FYI.

This story is over 5 years old.

18+

„Românii consumă pornografie pe ascuns, cu un sentiment puternic de vinovăție”

Despre ipocrizia românilor în faţa literaturii erotice.
8.7.13

Cristina Nemerovschi este o autoare de 33 de ani, care a scos patru romane la Editura Herg Benet şi care are ceva succes la generaţia tânără prin cărţile ei pline de sex, frustrări, droguri, violenţă şi adolescenţi supăraţi pe viaţă, după cum am văzut şi săptămâna trecută, când am pus un fragment din noul ei roman, nymphette_dark99 pe site. Pe Goodreads, un fel de Facebook al literaturii, romanele ei au un rating mai bun ca cele ale lui Mircea Cărtărescu, iar pe elefant.ro bestseller-ul Sânge Stanaic e pe locul 47 din 1980 la ficţiune românească.

Publicitate

După mine romanele ei se vând mai ales pentru că sunt făcute să fie controversate, să atragă prin publicitate negativă. La asta au contribuit şi cei care au spus c-ar fi vampir, extraterestru, criminală, multimiliardară sau necrofilă. Funcţionează pe principiul romanului De veghe în lanul de secară al lui Salinger, adică agaţă adolescenţii aflaţi în faza de rebeliune a pubertăţii cu un limbaj supraîncărcat de înjurături şi o tematică legată nevoia lor de a da ba cu falusul, ba cu pumnul în totul, de la educaţie la societate, din motive mai mult sau mai puţin hormonale. Deci nu mi se pare ruşinos să citeşti aşa ceva la 14-16 ani, dar de la 30 încolo semeni cu acele casnice de 55 de ani care umblă-n metrou cu 50 Shades of Gray. Eu am citit vreo două dintre romanele Cristinei, pentru că n-am ruşine şi că-s niţel masochist, dar nu m-au lăsat nici contrariat, nici meditativ, doar m-au amuzat niţel şi mi-au dat senzaţia că citesc un roman pentru copii la o vârstă prea înaintată.

Am fost însă curios să văd ce crede autoarea despre controversele şi acuzaţiile care circulă în jurul romanelor ei, aşa că i-am trimis nişte întrebări. Din răspunsuri am ajuns la concluzia că mă încadrez în categoria cititorului român ipocrit care, deşi se uită la pornache hardcore acasă, n-are chef să-l vadă şi-n literatură şi preferă să citească romane „plictisitoare”, metafizice despre mersul unui gândac. Şi nu-mi pare rău.

VICE: Ce crezi despre pudibonderia românilor?

Cristina Nemerovschi: Românii nu sunt pudici, ci ipocriți. Consumă pornografie pe ascuns, cu un sentiment puternic de vinovăție. Literatura erotică este un fruct interzis mâncat pe sub bancă și este obligatoriu să negi c-ai făcut-o! Mai mult, trebuie să arăți cu degetul la cel pe care-l suspectezi de hobby-uri perverse. Dacă pudibonderia ar fi reală, românii și-ar închide televizoarele și n-ar mai citi tabloide. Dacă s-ar preocupa mai puțin de ceea ce cred alții și ar investi energie în evoluția personală, cu timpul ar accepta că sexul și tot ce ține de el este firesc.

Publicitate

De ce abordezi teme care oscilează în jurul sexului, drogurilor și al violenței?

Nu mi-au plăcut niciodată ideile pe care le poate avea oricine fără o lungă introspecție. Față de partea cuminte din noi, pe care o arătăm oricui, cea întunecată este mai interesantă și ajungem la ea prin droguri, alcool, sex extrem, insomnii, privare de libertate și violență. Arta trebuie să analizeze această parte mai greu de acceptat, e un mijloc de-a ne cunoaște straturile mai puțin accesibile. Așadar, folosesc elementele astea pentru a împinge personajele în situații extreme, din care pot fi înțelese mai profund decât dacă le-aș lăsa să zburde angelic pe-un câmp cu maci. E și mult imprevizibil. Știu destul de puțin despre personajele mele, când încep să scriu o carte. Le descopăr pe parcurs, iar de multe ori nu le controlez, astfel încât ceea ce fac e și alegerea lor. Fiind construite treptat, e inevitabil să nu o apuce pe drumul rebelilor care trăiesc clipa și nu dau doi bani pe ce va fi a doua zi.

Nu ți-e frică c-ai putea fi acuzată de mercantilism din cauza preponderenței acestor elemente în cartile tale?

Am fost acuzată că aș scrie romane comerciale de mai multe ori și am râs în hohote. Cărțile mele nu sunt planificate să prindă la public. Eu mă gândesc cui mă adresez după ce pleacă romanul la tipar. Singura mea grijă pe parcursul scrierii este să redau cum trebuie povestea personajului și să-mi placă mie. Exact opusul a ceea ce face un scriitor comercial, care studiază nevoile publicului și vine în întâmpinarea lor. Ce derutează este prezența drogurilor, alcoolului, sexului. Dar astea sunt elemente atractive, nu comerciale, sunt fundalul pe care evoluează personajele. S-a spus despre mine și că aș fi vampir, extraterestru, criminal, multimiliardar sau necrofil. So what?

Publicitate

Am observat că în multe dintre cărțile tale protagoniștii sunt adolescenți minori. De ce preferi aceste tip de personaje altora?

Cred că încă mai am o pasiune foarte mare pentru tot ce reprezintă adolescența. La vârsta aia oamenii sunt mai sinceri și este fascinant cum personalitatea lor abia prinde contur. Este o perioadă sensibilă, tulbure, incertă, cu multe întrebări. Eu iubesc personajele care își pun întrebări. Nu-mi imaginez un roman scris de mine al cărui personaj principal să nu reflecte măcar pe câteva pagini la ceea ce este și unde se situează în lume. În plus, când am început Sânge satanic aveam 26 de ani, iar cartea a fost o încercare de a-mi regăsi adolescența și de a rememora trăirile de-atunci. Chiar dacă personajul principal M. avea peste 20 de ani și experimenta o adolescență prelungită. Unul din pariurile cărții a fost să arăt că poți fi adolescent la orice vârstă. Sinceritatea, revolta, autenticitatea și nevoia de libertate trebuie să te însoțească toată viața. În romanele viitoare îmi propun să explorez și alte vârste – criza celei mijlocii, de pildă.

Am observat paradoxul în construcția unor personaje: un geniu cultural născut într-o familie înapoiată din mediul rural sau traducătoare de romane prostituată din pasiune. Nu ți-e teamă că riști să pară ireale?

Prefer să le fac contradictorii și la limita verosimilității, decât să fie clișeice. Nu cred în clișeul literar al bețivului care vine în fiecare seară acasă și își bate la sânge copiii. Aș scrie mai degrabă despre alcoolicul care vine acasă rupt și le citește copiilor din Cei trei purceluși. Tara din Pervertirea este într-adevăr un personaj contradictoriu: e sado-maso, dar extrem de sensibilă și sentimentală. Aceste lucruri mai puțin obișnuite fac cititorul să iubească un personaj.

Publicitate

Cel mai mult la romanele tale este criticat limbajul vulgar. Ce importanță are?

Vine ca un plus de autenticitate. E la pachet cu psihologia personajului, cu modul său de viață. M., eroul trilogiei Sânge satanic, este un metalist care-și petrece timpul în găștile specifice, în care se înjură foarte mult, oricât de urzicat ar fi un rocker ipocrit. M-a distrat rău un supărat care mi-a scris că trebuie să folosesc înjurături mai blânde. Adresarea lui M. față de o domnișoară – „Ești proastă, în pula mea” -  ar trebui reformulată așa: „Nu ești foarte satisfăcător dotată intelectual, draga mea, în penisul meu”. În plus, vulgaritatea este extrem de expresivă. Cuvintele „tari” au forța și efectul unui duș rece. Mie singurul lucru vulgar în artă mi se pare impostura artistică.

De ce crezi că se regăsesc atât de mulți tineri în romanele tale?

Am scris sincer. Asta se simte. Cititorii se atașează rapid de personaje, probabil și datorită tensiunii și situațiilor prin care trec. Cărțile sunt ușor de citit, scrise într-un limbaj direct, care nu se pierde în estetisme gratuite pentru a face impresie bună criticilor literari.  Au și o componentă socială puternic conturată. „Eroii” se împotrivesc clișeelor, prejudecăților, superficialității, luptă pe viață și pe moarte cu prostia, cu îndobitocirea colectivă, urăsc snobismul, formele fără fond, argumentul atât de des invocat – „așa se face”. Cititorii au și ei sentimentele astea și e de la sine înțeles că ajungi să iubești un personaj care duce aceeași luptă ca tine. Adolescenții gustă din tot ce le este oferit, pentru că asta înseamnă să trăiești.

Citește și:

Nymphette_dark99, de Cristina Nemerovschi

Imigranţii - Ioana Baetica