Publicitate
Cele mai scumpe chirii din România

Garsonierele săptămânii în Cluj: jeg, da, duș, poate

„Finisaje moderne” înseamnă mobilier mai nou de 20 de ani.

de Sonia Bloțiu
21 Ianuarie 2019, 9:37am

Colaj din imagini via cele două anunțuri de pe Facebook

Știu că în mod normal îți arătam o singură ofertă, dar, de data asta, ți-am pregătit două garsoniere a căror prezentare e atât de scurtă, încât merită să le prezint împreună. Poate că vrei să le compari sau chiar să le iei la pachet.

Una dintre ele este pe strada Fabricii, din Cluj, la vreo 40 de minute de mers pe jos până în centru. Nu este o zona preferată de majoritatea celor care-și caută chirie în Cluj, dar măcar aici ai șanse să găsești prețuri mai decente. Cealaltă chirie este în zona Someșeni, pe strada Traian Vuia. Adică în zona aeroportului, de unde faci aproape o oră și jumătate până-n centru, pe jos. Evident, zona asta este și mai puțin căutată.

Prima garsonieră se dă cu 220 de euro pe lună, iar cea de-a două cu șapte sute de lei, adică vreo 150 de euro. Îți fac turul ambelor oferte și te las pe tine să decizi care-și merită mai mult banii.

Garsoniera de pe Fabricii, cât de cât dotată, ca să fie bine, să nu fie rău

garsoniera

Imobilul are 30 de metri pătrați și este dotat cu „finisaje moderne” și alte chestii de bun simț, gen mașină de spălat, centrală, frigider, aragaz cu cuptor și microunde.

canapea

Chestia e că eu nu le-aș numi neapărat finisaje moderne, dar m-am obișnuit deja ca termenul să fie folosit ori de câte ori mobilierul e mai nou de 20 de ani. Dar poate că nu e așa rău, în fond ai dulapuri în care să-ți îndeși lucrurile, ai o canapea extensibilă și ceva spațiu în care să mișuni în timpul liber.

canapea

Ai și un televizor ușor depășit, dar tot e mai bine decât nimic. Dar la cât gol a rămas în singura cameră, ar cam trebui o masă pe care chiriașul să poată mânca, pentru că în bucătărie te sufoci.

masina de spalat

Serios, am văzut cămări și debarale mai spațioase decât bucătăria asta necăjită. Nu sunt încă sigură dacă modelul ăla de mașină arată așa sau proprietarii au instalat un blat de bucătărie peste. Știi tu, ca să ai pe ce să-ți tai și tu o ceapă.

calorifer

Baia cred că are aceleași dimensiuni ca bucătăria. Ca atare, dușul e unde vrei tu să fie. Pe toaletă, pe chiuvetă sau pe ambele în același timp. Sper totuși că, pe undeva, există și o chiuvetă în garsoniera asta, că nu se vede una nici în bucătărie, nici în baie.

Garsoniera din Someșeni, în care s-a început ceva, dar tot neterminată a rămas

garsoniera

În anunț nu se prea intră în detalii, dar nici pozele nu te prea ajută, doar te fac să-ți pui și mai multe întrebări.

pat

Nu știu dacă e de la lumină sau de la calitatea fotografiei, dar camera asta parcă cere să fie zugrăvită. Pe lângă asta, garsoniera pare supradotată și incompletă în același timp. Ai mașină de spălat, ceea ce e ok, dar acolo în colț par a fi două frigidere. E posibil ca cel din spate să fie totuși dulap, dar încă nu sunt sigură dacă pe ușă sunt lipiți magneți sau stickere. După cum am spus, pozele te fac să te scarpini tot mai mult în cap, că nimic nu e ceea ce pare a fi.

pat

Patul e format din două paturi mai mici, ceea ce e util dacă te muți acolo cu partenerul. În caz de o ceartă urâtă, unul dintre voi își poate trage jumătatea lui de pat mai încolo.

bucatarie

În bucătărie nu știu exact ce se întâmplă. Furtunul de la mașina de spălat e peste tot, iar în loc de aragaz, ai un taburet. E ciudat că tot colțul ăla pare că ar fi fost început cu un plan bun în cap, dar cineva a abandonat pe parcurs. Adică proprietarii au apucat să monteze o hotă și să lase spațiu pentru aragaz, dar s-au răzgândit pe parcurs și au pus blatul.

Trebuie să recunosc, asta chiar e o premieră pentru mine. Am văzut apartamente fără hotă, dar cu aragaz, am văzut fără aragaz și fără hotă, dar niciodată cu hotă și fără aragaz. Dar sunt o fire optimistă și prefer să cred că e în plan să pună unul. Cine știe, poate reușește cineva să și ascundă furtunul ăla de la mașina de spălat.

baie

Și, în final, baia care pare ceva mai spațioasă decât cea din prima garsonieră. Ai un spațiu delimitat pentru duș, iar, dacă montează și o perdea, nici nu vei stropi toți pereții.

Sincer, nici nu știu care ofertă e mai bună. Pe de-o parte, prima garsonieră are un aragaz și e mai aproape de centrul orașului. Pe de altă parte, a doua are hotă și este considerabil mai ieftină, dar destul de departe de centru. Cert e că, dacă ai reuși să combini cumva resursele din ambele oferte, ai putea obține o chirie chiar drăguță.

Editor: Ioana Moldoveanu