depresie

Care sunt efectele depresiei după naștere pe termen lung

Cum putem stopa perpetuarea unui tipar de depresie?
14 Martie 2018, 5:00am
Yuko Hirao

Mama mea, care are 54 de ani, a avut mari probleme cu depresia și anxietatea după ce i-a născut pe frații mei mai mici, dar mi-a zis că n-a auzit niciodată termenul de „depresie postpartum” decât după ce noi eram deja mari. Pe vremea aceea, nu existau atâtea informații despre subiect, așa că doctorii n-au știut s-o trateze. E imposibil să-mi dau seama dacă experiența ei are vreo legătură cu propria mea depresie postnatală. La urma urmei, în cazul meu au fost alți factori în joc: o relație dificilă cu tatăl meu, probleme financiare.

Totuși, studiile arată că un copil care are un părinte depresiv va suferi și el de depresie mai târziu. Un studiu recent publicat în JAMA Psychiatry a dezvăluit efectele pe care le poate avea depresia postnatală pe termen lung.

Cercetătorii au colectat informații de la aproximativ o mie de femei care au născut în Anglia din aprilie 1991 până în decembrie 1992 și apoi au subliniat factorii specifici de risc asociați cu depresia postpartum. Au fost examinate informațiile de la mamele care au avut depresie (moderată sau severă) cel puțin opt luni după naștere.

Au descoperit că se întâmplă des ca un diagnostic de depresie postpartum (DPP) să persiste ca depresie cronică până la a 11-a zi de naștere a copilului. Copiii acestor mame aveau un risc de patru ori mai mare să aibă probleme de comportament la grădiniță și în primii ani de școală și aveau șanse mai mari să aibă probleme cu matematica în adolescență. Până la vârsta de 18 ani, riscul ca acești copii să dezvolte depresie creștea de șapte ori.

E ușor să tragi concluzia că mamele care au depresie postnatală și copiii lor vor avea de suferit toată viața, dar mai sunt niște lucruri importante de notat despre acest studiu. Mai întâi, acest grup de mame suferea de DPP persistentă care dura între două și opt luni după naștere. Apoi, femeile nu au fost tratate corespunzător; se estimează că doar un singur procent dintre mame au luat antidepresive.

„Unul dintre lucrurile pe care le accentuează studiul e că probabil neglijăm depresia maternală și efectele depresiei nediagnosticate și netratate”, a zis Steven Levine, un psihiatru din Princeton, New Jersey, care crede că rezultatele acestui studiu reflectă educația limitată cu privire la sănătatea mentală maternă din vremea respectivă. A mai zis că, în ziua de azi, se fac teste mai riguroase care împiedică perpetuarea acestor tipare.

„Mi-aș fi dorit să fiu o mamă mai veselă”, mi-a zis mama în timpul unei conversații pe acest subiect. Mi-a zis că dacă ar fi avut parte de o educație mai bună și mai multă susținere, maternitatea ar fi fost o experiență mai plăcută pentru ea. Nu am vorbit despre potențialul unui rezultat mai bun pentru mine și frații mei, ci ne-am conectat printr-o experiență comună – depresiile noastre postnatale și diferențele între tratamentele pe care le-am primit fiecare.

Erin Heger, o scriitoare de 28 de ani din Kansas City, Missouri, a zis că mama ei a primit tratament pentru DPP și e foarte deschisă despre experiența ei. Mama ei își descrie depresia ca pe o amorțeală. „Era ca și cum n-ar fi existat culoare pe lume.” I-a povestit lui Heger despre gândurile ei suicidale și despre cum i s-a transformat depresia postpartum într-o depresie cronică pe care a tratat-o cu medicamente timp de douăzeci de ani.

Heger e convinsă că depresia mamei a avut un efect asupra ei; își amintește că mama ei era indisponibilp sau distantă în perioadele în care ea avea cea mai mare nevoie de ea. Își amintește și de episoadele de furie ale mamei ei, despre care știe acum că erau cauzate de DPP. Dar răbdarea mamei ei s-a ridicat deasupra tuturor problemelor.

Mama a primit ajutor și, din acest motiv, a reușit să fie cât mai prezentă posibil și să-mi creeze mie și fraților mei o copilărie fericită, mi-a zis ea și a adăugat că sinceritatea mamei ei a ajutat-o să-și depisteze la timp propria depresie postnatală. Frații noștri mai mici sunt de aceeași vârstă, ceea ce înseamnă că mama lui Heger a fost diagnosticată și tratată pentru depresie postpartum în aceeași perioadă în care mama mea n-a fost nici măcar supusă vreunui test.

Jenny Salvoni, o mamă de 35 de ani din Dallas, Texas, e o altă femeie care a experimentat atât DPP, cât și niște probleme de sănătate mintală cronice. Mi-a povestit că mama ei era furioasă și distantă și că nu-și amintește să fi încercat să-și trateze problemele mintale. Salvoni n-a mai păstrat legătura cu mama ei.

Salvoni ia tratament pentru tulburarea obsesiv-compulsivă și suferă, on and off, de depresie, de la vârsta de nouă ani. E hotărâtă să fie și mai vigilentă acum că e mamă. A observat încă de la început că are față de fiul ei de doi ani sentimente și comportamente similare cu cele ale mamei ei când era ea mică – tentația de a striga la el, de a se înfuria, resentimente și epuizare totală. Așa că a hotărât să meargă la terapie în mod regulat.

„Am făcut-o pentru că știam că am nevoie să-mi dau un reset și să învăț să interacționez cu oamenii într-un mod pozitiv”, a zis Salvoni. „Nu vreau ca fiul meu să simtă durerea pe care am simțit-o eu.”

E complicat să reduci impactul depresiei postpartum. De multe ori, povara cade pe capul mamei, care trebuie să caute tratament, iar accesul la îngrijire medicală e dificil.

Levine spune că în ultimii ani s-au mai schimbat lucrurile, dar doctorii tot nu se ocupă de mame atât de mult pe cât ar trebui.

Mamele care au depresie postnatală sau experiențe cu depresia înaintea sarcinii au un risc mai mare să dezvolte tulburări de stare postpartum. Tocmai de aceea sunt importante testările în timpul sarcinii. Totuși, aceste teste nu le ajută deloc pe mamele care au simptome de depresie abia la câteva săptămâni sau luni după nașterea copilului.

Levine a zis că e nevoie ca mamele să fie testate constant pentru depresie în primele luni de după naștere. Pentru a reduce efectele DPP asupra mamei și a copilului, Levine a zis că răspunsul pare simplu, dar e destul de complicat. „Doar pentru că ai primit un diagnostic, nu înseamnă că vei și tratată atât de rapid pe cât ai nevoie”, a zis el.

Levine mi-a enumerat limitările și alți factori care le țin pe mame pe loc: psihiatri indisponibili, așteptarea interminabilă în fața cabinetelor, tratamentele ineficiente. Totuși, le sfătuiește pe mamele care au probleme cu depresia să vorbească despre asta cu partenerul și prietenii și să caute ajutor specializat.

Mie, acest studiu mi-a reamintit cât de important e să continui să am grijă de propria sănătate mintală și să vorbesc sincer cu copiii mei despre depresia postpartum și despre impactul ei asupra lor.