Publicitate
Chestii

Cum e să fii moldoveancă în București

Bucureștiul e senzația aia pe care o simți când vrei să înjuri că toți se împing în tine, dar după, în metrou, un copil te ia din greșeală de mână și îți zâmbește rușinat.

de Alexa Bejinariu
01 Martie 2018, 12:45pm

Autoarea. Fotografii din arhiva personală a autoarei

Sunt din Suceava, orașul ăla unde toți oamenii zic că-s din Bucovina, dar doar jumătate din ei au dreptate. Ba chiar din cel mai mare și cel mai șmecher cartier din Suceava, prin toată măreția austro-ungară, a rămas în Moldova. Se cheamă Burdujeni și are singurul mall din Suceava, o gară mișto care e patrimoniu național și primii mei 19 ani. Cred că asta, firea mea rebelă și, bineînțeles, accentul mă fac destul de moldoveancă.

Prima oară când am ajuns în Capitală a fost fix la admitere. Tot liceul m-am ținut că dau la facultate la Cluj, dar în a 12-a am cunoscut niște bucureșteni simpatici, chiar politicoși, așa că mi-am zis că s-ar putea să-mi placă Capitala. Totuși, trecerea n-a fost ușoară, mai ales când ești un copil venit din orășelul unde, vrei nu vrei, te întâlnești peste tot cu foști prieteni și foști colegi de liceu, generală, ba chiar grădiniță.

Primul meu an a fost plin de șocuri culturale. Câteva din ele le-am înșirat pe aici, ca să știi la ce să te aștepți.

Te lupți cu preconcepțiile din Antichitate legate de moldovence

Mama mi-a zis, înainte să plec la București, „vezi că acolo toți cred că moldovencele sunt bune bucătărese și beau mult”. Pe a doua am nimerit-o, dar oamenii încă așteaptă să scot sarmale din buzunare.

Adevărat, mama gătește genial și trimite pachete de săturat tot căminul, dar, deși omleta mea e fenomenală, nu cred că intră la „bună bucătăreasă”. Cum a spus și un prieten „tata mi-a zis să mă însor cu o moldoveancă, pentru că ele gătesc bine. Nu te-a cunoscut pe tine.”

Oamenii încă sunt uimiți cum nu mă apropii de țuică sau pălincă, dar mai surprinși sunt când văd câtă bere și cât vin pot bea. Într-o cameră plină cu oameni, am fost votat omul care duce cel mai mult la băutură. Un premiu cu care mama s-ar mândri teribil!

Tradițiile din martie sunt complet altfel

Când eram în generală, de 1 martie mergeam la școală cu mărțișoare și pe 8 mă întorceam cu o pungă plină de ciocolate. Nu, nu glumesc, pungă full de ciocolată. Noi dădeam mărțișoare la băieți și ei ne aduceau de Ziua Femeii câte o ciocolată, care era mai bogat aducea și un ursuleț de pluș. La liceu ce ne-am șmecherit, erau cadouri mai mari și le luam la comun.

Totodată, de 8 martie mai luam și flori mamelor, practic în Suceava se sărbătorește și ziua mamelor și a femeilor. Mă rog, a fetelor. Ajunsă în București... doar mărțișoare de 1 martie. Nicio ciocolată, niciun ursuleț de pluș. Not nice.

Mint, anul trecut am primit și un sticker cu Bravo, ai stil și un Kinder Bueno.

Accentul și regionalismele sunt drăguțe, mai puțin când se râde de tine

Acum vreun an venise o prietenă din Suceava la mine și, ca niște domnișoare respectabile, am mers la shaorma. Momentul simpatic a fost când băiatul a întrebat-o pe prietena mea dacă vrea și pătrunjel.

„Da, oleacă. Dar OLEACĂ să fie!!”. S-a prins după ce-a început să râdă băiatul și toți oamenii din jur.

Noi nu ne murdărim, ne răpănoșim și clar papucii nu sunt niciodată doar papuci de casă. La noi toți șlapii, ghetele, cizmele, adidașii Nike sunt papuci. Iar de fiecare dată când am spus propoziția „mi s-au murdărit papucii”, referindu-mă la orice numai nu la papuci de casă, toți din jur au râs ca la cea mai bună glumă din univers. Niște amuzanți moldovenii!

Piure pireu, pateu pate.

Capitala e plină de moldoveni

Un prieten are o vorbă „cred că numai eu și tata am rămas bucureșteni aici, și oricum și bunica lui e din Moldova”. Nici nu-mi amintesc de câte ori am auzit „ești din Moldova? Și eu”. Chiar și câțiva oameni din Brăila și Galați au avut replica asta.

E plină Capitala de moldoveni. Olteni și ardeleni mai rar, dar noi și, bineînțeles, bucovinenii suntem peste tot. Casierița de la Cora din Afi care lucrează part-time la radio e moldoveancă. Și colegul ăla frumușel și verișoara iubitului colegei mele de cameră. Și pun pariu și omul lângă care stai acum în metrou sau măcar cățelul lui.

E invazie, mâine-poimâine se mută capitala Moldovei la București sau e epidemie de papuci în toată țara. Zic doar.

În București învață moldovenii cum să traverseze pe roșu

Problema Bucureștiului nu e aglomerația, ci graba și lipsa de răbdare. Bă, nici moldovenii nu sunt ca ardelenii, dar noi știm ce înseamnă un semafor. Știi că ești moldovean în momentul în care toți trec pe roșu și tu ești singurul care așteaptă. Dacă mai e cineva lângă tine care așteaptă, faceți cunoștință, cu siguranță e moldovean și e prima lui dată când vine în București. Zic asta, pentru că așa mi-am făcut un prieten sucevean, la trecere în București. Eram în primul an, m-am mai șmecherit de-atunci.



Asta și momentul în care un coleg m-a pus să traversez pe la Unirii printre mașini. Ori pușcărie ori moarte curată.

De fiecare dată când văd că se grăbește cineva urât tare, îmi spun veșnica replică în cap: „Stai liniștită, oricum toți ajungem în același loc”. De-asta întârzii oriunde aș merge.

Oamenii ori te iubesc, ori te urăsc

E simplu. Ca moldovean nu e cale de mijloc, ori oamenii te iubesc, ori te urăsc. Mai ales când îți aud „șî”-ul. Dacă ești fată, sunt mai multe șanse să fie prima variantă.

Un prieten m-a pus la un moment dat să mă înregistrez povestind ceva, să le arate și altor oameni. Ca un clovn mai exact.

Colegii de muncă o să facă „aww” când o să zici „oleacă” și, dacă o să ai un șef nașpa, o să-ți zică să vorbești mai nemoldovenesc la telefon. Nu al meu, al meu e șmecher și mi-a zis că pot vorbi cum vreau eu, că ăsta e farmecul meu.

Băieții de la shaorma iubesc moldovencele, unul chiar mi-a propus un măritiș, iar altu’ mi-a zis că atunci când mă întorc, să-i aduc și lui o moldoveancă, dacă eu sunt luată. Pentru fetele interesate, „la Băiatu”, la Romană.

RATB-ul e moartea orientării în timp și spațiu, chiar și când folosești Google

Da, n-avem metrou în Suceava, dar când am ajuns aici, am mers singură cu el și nu m-am rătăcit. Ce m-a bătut este RATB-ul și Google Maps.

În București, vezi controlorii de la distanță, au vestuțele alea albastre. Încă un pic și le puneau și o săgeată luminoasă pe care să scrie: „Dă-te jos, că vin”. București practic te tentează să fentezi sistemul. În Suceava, nu funcționează așa. E o tanti talentată în echilibristică care, oricât de aglomerat ar fi, se plimbă peste tot cu determinare și fără oboseală. Tu îi dai doi lei, ea îți dă bilet. N-ai? Te dă jos și aia e.

Google Maps-ul m-a ucis mai tare. În anul I trebuia să ajung rapid la o ședință și eram pe la Romană. Aplicația îmi zicea că trebuie să iau un autobuz vreo trei-patru stații. Decât să întreb pe cineva, am preferat să traversez strada aia de șase ori. Tot nu înțelegeam pe ce parte ar trebui să fie autobuzul meu. Când în sfârșit m-am suit într-unul, nu pentru că eram sigură, ci pentru doar l-am luat la nimereală pentru că nu mai aveam chef, mi-am dat seama că localul unde trebuia să ajung era în Centru Vechi.

Cel mai reprezentativ pentru relația mea cu Bucureștiul e momentul în care, plină de nervi, plouată și teribil de întârziată, am ajuns în Centru Vechi și-am auzit melodia „Killing me softly”, cântată la saxofon. Bucureștiul e senzația aia pe care o simți când vrei să înjuri că toți se împing în tine, dar după, în metrou, un copil te ia din greșeală de mână și îți zâmbește rușinat.

Tagged:
Features
opinie
accent
bautura
aglomeratie
RATB
Semafor