Într-una dintre plimbările mele, am descoperit lângă Biserica Curtea Veche o clădire construită pe la începutul secolului XX, pe vremea halelor de flori din piața Sfântu Anton. E imposibil de ignorat, pentru că este cea mai înaltă construcție din perimetrul format de străzile Covaci, Șepcari, Franceză și Soarelui. Nu departe de intrarea găsită în strada Covaci se află și fostul Hotel Universal, acum în renovare, lângă care Mihai Eminescu a lucrat ca redactor la ziarul Timpul. Clădirea părăsită, ascunsă de fațadele frumos ornamentate ale caselor vecine, a fost cu siguranță un bloc de locuințe. Nu se știe dacă aici au locuit angajații ziarului Timpul, florăresele din piața Sfântul Anton sau pur și simplu oameni fără vreo implicație în zona comercială de alături. Nici interiorul nu oferă vreo dovadă în acest sens. Cel mult am aflat că blocul a fost locuit până acum trei ani, după care s-a așteptat o expertiză pentru a intra în reabilitare, la pachet cu casele vecine. Dar probabil acest lucru se va-ntâmpla la anu’ și la mulți ani.
Publicitate
Am intrat în bloc traversând curtea interioară a unei case alăturate, situată deasupra barului 100 de Beri. Acolo zăpada se așezase cu câteva zile înainte și era numai bună de făcut oameni de zăpadă. Era mult lemn, ca o casă menită să ispitească focul.
Blocul de șase etaje cu tot cu mansardă avea cam șapte, opt camere pe palier. Nu păreau apartamente, nici măcar garsoniere, ci mai mult odăi. Unele comunicau între ele și era o singură toaletă pentru toate. Erau pline de materiale de construcție, unelte sau obiecte vechi de mobilier, posibile reminiscențe ale vechilor locatari.
Spre capătul holului întunecat, ambianța s-a schimbat. Din ce în ce mai multă cărămida și mai multe spații goale. Era cald, comparativ cu temperatura de-afară, dar au fost și moment când m-au trecut fiori de gheață.
Etajele goale alternau cu cele în care găseam ceva. Canapeaua mă invita la odihnă, dar n-am căzut în mrejele ei. În schimb, unul dintre noi a căzut în mrejele saltelei.
Știți oamenii care-și pun pe ușa casei plăcuță cu funcția alături de nume? Aici a locuit un cetățean mai simplu, care în loc de plăcuță lăsa o păpușă în tocul ușii, ca să știi că-i pedofil.
Cu Brick Game-ul ăsta atrăgea copiii în cursă - se știe că nu se mai combină niciun țânc doar pentru o acadea în dubă.
Numele frigiderului m-a dus cu gândul la Capatos. Pentru fanii lui, o piesă identică se găsește de vânzare pe okazii, la prețul de un leu.
Publicitate
Probabil aici au locuit și nite nașionaliști, dovadă acestziar din Epoca de Aur ce ilustrează Cel de-al XIII-lea Congres și steagul decolorat al Revoluției, cu galbenul aproape transformat în alb.
După lungi căutări am găsit o scară șubredă care ne-a dus în pod, iar de-acolo ne-am suit pe acoperiș. Ceea ce nu se vede în poză este zăpada care-mi ajungea până la genunchi.
Ne-am încălzit cu un coniac, care ne-a dat și curaj pentru atmosfera de noapte: munți de zăpadă asemănători unor fantome în cearceafuri.
La plecare, drumul a fost mai anevoios ca la sosire și mult mai sinistru. Se întâmplau lucruri stranii, scârțâia podeua, șuiera vântul și spirite gazoase coborau scările înaintea noastră (foto dreapta).
