Cât te costă statuile alea penibile care împânzesc Bucureștiul și cine-s ăia care le produc

Și dacă n-ai dat bani pentru „Cumințenia pământului", poți să fii sigur că bani pentru statui ai dat și o să mai dai. Pentru sculptori mai puțin faimoși și, adesea, pentru lucrări urâte, dar care nu vor sta într-un muzeu, să te duci - dacă și când vrei - ci în drumul tău, în oraș, vei da nas în nas cu ceea ce unii numesc artă. Știu că arta-i relativă, dar aș prefera să nu fie pe banii mei. Ăia pe care îi dăm nu prin SMS, ci prin impozite. Și nu-s deloc puțini, fiindcă o statuie costă câteva milioane de euro.

Nu intru într-o dezbatere despre Brâncuși, care e un sculptor cotat foarte sus, se vinde la casele internaționale de licitații cu zeci de milioane, așa că 11 milioane nu era un preț exagerat, dar cum ți se pare o statuie dedicată prințului Rainier al III-lea de Monaco în Capitală? Statuia asta, cu de toate, ajunge la 8 494 de mii de lei, TVA inclus, conform Primăriei Municipiului București. Dacă ești un om întreg la cap te întrebi de ce s-ar plăti suma asta imensă pe o statuie, când altele ar trebui să fie prioritățile unei capitale care duce lipsă de prea multe să stau acum să le înșir.

Bine, trecutul Bucureștiului îți arată că o sumă de 43,4 milioane de lei se cheltuise pe statui doar între 2000 și 2012. Sigur, e bine să știi că în prețul unei statui intră, pe lângă onorariul artistului, și costurile materialelor - marmură sau bronz pentru statui, piatră, ciment și salariile muncitorilor pentru socluri și zona de amplasare.

Artistul plastic Dan Perjovschi spunea, la inaugurarea monumentului Aripi, de trei milioane de euro:

Mai mult, la final de an, Firea a zis că vrea statui cu Vlad Țepeș și Brâncoveanu care ar scoate de la buget cam un milion de euro. Dar, hai să vezi cât te-au costat monumentele astea pe lângă care treci, zilnic sau niciodată, în București. O să încep cu alea care par cumințele, dar greu de justificat și mă opresc la alea sinistre sau pur și simplu complet nepotrivite în peisaj.

După cum îți spuneam, cea mai recentă poveste cu monumente și bani este legată de statuia Prințului Rainier III de Moncao. Primăria Capitalei s-a apărat de niște acuzații publice și a arătat că acel ansamblu statuar a fost aprobat în mandatele precedente (Oprescu mode) și că acum doar s-a făcut o plată în baza contractului. Ceea ce este adevărat, ideea statuii datează încă din 2012, iar contractul i-a fost atribuit pe 12 decembrie 2011 artistului Ionel Stoicescu, prin negociere, în condițiile în care a fost singura ofertă.

Ansamblul ar urma să cuprindă statuia prințului și șapte statui în mărime naturală cu actori de circ, precum și un soclu cu diametrul de 14 metri. Până acum s-au plătit 8 809 504 lei (aproape 2 milioane de euro).

Statuia urmează să fie amplasată în Parcul Circului, și motivele invocate țin de faptul că Prințul Rainier III de Monaco, care a condus principatul peste 55 de ani, este creatorul Festivalului Internațional de Circ din Monte Carlo, iar Circul Globus a participat, de-a lungul timpului, de mai multe ori la acest festival. Asta pică și mai sinistru în contextul în care animale au ars de vii în circul Globus.

Cum va arăta nu se știe, că nu există vreo machetă publicată de AMPT, dar dacă te întrebi de ce trebuia musai o statuie a prințului la București,  e bine să ții minte că Monaco e un principat de doi kilometri pătrați suprafață și are o populație de vreo 37 de mii de oameni, că Formula 1 și cazinouri. Despre prinț lumea știe mai degrabă că s-a însurat cu Grace Kelly. Dar dacă nu ți se pare destul pentru o statuie, poate vei merge acolo la protestele pentru eliminarea animalelor din circuri.

Monumentul, realizat de sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deținut politic la Aiud, în urma unui concurs de soluții organizat în 2004, a costat, potrivit AMPT, aproximativ două milioane euro, iar amplasarea sa circa un milion de euro – asta era estimarea inițială. Până la urmă, se pare că a costat 3,6 milioane de euro.

Potrivit criticului de artă Emil Constantinescu (de fapt, fostul președinte al României dintre 1996 și 2000), deţinuţi politici sunt simbolizaţi de trei aripi cu gratii care se vor înălţa dintr-un tumul, o imagine simbolică a mormântului în care se găsesc cei care au luptat în rezistenţa anticomunistă din România. Sculptorul – care a mai realizat statuia lui Șerban Cantacuzino, de pe Dealul Patriarhiei (cam un milion de euro), a lui Simon Bolivar și bustul lui Corneliu Coposu – e mai modest: consideră că monumentul va fi un simbol național și „nu numai național", întrucât „chinul ăsta al oamenilor de către comunişti s-a răspândit în multe ţări".

Dincolo de controverse, monumentul are o problemă de vizibilitate. Nu e într-un parc sau piață publică, iar din trafic, mai ales după terminarea pasajului, e greu de văzut și de gustat.

Ăsta e monumentul de care s-a tot discutat atunci când a fost pus în Piața Revoluției. Face parte, de fapt, din „Memorialul renașterii – Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989" și a fost ridicat în memoria eroilor Revoluției din 1989, în 2005. A fost realizat de sculptorul Alexandru Ghilduș, la comanda fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, și a costat 56 de miliarde de lei vechi (peste 1,5 milioane de euro).

Este unul dintre cele mai controversate proiecte și a primit tot felul de porecle: Țeapă, Țepușa cu cartof, Țeapa lui Ghilduș, Cartoful pe băț, Vector cu coroniță, Creier pe băț, Fleica-n frigăruie, Măslina în scobitoare, Circumcizia ratată, Monumentul cu penetrare, Țeava și testiculul și multe altele. Poreclele – și e firesc să apară la orice lucrare abstractă sau non-figurativă, într-o țară în care copiii sunt chinuiți, în școală, să ghicească „ce-a vrut să spună artistul?" – nu sunt cea mai mare problemă a lucrării.

Autorul a fost acuzat de plagiat – și asta pe vremea când doctoratele luate la mișto nu erau la modă încă – după un trofeu acordat în Brazilia pentru „Brutarul anului". Și, pe lângă criticile altor artiști – pe care autorul i-ar putea bănui de invidie – au existat probleme de urbanism la amplasarea monumentului.

Ansamblul ce cuprinde 15 personaje (mari actori ce le-au jucat „împrumutându-le" chipurile), plus statuia lui Ion Luca Caragiale, s-ar numi, de fapt, Caragialiana, dar toată lumea – inclusiv Trip Advisor – îl știe de „Căruța cu paiațe", deși ăsta e și titlul unei piese de Mircea Ștefănescu.

Este realizat de Ioan Bolborea și a costat un milion de euro. Aici problemele au fost cu amplasarea, cu privire la care autoritățile s-au tot răzgândit – pe bani, evident, că doar nici studiile de fezabilitate nu sunt gratis. Iar Bolborea pare să fie preferatul municipalității, având în vedere că a primit, în total, cinci comenzi, iar pentru „Căruță", statuia lui Alexandru Ioan Cuza, Vioara spartă (cea dintre Spitalul Colțea și Ministerul Agriculturii) și alte două lucrări a încasat în total vreo 14 milioane de lei (peste trei milioane de euro).

Crucea Secolului, cum se numește oficial monumentul plasat inițial în centrul Pieței Charles de Gaulle (la Televiziune) și, în prezent, mutat pe perioada lucrărilor la infrastructură în rondul de pe Bulevardul Aviatorilor, a căpătat din partea bucureștenilor diverse porecle, „Nasturele", „Biscuitele" sau, cea mai amuzantă, „Aspirina găurită".

Realizată de Paul Neagu, sculptura reprezintă o lentilă (disc) cu perforații romboidale care formează o cruce, a fost comandată în 1991 și inaugurată în 1997. Nu există date publice despre cât a costat atunci, dar probabil că destul dacă ții cont că Paul Neagu e un artist binecunoscut și în străinătate. Pot să-ți spun că doar mutarea statuii a costat 170 de mii de euro, măcar pe asta o vezi și a devenit cumva un punct de orientare a bucureștenilor în zonă.

Este, de fapt, o statuie înlocuitoare, pentru că cea veche, amplasată acolo în 1939 și realizată de sculptorul croat Ivan Mestrovici, a fost dată jos de comuniști – și ne-a costat niște milioane de dolari despăgubiri distrugerea statuii, achitați de nevoie după sechestrarea unei nave românești. După 1989, s-a încercat cumpărarea schițelor de la urmașii lui Mestrovici, dar negocierile au eșuat, așa că s-a încredințat sculptorului Florin Codre realizarea actualei statui ecvestre.

Au fost probleme și cu amplasarea, de la avizele legale până la coerența pieței, în care e prezent și ansamblul cu Țeapa.

Oamenii de rând văd și alte probleme: e prea mare, e greu de văzut, iar spațiul proxim e foarte rece – da, e greu să-ți faci selfie cu statuia, are pe soclu o stemă anacronică – cea a României Mari, de după 1918, în condițiile în care Carol I a murit în 1914.

Iar cu calul sunt cel puțin două probleme, prima - că stă cu piciorul ridicat și cică treaba asta se folosește în cazul celor morți din cauza rănilor căpătate în război, iar aici nu e cazul, a doua e poziția cozii, care sugerează mai degrabă că animalul se balegă, nu că e cabrat. Iar regele are cizme fără pinteni, deși e călare, ceea ce e cu totul neobișnuit.

Destul de multe gafe pentru o statuie a unui sculptor care urmează să primească încă 2,2 milioane de lei de la Primaria Capitalei, prin Administratia Monumentelor și Patrimoniului Turistic, pentru realizarea și montarea unei statui a lui Vlad Țepeș.

Dar poate cea mai controversată statuie este cea a Împăratului Traian, cuceritorul Daciei. Are și de ce să mire pe oricine. Traian e reprezentat nud, nu în togă imperială sau echipament militar, și execută un număr de telechinezie (n-o ține în brațe propriu-zis) cu cățeaua. Ăsta-i mai degrabă un simbol cam școlăresc care combină Lupa Capitolina, cea care i-a hrănit pe Romulus și Remus, cu stindardul dac, dragonul cu cap de lup (o idee mai veche a artistului), pe scările de la Muzeul de Istorie, fix în toracele Bucureștiului.

Statuia e făcută după macheta sculptorului Vasile Gorduz, cel care a câștigat concursul, dar a fost turnată în bronz de eternul Ioan Bolborea, pentru că Gorduz a murit înainte de a o finaliza. Este una dintre cele mai ieftine lucrări – 256 de mii de lei.

Nu pot decât să mă bucur că nu s-au cheltuit milioane de euro pe hidoșenia asta, dar e cumva ironic și amuzant că, tocmai o statuie amplasată atât de central, pe Calea Victoriei, e una ieftină. Și urâtă. Așa că a ajuns vedetă în pozele turiștilor.

Trebuie să-ți spun că Bucureștiul nu e singurul oraș care are probleme cu statuile și monumentele. Eu mi-am petrecut tinerețea în Cluj, oraș în care Funar a amplasat una dintre cele mai monstruoase statui, cea a lui Avram Iancu, pe un stâlp foarte înalt, înconjurat de tulnicărese. Nici dacă ai vrea, n-ai putea să vezi satana asta de statuie din piața în care e așezată.

Dar nu-i nimic, locul cel mai plăcut și intim din oraș (jucam scrabble pe soclul ei, seara după cursuri), cel de la statuia lui Matei Corvin, un scuar apărat de stradă printr-un gard de vegetație, loc preferat de întâlnire pentru tineri, a fost stricat de Boc, care l-a transformat într-un deșert de piatră cubică, dominat de zgomotul străzii. Acum se țin festivaluri, mitinguri și târguri de Crăciun acolo, dar vechea tihnă a unei bănci s-a risipit pentru totdeauna.

În București, un loc la fel de intim în plină aglomerație (deși calitatea lucrării e îndoielnică) mi se pare ansamblul Vioara Spartă, de pe colțul cu Colțea, la Universitate. Doar că în Capitală, pe lângă prețuri ridicate și idei proaste, mai există și două statui ale aceluiași personaj istoric - mari iubitori ai lui Mihai Viteazul ce mai sunt Miticii. Îl găsești pe fostul domnitor și la Universitate, și la Regimentul de Gardă (vizavi de Mall AFI).

Știi expresia aia cu „să-mi ridici o statuie"? Ei, bine, lui Ivan Patzaichin i s-a făcut una în timpul vieții, în față la Dinamo. Ăsta da om merituos. Culmea statuii ar trebui să fie chiar asta: să fii în viață și să ai dublură în bronz sau beton.

Mă rog, dincolo de ciudățenii, ce e aiurea e că toată lumea are inițiative de statui, busturi și monumente – primărie, partide, ambasade, ONG-uri – dar nu pare să aibă nimeni o imagine de ansamblu și un plan. Găsești tot felul de statui absolut oribile în parcurile Herăstrău sau chiar Cișimigiu, prețul ălora este oricum irelevant. La fel ca și existența lor.

E normal să cinstești trecutul și să aloci bani pentru asta, dar ar fi firesc să-i întrebi și pe locuitori, să te gândești la experiența localnicilor și turiștilor și, mai ales, să vezi un tablou complet și proiecte transparente.

În cele din urmă, ține minte două nume: Ioan Bolborea și Florin Codre!

Citește și alte chestii despre statui:
Nu mai scăpăţi de Lenin după Prut Întrebarea zilei: Care e cel mai scârbos lucru pe care l-ai văzut în public? Sculpturile ucid mai des decât ai crede