să se odihnească la bătrânețe.

Circula un viral pe net despre viață și ciclul ei trist: te naști, muncești, plătești taxe și mori. Este reconfortant să vezi că se poate și altfel, dar pentru asta îți trebuie curajul fenomenal de a nu te mai gândi la ziua de mâine. Pentru că a renunța la o sursă stabilă de venit pentru a trăi liber și fericit și a face ce vrea mușchiul tău în fiecare zi vine cu un mare risc. Falimentul. Și zic asta deși acești globetrotteri nu călătoresc în stilul fiță, puf, resort, cum o fac majoritatea turiștilor de august, să zicem.

1551620990979-The-Happy-Kid-2

Alina și Eric în Hang Múa - Hoa Lư

I-am prins pe Alina, Andrei și Eric tocmai în momentul în care au ajuns în Kuala Lumpur, după o perioadă mai lungă petrecută în Bali. Este vorba despre o familie de tineri trecuți de 30 de ani din Cluj: Andrei e medic dentist, iar Alina e absolventă de Finanțe și până în primăvara trecută a lucrat ca manager într-o multinațională. Ea este și cea care m-a lămurit cum stă treaba cu aventura lor prin lume.

Publicitate

VICE: Când v-ați dat demisia și câte locuri din lumea asta ați vizitat până acum?
Alina: Ne gândeam de ceva vreme să ne schimbăm prioritățile și să ne reorganizăm puțin viața. Însă primăvara trecută ne-am făcut curajul necesar. Eu am demisionat, iar Andrei și-a luat o pauză de la activitatea din cabinetele sale. În iunie, am plecat spre Bonaire, o mică insulă din sudul Caraibilor. De atunci am vizitat vreo 14 țări și am trăit cele mai frumoase momente de familie din întreaga noastră viață.

Care a fost triggerul?
A fost o decizie luată treptat. Factorul principal a fost timpul petrecut cu fiul nostru. Nu ne-a plăcut niciodată că el stătea cu alte persoane mai mult timp decât cu noi doi, la un loc. Copilăria lui trece extrem de repede și chiar nu ne dorim să ajungem peste 15 – 20 de ani să regretăm că nu am petrecut mai mult timp împreună acum. Astfel, am început să ne gândim „ce ar fi dacă”. Planul de a călători prin lume a părut suficient de atrăgător cât să îl și punem în aplicare.

Cât de greu e să călătoriți cu un copil de trei ani?
Nu mi se pare deloc greu să călătorești cu copilul, e oricum mai simplu și mai plăcut decât să stai cu el acasă. Există momente dificile când ai un copil mic, mârâieli, crize de furie sau un deficit de răbdare, însă acestea nu au deloc legătură cu locația în care te afli. Dacă ne gândim la toate aspectele pozitive și la atașamentul care se formează între noi în această perioadă, chiar nu mai contează alte aspecte.

Publicitate

Ce ați câștigat de când ați renunțat la joburile full time?
Am câștigat clipe de neuitat în familie și experiențe care să ne ajungă pentru o viață întreagă. Acestea sunt mai valoroase decât orice altceva și nu le-am schimba cu nimic.

1551621030891-The-Happy-Kid-3

Andrei, Eric și-un urs de pluș în Dubai

Am văzut multe locuri exotice vizitate de voi: insule din Caraibe, Vietnam etc. Cum vă finanțați?
Majoritatea acestor locații au un cost al vieții semnificativ mai mic decât România. Acesta a fost unul din criteriile de care am ținut cont când ne-am stabilit itinerariul. Când călătorești pe termen lung, nu stai într-un resort, mănânci mai rar la restaurant și nu mergi în excursii organizate, cu ghid. Astfel, costurile sunt mult sub ceea ce pare la prima vedere. De fapt, cheltuielile noastre medii lunare sunt sub cele pe care le aveam când locuiam în Cluj.

Am ales să nu ne cheltuim economiile pe-o mașină mai bună sau ca avans pentru o casă mai mare. Am preferat să cheltuim acești bani pe experiențe de viață, cu asta rămânem în final. La economiile avute se adaugă și activitate noastră online. Am urmat un curs de travel writing în urma căruia am învățat multe lucruri care ne ajută să călătorim mai ieftin. Avem numeroase colaborări și bartere cu hoteluri, restaurante sau alte entități din domeniul turistic. De exemplu, sunt țări în care nu am plătit deloc cazare, fiind acoperită integral din activitatea de pe blog.

E ușor de zis „mă las de job și plec în lume”. Mă gândesc că totul pleacă de la economii.
Ai perfectă dreptate, e ușor de zis. Până nu îți pui problema să pleci, nu știi cum e. În alte țări e o practică mult mai frecventă. Chiar am cunoscut în ultimele luni oameni care călătoresc pe termen lung, de pe tot globul, din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia, dar și Polonia sau Peru, chiar și câteva tinere cupluri de români.

Publicitate

Da, ai nevoie de niște bani, dar e mai mult vorba de mentalitate și de renunțarea la un confort și la un echilibru. Sunt în România mulți care și-ar permite o pauză pentru a călători câteva luni sau pentru a petrece mai mult timp cu familia. Observ însă că majoritatea preferă să dea banii respectivi pe haine și bijuterii de firmă sau pe o mașină „mai tare”. Înțeleg și conceptul de vacanță luxoasă, dar trebuie să fii conștient că banii pe care îi dai într-o săptămână ți-ar ajunge una – două luni într-un alt stil de călătorit.

Cel mic ce înțelege din toate călătoriile astea?
Suntem realiști și știm că Eric nu își va aminti în mod conștient de aceste momente. Însă nu acesta e scopul, ar trebui să mai așteptăm opt – zece ani pentru așa ceva. El își creează acum un atașament puternic și sigur față de noi, care îi va fi extrem de util toată viața. De asemenea, și expunerea la diferite medii, stimuli, culturi etc. îl dezvoltă foarte mult. Suntem uimiți că își amintește detalii despre ce am vizitat împreună acum aproape o jumătate de an sau că face conexiuni și comparații între locațiile pe care le vede.

Prin câte țări ați ajuns?
Am vizitat împreună destul de multe țări. Însă scopul nu a fost de a „bifa” o listă de destinații sau de a avea o statistică impresionantă. Nici măcar nu am stat să le număr până de curând, când am primit întrebări pe tema asta. Pur și simplu am fost întotdeauna pasionați de călătorii, iar nașterea unui copil nu a fost un motiv să renunțăm la asta. Nici să îl lăsăm acasă și să mergem singuri în vacanță nu a fost vreodată o opțiune pentru noi.

Publicitate

Am început să călătorim împreună de când era bebeluș, inițial în România și în apropiere, apoi în restul Europei. Am ajuns la 10 țări, printre care Ungaria, Italia, Grecia sau Turcia. De anul trecut din iunie, de când am plecat de acasă, am vizitat 14 țări. Am început din Bonaire, apoi am mers în America de Sud (favorita noastră a fost Columbia), apoi Mexic, SUA, pentru a ne întâlni cu prieteni stabiliți acolo, și am trecut în Asia, unde cel mai mult ne-au plăcut Sri Lanka și Thailanda.

1551621062924-The-Happy-Kid

Andrei și Eric la apus în Bali

Cât vreți să țineți stilul ăsta de viață?
Înainte de a pleca de acasă ne-am stabilit un buget clar, dedicat acestei aventuri. Totul e bine planificat. Eu am lucrat suficient cu bugete de corporații pentru a putea organiza inteligent un buget personal. Mai mult decât atât, având în vedere avântul pe care l-au luat colaborările noastre de pe blog, s-ar putea ca acest buget să ne ajungă o perioadă mai lungă decât am preconizat.

Ați avut și situații nașpa – probleme de sănătate, de exemplu?
Nu am întâmpinat probleme majore până acum, sper să nu fie cazul nici în continuare. Din fericire, niciunul dintre noi nu a avut probleme de sănătate și cred ca imunitatea lui Eric s-a dezvoltat extrem de mult călătorind. Am fost foarte atenți în alegerea destinațiilor și din punct de vedere medical. Înainte de a pleca din țară, ne-am consultat atât cu medicul lui Eric, cât și cu un specialist în boli infecțioase și tropicale. Astfel, am evitat locații unde ar fi fost necesare vaccinări suplimentare, pentru febră galbenă, de exemplu, sau unde există potențial crescut de afecțiuni cum ar fi malaria.

Publicitate

Ce ați recomanda din România unor turiști care-s plecați prin lume ca voi?
Călătoriile prin țări tropicale m-au făcut să-mi dau seama că-mi lipsesc mult zonele montane din România, în special Apusenii, care sunt aproape de casă pentru noi. Obișnuiam să mergem destul de des în zonă, iar când aveam timp ne relaxam la Raven’s Nest, în Sălciua, județul Alba, care e una din locațiile noastre preferate.

Interviul a fost condensat și editat pentru claritate.

Pe cei trei îi poți urmări pe blog, Instagram sau Facebook.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre călătorii:
**[Ce am învățat dintr-o călătorie în Cuba, ca turistă română

](https://www.vice.com/ro/article/yw3ne5/calatorie-in-cuba-ca-turist-roman)[M-am plimbat prin Europa și România fără bani și-ți zic cum s-o faci și tu

](https://www.vice.com/ro/article/vbge7y/m-am-plimbat-prin-europa-si-romania-fara-bani)Călătoria cu Transsiberianul m-a învățat cât de apropiați sunt rușii de români**