FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Bine ai venit în sălașul celor mai rău famate grupări interlope din Salvador

Despre închisorile suprapopulate din Salvador, așa numitele „cuști de interlopi”.
27.8.13

Temperaturile pot ajunge la 37 de grade sau mai mult în aceste împrejmuiri jegoase. În fiecare cușcă sunt peste 30 de bărbați.

Cele două principale grupări interlope din San Salvador sunt Mara Salvatrucha (MS-13) și Barrio 18 (M18). Amândouă au fost fondate în anii '80 în Los Angeles de către imigranți săraci, majoritatea ilegali. Inițial aproape toți cei care făceau parte din aceste grupări, scăpaseră din războiul civil din El Salvador. Multi dintre interlopi au fost deportați înapoi în El Salvador, după ce războiul a încetat în 1992, mulți dintre aceștia fiind acum interlopi bine organizați fără nici un fel de scrupule.

Publicitate

De 20 de ani aceste 2 grupări se omoară între ele în cele mai brutale feluri cu putință, și, în același timp, se extind prin America Latină. În 2011, a fost un vârf al omuciderilor de 15 omoruri pe zi în El Salvador. Anul trecut s-a negociat un armistițiu între MS-13 și M18 cu ajutorul guvernului și al clericilor. Obiectivul acestui armistițiu era să oprească numărul în continuă creștere al atacurilor și al morților, concentrându-se pe membrii mai tineri ai grupărilor și reducând numărul armelor de pe străzi. Șefii grupărilor au fost de acord că a fost timpul potrivit pentru dialog și oprirea violențelor. După ce acest mult mediatizat armistițiu a fost semnat, efectul a fost aproape instantaneu, rata omuciderilor scăzând cu 52% în 15 luni, cu toate acestea la începutul lui iulie anul acesta, tensiunile au apărut din nou și au fost 103 omucideri în toată țara într-o singura săptămâna, amintindu-le Salvadorienilor că unele lucruri este posibil să nu se schimbe niciodată.

Înăuntrul cuștii MS-13, membrii grupării arată copia unei Biblii.

Chiar înainte de începerea violentelor, am fost într-o suburbie rău famată, 20 de mile în afara San Salvadorului și am petrecut ceva timp cu un căpitan și câteva unități de politie a căror responsabilitate este să patruleze această zonă tulbure unde trăiesc și operează membrii din ambele facțiuni. Nu voi face public numele căpitanului sau a jurisdicției, de teama că va avea de plătit pentru sinceritatea sa, și accesul pe care mi l-a dat. A fost generos cu timpul său, și m-a învățat multe despre cum funcționează activitatea politiei într-o țară după armistițiu; mi-a spus că este mândru în special de faptul că a recrutat ofițeri de politie femei, care se ocupă cu abuzuri domestice și sexuale, și cum a instaurat metode de susținere a victimelor acestor crime.

Publicitate

În ultima zi cu căpitanul, mi-a povestit despre închisorile suprapopulate din Salvador. I-am cerut mai multe informații și s-a oferit să îmi arate ceea ce se numesc „cuști de interlopi”, ne-am dus la secția de politie escortați de patru gărzi înarmate.

Prizonierii dorm în ture, în hamace făcute din propriile haine.

În curtea închisorii râncedă și plină de zăpușeală, încadrată de un zid înalt în vârful căreia este sârmă ghimpată, erau trei cuști. Aveau cam 3 metri jumate lățime și patru metri jumate înălțime, fiecare având mai mult de 30 de deținuți înăuntru. M18 și MS-13 aveau fiecare cușca lor separată, a treia fiind rezervată “criminalilor comuni”. Inițial au fost construite ca celule de detenție pentru 72 de ore, dar mi s-a spus că mulți stau în ele de mai mult de un an. Își petrec majoritatea zilelor rupându-și hainele de pe ei, și folosind ața să facă hamace, în care dorm stivuiți unul peste altul ca buștenii.

Am vorbit cu un deținut fără un picior, veteran al războiului civil, care mi-a spus că stă închis în cușcă pentru criminali comuni de mai mult de cinci luni, pentru că a protestat că guvernul i-a anulat ajutoarele medicale. În cușca M18, am întâlnit pe unul din șefii grupării, unul din semnatarii armistițiului din 2012, un tip care își spune Henry. Mi-a vorbit discret printre gratii despre rolul său în dezarmarea grupărilor de arme de asalt.

Un membru M18 își arată tatuajele.

„Înțelegerea a fost ca toată lumea, inclusiv politia, va renunța la armele de asalt. Am ajutat la adunarea armelor, și am supravegheat topirea lor. Noi, grupările am făcut asta, dar politia, nu. Celălalt lucru foarte important pe care încercăm să-l facem este să educăm tinerii care se nasc în mediu interlop. Unii copii se înrolează la vârsta de 10 ani. Am organizat școli de duminică și am împărțit biblii, ambele grupări au făcut asta. Încercam să oprim violența, credința poate ajuta la asta.”

Publicitate

După 40 de minute în cușcă, gardienii mi-au spus să plec. L-am rugat de căpitan dacă pot să mă întorc dimineața următoare să mai vorbesc cu deținuții, și a fost de acord.

Dimineața următoare însă, am descoperit că cuștile erau interzise presei. Căpitanul mi-a spus că nici unui foto jurnalist nu i s-a permis să vadă cuștile de peste 10 ani, și biroul de presă al politiei din San Salvador, a reușit cumva să afle de aventura mea din ziua precedentă. Nu erau de loc fericiți, și căpitanul mi-a spus ca sunt pe drum spre San Salvador ca să “vorbească” cu mine. Gardienii i-au spus lui Henry că mi-a fost interzis să mă întorc, și cum prizonierii nu au voie sa primească vizitatori, Henry s-a supărat foarte tare și a început să amenințe gardienii.

Prizonierii trebuie să se bazeze pe familiile lor pentru mâncare, deoarece politia le dă numai apă. Igiena este aproape inexistentă, problemele de sănătate sunt la ordinea zilei.

Situația mea devenea din ce în ce mai compromisă cu fiecare secundă. Căpitanul m-a întrebat chiar dacă ii pot da fotografiile pe care le făcusem cuștilor. Am refuzat. A înțeles, dar mi-a spus să plec imediat, înainte ca biroul de presa al politiei sa ajungă acolo. Câteva minute mai târziu s-a calmat, și am avut o discuție prietenoasă în timp ce mă escorta către mașina mea. Era clar îngrijorat de furtuna ce urma, însă părea oarecum resemnat cu situația.

Privind înapoi, cred că frustrarea de a prezida asupra acelor condiții inumane în fiecare zi, fără nici un fel de speranță ca situația sa se îmbunătățească, l-a făcut pe căpitan să îmi arate cuștile. În discuțiile noastre mi-a spus că nu există nici un fel de buget pentru a asigura cele mai elementare condiții ale deținuților, cum ar fi mâncarea, condițiile de înghesuială și problemele de sănătate frecvente ale deținuților. „Avem nevoie de un doctor permanent, aceste cuști sunt pline și multi oameni sunt bolnavi. Poate pozele tale pot ajuta în vreun fel?”

Publicitate

Acesta a fost ultimul lucru pe care mi l-a spus când m-am suit în mașină. Două ore mai târziu eram în aeroport îmbarcându-mă în zborul meu spre New York.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Gardienii din penitenciare văd o groază de căcaturi

Poliția din Mexic reține un român la închisoare fără motiv

Deţinuţii australieni îşi mutilează penisurile

Închisorile estoniene abandonate sunt bucățele de iad