FYI.

This story is over 5 years old.

Dragonii de azi

Ne-am săturat de bătrânii care se plâng că internetul distruge lumea

Mereu vor exista oameni speriați că lumea se transformă în ceva pe care ei nu-l mai înțeleg.
10.7.13

Baroana Susan Greenfield. (Foto via)

Baroana Susan Greenfield, neuroloagă controversată, are și ea o idee. E greu să deslușești care e, mai exact, ideea asta, pentru că în loc să publice o explicație ca lumea, femeia și-a petrecut ultimii câțiva ani răspândind în presa tabloidă povești de groază despre cât de malefică e tehnologia modernă. Greenfield, o tanti în vârstă de 65 de ani care susține că n-a intrat niciodată pe Facebook – atât de mult îl urăște – își petrece zilele scriind articole pentru Daily Mail. Articole în care acuză mereu tehnologia că transformă ultima generație de adolescenți și tineri de douăzeci și ceva de ani în retarzi inutili care își sacrifică sănătatea fizică, mentală și sexuală pe altarul conexiunii la internet.

Publicitate

Are genul de discurs isteric cu care probabil sunteți deja obișnuiți: „Facebook și Twitter creează o generație vanitoasă de oameni obsedați de sine cu nevoie cronică de feedback de la ceilalți”, „rețelele sociale distrug creierul oamenilor”, chestii din astea. Inevitabil, asta duce – printre altele – la „fragmentarea culturii noastre”.

Dar, așa cum au demonstrat, în numeroase ocazii, oameni precum Dr. Ben Goldacre și profesoara Dorothy Bishop, afirmațiile ei conțin informații destul de vagi și nu sunt susținute cu argumente științifice. În 2010, Goldacre i-a adresat Baroanei o rugăminte exasperată: „Ai responsabilitatea față de colegii tăi cercetători și mai ales față de public să-ți prezinți teoriile clar și formal într-o publicație academică.”

A durat trei ani până când Greenfield s-a hotărât să răspundă rugăminții. Dar în loc să se apuce de investigații serioase, s-a așezat la birou și a scris un roman science-fiction complet idiot.

Creiere fragile de oameni (Foto via)

Atunci când scrii o carte a cărei acțiune are loc cu câteva secole în viitor, una dintre marile provocări e să-i explici acea lume cititorului. N-a fost o provocare prea mare pentru Greenfield, care introduce în scenă protagonistul printr-o propoziție glorioasă: „Mă cheamă Fred.” După care Fred al nostru se lansează într-o istorie a ultimului secol, ca și cum ar ști că scrie pentru un public din 2013.

Se pare că s-au întâmplat multe lucruri nasoale. Aflăm că schimbările climatice au fost rezolvate cu ușurință folosind legi raționale precum „interzicerea tuturor mașinilor”, dar că nimeni – în afară de Greenfield, evident – nu și-a dat seama că urma o amenințare și mai mare. „Skillurile pentru jocuri video și procesare de informații au depășit cu mult trăsăturile umane precum înțelegerea și înțelepciunea.” Pornografia online s-a perfecționat atât de mult încât oamenii nu mai fac sex. Rețelele sociale au înlocuit contactul fizic. În scurt timp, nimeni n-a mai avut minte și toți s-au transformat în hedoniști cretini asexuați, captivi într-o lume virtuală bidimensională. Și totul din cauza nemernicului ăluia de Mark Zuckerberg.

Publicitate

Pe parcurs, societatea s-a fragmentat în două grupuri de oameni. Elitele – Neo-Puritanii sau NP – au observat ce se petrecea și au condus pe toată lumea în niște ținuturi din munți inaccesibile oamenilor normali din motive inexplicabile. Aflați în siguranță în regatul lor muntos, aceștia au interzis ecranele și monitoarele în afara locului de muncă și au trăit ca niște călugări aroganți autocrați, evitând orice fel de suprasolicitare și molfăind cereale integrale fără zahăr la micul dejun în fiecare zi.

Restul descendenților noștri – numiți foarte creativ „Ceilalți” - au rămas să se plimbe pe străzi în pași de dans, lăsându-se distrași de luminile strălucitoare. Nu reușesc să înțeleagă cuvinte precum „cunoaștere”, dar totuși sunt capabili să dezvolte și să mențină tehnologii mult mai avansate decât orice tehnologie din ziua de azi.

Facebook, apocalipsa lumii moderne.

În restul capitolelor, urmărim povestea lui Fred, un Neo-Puritan iluminat, preocupat de neuroștiință; a Zeldei, o Cealaltă neobișnuit de inteligentă; a lui Hodge, un alt Neo-Puritan select și a câtorva alte personaje minore. Dar niciunul dintre ei nu contează pentru că după câteva capitole ne dăm seama că romanul lui Susan Greenfield nu e decât o ficțiune elogiatoare la adresa lui Susan Greenfield. Naratorii sunt niște caricaturi fără personalitate care există doar pentru a transmite lumii teoriile idioate ale lui Greenfield.

Publicitate

De exemplu, să luăm acest pasaj: „Majoritatea transformărilor au fost foarte discrete, aproape nimeni nu le-a luat în seamă, dar acestea s-au dovedit a fi cataclismic de fundamentale pentru modul nostru de viață actual. Cum tehnologia a prins tot mai multă putere, n-a mai fost nevoie să ne folosim de mușchi sau de creier. Am rămas ca niște copii din erele anterioare.”

Aceste cuvinte puteau fi scoase oricând dintr-un articol de-al lui Greenfield din Daily Mail, dar ele au fost rostite de personajul Zelda, care făcea parte din cultura hedonistă a Celorlalți. Dar cui îi pasă? În lumea creată de Susan Greenfield, toată lumea recunoaște că Susan Greenfield are dreptate.

Personajul omului de știință vorbește ca Susan Greenfield. Celălalt om de știință vorbește tot ca Susan Greenfield. Personajele hedoniste vorbesc ca o Susan Greenfield ușor fumată. Sunt capitole întregi în care nu se întâmplă nimic, atâta doar că un personaj povestește cum funcționează lumea în mintea lui Susan Greenfield. E ca și cum ai vedea un copilaș care stă pe un tron imaginar, și-a adunat toate jucăriile din pluș la picioare și vorbește cu vocea lui pentru fiecare jucărie, făcându-și singur complimente: „Oooo, ce înțelept sunteți, Măria Ta!”

După câteva capitole absolut plictisitoare, apare deodată intriga, ca o pasăre pe fereastră – pasăre care-și sparge capul rapid izbindu-se de niște pagini cu monolog dubios al unui personaj nou apărut din senin, despre care nu știm nimic.

O imagine dubioasă a viitorului. (via)

Iată subiectul: Din motive care mie mi-au rămas neclare – probabil pentru că citeam printre rânduri ca să ajung mai repede la sfârșit – un tip din guvern hotărăște că Ceilalți sunt o problemă (ca întotdeauna) care trebuie rezolvată cât mai repede. Se gândește că ar fi trei soluții posibile: să le schimbe creierele ca acestea să semene cu cele ale Neo-Puritanilor, să-i țină ca animale de companie sau să-i ucidă în masă. Lui Hodge – NP-ul cercetător de geniu – i se dă misiunea de a încerca să implementeze cea mai puțin ridicolă dintre aceste trei opțiuni, pe baza faptului că genocidul ar depăși tehnologia secolului 22 și că nimeni n-ar dori ca animal de companie un om idiot.

Publicitate

Vă scutesc de restul chinului. Fred intră în lumea Celorlalți pentru că are nevoie să investigheze subiecții și, evident, se implică în viețile lor mult mai mult decât se aștepta. Ba chiar ajunge să facă sex cu una dintre femei, Sim, ceea ce i-a dat Baronesei Greenfield ocazia să scrie una dintre cele mai ciudate scene de sex pe care am citit-o vreodată.

„Fred mi-a desfăcut breteaua cu o mână,” începe Sim. Rugată de Fred să-și scoată rochia, Sim explică: „Ce ciudat mă simțeam să ies din haine. Făceam asta doar la duș, niciodată în alte situații.”

Apoi cei doi fac sex, moment în care Fred își dă seama că Sim s-ar putea să nu știe ce e sexul, ceea ce îl transformă pe Fred în violator.

„Sim,” întreabă Fred, „știi ce tocmai am făcut noi?”

„Cred că da. Cred că Fact-Totum spune că e ce făceau oamenii înainte ca programele de reproducere să ușureze tot procesul.”

Unde e știința în toată cartea asta? Nu există. Anul trecut am scris despre Susan Greenfield că, deși vorbește atâta despre tehnologia modernă care ne distruge creierele, folosește termeni incredibil de vagi când își prezintă teoria. „Din câte înțeleg eu,” m-am plâns atunci, „ipoteza lui Greenfield e că expunerea pe timp nelimitat la diverse tehnologii moderne nespecificate s-ar putea să afecteze un număr oarecare de creiere umane în moduri nedefinite, cu anumite consecințe.”

Greenfield vorbind despre schimbarea mentală provocată de calculatoare.

Ce fel de tehnologie? Distrugere în ce mod? Cum? Ani de zile, Greenfield a refuzat să se lase intimidată de aceste întrebări. Le-a ignorat relaxată. Tehnologia ne-a făcut creierul varză și nu ne mai putem bucura de sex. Cum? De ce? Cui îi pasă? Așa stau lucrurile, iar oamenii care spuneau că n-o să se întâmple asta sunt proști și n-au avut dreptate.

Publicitate

Sunt întrebat adesea de ce mă deranjează Greenfield atât de tare – din cauză că m-am săturat să văd reacționari între două vârste din clasa de mijloc care direcționează torente de declarații abuzive spre generația mea. Cartea ei e un catalog de prejudecăți absurde de la o tanti de 62 de ani față de o generație cu care ea refuză cu încăpățânare să comunice. Nu vrea să intre pe Facebook și pe bloguri și când ziarul Independent i-a sugerat că ar trebui să intre măcar o dată, a răspuns: „Nu trebuie să fac bungee-jumping ca să am o părere despre sportul ăsta.”

Conform acestei persoane care n-a interacționat niciodată cu noi, devenim proști, violenți, impulsivi, incompetenți social, fără capacitatea de a face planuri. Suntem tot mai dependenți de ecrane și captivi în universul bidimensional al recompenselor instante. Se pare că ne pierdem dorința de a face sex. Penisul meu e surprins să afle așa ceva. Nu știu cum cineva care le vorbește persoanelor sub 35 de ani poate lua asta în serios, dar bănuiesc că mereu vor exista oameni speriați că lumea se transformă în ceva pe care ei nu-l mai înțeleg.

Se pare că umanitatea e în declin, iar generația mea dovedește asta din plin. „Majoritatea oamenilor, a declarat Greenfield pentru the Independent, “sunt de acord cu spusele mele.” Răspunsul meu pentru Greenfield și colegii ei, când mă uit la prietenii mei care se chinuie să trăiască într-o lume construită de baby-boomeri ca Greenfield, e un răsunător: FUCK YOU.

Urmăriți-l pe Martin pe Twitter: @mjrobbins

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Știința dubioasă din Coreea de Nord