Fotografii cu românii care dansează pe muzică lăutărească precum niște zei
Fotografii de Răzvan Băltărețu
Foto

Fotografii cu românii care dansează pe muzică lăutărească precum niște zei

Muzica de la Balkanik Festival e muzica de unde ne-am născut. Putea fi alta, dar nu-i. Nu înțeleg de ce unii se laudă c-o urăsc.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
26.9.17

De aproape un an m-am dus cam la toate evenimentele cu manele din București. Nu pentru că sunt cel mai activ fan. Nu pentru că altceva mai bun n-am găsit. M-am dus, pentru că nu aș vrea să ignor genul ăsta. Desigur, e cel mai popular, dar nu este cel care reprezintă cel mai bine regiunea în care se regăsește România. Mai potrivit ar fi să spui muzică balcanică. Mie nu-mi place cuvântul ăsta, îmi place mai mult să spun „muzică lăutărească". Și de fiecare dată când cineva mă întreabă de ce mă duc pe la concerte sau festivaluri d-astea, îmi aduc aminte niște versuri.

Publicitate

„Prin sunet de tambură și glasuri de manele, / Cadânele frumoase le cheamă la zăbrele". Astea nu-s versuri din vreun hit recent, au fost scrise de Vasile Alecsandri în secolul 19 în lucrarea destul de amplă Murad Gazi Sultanul și Becri Mustafa. Nici măcar denumirea de „manele" nu-i o creație recentă. Da, genul ăsta vine la pachet cu toate stereotipurile lui, dar poți sta departe de el, dacă vrei. Ce n-ar trebui să faci e să îl confunzi cu muzica lăutărească. Versurile sunt altfel, raportarea la bani, iubire sau societate e alta, chiar dacă tot cântăreții romi s-au remarcat în ambele.

Citește și: Ce trebuie să știi despre BalKaniK Festival, unde străinii vin să cânte muzică lăutărească

Și așa ajung la colecția de poze pe care vreau să ți-o arăt. La Balkanik Festival de anul ăsta au fost mai multe formații din afară decât din România și toate pe genul ăsta, care te face să dai din șolduri, dacă ești femeie, sau să ridici o mână în aer și să pocnești din degete, dacă ești bărbat. Am tot fotografiat oameni în cele două zile de festival și a fost mai clar ca niciodată că genul ăsta nu-i doar pentru hipsteri, romi sau săraci. E pe mai multe niveluri sociale. Nu e bine sau rău, ci, pur și simplu, așa e.

O chestie pe care am remarcat-o și după un concert cu Adi Minune era că în fața manelelor sunt cu toții egali. Am sesizat din nou treaba asta la festivalul care vine fix la începutul toamnei, pentru că nici măcar nu înțelegeam versurile, dar ritmul era acolo. Îl puteam „înțelege" și fără să-mi pese de unde sunt oamenii care cântă pe scenă. Și ca mine mai erau câteva sute de oameni. Să nu mai zic de două fete din Spania, care dansau ca și când s-ar fi născut pe ritmurile turcilor sau celor de la Fanfare Ciocârlia. Dar, gata, las fotografiile astea aici ca să vezi ce se mai întâmplă în societate, cât ești ocupat cu stereotipurile.

Publicitate

Urmărește-l pe Răzvan pe Facebook.

Citește și alte texte despre manele și muzica balcanică din Europa:
[Am fost la un chef cu manele ca să-ți arăt cum se mai distrează oamenii în București

](https://www.vice.com/ro/article/bmed8w/am-fost-la-un-chef-cu-manele-ca-sa-ti-arat-cum-se-mai-distreaza-oamenii-in-bucuresti)[8 melodii care se ascultă la toate chefurile din Ferentari și poveștile din spatele lor

](https://www.vice.com/ro/article/wn7jjy/8-melodii-care-se-asculta-la-toate-chefurile-din-ferentari)Am fost la un concert de manele pop cu Florin Salam al Bulgariei, dar a lipsit nebunia