Quantcast

Am vorbit cu șoferii care plimbă vedetele la cel mai mare festival de film din România

DeIulia Roșufotografii deTomas Bachot

Ăștia sunt primii români cu care vorbesc vedetele filmului internațional când vin în Cluj.

Când te duci la Cluj, în perioada Festivalul Internațional de Film Transilvania, o să te lovești, fizic, de oamenii ăia pe care-i vezi la cinema sau, mai degrabă, în ecranul tău de laptop. Adică sunt artiști, scriitori, noul val al cinematografiei românești - cu și fără neominimalismul unei ciorbe mâncate pe fundal de faianță. Important e că România are un festival de tipul ăsta, care a pus Clujul sus de tot pe harta Europei și care-ți dă voie să pari mai deștept decât ești. Și să te întorci la tine acasă cu povești despre cum ai băut la piscină cu Tudor Giurgiu și ai mâncat creveți cu Sofia Loren sau cum te-a atins Alain Delon.

Poveștile astea au ajuns banale pentru oamenii ăia angajați să fie constant, timp de o săptămână, la dispoziția unor vedete autohtone și de peste mări și țări. Sunt șoferii de la TIFF, la care probabil nu te-ai gândit niciodată: ce fac ei cât timp alții intră la proiecții, beau șampanie sau se sparg la partyuri.

Citește și: Filmul ăsta românesc îți arată viața tristă a romilor care pleacă la muncă în străinătate

Anul ăsta, la a 16-a ediție a TIFF, au fost 26 de șoferi coordonați de o femeie, care „face militărie cu ei", cum a zis unul dintre băieți. I-am găsit adunați, la umbra unui foișor improvizat, în curtea din spate de la Casa TIFF, și m-am așezat la o vorbă cu ei, să aflu de ce au ales să-și petreacă zilele astea în trafic, dacă oricum au joburi în afara festivalului. Ba chiar, ce joburi: unul e pompier la SMURD, altul - paramedic, altul e subofițer în jandarmerie și unul dintre cei mai vechi șoferi de la TIFF cântă într-o orchestră de muzică populară în Cluj.

Am vorbit despre poveștile lor cu vedetele „pe care le-au păzit", ca să văd ce înseamnă să fii primul român cu care vorbește Armand Assante când ajunge la Cluj, cum e să stai non-stop după Tudor Giurgiu sau ce zici când îți propune Sion Sono să-ți dea un rol într-un film.

Florin, 28 de ani, a șasea ediție la TIFF

VICE: Ce job ai în afara TIFF-ului?
Florin: Sunt student, în anul cinci, la medicină. Sunt și paramedic la SMURD, iar vara mai plec în SUA, cu Work and Travel. În rest, TIFF-ul e un hobby.

Și cum se îmbină toate astea cu a fi șofer la TIFF?
Păi, la prima ediție a fost partea cu mașinile Mercedes. M-a influențat calitatea mașinilor și plăcerea de a conduce zece zile o mașină d-asta. Apoi, din al doilea an, am venit mai mult datorită echipei. În principiu, suntem cam aceeași gașcă la TIFF, se mai înnoiește cu unul-doi membri, pe ediție.

Câți kilometri ai făcut într-o ediție de TIFF?
Am făcut un calcul, la un moment dat, și într-o ediție de TIFF, toți șoferii împreună, până în momentul de față, fac 10% din distanța până la Lună. Cam 40 de mii de kilometri cumulat. Se fac în jur de 2 500 de kilometri pe ediție, pe TIFF, și chiar mai mult.

Pe cine ai dus cu mașina?
Am fost mașina de rezervă pentru Sofia Loren anul trecut, dar i-am mai dus pe Nae Caranfil, Andi Moisescu, Andreea Esca, Armand Assante, Dichiseanu.

Dintre toți oamenii ăștia pe care i-ai dus, ai stat cu vreunul la un suc, la o cafea?
În principiu, nu prea avem timp să stăm la așa ceva. Cafeaua și sucul se întâmplă când suntem, într-o pauză, noi între noi, șoferii. Suntem foarte ocupați și e intens.

Ai avut timp să vezi vreun film la TIFF?
În șase ani, am văzut o singură proiecție cap-coadă. Mă pot lăuda cu un singur film cât am fost șofer titular, la Vlaha, am văzut Două lozuri. În rest, doar frânturi din filme.

Ioan, 37 de ani, a treia ediție la TIFF

VICE: Cum a fost primul an pentru tine ca șofer la TIFF?
Ioan: Chiar în primul an, nu știu dacă e un obicei, dar nu voia nimeni să meargă cu directorul festivalului, să-l conducă, și am fost eu desemnat șoferul lui Tudor Giurgiu. A fost o experiență interesantă, mai mult stăteam decât mergeam. Când apărea, zicea: „Hai, Ioane, să mergem".

Era totul un du-te vino, așa, mă gândesc că Giurgiu e foarte solicitat în perioada asta.
Eu am mereu pregătite în mașină Aperitiff, ziarele, el se documentează chiar înainte de proiecție, opresc mașina, el intră în cinematograf, face o introducere scurtă a filmului, se întoarce la mașină și mergem la următoarea locație. Practic, e un minimaraton zilnic.

Îți amintești vreo întâmplare din primul an cu Giurgiu?
Chiar când am preluat mașina prima data, știu că trebuia să-l iau de undeva, iar mașina asta are o manetă în dreapta - schimbătorul de viteze - și două manete în stânga, una de semnalizare și una de limitare de viteză. Am limitat viteza la mașină la 20 de kilometri la oră, cu zece secunde înainte de a-l ridica pe Giurgiu. Îți dai seama că mă apropiam încet de el și apăsam pedala de viteză, dar nu se întâmpla nimic. Noroc că le-am scris colegilor în grupul de WhatsApp să-i întreb ce se întâmplă și mi-au zis că, probabil, am limitat viteza, din greșeală. Asta mi s-a întâmplat fix în prima zi.

Citește și: Am întrebat tineri clujeni de ce au turbat românii că au fost manele la un festival de film

Ce ai pățit la deget de ești bandajat?
Așteptam să mergem cu niște oameni la noua Fabrică de Pensule, stăteam cu van-ul puțin mai în spate și am zis să trag mai în față, la Casa Tiff, să intre mai ușor invitații. Am tras de ușa de la mașină și un deget mi-a rămas prins între ușă și mașină și mi l-am strivit. Am sunat-o pe Cătălina, coordonatoarea noastră, să aducă un alt om, iar un coleg m-a dus rapid la urgență, la ortopedie și m-au legat.

Cu ce alte personalități ai mai mers?
În primul an, mergeam doar cu el, în următorul an și anul ăsta, am mers pe van-uri mai mari, dar Cătălina îmi dă mie formațiile care cântă aici și pe „Cei 10 pentru film", am un fel de nișă eu.

Și cu formațiile cum e, că ești primul cu care vorbesc despre asta?
Vaai, anul trecut, am dus niște englezi de la Casa de cultură a studenților, bineînțeles că au băut acolo, iar unul dintre ei avea o cutie uriașă, ceva foarte greu, de n-am putut să o ridic și când m-am dus să-i iau, unul din formație, mai sfrijit așa, era cu aia în mână, rupt de beat, îl văd cum iese cu ea din Casa de cultură, o lovește de toate băncile de acolo, apoi ajunge la van, o lasă jos și își aprinde o țigară.

Odată îl așteptam pe Giurgiu și mă întreabă: „Mă, Ioane, dar tu de unde știi că vin?" Și i-am zis că eu stau la colț, îl urmăresc, sunt ca un cățel de pază.

În afara jobului de la TIFF ce lucrezi?
Sunt tester de jocuri la Gameloft, acum am concediu ca să pot lucra la TIFF.

Ai resimțit vreodată prejudecata oamenilor că „bă, ești doar șofer, ce știi tu"?
Câteodată am senzația asta, că oamenii ne tratează ca pe niște șoferi care numai vin și pleacă, de parcă nu avem cultură deloc și nu putem interacționa cu oamenii, că nu știm cine sunt. Dar nu e deloc așa, facem recomandări, le dăm direcții, le spunem unde se mănâncă bine, mai povestim, mai glumim.

O să mai faci asta și la anul?
Da, doar că încep să simt că-i tot mai greu, e oboseala asta care se acumulează pe parcursul festivalului și te îmbătrânește un pic. Poate anul viitor o să-mi dea un van care are ușa automată ca să nu-mi mai fac probleme cu închisul ușilor.

Ioan Baciu, 52 de ani, a zecea ediție la TIFF

Zicea Albulescu: „Nu-l lua pe ăsta în mașină, du-te, treci, că e un securist Besoiu ăsta".

VICE: Care este jobul dvs. în afara edițiilor TIFF?
Ioan: Sunt instrumentist la Orchestra de muzică populară profesionistă în Cluj, deci și cânt.

Și cum s-a legat asta cu șofatul de la TIFF?
Păi, îmi plac mașinile, îmi place să șofez, e un hobby.

Aveți zece ani de TIFF, deci ați condus mulți actori, regizori, cine a rămas memorabil pentru dvs.?
Pe primul loc este Mircea Albulescu. În primul rând, pentru că este tizul meu. Când trăiam în București, ne salutam reciproc, ne uitam lung unul la altul și, întâmplător, a venit la Cluj. Și eu i-am fost șofer, era un om foarte deschis, glumeț. Anul ăla a fost un careu de ași: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Ion Besoiu, Tamara Buciuceanu. Asta s-a întâmplat acum 6-7 ani, când au venit seniorii.

Ați rămas cu nostalgie, dar cu cei tineri cum e?
Cu unii e bine, cu alții mai puțin. Discut și cu ei, cam orice, în afară de politică.

S-au schimbat generațiile?
Absolut, dar și cei de aceeași vârstă sunt de două categorii: cei care sunt artiști adevărați, actori, regizori, n-au sindromul ăsta de inferioritate. Ceilalți trebuie să se remarce măcar prin răutate, dacă nu pot prin altceva.

Citește și: Am vorbit cu minerul care a ieșit de sub pământ să salveze un oraș din România prin film

Cam câți kilometri ați făcut cel mai mult în toți acești zece ani de TIFF?
Păi, a fost anul în care am colaborat și cu festivalul de teatru de la Sibiu, și atunci făceam trei-patru mii de kilometri într-o săptămână. A fost cu aventuri, cu permis lăsat pe la Sibiu, dar când ai asemenea mașini, nu-ți mai dai seama.

V-a oprit poliția când erați cu un invitat în mașină?
Păi, cum să nu! M-a oprit pentru viteză, că nu știam pur și simplu cu cât mă duc. Eram în mașină cu Silviu Purcărete atunci.

„În zece ani, un singur film am reușit să văd cap-coadă, Despre oameni și melci, al lui Giurgiu. Atât."

Sunt curioasă, folosiți GPS-ul pe mașină?
Ce GPS? Suntem clujeni, dacă nu, ne informăm între noi. O singură dată am folosit GPS-ul acum trei săptămâni și am crezut că acolo rămân. „Drum necunoscut" scria pe ecran, dar p-acolo m-o dus. Trebuie să știi foarte bine orașul, dar și oamenii să înțeleagă că nu poți opri chiar în fața restaurantului.

A avut vreun invitat fițe deosebite care să fi fost memorabile pentru dvs.?
Nimeni, în afară de Stelian Tănase, de la Realitatea, care avea pretenții aiurea. Și, dintr-o întâmplare, eram foarte obosit și trebuia să-l duc dimineața, la patru și ceva la aeroport, și nu m-am trezit cu trei alarme. Așa că organizatorii îi trimiteau alt om, dar el nu a vrut, voia să vin eu. Până la urmă a luat taxiul. E unicul meu caz de tipul ăsta, dar nu-mi pare rău.

Ați întâlnit vreun om de cultură de care nu știați înainte, dar care v-a impresionat?
Producătorul filmului Mad Max, am fost șoferul dânsului, mi s-a părut un om extraordinar. Nu se vedea că e mare producător și publicului i-a plăcut, e singurul al cărui Q&A a durat două ore jumate.

Horea, 33 de ani, a patra ediție la TIFF

„Rolul de șofer e un du-te vino, timp de 24 de ore. La un moment dat se adună și oboseală, dar dacă-ți place ce faci, trece și te face să mergi mai departe."

VICE: Ce îți place cel mai mult la treaba asta?
Horea: Echipa, atmosfera, colegii. E o experiență absolut specială. Evenimentul în sine, departamentul nostru și toate astea te fac să treci peste oboseală, peste tot.

Ce personalități ai condus în acești patru ani?
Anul ăsta, pe domnul Derek Jacobi. Anul trecut, pe celebrul regizor japonez Sion Sono, nu-mi mai vine nimeni în cap acum.

Ce vorbești cu ei?
Unii sunt mai comunicativi, te întreabă de Cluj, de Transilvania, și le poți oferi unele detalii, dacă le știi.

Ești un mic ambasador.
Oarecum, pe parcursul unei deplasări ai timp să vorbești destule. Suntem primii oameni cu care iau contact și atunci intră în atmosfera festivalului. Cu unii reușești să petreci mai mult timp și devii mai intim, cu alții ești mai protocolar, depinde de fiecare.

Ai fost desemnat pentru o singură personalitate?
Nu chiar, dar anul trecut, am nimerit să-l duc pe regizorul Sion Sono, de mai multe ori, l-am dus și la Bran, și atunci s-a stabilit o legătură mai apropiată, nu mai vorbeam doar protocolar cu el.

Ați stat și la povești, ați băut o cafea la masă?
Da, am stat destul de mult în preajma lui. Mi-a povestit despre Japonia, m-a încurajat să merg și eu. Își făcea tot felul de scenarii și a spus că m-ar vedea jucând într-un rol.

Care e jobul tău în afara TIFF-ului?
Sunt pompier la SMURD.

Tudor, 26 de ani, al doilea an la TIFF

VICE: Ce înseamnă experiența asta pentru tine?
Tudor: E frumos, întâlnim o grămadă de artiști, oameni de mare clasă, și absolut toți sunt extraordinar de politicoși și niciodată nu există tăcere în mașină.

Ai vreo întrebare cu care spargi gheața când îi iei pe oameni de la aeroport?
Eu îi întreb dacă au mai fost în Cluj și, în funcție de răspunsul pe care-l primesc, se poate începe o discuție.

Ce personalități ai condus în ăștia doi ani?
De regulă, sunt șoferul doamnei Corina Șuteu. L-am mai transferat pe Florin Piersic.

Aoleu, nu a vorbit supermult cu tine?
Ba da, ne-am distrat de minune, cu frazele lui celebre: „măi, ciocoflendere, fecior fain de la Cluj". Cred că nicio secundă nu a fost liniște în mașină.

Citește și: Fotografii de la cel mai așteptat party TIFF

Cum arată o zi pentru tine?
Ziua începe la 00.00 și se termină la 23.59. Sigur, avem foarte multe curse de făcut, anul acesta au fost în jur de 1 300 de invitați, mai mulți decât anul trecut. Noi ne lăudăm că nu facem taximetrie, ci un serviciu de transfer VIP persoane.

Cum e pentru tine să nu ajungi să intri la proiecții deloc?
Mai prind câteva secunde din proiecții, la Bonțida am reușit să prind o parte din proiecție, dar n-avem ce să facem.

Sorin, 42 de ani, prima ediție la TIFF

VICE: De ce ați intrat acum ca șofer la TIFF?
Sorin: Ca să fac și eu parte din fenomenul ăsta numit TIFF.

Păi, ce e fenomenul ăsta?
Am vrut să vin și anul trecut, dar nu am reușit să îmi iau concediu în perioada asta, din cauza jobului. Dar e foarte frumoasă experiența aici, îmi plac oamenii, tinerețea, lumea muncește fără să se plângă. Sunt oameni de calitate, m-am săturat de incultură, de fițoșenie, sunt oameni de altă calitate față de ce întâlnim în mod normal.

Pe cine ați dus anul ăsta cu mașina?
Pe Mihai Constantin, Ionică din Liceenii, am fost și al doilea șofer al lui Alain Delon, dar nu am apucat să-l duc cu mașina. Însă m-a impresionat să fiu așa aproape de el.

Ce job aveți?
Sunt subofițer la jandarmi. Mai sunt, în departament, un pompier la SMURD și un student la Medicină, care este voluntar la SMURD. Practic, suntem colegi.

„Am venit și pentru mașinile astea, trebuie să recunosc."

Nu sunteți obosit?
Nu am crezut că o să fac așa bine față oboselii, e o oboseală frumoasă. Dar nu am reușit să intru la nicio proiecție, mi-am trimis doar soția la două filme.

În anii trecuți ați fost la TIFF?
Nu, e o noutate pe toate planurile acum.