Am întrebat români stabiliți în străinătate de ce s-ar întoarce în țară

Eu am sentimente amestecate pentru ziua de 1 Decembrie. Adică e OK, că e zi liberă și mai vine și mână-n mână cu Sfântul Andrei. Altfel, mă încearcă aceeași mândrie națională ca-n restul anului. Una mediocră, drept să spun. E bine și nu prea la noi în România, asta e clar. Adică, tu ca român care încă-ți mai duci zilele pe aici oscilezi între sentimentele astea: „Vreau să plec naibii de aici!“ sau „de ce naibii n-am plecat de aici?“.

Mai sunt și ăia care știu ei sigur că e greu și-n străinătate, că acolo ești singur și fără prieteni și-ți lipsește distracția colorată de acasă. De-aia am vrut să aflu direct de la sursă cum e de partea cealaltă, a românilor plecați din țară, și care este adevărul când îți faci un rost printre străini.

Te macină dorul de casă, te-ai mai întoarce într-o Românie roșie, aflată de atât timp în zodia PSD-ului, ți-e dor de mâncarea de la mama?

De șapte ani sunt plecată din țară. Ce ne-a ajutat enorm să ne adaptăm a fost grupul de prieteni români în care ne-am integrat aici, care ne-au primit foarte bine și ne-au spus ce avem de făcut și cum să facem. În România m-aș întoarce dacă mi-aș permite să-mi cumpăr o locuință cu banii jos (bani strânși aici) sau dacă mi-aș permite să plătesc ratele fără griji. Să găsesc un job care să-mi aducă nu doar satisfacție financiară, ci pe care să-l fac cu plăcere, în care să mă regăsesc.

Mi-ar plăcea să existe mai mult respect între români, să fie mai buni unii cu alții, să fie toți bine plătiți, să nu se mai plângă de neajunsuri. Să nu mai fie nevoie să muncească în străinătate, să aibă ce munci în România. Da, m-aș întoarce, dar m-aș readapta? Nu știu. Am lăsat o Românie în urmă acum șapte ani. Cum s-a transformat între timp?

Însă mi-e dor să petrec timp cu familia rămasă în țară și cu oameni dragi. Mi-e dor să merg la teatru, la târguri, la evenimente. Abia aștept să vin în București și să merg să văd „Bani din cer", să văd un stand-up comedy în limba română. Să mă plimb pe bulevarde și străzi, mi-e dor de peisaje, de vreme, de tradiții - botezuri, nunți, colindători, de mersul la biserică și de vizitat mânăstiri. Dacă ar fi să sintetizez într-un cuvânt, cel mai dor mi-e de stări sufletești.

Am plecat de aproape jumătate de an, dar fiindcă soțul meu plecase cu mai mulți ani în adaptarea mea s-a produs mult mai rapid. M-aș întoarce în țară dacă ar fi climatul politic, administrativ și economic stabil, astfel încât să poți să te desfășori normal, fără frustrări sau nesiguranță. Aici, cel mai mult îmi lipsesc lucrurile cu care suntem noi, românii, obișnuiți: evadări la munte sau la mare în grup de prieteni, taxele mai mici și familia. Mâncarea românească nu prea-mi lipsește, mi-am dat seama că e prea grea. Viața e bună cu sushi, salate variate și curcan. Sosurile, ciorbele și toate celelalte sunt delicioase, dar, după o vârstă, prioritizezi sănătatea și mâncatul „curat".

Sunt plecat din 1999, inițial în Rimini, Italia, apoi m-am mutat în San Marino. Adaptarea a fost destul de ușoară. Prin prieteniile pe care mi le-am făcut destul de repede, am reușit să mă integrez. Poate și pentru că eram destul de tânăr sau că în grupul meu de prieteni erau toți localnici.

Acum, sistemul politic, birocrația și corupția sunt doar câteva dintre lucrurile care mă fac să mă răzgândesc de fiecare dată când îmi vine în minte să mă întorc în țară. Cu siguranță, aceste lucruri există peste tot în lume, dar în România au ajuns aproape un lucru normal și până nu se vor schimbă, îmi este greu să cred că o să mă întorc. Îmi lipsește familia și mi se face dor de București, orașul în care am crescut și care, cu bune și cu rele, este și va fi mereu în inima mea.

Am plecat în ianuarie 2011. Primele șase luni au fost mai dificile, dar apoi a început să fie din ce în ce mai bine. Acum sunt foarte fericit și nu simt să-mi lipsească ceva. Nu îmi imaginez în ce condiții m-aș întoarce să locuiesc în România. Dar niciodată să nu spui niciodată. Și adevărul e că nu mi-e dor de nimic din România, în afară de prietenii care încă mai locuiesc pe acolo, dar vorbim des și ne vedem de câteva ori pe an. Familia este toată mutată în Germania și SUA și am două supermarketuri cu produse românești și un restaurant românesc, toate foarte aproape de mine. Nu-mi imaginez de ce m-aș întoarce în altă calitate decât cea de turist.

Locuiesc în Franța de 15 ani. Am avut noroc să cunosc aici persoane minunate care m-au găzduit și ajutat din toate punctele de vedere, astfel încât să pot să reiau studiile, să obțin o diplomă și să reușesc să găsesc mai ușor un loc de muncă interesant.

Ca să revin, ar trebui să existe schimbări enorme. În primul rând, schimbări pe plan medical, atât legat de cadrele medicale, cât și în ceea ce privește normele de igienă din spitalele publice din România. Sunt condiții insalubre la fel sau chiar mai groaznice decât în țările slab dezvoltate. Pe plan uman, nu fac o generalizare, încă mai există persoane competente în spitalele din țară, însă sunt și foarte multe cadre medicale (asistente) incompetente, cu studii care lasă de dorit și o mare parte angajate cu pile, mai pe românește.

Alte condiții pentru a mă întoarce în țară ar fi oportunități interesante pe plan profesional și salarii decente. Pe plan guvernamental, o conducere fără corupție. Deși românii sunt împotriva corupției, o mare parte dintre ei recunosc că au fost implicați într-un act de primire sau dare de mită. Din nefericire, este o boală națională. Acum, nu pot spune decât că-mi lipsesc cel mai mult cei dragi, familia și prietenii. Câteodată, mi-e dor de bucatele tradiționale românești, pe care nu reușești niciodată să le faci aici ca la mama sau la bunica acasă.

Am plecat de nouă ani. Adaptarea aici, în Irlanda, a fost ușoară, oamenii sunt foarte mișto și toleranți. Și eu chiar mă întorc în țară, cel puțin pentru o perioadă, din ianuarie 2018. Corupția e singura care mă sperie, iar direcția naționalistă - anti-UE, de aici - mi se pare foarte periculoasă. Din România îmi lipsesc oamenii mișto și viața socială.

Interviurile au fost editate și condesate pentru claritate.