Voga, noul trend dubios care combină paradele LGBT cu yoga

Când mergi pe strada Bethnal Green din Londra,  într-o seară mohorâtă de marți, vezi mereu aceleași lucruri: cafenele turcești, magazine de fructe și legume și traseuk încurcat al autobuzului 388. După drumul Bethnal Green este străduța Pollard și mai ai puțin de mers până la Clubul de Antrenament pentru Bărbați din Bethnal Green, o clădire izolată, acoperită cu gresie și cu un desen făcut de Banksy pe un colț din exterior. Când intri în hol, găsești șiruri atent aranjate de bilete de loterie rupte și lipite pe geamul interior al ușii din sticlă, bucăți de mobilă postbelică complet diferite și aranjate aiurea și un șir cuminte de persoane care coboară grațios la subsol pentru o întâlnire a Institutului de Femei. Unele femei poartă tricouri cu „Spune stop fetei de la pagina cinci!” și toate lipesc şi dezlipesc etichete pe care sunt trecute nume. M-am speriat puțin. Ăsta nu seamănă cu locul în care trebuia să fiu: centrul metropolitan al unui nou trend bazat pe exerciții fizice, numit Voga.

După ce am experimentat Voga câteva ore , îmi fac griji pentru viitor. Voga e invenția lui Juliet Murrell, o blondă platinată, care , după ce a predat yoga și a revăzut documentarul despre originile culturale ale LGBT (Lesbian, gay, bisexual, transgender), numit Parisul arde, s-a gândit că e: „cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată, pentru că mi-au plăcut muzica și senzația de putere, tipii ăștia grozavi care doar se împrăștie pe podium, pozează și trăiesc clipa” , aşa că „cu cât am devenit mai flexibilă, cu atât am reușit să fac acele mișcări. Multe dintre poziții seamănă cu cele din yoga, doar că se folosesc de brațe într-o formă mult mai grațioasă și le oferă o atitudine impunătoare. M-am gândit că voi lucra la ceva care combină yoga cu mersul pe pasarelă.”

Deci, ce e Voga? „Cred că e calea perfectă prin care să-i unești pe oameni. Poate că o dau în bară uneori, dar oamenii trec peste. Cred că e o formă foarte expresivă de exercițiu.” Imediat, toată lumea s-a strâns în holul de la etajul superior. Chiar dacă am o problemă elitistă cu ăia care numesc orice lucru aflat niţel în extrema stângă a originalităţii  „lynchian,” exista un înțeles ascuns al coșmarului de a ține un curs de Voga aici, care nu avea legătură cu clubul. O inimă imensă cu luminițe arse era fixată de peretele scenei, iar fostul bar principal se afla în partea opusă a rămășițelor altui bar, completat de un șir de litere de la o petrecere aniversară și forma unui clovn. Se spune că singura diferență între vintage și kitsch sunt amintirile și gustul. Nu cred că se refereau la o sală de bal.

Saltelele erau întinse pe jos de asistenta Emily, care era la fel de entuziasmată ca Murrell de sesiunea din acea seară. Într-un fel, aveau tot dreptul să fie. Murell a lansat Voga în octombrie anul trecut și e deja recunoscută în rețelele sociale ca o ciudățenie a culturii populare, la fel ca o modă sportivă. Nici valul de interes nu a ocolit-o. Cei aproximativ 12 participanți plătesc zece lire de fiecare pentru o sesiune de 45 de minute, iar cu trei sesiuni pe săptămână, seamănă cu un job cu jumătate de normă, dar cu un câștig de o normă întreagă. Ea radiază când povestește despre feedback-ul entuziasmat pe care-l primește de la participanți și cum vrea să ducă brand-ul Voga mai departe.

„Am luat legătura cu săli de gimnastică, dar vreau să fac totul în stilul meu. Vreau ca ăsta să fie un brand. Vreau să fie cunoscut peste tot în lume, iar oamenii să investească în el. Primesc sute de e-mail-uri de la oameni din Statele Unite și Canada care vor să predea Voga, așa că voi merge să țin cursuri și voi duce Voga și acolo.” Așa că Clubul de Antrenament pentru Bărbați din Bethnal Green e doar punctul de plecare? „Păi, vreau să fie și în locuri ca acestea, să aduc sentimental comunității LGBT înapoi în Harlem.”

Ăsta e momentul în care brand-ul lui Murrell, aflat încă în stare incipientă, se lovește de mocirla influențelor culturale. Pentru oricine care are vreo pasiune chiar și trecătoare pentru muzica house și/sau pentru cultura gay, Parisul Arde trebuie văzut. E un film documentar frumos și controversat, care expune lumea la mișcarea LGBT din New York de la mijlocul anilor 1980 până la sfârșitul lor, care era extrem de protejată. Chiar dacă muzica, moda și coregrafia s-au schimbat inevitabil de la apariția filmului, filmul surprinde esența culturii într-un spectacol plin de viață. Paradele LGBT nu sunt doar niște reprezentări în care imaginația o ia razna, iar egoul ațâțat și înflăcărat la fel de tare atinge un nivel dramatic, ci sunt și locuri sigure de întâlnire pentru tineri, homosexuali, negri și latino-americani în care ei se pot identifica unul cu celălalt.

Ce a început parțial ca un mecanism de escapism dintr-o comunitate tulburată de HIV și SIDA, oamenii străzii, prostituție, dependență de droguri și infracțiuni, s-a dezvoltat într-o formă bine documentată a culturii gay (deși cel mai mult în America de Nord) și a ajuns să fie vizitată în fiecare zi de spectatori pentru atitudinea promovată, coregrafie, vestimentație, conversații și muzică. În ultimii ani au fost văzute figuri cheie ca Terre Thaemiltz și Pony Zion Garcon care discutau despre influențele preluate de mișcare la un nivel mult mai detaliat, dar dacă imaginea cu personajele din serialul Glee și Sarah Jessica Parker „când dansau” pe Let's have a Kiki nu te obligă să-ți faci harakiri cu o lingură ruginită, atunci mă dau bătută.

Până aici e la fel ca orice altă subcultură mediocră. Totuși, cum stă treaba cu Voga? Voga pare niţel perversă în comercialismul ei. Cum reușește o albă britanică să obțină venituri  constante și peste medie dintr-o „modă” care nu doar a derivat, ci presupune în mod clar o legătură cu o cultură cu care nu a avut nicio tangență în viața ei, o cultură care se bazează pe comunitate și nu pe câștigul financiar?

„Știu că oamenii din comunitatea aia vor avea o problemă cu asta,” recunoaște Murrell. „Am primit deja scrisori de la câțiva oameni care aparțin mișcării LGBT din Statele Unite, care puneau la îndoială intențiile mele, dar m-am ales și cu sprijin sănătos din partea oamenilor pasionați de paradele LGBT din Philadelphia, care voiau să se implice. Cred că toată ideea despre fenomenul ăsta e că, da, bărbații marginalizați, negri și gay l-au creat pe cont propriu, dar întregul concept pe care se bazează e tare grozav, toată tenta gay, toată atitudinea asta. Oricine poate face asta.”

Serios? „Da. Doar pentru că nu fac parte din mișcare nu înseamnă că nu am voie să mă bucur de ea și să mă aleg cu ceva de pe urma ei. Multă lume s-a inspirat din originile acestor mișcări culturale, unde totul e proaspăt și nefinisat. Cred că toată lumea ar trebuie să aibă voie să facă asta.”

Mike Q nu e de acord cu asta. Mike Q e un DJ și producător din New York, care lucrează îndeaproape cu trupele experimentaliste, Night Slugs și Fade To Mind. El face de regulă pe DJ-ul la paradele LGBT și pune mult suflet în discuția despre trecutul și prezentul culturii. După ce a scris despre Voga pe un ton sincer și acid în ultimele săptămâni, m-am întrebat ce a crezut el despre Voga când a auzit prima dată de ea? „De fapt credeam că e o păcăleală, credeam că e o glumă. Știu că ea ca persoană e probabil inofensivă, dar am o problemă cu oamenii care încearcă să scormonească în lucruri despre care nu știu nimic.”

Ce așa de greșit ca elemente din cultura LGBT să fie însușite de concepte ca Voga? „Cultura LGBT e una dintre ultimele subculturi legendare care încă mai trăiesc. Nu poți pur și simplu să alegi o coregrafie simplă dintr-un film care a apărut acum 20 de ani și să o transformi în Propria Producție, înțelegi? Dacă ar fi fost cu adevărat la o paradă, ar fi fost linșată de fiecare dată când ar fi apărut pe pasarelă.” Pe cât de direct e, Mike Q e destul de calm. Nu e chiar așa de enervat, pe cât e de uimit că mișcarea LGBT și paradele sunt așa de des denaturate.

„E doar o dovadă de diluare a conceptului. Când oamenii vor afla de Voga, asta îi va duce cu gândul doar la „Vogue” al Madonnei sau la Parisul Arde, însă mișcarea a evoluat foarte mult de atunci. Chiar și când Madonna a făcut-o, nu era tocmai varianta corectă. Dacă mișcarea LGBT ajunge mainstream, oamenii care vin din această cultură ar trebui luați ca reper când vine vorba de dans, muzică și modă. Ei sunt oamenii care ar trebui să se aleagă cu ceva de pe urma ei, înainte de oricine.”

Ce crede el acum că Murrell vrea să ducă Voga la paradele din Statele Unite? „Aș spune că 100% ea nu va fi binevenită. Nu are nicio legătură cu persoana ei, doar că paradele LGBT au setul ăsta de reguli pe care le respectăm. Asta n-ar merge niciodată.”

În timp ce grupul își dă gecile jos și se încălzește pe saltele, un DJ băgat în capătul drept al scenei a pus o melodie de la Diana Ross, „I'm Coming Out”, iar Murrell începe. După ce mi-am lăsat părerile preconcepute deoparte, eram curios să văd unde va duce povestea asta.

A fost o expunere ciudată, nici chiar așa de energetică pe cât mă așteptam, ci mai mult frenetică, pentru că Murrell urla peste muzică următoarea mișcare, iar niște tinere erau puse să facă o serie de mișcări indecente, care se aflau undeva între aerobic, yoga și o idee vagă de poziții cu brațele, care imitau jumătatea de inimă din clasicul Vogue. Una dintre fete se întoarce înspre mine și zice tare în direcția mea, „Ce căcat?”, când participantele se apleacă pe genunchiul îndoit și-și lasă toată greutatea superioară de pe umeri și bărbii în mâini. Pare mai mult Clubul de Aerobic pentru Bone decât yoga cu elemente Vogue. Când Murrell strigă „Găsește-ți poziția interioară!”, am avut impresia că unele tipe sunt de-a dreptul uimite, iar, în cel mai rău caz, puse în situații incomode. Sexualitatea, puterea și fantezia de la paradele LGBT lipsesc cu desăvârșire.

Cursul se termină cu cântecul lui Bill Withers, „Lovely Day”, iar grupul se îngrămădește pe scenă să facă o poză în poziții originale și cu rânjetul pe față. Camaraderia pare forțată, așa că am întrebat-o pe tipa care mi-a vorbit mai devreme cu ce s-a ales în urma ședinței. „Ca o persoană împiedicată și cu fundul cât o masă de călcat, probabil că nu eram cel mai convingător participant pentru Voga. Nu cred că m-am simțit vreodată mai puțin echilibrată și atrăgătoare ca aici. Aș fi fost dată afară din Harlem în huiduieli. Mișcarea LGBT presupune reținerea aia elegantă la care ți-e greu să renunți dacă îți faci griji să nu te bășești în direcția fetei din spatele tău.”

Mike Q are dreptate. Murrell e o ființă umană inofensivă. Ea pare o femeie tare plăcută și sociabilă, căreia îi place și vrea să predea yoga. Voga e o idee tâmpită, executată prost, iar acuzațiile cum că a furat elemente culturale ajung să fie desființate de către cinici ca atitudini ipocrite. Cui îi pasă, da? E yoga.

Dar și Mike Q are dreptate când zice că întreaga cultură LGBT a fost stricată timp de 20 de ani, într-un mod banal și neoriginal de către referințele din cultura pop, încât ajunge să deranjeze. Cu toată sinceritatea, aș fi șocat dacă Voga devine un brand internațional de senzație, dar ambiţia creatoarei e destul de mare cât ducă la apariția unor păreri dezaprobatoare în ceea ce privește evoluția Voga. Toată lumea iese pe străduța Pollard și apoi pe drumul Bethnal Green, iar afară încă plouă. Nimic nu s-a schimbat și mă îndoiesc că o va face în viitor.

Toate fotografiile sunt făcute de Jake Lewis: @Jake_Photo

Poți să o urmărești pe Lauren Martin pe Twitter: @codeindrums