FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

România e o gaură

Sergiu Mihăescu: Am făcut fotografiile astea, ca să arăt ce a ajuns România în mintea noastră.
06 Ianuarie 2011, 12:00am

Cu flashul la Universitate, lângă Arhitectură - „Am vrut să ies din filmul de studio și pop. Am vrut să fie real, să aduc mizeria pe care-o văd zilnic în stradă, chiar lângă placa comemorativă a unei idei de libertate." Sergiu Mihăescu

Eheei, iată un subiect pentru Gâdea și Antena 3: cum să fie România o gaură, când Papa Ioan Paul al II-lea a zis despre ea că este „grădina Maicii Domnului?". Ei bine, Papa nu văzuse pantalonii ăștia, fotografiați conceptual de Sergiu Mihăescu și croiți de Diana Bobina pe măsura modelului Ana Maria aka România Blond Platinat.

„Singura cerință în ceea ce privește pantalonii a fost ca ei să fie dintr-un material mai special, să arate mai „pop". Nu voiam să-i facem din același material ca steagul, era prea simplu."

Sergiu Mihăescu face fotografie și video de vreo patru ani. Îi puteți vedea portofoliul aici. A avut până acum câteva expoziții, printre care una cu Institutul Francez și ICR Paris. A expus si la Biscuit - magazin ce este în lumea dulciurilor din București, ca ICRul în lumea culturală. Printre bomboane, a prezentat fotografii cu niște balerini pierduți în tripul lor pe varfuri, în aglomerația capitalei. S-au distrat ceva lucrând asta. La magazinul Unirea în față, au strigat țigăncile după ei "Mă ții și pe mine așa?", stilul balerină, iar vizavi, la fântâni, i-au fugărit bodyguarzii, căci pe buza fântânii nu te sui așa, fără autorizație de la primărie.

Lui Sergiu, ideile îi vin pe drum, din zbor, din fum, dintr-o gaură neagră. Ori i se impun, de câte vreun concurs, cum a fost cel de idei, Inspired 2010, desfășurat luna trecută, unde a fost premiat cu locul II la secțiunea fotografie, tema pop-art românesc. "M-am gândit la steagul României și la gaura care a rămas la Revoluția din '89, după ce am scos emblema comunistă. Cu ce am înlocuit-o? Ar fi trebuit să o umplem cu valori importante, dar am umplut-o cu ignoranță. Sunt atâția care-și bagă pula-n ea de țară. Știu că sună a clișeu, dar mă deranjează ignoranța. Am făcut fotografiile astea, ca să arăt ce a ajuns România în mintea noastră, încet, dar sigur."

Concept & fotografii: Sergiu Mihaescu
Styling & pantaloni: Diana Bobina
Hair & make-up: Alexandra Molea
Model: Ana Maria

Vice: Ce vicii are România?
Sergiu Mihăescu: Media, banii, biserica. Am încercat să le arăt în poze.

Ce vicii are restul lumii sau mă rog, măcar vecinii?
Aș zice mai normale, cum ar fi sexul, care la noi nu e pus în valoare cum trebuie. Noi ne ascundem și nu ar trebui să fim așa "ortodocși", dacă ne inhibă atâta.

Sexul face parte dintre viciile pe care românii se rușinează să spună că le au. Mai sunt și altele?
Să fii gay, să iei droguri.

Mie și grătarul mi se pare un viciu, dar cu ăsta se laudă.
Mâncarea, în general...Și epatarea. Toți avem vicii, ideea e să fii conștient de ele. Acest lucru te poate ajuta de exemplu, să le folosești cu măsură, să nu faci rău celor din jur, să iei din viciu numai partea pozitivă, știi tu.

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Fotografii cu apartamentele burlacilor români
Fotografii cu drumeții montane din România comunistă
Fotografii cu camerele fetelor boeme din București