La Marșul Diversității au fost mai mulţi heterosexuali decât la cel al Noii Drepte

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

La Marșul Diversității au fost mai mulţi heterosexuali decât la cel al Noii Drepte

Nu m-am prins de ce erau atâţia cunoscuţi hetero la Gay Pride. Ori ieşiseră cu toţii din dulap, ori au venit ca susţinători, ori erau spioni de la Noua Dreaptă.
11.6.13

Vreo 300 de persoane au participat sâmbătă pe Kiseleff la Marşul Diversităţii organizat de Fundaţia ACCEPT. Au fost însoțiți de trei ori mai mulţi jandarmi, de parcă se pregăteau pentru întâmpinarea protestatarilor din Gezi şi nu pentru o paradă paşnică, plină de curcubeie pentru susţinerea comunităţii LGBT.

Ajungem la Arcul de Triumf cu o oră mai devreme, pe partea greșită, fără să ştim de unde ar trebui să înceapă marșul, așa că ne așezăm pe o bancă și tragem în poze forțele de securitate. Un cal dintr-o coloană de jandarmi călare se neliniștește la proba de bliț a colegului meu. Un jandarm se strecoară politicos prin spatele nostru și ne șoaptește că avem nevoie de autorizație pentru a-i fotografia, chiar dacă e domeniu public. Ne calmăm și înconjurăm Arcul fix cât să auzim o doamnă: „Cancerul să vă mănânce de ghei, buba neagră și toate bolile!”. Este escortată de un gras cu bărbia în pământ, ale cărui țâțe mutilează un tricou cu Bob Dylan. Trec pe lângă noi, iar noi pe lângă jandarmi, care ni se bagă încruntați în faţă și ne întreabă dacă luăm parte la paradă. Ne lăsă să trecem, deşi aș fi putut căra în geantă fiola cu bube negre pentru exterminat ghei.

Mai trecem de vreo două grupuri de jandarmi, până ne lipim de o șleahtă de fotografi și cameramani îmbulziţi în jurul lui Remus Cernea aflat în formula sa obişnuită: blugi, tricou, sacou, barbă crescută și păr prins într-un fel de mop lipit de ceafă. Anunță că a postat pe site-ul lui proiectul de lege pentru căsătoriile între persoanele de același sex, întru dezbatere publică. Același hoinar baudelairean prins în lupta dintre poporul român modern și ălalaltul.

Inițial la marş participă doar doi travestiți, niște lesbiene, câțiva susținători straight și un cuplu de tipi. Îmi arunc ochii pe câteva pancarte și aud din spatele meu, probabil de sub acoperire, o voce gravă care raportează-n telefon superiorilor: „S-a blocat Kiseleffu`, au ieșit în stradă, pornesc imediat.”

Travestitul cocoțat pe tocuri cui, cu spatele gol, câteva tatuaje discrete și o perucă blondă și strălucitoare din plastic fură fără vreun efort prea mare atenţia tuturor. Participanții la marș se înmulțesc vizibil, dar majoritatea sunt mai straight ca țăranul rafinat care taie mămăliga cu sfoara și e prezent în toate visele erotice ale lui Iulian Capsali.

Coloana se mișcă sub drapelul colorat care se întinde cât vezi cu ochii. Câțiva dansează în față chiar sub camere. Vremea e destul de confuză și într-un fel așa devine și marșul. Nu mă prind dacă din ce în ce mai mulți cunoscuţi au ieșit din dulap, au venit pur și simplu ca să susțină Marșul Diversității sau sunt spioni trimiși de Noua Dreaptă. Anul ăsta nu le-a fost aprobată cererea de protest în timpul marșului, dar l-au făcut în aceeași zi, ceva mai devreme. Îmi imaginez câte scrisori deschise adresate neamului și primăriilor or să apară după asta.

Apare o maşină cu două boxe-n spate care bagă muzică dubioasă în timp ce avansează pe Kiseleff. Cineva întreabă: „Când ne dau pastilele?” În față la MŢR se pune cu dedicaţie nişte muzică ca pentru genericul emisiunii Viaţa Satului. Vorbesc pe rând președintele Accept, reprezentantul ambasadei SUA și doi europarlamentari. Piaţa este proclamată simbolic zonă liberă de discriminare, iar politicienii demonstrează că, atunci când vorbesc în public pot fi și toleranți. O mare de aplauze și muzica începe din nou, de data asta live și puțin mai leșinată, alături de cântăreața congoleză Mbela Nzuzi și trupa ei de refugiați Gloria, pentru că, evident, la un marș al Diversității nu poate cânta decât o trupă de refugiați.

Nu întâlnim țăranii cu furci și topoare puși pe stârpit ghei nici pe lângă MȚR, nici în Piața Victoriei. Numai oameni buni, toleranți și zâmbitori, care-mi cresc glicemia mai ceva ca baclavalele de la Spring Time. Așa că ajuns acasă în siguranță și mă delectez cu niște bloguri creștine și câteva discursuri ale lui Putin fără subtitrare.