Cum mi-am reluat viața sexuală după herpes

Articolul a apărut inițial pe Broadly

Eu am urmat o școală catolică, iar singura educație sexuală pe care am primit-o se baza exclusiv pe abstinență. Căsnicia era sfântă, iar sexul doar în scopul procreării. Când am intrat la facultate, am avut prima experiență de educație sexuală. A fost ceva foarte clinic, ca la carte, genul de educație în care înveți despre contracepție, IUD și cum să te ferești de bolile cu transmitere sexuală.

Până să capăt herpesul, nici nu am realizat că aveam o prejudecată față de BTS-uri. Eu consideram oamenii care se îmbolnăveau de BTS-uri ca fiind murdari și bolnavi și nu se protejau în timpul sexului. Astfel de prejudecată te limitează și a fost un lucru pe care a trebuit să mi-l scot din sistem. Eu cred că se trage din media: personaje precum antrenorul Carr din Mean Girls e un exemplu bun sau The Hangover, un film plin de glume despre herpes.

Nu găsești nimic în media care să spună: „E posibil ca într-o zi să contractezi o BTS, dar e ceva comun și o să poți să te bucuri în continuare de plăcere.” Eu nu am primit niciodată mesajul ăsta. După ce am fost diagnosticată, nimeni nu mi-a spus că pot avea în continuare o relație serioasă sau chiar și una casual.

Am contractat herpes în 2015. Am făcut sex consensual cu cineva pe care-l știam de ceva vreme și cam două săptămâni mai târziu am simțit niște dureri ciudate în jurul vulvei. Doctorul a luat o probă pentru teste și a fost extrem de dureros. Îmi amintesc că am plâns și o asistentă mă privea cu milă. Testul a ieșit pozitiv pentru herpes.

Din acel moment, m-am simțit complet dezgustătoare, trădată, nedemnă de a fi iubită și lipsită de speranțe pentru viitorul meu. Tatăl meu a fost cu mine la doctor când am fost diagnosticată și țin minte când am plecat cum repetam printre lacrimi, „Cine o să mă mai iubească acum cu asta?”. Nu am vrut să dau vina pe partenerul meu că mi-a dat herpes, pentru că noi nu discutasem despre contracepție. Așa că momentul ăla m-a trezit la realitate și mi-a schimbat felul în care comunic despre sex cu alte persoane. Ce pot spune despre cum te afectează un diagnostic de BTS? Practic te forțează să porți discuția de sănătate sexuală pe care ar trebui să o ai cu orice partener, dar probabil că nu se întâmplă.

Herpesul este o infecție a pielii cu două tulpini. Există HSV1 și HSV2. HSV2 se manifestă în general în jurul organelor genitale și se transmite tot pe acolo, iar HSV1 este herpesul oral. Când e vorba de sex, chiar dacă nu ai un focar cutanat, asta nu înseamnă că nu poți transmite boala. Este important să iei măsuri de precauție când faci sex cu cineva care nu are herpes. Unii oameni urmează tratament supresiv când sunt în relații serioase [ce reduce probabilitatea apariției unui focar de herpes). Prezervativele, atât interne, cât și externe sunt bune, dar din moment ce herpesul este transmis prin contactul piele-pe-piele, poți să capeți prin expunerea regiunii organelor genitale dacă ai un focar, așa că prezervativele nu prea te ajută în cazul ăsta.

După ce am fost diagnosticată, când mă uitam în oglindă, simțeam că nu mai știu cine sunt. De abia absolvisem facultatea, aveam un super internship, dar totuși mă simțeam complet pierdută. A fost foarte greu să vorbesc despre asta cu persoana de la care am contractat herpesul. Am încercat să mă întâlnesc cu el și să-i spun în persoană, dar el tot îmi zicea că e prea ocupat, așa că până la urmă i-am trimis un mesaj. Ăla a fost începutul sfârșitului.

Am continuat să facem sex, dar nu aș putea să-l descriu ca fiind satisfăcător. Cred că încercam să mă simt că încă merit dragoste și, în adâncul sufletului, îmi doream să fie acolo pentru mine. El a fost o persoană cu care am avut o conexiune pe bune de când ne-am cunoscut și mi-a plăcut foarte mult.

El s-a despărțit de mine printr-un mesaj pe Snapchat, iar experiența asta m-a îndemnat să mă accept și să mă iubesc așa cum trebuie. Sunt genul de persoană care crede că totul se întâmplă pentru un motiv, chiar dacă pe moment pare ceva dureros. După ce am încheiat relația asta, am făcut pași mici către explorarea mea sexuală. Masturbarea este o reintroducere utilă în plăcerea sexuală după un diagnostic BTS, deoarece te deconectează un pic de corp, iar în același timp îți permite să primești plăcere.

Iubitul meu actual e o persoană pe care o cunosc din facultate. Am fost deschisă online despre herpes, așa că toți prietenii mei de pe Facebook știu. Am început să discutăm și să flirtăm online, apoi am fost la o petrecere, unde ne-am combinat. Nu am făcut sex atunci, deși ne-am prostit un pic și a fost atât de natural. El nu a considerat herpesul o chestie atât de gravă, doar m-a întrebat cum ar trebui să se protejeze, fără să pară ceva dramatic. Atitudinea lui a fost atât de importantă pentru mine, faptul că m-a acceptat așa cum sunt a fost un catalizator în realinierea mea cu partea sexuală. Prima oară când am făcut sex, nu a fost nimic extravagant. Eram la el în dormitor și am folosit un prezervativ, a fost plăcut și blând. A fost ca o reinițiere în sex și am simțit din nou că merit plăcere.

Am trecut prin multe până să ajung în punctul în care să discut confortabil despre diagnosticul meu cu herpes și să militez în numele celorlalți care resimt prejudecata BTS-urilor. După ce am aflat prima oară, am stat ore în șir pe internet, să mă documentez. Internetul te ajută dar și te distruge. Am dat peste activista pentru herpes Ella Dawson și i-am admirat sinceritatea și devotamentul de a disipa stigma. În acel moment din viața mea, eu îmi doream să devin terapeut sexual, așa că m-am gândit: „Știi ce? M-am săturat să țin toată rușinea asta în mine. Vreau să o scot la lumină.”

Între timp, am învățat că vulnerabilitatea creează schimbare. Când ești vulnerabil și sincer, poți să ajuți oamenii să facă schimbări pozitive în viețile lor. Așa că așa am ajuns să vorbesc în public despre herpesul meu și să lucrez cu alți activiști pentru a educa oamenii despre realitatea de a trăi cu o BTS. Nu m-aș fi gândit niciodată că asta o să ajung să fac profesional, dar am vrut să le ofer oamenilor acces la resursele pe care eu nu le-am avut atunci când am fost diagnosticată. Pur și simplu am vrut să schimb viața măcar unei persoane, iar acum a devenit munca vieții mele. Primesc mesaje la ordinea zilei de la oameni care-mi spun: „Mulțumesc pentru că exiști.”